Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1255/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1255/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-05-2012 în dosarul nr. 1255/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Mai 2012
Președinte - A. S.
Judecător O. L.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1255/2012
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent . și pe intimat A. C. C.- la C..AV.N. S. B., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică avocat Badeliță C. pentru unitatea recurentă, avocat N. Schluch Brigitta E. pentru intimat.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a înaintat la dosar, prin serviciul registratură al tribunalului Iași, întâmpinare formulată de către intimat.
Apărătorul recurentei depune la dosar chitanța nr. ISXUC_ prin care face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1402.00 lei și timbru judiciar în valoare de 2,50 lei.
Instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, legal timbrat.
Instanța înmânează apărătorului recurentei duplicat de pe întâmpinare.
Avocat Badeliță precizează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare, nu are alte probe de formulat.
Apărătorul intimatului, învederează instanței că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Avocat Badeliță pentru recurentă, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Precizează că a prezentat instanței un contract prin care reclamanta, prin reprezentantul său legal, ar fi primit la data de 20.09.2012 de la pârâtul intimat, suma de 59.600 lei scadent integral la data de 31.12.2010. Alături de acest contract, recurentul a depus alte contracte, încheiate între aceleași părți, care atestă împrejurarea că intimatul a acordat, în aceeași perioadă de timp împrumuturi în sumă de peste 3.700.000 lei, fără nici un beneficiu pentru el, doar din prietenie. Nu mai știe intimatul câți bani a dat și nu poate explica de ce în aceste contracte sumele împrumutate sunt determinate de calcule care includ baza și sumele adăugate, cu titlu evident de dobânzi în cuantumul nelegal și prohibit de lege de 3,5-4% lună.. Intimatul, pensionar în prezent, are o situație materială de invidiat, dacă își poate permite să ignore atâtea informații referitoare la proprii săi bani, dar nici acest aspect nu a ridicat instanței nici un semn de întrebare.
Instanța de fond a înlăturat toate probele formulate de către reclamantul recurent, deoarece, în opinia instanței nu fac dovada celor afirmate, însă este admis punctul de vedere al intimatului, deși nu a produs nici o dovadă în acest sens.
Pentru toate motivele invocate în cererea de recurs solicită modificare în tot a sentinței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând doar taxa de timbru achitată.
Avocat N. Schluch Brigitta E. pentru intimat, având cuvântul solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nesusținut motivat de faptul că recurenta nu a putut invoca nici un motiv pertinent care să poată determina instanța de recurs să admită recursul declarat, asta deoarece recurenta a invocat faptul că instanța de fond nu a procedat la analizarea și a celorlalte contracte de împrumut, depuse ca probatoriu. Solicită a se constata că însăși recurenta a declarat, faptul că a efectuat împrumuturi de la intimat însă a omis să și indice măcar un început de dovada în sensul achitării acestora. Recurenta a încercat să inducă ideea că sumele împrumutate ar fi fictive, motivând că domnul A. ar fi un pensionar, omițând cu bună știință faptul că în realitate, doctorul A. C., a fost și este o somitate în lumea medicală, un invitat frecvent al emisiunilor televizate, cu temă medicală fost director al Spitalului de Neurochirurgie Iași și autorul unor numeroase volume de specialitate.
A omis recurenta să își amintească faptul că doctorul A. a salvat de la botulism, copilul domnului Sorănescu, fiind practic și medicul curant al familiei Sorănescu, de peste 20 ani.
Solicită a se constatat faptul că recurentul nu a negat niciodată semnarea actului de împrumut încheiat la data de 20.09.2011, s-a recunoscut faptul că actul de împrumut nu doar este semnat și parafat de reclamantă, dar că este emanat de aceasta, nu se putea reține de instanța de fond încălcarea prevederilor art. 948 cod civil din 1865.
Pentru toate motivele indicate și detaliate în întâmpinarea depusă la dosar solicită a se constata că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Iași este legală și temeinică drept pentru care solicită respingerea recursului promovat de recurenta cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/07.12.2011 a Judecătoriei Iași s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de către reclamanta S.C. C. Onix S.R.L. în contradictor cu pârâtul A. C. C..
S-a dispus obligarea reclamantei să plătească pârâtului 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20.09.2010 între, S.C. C. ONIX S.R.L., în calitate de împrumutat, și A. C. C., în calitate de împrumutător, intervine un contract de împrumut, prin care cel din urmă împrumută societății reclamante suma de_ lei, sumă ce urma a fi restituită integral la data de 31 decembrie 2010. Contractul de împrumut îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată și este însușit de către pârâtul împrumutător prin semnătură, iar de către reclamanta împrumutată prin aplicarea ștampilei și semnătura administratorului C. Șorănescu. Înscrisul sub semnătură privată constatator al împrumutului nu respectă cerințele prevăzute de art. 1180 alin. (1) din vechiul Cod civil.
În drept, instanța reține că nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Pentru ca sancțiunea nulității să intervină, trebuie ca cel care o invocă să probeze faptul că la încheierea actului au fost eludate dispozițiile pentru a căror nerespectare legea prevede o asemenea sancțiune.
Împrumutul de consumație (mutuum) este acel contract prin care o parte, numită împrumutător, transmite celeilalte părți, numită împrumutat, dreptul de proprietate asupra unei câtimi/fracțiuni de bunuri fungibile și consumptibile, urmând ca împrumutatul să restituie la scadență o cantitate egală de bunuri de același gen și calitate (art. 1576 din vechiul Cod civil).
Condiție de fond, esențială, de validitate și generală a oricărui act juridic civil, cauza reprezintă obiectivul urmărit de părți la încheierea actului. Pentru a fi valabilă, cauza contractului de împrumut trebuie să existe, să fie reală, licită și morală. În ceea ce privește cauza imediată (causa proxima), fiind vorba de un contract real, aceasta constă în reprezentarea mentală a remiterii lucrului (res praestita). În cazul în care împrumutul este cu titlu gratuit, scopul imediat trebuie stabilit avându-se în vedere nu doar caracterul real, ci și intenția împrumutătorului de a procura un folos gratuit împrumutatului. Cauza mediată (causa remota) reprezintă motivul determinant al contractării împrumutului și privește fie însușirile unei prestații, fie calitățile unei persoane.
Cauza este ilicită atunci când scopul urmărit de părți prin încheierea contractului este prohibit de lege sau este contrar bunelor moravuri și ordinii publice (art. 968 din Codul civil) și atrage sancțiunea nulității absolute a actului juridic. Art. 967 alin. 1 din vechiul Cod civil instituie două prezumții legale relative: una privește existența cauzei, ceea ce înseamnă că nu trebuie dovedită, iar cealaltă privește valabilitatea cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic.
Instanța observă că reclamanta pretinde că nulitatea contractului de împrumut din 20 septembrie 2010 ar fi atrasă de inexistența vreunei sume de bani împrumutate de pârât reclamantei, justificarea semnării înscrisului fiind garantarea restituirii unor împrumuturi bănești acordate de-a lungul timpului de către pârât administratorului societății reclamante, Șorănescu C., precum și de inserarea în cuprinsul contractului a unei dobânzi mascate de 3,5 – 4% pe lună.
Instanța notează însă că deși reclamanta are, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, sarcina probei în cauză, nu s-a dovedit, prin probele administrate, că împrumutul interevenit în 20 septembrie 2009 între societatea reclamantă și pârât ar fi afectat de o cauză ilicită și imorală. În acest sens, instanța observă că depoziția martorului I. G. nu probează decât faptul că acesta remitea pârâtului diferite plicuri sigilate, înlăuntrul cărora puteau să se afle bancnote, fapt care nu are niciun fel de relevanță în speță.
În ceea ce privește depoziția martorei V. M., instanța notează că aceasta este un prepus al societății reclamante, unde îndeplinește funcția de director financiar, fiind o persoană apropiată administratorului societății reclamante, pentru care lucrează de aproape cincisprezece ani, fapt pentru care va aprecia ce reale doar acele împrejurări, fapte declarate de această martoră, care se coroborează cu un alt mijloc de probă administrat în prezenta cauză. Astfel, instanța observă că martora a recunoscut că nu a fost de față atunci când părțile din prezenta cauză au negociat împrumutul a cărui nulitate se cere a fi constatată, nici la momentul semnării lui, după cum a admis și că nu a participat la negocierea ori semnarea niciunuia dintre contractele de împrumut acordate de către pârât reclamantei sau administratorului acestuia, domnul C. Șorănescu; nu poate, deci, cunoaște dacă sumele împrumutate au fost remise la data contractării ori dacă și în ce câtime au fost restituite. Martora apreciază că suma ce a format obiectul contractului din 20 septembrie 2010 nu a fost niciodată remisă de către pârât societății reclamantei întrucât nu a primit, spre înregistrare în contabilitatea societății reclamante, a împrumutului contractat; cum legea nu condiționează validitatea unui contract de împrumut acordat societăților comerciale de faptul neînregistrării în contabilitate a acestora, omisiunea semnalată de martoră nu poate fi interpretată, în lipsa unor alte indicii, în sensul afirmat de martoră, cu atât mai mult cu cât înregistrarea în contabilitate putea fi omisă cu bună știință de către reclamantă, chiar și în ipoteza realității împrumutului contractat. De asemenea, împrejurarea că martora ar fi calculat, la solicitarea administratorului societății, cuantumul dobânzilor acordate acestuia sau societății reclamante este lipsită de relevanță, cât timp nu s-a stabilit nicio legătură între acele împrumuturi cu dobândă la care face referire martora și contractul ce formează obiectul prezentului litigiu. Susținerile martorei că împrumutul din 20 septembrie 2010 ar reprezenta o garanție pentru restituirea sumelor împrumutate de către pârât administratorului societății reclamante, susțineri formate în contextul absenței totale a martorei de la orice discuție dintre părțile litigante, discuții care au precedat, însoțit sau urmat încheierii contractelor de împrumut, și care sunt justificate de martoră prin împrejurarea că administratorul nu i-a predat înscrisul constatator al împrumutului spre înregistrare în contabilitate, rămân, deci, la stadiul de opinii personale.
Cum din probele administrate în prezenta cauză nu s-a răsturnat prezumția de existență și validitate a cauzei contractului de împrumut intervenit în 20 septembrie 2010 între reclamantă și pârât, nici faptul că scopul urmărit de părți prin încheierea contractului este prohibit de lege sau este contrar bunelor moravuri și ordinii publice, instanța apreciază că actul juridic civil supus analizei este valabil încheiat.
Împrejurarea că actul sub semnătură privată care constată împrumutul nu a fost scris în întregime de către împrumutat și nici nu cuprinde sintagma bun și aprobat (sau o formulă echivalentă) cu indicarea în litere a sumei împrumutate (art. 1180 alin. (1) din vechiul Cod civil) atrage nulitatea relativă doar a înscrisului sub semnătură privată, anulabilitatea înscrisului neafectând în nici un fel valabilitatea obligației asumate. Formalitatea prevăzută de art. 1180 alin. (1) din vechiul Cod civil vizează proba contractului de împrumut, iar nu validitatea acestuia; cum prezenta acțiune nu vizează executarea contractului, ci doar validitatea sa, instanța nu va supune analizei chestiuni ce vizează proba contractului intervenit între părți.
Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă acțiunea, ca fiind neîntemeiată.
Reținând culpa procesuală a reclamantei în declanșarea și derularea prezentului proces, instanța, față de cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, dat fiind faptul că în prezenta acțiune pârâtul au dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei (reprezentând onorariu avocat, dovedit prin chitanța . nr. 18 din 25 noiembrie_- cab. av. N. S. Brigitta), instanța o va obliga pe reclamantă la plata către pârât a acestei sume, cu titlu de cheltuieli de judecată; instanța nu a avut în vedere chitanța nr. 64 din 2 martie 2011- cab. av. N. S. Brigitta, având în vedere că la data de 2 martie 2011 prezentul litigiu civil nici nu fusese declanșat, respectivele cheltuieli fiind probabil ocazionate de un alt litigiu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S.C. C. O. S.R.L. susținând că la data de 20.09.2010 a semnat un contract de împrumut cu intimatul pentru suma de 59.600 lei, scadent la 31.12.2010, sumă pe care nu a primit-o nicio dată.
În realitate între creditorul A. C. C. și administratorul societății Sorănescu C. au existat mai multe împrumuturi, toate restituite și pentru care creditorul a pretins și primit dobânzi în cuantum, de 3,5 – 4 % lunar.
În cursul anului 2010, dorind să pună capăt acestor împrumuturi aceștia au concluzionat asupra sumelor finale datorate, motiv pentru care au încheiat contractul de împrumut în litigiu, dar de data aceasta în numele firmei împrumutatului, ca o garanție suplimentară pentru creditor.
Recurenta arată că intimatul a profitat de faptul că în contractele finale din 2010 nu a făcut mențiunea explicită a faptului că aceste contracte reprezintă o novație a împrumutului inițial și a cerut ulterior restituirea acestor sume.
Recurenta critică împrejurarea că nu s-a dat relevanță interogatoriului și înscrisurilor depuse, mult mai concludente decât depozițiile de martori.
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului motivat de faptul că ceea ce trebuie analizat este doar contractul de împrumut în litigiu, orice alte contracte încheiat exced obiectului prezentei cereri.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Analizând motivele de recurs prin prisma probatoriilor administrate în cauză, tribunalul constată că recurenta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut încheiat la data de 20.09.2010 între părți, pentru cauză ilicită și imorală.
Constatarea nulității unei convenții pentru cauză ilicită și/sau imorală se poate face numai dacă partea interesată răstoarnă prezumția de valabilitate a cauzei probând caracterul ilicit și/sau imoral al acesteia (art. 967 Cod civil).
Recurenta pretinde nulitatea contractului de împrumut din 20.09.2010 motivat de inexistența vreunei sume de bani împrumutate de intimat, recurentei, justificarea semnăturii de pe înscris fiind ca urmare a garantării unor împrumuturi bănești acordate anterior de către intimat, administratorului recurentei, în calitate de persoană fizică, precum și de înserarea în cuprinsul contractului a unei dobânzi mascate de 3,5 – 4 % pe lună.
Din interogatoriile luate părților a rezultat că între ele anterior au mai existat împrumuturi, pentru care intimatul contestă că s-au achitat dobânzi și că, cel în litigiu nu a fost restituit, spre deosebire de recurent care menționează că acestea au fost achitate integral precum „și o mare parte din dobânzi”.
Declarația martorului I. G. relevă împrejurarea că în perioada 2009 – 2010 la solicitarea administratorului recurentei a dus niște plicuri sigilate intimatului, în care „crede” că se aflau bancnote, dar care la destinație nu au fost disigilate în prezența sa. Ca atare, cu această depoziție nu se probează remiterea sumei împrumutate neexistând dovada certă a conținutului plicului, dacă existau banii, a sumei și a titlului plății.
Martora V. M. susține că ea a redactat contractul la cererea administratorului societății, părțile urmând să completeze spațiile libere. Aceasta nu a fost de față la negociere, la semnarea actului,nici la cel în litigiu și nici la cele anterioare.
În calitatea acesteia de director economic, menționează că suma ce face obiectul contractului din 20.09.2010 nu a fost predată societății întrucât nu a primit spre înregistrare în contabilitatea societății această sumă, aspect ce nu are relevanță întrucât valabilitatea contractului de împrumut cu o societate nu este determinată de înregistrarea acestuia în contabilitate.
Aceeași martoră susține că a calculat cuantumul dobânzilor pretinse, răspunzând astfel solicitărilor administratorului în virtutea profesiei sale, aspect, care, de asemenea, este lipsit de relevanță, în condițiile în care contractul în litigiu nu prevede stabilirea unor dobânzi și nu s-a stabilit legătura vechilor contracte de împrumut cu cel în cauză.
Deși nu a participat la negocieri, la discuțiile dintre părți, martora conchide că împrumutul din 20.09.2010 ar reprezenta o garanție pentru restituirea sumelor împrumutate anterior pentru motivul că nu a primit nici un înscris pe care să-l înregistreze în contabilitate, declarație ce este neconcludentă prin prisma celor arătate anterior potrivit cu care neînregistrarea actului în contabilitate nu presupune nici că nu s-a predat împrumutul și nici că suma precizată în contract avea un alt titlu.
Pe de altă parte, potrivit declarațiilor martorei V., administratorul societății stabilea și aproba suma ce trebuia restituită astfel că nu se poate susține că intimatul l-a obligat la semnarea unor acte peste voința lui.
Recurenta solicită să se analizeze caracterul cauzei în contextul existenței celorlalte contracte de împrumut, împrejurare ce nu poate fi reținută întrucât limitele investirii au fost stabilite prin petitul acțiunii și ceea ce este supus cenzurii instanței este doar contractul de împrumut din 20.09.2010.
De altfel, în lipsa unei stipulații clare în conținutul actului asupra celor pretinse de către recurentă ca fiind obiectul și cauza reală a contractului, tribunalul constată că probatoriile cu martori și interogatorii nu sunt de natură să dovedească acest lucru.
În concluzie, probele administrate nu au răsturnat prezumția de existență și validitate a cauzei contractului de împrumut din 20.09.2010 și nici faptul că scopul urmărit de părți la momentul încheierii actului este prohibit de lege sau contrar bunelor moravuri și ordinii publice conform art. 967 alin. 1 și 968 Cod civil.
Ca atare, urmează ase respinge recursul și pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă va menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
În baza art.274 Cod procedură civilă urmează ca recurenta să plătească intimatului cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S.C. C. O. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._ din 7. 12. 2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S.A. L.O. A.M.
GREFIER,
B.I.
Red. S.A.
Tehn. A.G.
2 ex./11.09.2012
Jud. fond: M. A.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1248/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
