Grăniţuire. Decizia nr. 728/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 728/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Mai 2015
Președinte - M. A.
Judecător - C. A.
Grefier - I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 728/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant R. -R., P. D. S. I. și pe intimat M. G., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 192 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
P. sentința civilă nr.133/13.01.2015 Judecătoria Iași a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași, invocată de instanță din oficiu, a respins cererea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași în contradictoriu cu pârâtul M. G., ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 06.11.2014 sub nr._, reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași, a chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând să se dispună determinarea prin semne exterioare a liniei despărțitoare dintre proprietatea publică a statului și proprietatea pârâtului, recostituirea hotarului real dintre cele două fonduri vecine și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că suprafața de teren forestier de 13,60 ha proprietatea statului, administrat de reclamantă, se învecinează cu suprafața de teren agricolă a pârâtului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 560 NCC.
S-au depus în susținere înscrisuri.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și de expertiza topometrică.
Cererea a fost legal taxată.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
La data de termenul din data de 13.01.2014, instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a pus-o în discuția contradictorie a părților.
Conform art. 248 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei..
Procedând în mod prioritar potrivit dispozițiilor art. 248 Noul Cod procedură civilă, la soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a petentului, invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este întemeiată.
P. cererea de chemare în judecată, reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași a chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând să se dispună determinarea prin semne exterioare a liniei despărțitoare dintre proprietatea publică a statului și proprietatea pârâtului, recostituirea hotarului real dintre cele două fonduri vecine. De asemenea, în motivarea în fapt a cererii introductive, reclamanta a arătat că suprafața de teren forestier de 13,60 ha proprietarea statului, administrat de reclamantă, se învecinează cu suprafața de teren agricolă a pârâtului.
Potrivit art. 36 Noul Cod de procedură civilă “calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății (...)” .
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este subiect activ în raportul juridic dedus judecății, justificarea unei asemenea identități trebuind a fi făcută de reclamant, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază. În cazul acțiunilor în revendicare, calitatea procesuală activă aparține proprietarului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 560 din Noul Cod Civil, în vigoare la data înregistrării prezentei cauze, orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. P. acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea prin hotărâre judecătorească a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul. Așadar, și acțiunea în grănițuire presupune calitatea de titular al dreptului de proprietate pentru suprafața de teren a cărei grănițuire se solicită, respectiv calitatea de proprietar a reclamantei față de suprafața de 13,60 ha.
Atât potrivit susținerilor reclamantei, cât și potrivit inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului (fila 8), suprafața de teren privitor la care se solicită grănițuirea face parte din domeniul public al statului, fiind doar în administrarea reclamantei . Astfel, imobilul din litigiu se încadrează în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public al Statului, fiind implicit în patrimoniul acestuia.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit in bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 2, asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată. Art. 12 alin. 5 prevede că în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Imobilul privitor la care reclamanta solicită grănițuirea se află în proprietatea publică a statului, iar titularii dreptului de administrare nu au un drept de dispoziție juridică asupra bunurilor încredințate, aceștia putând fi chemați în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, însă nu în lipsa adevăratului proprietar.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este întemeiată, a dispus admiterea ei și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, având în vedere faptul că imobilul teren se află în proprietatea publică a statului, situație în care calitatea activă ar reveni satului român, prin reprezentantul său legal, iar nu reclamantei care este doar titulara unui drept de admnistrare, care însă nu presupune și un drept de dispoziție judiciară asupra bunului încredințat.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 și 453 din Noul cod de procedură civilă, precum și în virtutea principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul), instanța de fond a respins și acest capăt de cerere. În virtutea principiului disponibilității, instanța de fond a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.133/13.01.2015 a Judecătoriei Iași a declarat apel reclamanta Regia Națională a Pădurilor-R. prin Direcția Silvică Iași, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a respins acțiunea în grănițuire formulată în baza dispozițiilor art. 560 din Noul cod civil ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, motivat de faptul că R.-R. nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului cu privire la care se solicită grănițuirea, fiind doar titulara dreptului de administrare a terenului forestier proprietate publică.
Consideră că instanța de fond a dat o interpretare greșită a art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 întrucât, pe de o parte, textul face referire la litigiile cu statul privitoare la dreptul de administrare, iar, pe de altă parte, nu a avut în vedere dispozițiile art.5 alin. 1 din lege care se referă la faptul că în cazul unor legi speciale, se vor aplica acele dispoziții.
A mai invocat dispozițiile art. 5 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, conform cărora: ”în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă”, din interpretarea căruia rezultă că titularul dreptului de administrare are calitate procesuală în litigiile referitoare la apărarea dreptului de proprietate.
2. Apelanta apreciază că instanța de fond nu a verificat și nu a analizat obiectul de activitate al R.-R. care are obligația de apărare și asigurare a integrității fondului forestier proprietate publică a statului, reglementat prin lege specială, concluzionând greșit că reclamanta nu ar avea calitate procesuală pasivă în condițiile în acre prezenta acțiune în grănițuire are drept scop realizarea obiectului său de activitate.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 213/1998: ”Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel.
Astfel, art. 11 alin. 1 din Codul silvic aprobat prin Legea nr. 46/2008, dispune că fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a Pădurilor - R., regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură”, conform prevederilor art.12 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Apelanta precizează că, potrivit art. 2 lit. A pct.1 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 229/2009privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - R. și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, R. are ca atribuție și competență principală asigurarea integrității fondului forestier proprietate a statului, ceea ce denotă că are dreptul prevăzut de lege de apărare și asigurare a integrității fondului forestier proprietatea statului, să întreprindă orice acțiune în justiție pentru a recupera bunurile statului.
De asemenea, menționează că potrivit art. 3 lit. k) din Anexa 1 la H.G. nr. 229/2009, R. reprezintă în justiție în nume propriu dreptul de administrare în domeniile care constituie obiectul său de activitate.
Apelanta a mai menționat că în sensul susținerilor lor, stau și decizia de speță nr. 2165/18.03.2005 a ÎCCJ, prin care s-a recunoscut calitatea procesuală activă a R. – R. în formularea plângerilor împotriva hotărârilor comisiilor județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și a acțiunilor în constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, motivarea instanței de la pct. 6.2., având în vedere dispozițiile H.G. nr. 229/2009.
Intimatul nu a depus întâmpinare în apel și nu s-a prezentat în apel pentru a-și preciza punctul de vedere față de cererea de apel.
Analizând apelul de față, tribunalul reține următoarele:
P. cererea formulată în cauză, reclamanta Regia Națională a Pădurilor – R., prin Direcția Silvică Iași a chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând să se dispună determinarea prin semne exterioare a liniei despărțitoare dintre proprietatea publică a statului și proprietatea pârâtului, reconstituirea hotarului real dintre cele două fonduri învecinate și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză, întrucât nu este titulara dreptului de proprietate cu privire la terenul pentru care se solicită grănițuirea.
Conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, ”Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a Pădurilor - R., regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură”.
Conform dispozițiilor art. 1 ANEXA 1 la Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor – R., ” Regia Națională a Pădurilor - R., denumită în continuare R., are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară, în conformitate cu prevederile legale, a fondului forestier proprietate publică a statului”.
Obiectul de activitate al Regiei Naționale a Pădurilor – R., reprezentată în cauză de Direcția Silvică Iași implică aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează.
Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea R.N.P., apelanta reclamantă „asigură integritatea fondului forestier proprietatea publică a statului”.
Pe cale de consecință, ea are dreptul prevăzut de lege în virtutea obiectului de activitate de apărare și asigurare a integrității fondului forestier proprietatea statului să întreprindă orice acțiune în justiție pentru a apăra și asigura integritatea bunurile statului, ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere.
Interpretarea dată de instanța de fond art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 este greșită, pentru că a omis să se raporteze la finalul textului care se referă la situația existenței unor legi special în materie când se vor aplica acele dispoziții.
Este adevărat că Legea nr. 213/1998 prevede că reprezentant al statului în procesele de revendicare este Ministerul Finanțelor, dar de la această dispoziție se derogă în baza dispozițiilor H.G. nr. 1105/2003 care în privința litigiilor care vizează fondul forestier împuternicesc R.N.P. să reprezinte statul. Obligația de apărare și asigurare a integrității fondului forestier proprietatea statului îi conferă regiei calitate procesuală activă, acțiunea promovată având drept scop realizarea obiectului său de activitate.
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G. nr. 226/2000, ale Legii nr. 66/2002, ale H.G. nr. 796/2002 și ale Ordinului nr. 105/2003.
Deși reclamanta nu a arătat expres că cererea s-a formulat în numele statului, din motivarea cererii rezultă cu certitudine această situație.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va anula sentința civilă nr.133/13.01.2015 a Judecătoriei Iași și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-R. prin Direcția Silvică Iași împotriva sentinței civile nr.133/13.01.2015 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o anulează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată azi 26.05. 2015 în temeiul disp. art.396 alin. 2 Cod procedură civilă, iar soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
A.M. A.C. B.I.
Redactat: A.C./4 EX
Judecător de fond: C. O. A., Judecătoria P.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Evacuare. Decizia nr. 459/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
