Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 191/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 191/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013
Președinte - C. A.
Judecător S. F.
Judecător C. S.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 191/2013
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta S. E. D. împotriva sentinței civile nr._/30.06.2011 a Judecătoriei Iași, intimat fiind S. C. R.- G., având ca obiect îmbogățirea fără justa cauza.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 30.01.2013, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr._/30.06.2011 a Judecătoriei Iași, s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamanta S. Culturală R. - G. împotriva pârâtei S. E. D. și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 23.218,01 euro sau contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din data plății efective, reprezentând contravaloare lucrări efectuate la imobilul din Iași, .. 21, fost Copou, și suma de 3990 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta S. Culturală R. - G. a chemat în judecată pe pârâta S. E. D., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 23.218,01 euro, echivalentul în lei fiind suma de 98.676,54 lei la data formulării acestei precizări, sumă reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din Iași, .. 21, fost Copou, județul Iași.
Instanța de fond a reținut că în perioada în care reclamanta a avut folosința imobilului situat în Iași, .. 21, a efectuat între anii 1998-1999, o . investiții și îmbunătățiri, care potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul N. D., au o valoare totală de 231.463,68 lei.
Reclamanta nu și-a modificat cuantumul pretențiilor după efectuarea expertizei.
Prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă constatând că nu sunt aplicabile disp. art. 166 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil, față de conținutul cererii de intervenție de la fila 66 dosar, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 607/2002 a Tribunalului Iași.
Instanța de fond a constatat că nu este concludentă soluționarea excepției de nelegalitate de către instanța de contencios administrativ raportat la temeiul juridic al acțiunii, respectiv principiul îmbogățirii fără justa cauză.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei în baza dispozițiilor art. 997 Cod civil, potrivit cărora „cel căruia i se înapoiază un lucru trebuie să despăgubească pe posesorul, chiar de rea-credință, de toate cheltuielile pentru conservarea lucrului sau care au crescut valoarea prețului”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. E. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a motivat că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond pronunțându-se asupra excepțiilor și asupra fondului fără a motiva soluțiile printr-o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor presupuse de instituțiile juridice în speță.
S-a precizat că instanța de fond nu a cercetat în ce măsură legalitatea sau nelegalitatea autorizației de construire a influențat caracterul licit sau ilicit al pretențiilor reclamantei, iar lipsa în totalitate a considerentelor sentinței echivalează cu necercetarea fondului.
S-a motivat că domnul expert N. este confuz cu privire la autorizarea lucrărilor menționate în expertiză, respectiv transformarea podului în mansardă și instalația de încălzire pe gaz prin branșament, iar domnul expert L., în opinia separată la raport, a identificat lucrările ca fiind executate în baza autorizației 91/97 emisă de Municipiul Iași, prin Primar, pe numele reclamantei, iar pentru încadrarea în sfera licitului sau ilicitului, trebuia stabilită legalitatea acestei autorizații.
S-a motivat că instanța de fond a respins excepția de nelegalitate fără motivare, iar autorizația este nelegală deoarece este emisă pe numele unui neproprietar, având ca obiect extinderea unui imobil aflat în litigiu și declarat ca fiind de patrimoniu cultural, neexistând avizul organelor de stat de specialitate și nici un proces – verbal de recepție la executarea lucrărilor.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că trebuia avut în vedere momentul promovării acțiunii în revendicare, respectiv 1995, când reclamanta avea cunoștință de litigiu prin cererea de intervenție formulată în interes propriu la 15.09.1996, iar în prezenta acțiune se solicită cheltuielile efectuate la mult timp după această cerere de intervenție în contul Consiliului Județean și pe riscul reclamantei, fără a exista o convenție privind regimul juridic al acestor cheltuieli.
S-a mai motivat că lucrările efectuate până în 1999 au fost recepționate atât de Consiliul Județean Iași, cât și de reclamantă, pretențiile fiind respinse în dosarul de revendicare, iar posesorul imobilului era Consiliul Județean, reclamanta fiind doar un detentor precar, conform contractului de închiriere nr. 3/1996, aceasta beneficiind de alte mijloace legale pentru recuperarea eventualelor prejudicii produse prin admiterea acțiunii în revendicare.
Motivează recurenta că executarea planșeului de beton a fost plătită în mare parte de Consiliul Județean Iași, reclamanta plătind doar o diferență, conform adresei Consiliului Județean Iași nr. 1249/21.02.2002.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat motivând-o prin încheierea din 09.09.2010 având în vedere că prin cererea de intervenție formulată în 1996, reclamanta a invocat un drept de locație nefiind incidente disp. art. 1201 Cod civil, iar excepția de nelegalitate a fost apreciată în mod corect că soluționarea acesteia nu este concludentă în cauză.
S-a mai precizat că pretenții se încadrează în acțiunea în restituire prin îndeplinirea concomitentă a condițiilor materiale și juridice.
În recurs s-a administrat proba cu acte.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că reclamanta S. Culturală R. – G. a solicitat obligarea pârâtei S. E. D. la plata sumei de_,75 euro, reprezentând contravaloare lucrări efectuate la imobilul din mun. Iași, bld. Copou nr. 21, în baza principiului îmbogățirii fără justa cauză, precizându-și ulterior pretențiile la data de 03.12.2009, în sensul obligării pârâtei la suma de_,01 euro echivalentul în lei fiind de_,54 lei la acea dată.
Reclamanta – intimată și-a motivat acțiunea pe faptul că în perioada 1998 – 1999 a fost nevoită să efectueze o . investiții și îmbunătățiri imobilului din bld. C. nr. 21 pe care îl deținea în calitate de chiriaș, potrivit contractului de închiriere încheiat cu Consiliul Județean Iași.
Tribunalul constată că prin contractul de închiriere nr. 3 încheiat la data de 20.02.1996 între Consiliul Județean Iași și reclamanta S. Culturală R. – G. s-a dat în folosință acesteia din urmă imobilul și terenul cu destinația de sediu al Societății Culturale R. – G. în suprafață de 1518 mp, proprietatea exclusivă a locatorului, situat în Iași bld. Copou nr. 21, pe o perioadă de 10 ani.
Potrivit actului adițional nr. 2589/30.06.1996, la procesul – verbal de predare – primire al acestui imobil, anexă la contractul de închiriere nr. 3/1996, nu au fost predate reclamantei: 4 sobe teracotă obișnuită aflate la parter și o0 sobă teracotă obișnuită aflată la sala de mese de la demisol, precu7m și 4 chiuvete, bunuri preluate de I.S.J. Iași.
Prin actul adițional nr. 1/27.06.1997 la contractul de antrepriză din 11.05.1997, încheiat între S.C. Construcții Unu S.A. Iași, în calitate de antreprenor general și S. Culturală R. – G., în calitate de beneficiar, s-a completat art. 1 din contract în sensul că antreprenorul va executa lucrări de suprastructură la mansardă, consolidare suprastructură parter – scară și finisaje la tavan, privind obiectivul imobil bld. Copou nr. 21.
Obiectul contractul de antrepriză din 11.05.1997 îl constituie plata diferenței de costuri, din modificarea de la planșeu lemn la planșeu beton armat la imobilul din Iași, bld. Copou nr. 21.
Prin actul adițional nr. 2 încheiat în septembrie 1997, între Consiliul Județean Iași, în calitate de beneficiar, și S.C. Construcții Unu S.A. Iași, în calitate de antreprenor general, s-a convenit prelungirea duratei de executare a lucrărilor de construcții și instalații interioare din cadrul investiției publice „Reparații capitale imobil bld. Copou nr. 21”, act adițional la contractul de antrepriză din 14.10.1996.
Recurenta – pârâtă a formulat o cerere de revendicare a imobilului din bld. Copou nr. 21 în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași, în calitate de moștenitoare legală a tatălui său S. C., precum și de proprietară a acestui imobil, cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/1995.
Prin sentința civilă nr. 607/17.06.2002 a Tribunalului Iași s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții Consiliul Județean Iași prin reprezentant legal și S. Culturală R. – G., să lase în deplină proprietate și posesie acest imobil reclamanților S. E. și S. C..
În cadrul acestui proces reclamanta – intimată S. Culturală R. – G. a formulat cerere de intervenție principală, respectiv la 15.01.1996, motivând că deține imobilul, revendicat de reclamantă, în calitate de locatar.
Astfel că, reclamanta – intimată avea cunoștință de faptul că pârâta – recurentă revendică imobilul pe care îl folosea cu chirie încă din luna ianuarie a anului 1996.
De altfel, recurenta a notificat Consiliul Județean Iași să nu continue lucrările de reparații la imobilul pe care-l revendică și pe care l-a închiriat reclamantei, notificare depusă la 28.07.1998.
Potrivit autorizație nr. 129/08.03.1995, emisă pe numele reclamantei de către Primarul Municipiului Iași, s-au autorizat efectuarea de amenajări interioare și reparații capitate la sediul Societății Culturale R. – G. din ., iar prin autorizația de construire nr. 737/03.10.1996, s-a autorizat efectuarea de reparații capitate și amenajări interioare la sediul Societății Culturale R. – G..
Prin adresa nr. 4912/09.09.1996 emisă de Consiliul Județean Iași, se explică existența celor două autorizații pe nume diferite, în sensul că prin H.G. 405/09.06.1995 imobilul din . a trecut în administrarea Consiliului Județean Iași, solicitându-se Primăriei Municipiului Iași să se elibereze autorizație de construcție pe numele Consiliului Județean Iași.
De altfel, Consiliul Județean Iași, prin adresa nr. 2891/13.04.2007, i-a comunicat recurentei că îi recunoaște calitatea de fost proprietar al acestui imobil, potrivit deciziei nr. 521/2006 a Curții de Apel Iași.
Prin procesul – verbal de recepție încheiat la 09.04.1999 s-a constatat că s-a cheltuit pentru reparații capitale la imobilul din . suma de_ ROL.
Tribunalul reține că imobilul din . este declarat monument istoric potrivit listei naționale la poziția nr. 24-B-125.
Din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond de domnul expert N. se reține că a fost transformat podul în mansardă datorită funcționării normale în spațiul ocupat de reclamantă, și că sistemul de încălzire, care era inițial cu sobe de teracotă, a fost schimbat cu instalație de încălzire cu agent termic de la centrală termică, de asemenea s-a înlocuit planșeul din lemn cu un planșeu din beton armat.
Potrivit opiniei separate a expertului L. Liliean la acest raport de expertiză, planșeul din beton armat realizat a îngreunat structura, iar subsolul a fost inutil extins, desființându-se pardoseala existentă, scoțându-se parchetul existent original și de bună calitate, fiind înlocuit cu un parchet inferior calitativ pentru introducerea țevilor de instalații.
De asemenea, se menționează că centrala termică are putere mare fiind consumatoare de energie, iar la momentul efectuării expertizei centrala termică pe gaz era dezafectată, încălzirea realizându-se prin intermediul unei centrale termice pe bază de curent electric.
De asemenea, acest expert menționează că anterior exista un racord de termoficare de la Universitatea Al. I. C. care a fost înlocuit de această centrală de tip Vaillant de 60 Kw, mare consumatoare de energie.
Tribunalul constată că prin autorizația nr. 91/10.06.1997, s-a autorizat pentru societatea reclamantă lucrarea de extindere și branșament gaze naturale pentru imobilul din ..
Prin procesul – verbal de punere în funcțiunea încheiat la 08.02.1999 între reprezentantul .. și reprezentantul Centrului Cultural G. s-a pus în funcțiune instalația de utilizare gaze la imobilul din . pentru societatea reclamantă.
Se reține astfel, că deși intimata cunoștea că imobilul din . este revendicat de către recurentă, aceasta a continuat să facă investiții care nu erau necesare pentru buna funcționare a acestuia ci doar pentru desfășurarea activității pe care S. Culturală R. – G. o avea în incinta acestei case.
Tribunalul constată că instalația de încălzire a fost schimbată de către recurentă în luna iunie 2008, prin chitanțele depuse la fila 133 făcându-se această dovadă.
Nu s-a dovedit că investițiile pe care le-a făcut, referitoare la schimbarea planșeului de lemn prin realizarea unui planșeu din beton armat peste parter, demolându-se astfel fosta cameră de baie, instalația de gaze și izolarea mansardei se impuneau, imobilul având o bună stare de funcționare anterior acestor lucrări, iar construcția mansardei nu s-a mai realizat.
Chiar dacă există acordul Comisiei Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice nr. 126/1994 cu privire la reparațiile capitale la imobilul din ., nu autorizează reclamanta la restituirea cheltuielilor pe care le-a efectuat asupra acestui imobil cât timp acestea nu erau necesare și utile pentru o casă care trebuie să satisfacă condiții normale de locuit, acestea fiind cheltuieli voluptorii.
Tribunalul constată că prima instanță s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, iar motivarea sumară a hotărârii nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, nefiind incidente disp. art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, tribunalul constată că recursul este fondat și în consecință va fi admis în sensul modificării în tot a sentinței civile recurate și respingerii acțiunii.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi obligată intimata la cheltuielile de judecată dovedite a fi efectuate de către recurentă în recurs, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S. E. D. împotriva sentinței civile nr._/30.06.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot:
Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta S. Culturală R. - G. în contradictoriu cu pârâta S. E. D..
Obligă intimata să plătească recurentei suma de 3627 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (taxă de timbru și timbru judiciar de 1627 lei și onorariu avocat de 2000 lei).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
Președinte, C. A. | Judecător, S. F. | Judecător, C. S. |
Grefier, D. M. B. |
Red. S.F.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./17.04.2013
Judecător fond M. O.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 31/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 245/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
