Legea 10/2001. Sentința nr. 1480/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1480/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1480/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Mai 2013
Președinte - A. M. C.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1480/2013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. T.-I. - prin mandatari S. C., S. C. și S. E. – I. pe pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN IAȘI, pârât C. NAȚIONAL „M. E.” IAȘI, pârât C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE A. A LG.10/2001, pârât M. IAȘI P. P., pârât P. JUD.IAȘI, pârât C. L. IAȘI, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2013 și de 07.05.2013 și apoi pentru azi, 14.05.2013, când
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria Iași sub nr._/28.08.2002, reclamantul S. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. Școlar Județean și Liceul „M. E.”, prin reprezentanți legali, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Iași, .. 10 compus din suprafața de 1800 mp teren și clădire cu 3 camere și dependințe.
În motivarea acțiunii reclamantul a învederat faptul că este moștenitorul legal al bunicului său, S. T. Fridiric G. decedat la 11.02.1940 a cărui succesiune s-a dezbătut conform certificatului de moștenitor nr. 85/18.07.2001; că bunicul său a cumpărat imobilul la 14.06.1928 iar în anul 1948 a fost deposedat abuziv, printr-un act lovit de nulitate, consimțământul autorului său fiind viciat la momentul transmiterii bunului în proprietatea statului; că în prezent imobilul figurează în folosința Liceului „M. E.”, fiind degradat și a abandonat de mai mult timp; că în urma demersurilor făcute, pârâtele i-au comunicat că imobilul este folosit drept magazie, spălătorie, călcătorie și că este de strictă necesitate în procesul de învățământ; că în realitate conducerea Liceului și a Inspectoratului Școlar nu a întreținut imobilul lăsându-l să se degradeze iar pretinsele utilități nu sunt legate în mod direct de procesul de învățământ.
În drept au fost invocate prevederile art. 480 Cod civil, Legea nr. 10/2001.
P. precizările formulate, reclamantul S. T. a arătat că obiectul acțiunii îl constituie plângere împotriva deciziei nr. 365/8.09.2001 a Inspectoratului Școlar Județean Iași prin care i s-a respins cererea de restituire a construcției și terenului din Iași, . a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții I. Școlar Județean Iași, Liceul „M. E.” și C. L. Iași (filele 14-15 dosar nr._/2002 al Judecătoriei Iași).
P. sentința civilă nr._/30.10.2002 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2002, s-a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei.
La Tribunalul Iași cauza a fost înregistrată sub nr. 2330/2003.
P. sentința civilă nr. 762/6.11.2003 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 2330/2003, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean Iași și a Consiliului L. Iași, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, s-a anulat în parte decizia nr. 365/8.09.2001 în ceea ce privește dispozițiile cuprinse la art. 1 și s-au menținut celelalte prevederi ale deciziei atacate. Totodată, s-a respins cererea privind cheltuielile de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. L. al Municipiului Iași, apel respins prin decizia civilă nr. 686/14.05.2004 a Curții de Apel Iași;hotărârile menționate au fost casate prin decizia civilă nr. 1123/2.02.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, decizie prin care s-a admis recursul declarat de C. L. al Municipiului Iași și s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Iași.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, I. Școlar al Județului Iași este unitate deținătoare a imobilului solicitat, revenindu-i astfel competența, în exclusivitate, și obligația de a soluționa cererea de restituire în natură a imobilului deținut ; că atât prima instanță cât și cea de apel, în mod greșit au soluționat pricina pe cale de excepție, fapt ce atrage incidența motivului de casare prev. de art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă și casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Iași.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 9988/2006, iar în această fază reclamantul a precizat că înțelege să se judece cu M. Iași, C. Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001, Liceul M. E. Iași, I. Școlar al Județului Iași și P. Iași. Dând eficiență principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a dispus citarea pârâților menționați.
Instanța a invocat excepțiile tardivității formulării contestației, a calității procesuale pasive a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, a Consiliului L. Iași și a Prefecturii Județului Iași, excepții ce au fost puse în discuția părților la termenul din 14.11.2007.
P. sentința civilă nr. 2094/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ s-a respins ca tardiv introdusă contestația formulată de reclamantul S. T. împotriva deciziei nr. 365/08.09.2001 emisă de I. Școlar al Județului Iași în contradictoriu cu pârâții I. Școlar al Județului Iași, Liceul „M. E.” Iași, C. L. al Municipiului Iași, M. Iași și C. Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001. Această sentință a fost păstrată prin decizia nr. 78/14.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, prin respingerea apelului formulat de reclamantul S. T..
P. decizia civilă nr. 1269/25.02.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de reclamantul S. T. împotriva deciziei civile nr. 78/14.05.2008 a Curții de Apel Iași – Secția Civilă, a fost casată decizia atacată precum și sentința nr. 2094/14.11.2007 a Tribunalului Iași și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia emisă în urma notificării poate fi atacată de persoana îndreptățită în 30 de zile de la comunicare. La fila 146 dosar fond se află Borderoul de expediere a corespondenței Inspectoratului Școlar Județean Iași, în care este menționată și decizia în discuție. Simplul borderou pentru expediere nu este suficient însă pentru a face dovada că recurentul a luat cunoștință de decizia menționată. Într-adevăr, la dosarul cauzei nu există alte dovezi de comunicare a acestei decizii și cu toate că prin concluziile scrise intimatul arată că recurentului i s-a făcut comunicarea prin scrisoare recomandată, la dosar nu a fost depusă recipisa de confirmare a primirii. Așa fiind, conform art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis în sensul anulării ambelor hotărâri pronunțate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În rejudecare, cauza a fost înaintată la Tribunalul Iași la data de 08.10.2010.
P. precizările formulate în rejudecare, după casarea cu trimitere, reclamantul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu I. Școlar Județean Iași, C. Național „M. E.” Iași, cu privire la suprafețele de teren, cu și fără construcții, deținute de acestea dar și cu M. Iași pentru suprafața de teren deținută de acesta (filele 34-39, vol.I).
În motivarea acestor cereri, reclamantul a arătat că prezenta acțiune, deși promovată pe parcursul diferitelor etape procesuale sub forma de contestație asupra unei decizii a unei autorități administrative, în speță decizia nr. 365 emisă la data de 08.09.2001 de către I. Școlar al Județului Iași, are în esență caracter de acțiune reală, de revendicare imobiliară și este formulată de către adevăratul proprietar, reclamantul, în contradictoriu cu deținătorii neproprietari ai imobilului, în speță pârâții; aceasta urmărește restabilirea ordinii firești de drept prin restituirea imobilului și se impune a fi judecată de către un complet specializat în legislația proprietății și a fondului funciar. Imobilul în litigiu format din teren și construcții, a fost dobândit la data de 14.06.1928 de către autorul său, bunicul patern, S. T. Fridric G. – prin act de vânzare-cumpărare, conform contractului depus la fila 221 a dosarului nr. 2330/2003 al Tribunalului Iași, contract al cărui conținut a fost verificat de conformitate cu originalul așa cum menționează încheierea de ședință din data de 23.05.2007 în dosarul nr._, înainte de casare. Începând cu data de 23.04.1945, acest imobil a fost închiriat Ministerului Educației Naționale pentru o perioadă de 5 ani – până la 23.04.1950, ocazie cu care a fost și preluat în folosință de către această instituție a Statului R. la acea dată. Începând cu anul 1948, în urma apariției Decretului nr. 167/1948, și până în prezent, M. Educației Naționale a încetat a mai plăti chiria aferentă acestui imobil. Constituția României din 13.04.1948 prevedea la art. 8 că „Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege”, iar la art. 10 „Pot fi făcute exproprieri pentru cauza de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire…”. În acest context, publicarea la data de 03.08.1948 a Decretului nr. 176 privind „trecerea în proprietatea Statului R. a unor imobile care au servit funcționării școlilor de învățământ” nu poate fi interpretată decât restrictiv, în sensul restrângerii efectelor sale de expropriere pentru cauza de utilitate publică la imobilele prevăzute în „Tabela” anexată acestui decret și publicată odată cu acesta – fila 89 la dosar fond, înainte de casare, o altă interpretare a acestui text fiind vădit neconstituțională chiar și în anul 1948. Ori imobilul în litigiu, proprietate a familiei S. nu se regăsește în tabela anexată Decretului nr. 167/1948.Așadar nu există un just titlu valabil al pârâților, prezumția potrivit căreia actualii proprietari ai imobilului în discuție sunt și proprietarii de drept operând doar până la proba contrarie. La data de 20.06.1994 România ratifica Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și primele 10 Protocoale adiționale. Cu această ocazie sunt asimilate de către România prevederile art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la CEDO privind protecția proprietății: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. La data de 13.05.1998, Liceul „M. E.”, pârât în cauză, îi comunica reclamantului de astăzi că „în baza decretului nr. 167/1948 … începând cu data de 03.08.1948, … imobilul pe care îl revendicați … a trecut de drept în proprietatea Ministerului Educației Naționale” – fila 8 dosar_/2002 al Judecătoriei Iași, atașat. Art. 2 din Legea nr. 10/2001 definește sfera de aplicare prin clarificarea noțiunii de „imobile preluate abuziv”, respectiv la alin. 1 pct. g) „… imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 („fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”)…” iar la pct. h) „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării…”. De asemenea, alin. 2 al aceluiași articol stabilește că „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării … conform prevederilor prezentei legi”. Mai mult, chiar prevederile art. 16 al Legii nr. 10/2001 în varianta în vigoare la data emiterii contestatei decizii nr. 365/2001 a Inspectoratului Școlar al Județului Iași, invocate în textul acesteia – preambul, pag. 1 (fila 7 la dosar nr._/2002 al Judecătoriei Iași) exclud de drept aplicarea „măsurilor reparatorii” prevăzute la alin. 1 „imobilelor preluate fără titlu valabil” – alin. 4. În acest context, apreciază ca nemaifiind necesar a face vorbire despre modificarea stricto sensu a Legii nr. 10/2001 în timp, în special în ceea ce privește prevederile art. 16, modificări prin care, și în cazul „imobilelor deținute de unitățile de învățământ” se aplică măsura restituirii în natură a imobilelor.
Așadar, efectele legii noi, nr. 247/2005, se „materializează în situații juridice care urmează să se nască, să se modifice ori stinge, fie în fapte pendinte ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute”. Reclamantul a arătat că solicită admiterea acțiunii, să se constate valabilitatea și opozabilitatea titlului de proprietate al său, să se desființeze decizia Inspectoratului Școlar al Județului Iași nr. 365/2001 pentru netemeinicie, conform celor mai sus invocate și nelegalitate, aceasta fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 8 și 10 ale Constituției României din 1948, art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, art. 2 alin. 1 pct. g) și alin. 2 cât și al art. 16 alin. 4 al Legii nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii cât și a Constituției României în vigoare. Totodată reclamantul a solicitat obligarea pârâților la restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a părților din imobil deținute de către fiecare.
La termenul la care au fost formulate acele precizări, instanța a reținut că pe parcursul judecării litigiului, în ciclurile procesuale anterioare, s-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001, P. Județului Iași, C. L. Iași și M. Iași. Referitor la pârâtele P. Județului Iași și C. Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001, mandatarul reclamantului S. C. (în baza procurii speciale autentificate sub nr. 1115/19.06.2007 la BNP F. D. – fila 27 dosar nr._ al Curții de Apel Iași) a arătat la termenul din 26.01.2011 că înțelege să renunțe la judecarea cererii în contradictoriu cu acestea.
Întrucât deși i s-a pus în vedere să prezinte un mandat special în acest sens, conform art. 69 alin. 1 Cod procedură civilă, mandatarul nu a făcut dovezi relative la existența unui astfel de mandat, astfel că instanța nu poate da eficiență declarației de renunțare la judecată în contradictoriu cu cele două pârâte.
Cu privire la pârâta C. Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanța a invocat și excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
C. Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 și-a exprimat poziția procesuală atât cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive cât și relativ la fondul litigios, prin precizările cu caracter de întâmpinare depuse la dosarul cauzei (filele 115-116). În acest sens, pârâta a solicitat să se ia act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată în contradictoriu cu C., în caz contrar a solicitat respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu C. internă pentru analiza notificărilor la Legea nr. 10/2001 din cadrul Consiliului Județean Iași, în considerarea, cu prioritate, a lipsei calității procesuale pasive a acesteia. A arătat pârâta că temeiul legal al excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 10/2001 (titulatura corectă: C. internă pentru analiza notificărilor la Legea nr. 10/2001 din cadrul Consiliului Județean Iași) este art. 21 alin. 1 și 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la obiectul prezentei cauze, respectiv plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 365/2001 a Inspectoratului școlar Județean Iași, prin care a fost respinsă notificarea reclamantului, formulată în temeiul legii speciale, pentru recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în Iași, .. 10 (fostă Muzelor nr. 2). Pentru reținerea calității procesuale pasive trebuie îndeplinită condiția existenței unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.Întrucât în speță, fondul cauzei vizează contestarea unei deciziei emisă în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii pretențiilor reclamantului cu privire la imobilul în cauză, obligată în raportul juridic devenit litigios și dedus judecății este autoritatea emitentă a deciziei, respectiv I. Școlar Județean Iași. Pe de altă parte, susține admisibilitatea acestei excepții și prin aceea că, în prezenta cauză, revendicarea are ca obiect un imobil situat în Mun. Iași, .. 10 (fostă Muzelor nr. 2), jud. Iași, imobil care nu se regăsește în domeniul public al județului Iași, potrivit H.G. nr. 1354/2001 privind domeniul public al județului Iași, al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, pe cale de consecință pârâta C. Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu are nici un drept asupra terenului revendicat. În considerarea aspectelor susmenționate, rezultă că prin introducerea în cauză a Comisiei interne pentru analiza notificărilor la Legea nr. 10/2001 din cadrul Consiliului Județean Iași, acțiunea a fost îndreptată asupra unui organism lipsit de legitimitate procesuală pasivă, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei și respingerea, pe acest temei, a acțiunii promovată de reclamantul S. T. I. în contradictoriu cu aceasta.
Având în vedere „Precizările” reclamantului depuse la termenul de judecată din 26.01.2011 – cu privire la natura acțiunii promovate în justiție, respectiv aceea de „acțiune reală, de revendicare imobiliară” – a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în considerarea principiului „specialia generalibus derogant”, conform căreia reclamantul are deschisă calea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu calea dreptului comun, așa cum se susține în cuprinsul Precizărilor sus-menționate.În susținerea excepției menționate, a invocat Decizia nr. 33/09.06.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin care Instanța Supremă s-a pronunțat cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada comunistă, acțiuni formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, în sensul că, în aceste situații, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea principiului „restitutio in integrum” ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil. Dreptul comun a fost înlocuit odată cu . Legii nr. 10/2001 – lege care cuprinde norme de imediată aplicare, norme speciale de drept substanțial și cu o procedură administrativă, obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.Soluția a fost anticipată legislativ prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevede că: „Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”.
Reclamantul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepțiile invocate în cauză arătând că imobilul revendicat în prezenta acțiune a fost dobândit prin just titlu valabil (contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.06.1928 și transcris la grefa Tribunalului Iași sub nr. 3150 la aceeași dată) de către autorul său S. T. Fridric G. căsătorit la acea dată cu S. M. (născută L.), bunicii săi. Cei doi au stăpânit împreună imobilul până la decesul lui S. T. Fridric G. la 11.02.1940. Ulterior acestei date, imobilul a continuat a fi stăpânit de S. T., tatăl său, unic fiu al celor doi, împreună cu mama sa S. M.. Începând cu data de 03.08.1948 cei doi autori ai reclamantului nu și-au putut exercita dreptul de proprietate. S. M. a decedat la data de 07.01.1973. la rândul său S. T. a avut un singur fiu, pe reclamantul de astăzi, S. T. I., decedând la data de 30.01.1986. Așadar, prin prisma acestor documente depuse la dosar și administrate în cauză, reclamantul și-a justificat vocația legală de unic succesibil al autorilor săi mai sus menționați, respectiv calitatea de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001. Pentru dovada calității de moștenitor au autorului său S. T. Fridric G. (bunic patern) a fost depus Certificatul de calitate de moștenitor nr. 83/18.07.2001 emis de BNP K. N. – fila 6 dosar nr._/2002 al Judecătoriei Iași, în primul ciclu procesual, în sensul prevederilor art. 23 din legea specială. Față de aspectele de fapt și de drept invocate, susține că reclamantul S. T. I. are calitate procesuală activă, iar interesul acestuia este deplin justificat în sensul prevederilor legii speciale. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului I. Școlar Județean Iași – față de acest aspect consideră că există autoritate de lucru judecat ca urmare a primei decizii de casare nr. 1123/02.02.2006. Calitatea procesuală pasivă a Consiliului L. Iași – în realizarea dreptului urmărit în prezenta cauză se poate concluziona cu exactitate cine are calitatea de „unitate deținătoare” în sensul prevederilor legii speciale pentru suprafața de 270 mp din proprietatea a cărei restituire o solicită. Pe parcursul ciclului procesual anterior casării, atât în numele Primarului Municipiului Iași cât și în numele Consiliului L. Iași a răspuns un singur consilier juridic – în baza împuternicirii de la fila 43 dosar din data de 14.11.2006. În ședința publică din 25.04.2007 acest reprezentant „solicita restituirea în natură” în numele administratorului C. L. Iași. Cu toate acestea, instanța de judecată nu a procedat conform art. 270 Cod procedură civilă privind achiesarea la pretențiile reclamantului cu privire la acest aspect. Mai mult, la 27.06.2007 instanța de judecată a repus cauza pe rol invocând tocmai lipsa procedurii de citare cu pârâtul C. L. Iași cu toate că această lipsă fusese acoperită prin prezentarea la termene a reprezentantului. La data de 28.02.2008, prin adresa nr._/_ – Primarul Municipiului Iași indică Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat ca titular al dreptului de administrare al suprafeței de teren în discuție. Din organigrama publicată pe site-ul www.primaria-iasi.ro reiese că Direcția menționată se află în subordinea unuia dintre viceprimari. Față de această situație, înțelege să solicite a se clarifica cu prioritate de către instituțiile abilitate dacă Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat care funcționează în cadrul municipalității este doar un departament în subordinea Primarului ori este o „instituție” sau „serviciu public de interes local” de sine stătător organizat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. g din Legea nr. 213/2001, în subordinea Consiliului L. Iași, cu sau fără personalitate juridică. Funcție de rezultatul cercetărilor, poziția sa procesuală față de acest aspect se precizează a fi în contradictoriu cu „unitatea deținătoare” a celor 270 mp.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Iași prin P., a arătat că este evident că, în speță, în accepțiunea Legii nr. 10/2001 una dintre „persoanele deținătoare” ale imobilului în litigiu este I. Școlar Județean Iași. Cu toate acestea, în situația unei contestări judiciare sau a unei revendicări juridice a unui imobil, calitate procesuală pasivă au, deopotrivă, atât persoana deținătoare, cât și titularul dreptului de proprietate al imobilului în cauză. Justificarea juridică a calității procesuale pasive ale celor două părți mai sus menționate este dată de dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (Art. 50 – (1) Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru). În speța de față are mai puțină importanță facilitatea fiscală dispusă de legiuitor prin acest text de lege, de reținut fiind faptul că, hotărârile judecătorești privind revendicarea unui bun imobil trebuie să fie supuse publicității imobiliare, fapt care nu se poate face câtă vreme hotărârea în cauză nu este dată în contradictoriu cu proprietarul bunului, în cazul de față M. Iași. În prezent, în general, dreptul de proprietate al statului, prin reprezentanți, asupra bunurilor imobile este înregistrat cadastral și intabulat în Cartea Funciară, motiv pentru care, potrivit art. 35 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 (Art. 35 – În cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia), orice rectificare, modificare sau înscriere a unui drept de proprietate în Cartea Funciară nu poate fi făcut decât dacă în contra celui care figurează ca proprietar tabular s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă declarativă sau constitutivă de drepturi reale, după caz. Față de textele de lege invocate, consideră că M. Iași prin P. (conform prevederilor art. 23 din legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată „Autoritățile administrației publice…în…municipii sunt consiliile locale…ca autorități deliberative, și primarii ca autorități executive”), are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a Instituției Prefectului Județului Iași, a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 10/2001, Prefecturii Iași și a Consiliului Județean Iași nu se opune invocării excepției lipsei calității procesual pasive a acestor pârâți în cauză.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată, solicită restituirea suprafeței de teren de 1582 mp și construcții, așa cum a reieșit din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară – filele 35-42 și 73 dosar fond înainte de casare, raport dispus și administrat în cauză ca fiind pertinent, concludent și util soluționării acesteia.
Pârâții I. Școlar Județean Iași și C. Național „M. E.” Iași au formulat concluzii scrise cu privire la excepțiile invocate în cauză arătând următoarele:
Cu privire la excepția privind lipsa capacității procesuale a Comisiei Județene privind Legea nr. 18/1991 se impune admiterea, având în vedere faptul că aceasta nu are personalitate juridică și, drept urmare, nu poate avea capacitate procesuală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului Iași și a Consiliului L. Iași, au solicitat respingerea, având în vedere că în baza prevederilor legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 84/1995, modificată și completată, M. Iași este proprietarul imobilelor în cauză, iar C. L. Iași este administratorul acestora.În baza prevederilor Legii nr. 213/1998, terenul și clădirile în cauză au fost predate Municipiului/Consiliului L. Iași, pe bază de protocol.C. Național „M. E.” Iași avea doar folosința bunurilor în cauză.
Conform prevederilor art. 166 alin. 4(3) din Legea nr. 84/1995, modificată și completată, inspectoratele școlare administrează doar procesul instructiv-educativ.
În baza prevederilor art. 167 din aceeași lege și ale H.G. nr. 2192/2004, ordonatorul principal de credite pentru unitățile de învățământ este primarul unității administrativ teritoriale.
Având în vedere că proprietarul imobilelor în cauză este M. Iași, administrator este C. L. Iași, iar Primarul este ordonatorul principal de credite, prin decizia nr. 365/08.09.2001, a declinat competența de soluționare a notificării la C. L. Iași, unitatea I. Școlar Județean Iași neavând competența de soluționare a notificării în cauză. I. Școlar Județean Iași nu are nici măcar folosința bunurilor, unitatea de învățământ având doar folosința precară a acestor bunuri. Având în vedere că prin Legea nr. 213/1998, administrarea bunurilor din patrimoniul public local revine consiliului local, în speță Consiliului L. Iași care competența de a dispune cu privire la bunurile în cauză. Chiar dacă unitatea școlară ar fi obligată să restituie bunul în cauză, nu ar putea să facă acest lucru, deoarece nu poate preda ceea ce nu are. Unitatea administrativ teritorială a confirmat faptul că a primit notificarea reorientată de unitatea școlară, dar încă nu a soluționat-o.
Ceilalți pârâți nu și-au exprimat poziția procesuală nici cu privire la excepțiile invocate și nici la fondul litigios.
În această fază procesuală reclamantul s-a folosit de proba cu acte.
Pentru justa soluționare a cauzei, în vederea clarificării situației actuale a terenului ce face obiectul litigiului, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 Cod procedură civilă, instanța a pus în discuție necesitatea efectuării unei noi expertize topo-cadastrale întrucât expertiza efectuată într-un ciclu anterior nu făcea o identificare a terenului fostei proprietăți S. și din punct de vedere topo-cadastral.
Deși mandatarul reclamantului s-a opus efectuării unei noi expertize, instanța a dispus administrarea acestei probe. În aceste condiții a fost desemnat expert în specialitatea topo-cadastrală, dl. C. C..
Expertiza dispusă a fost depusă la dosarul cauzei la 14.09.2011. Cu privire la situația de fapt expusă în expertiză au formulat obiecțiuni atât reclamantul cât și pârâții. În vederea clarificării aspectelor invocate de părți în cadrul obiecțiunilor, instanța a dispus efectuarea unei cercetări la fața locului, cu convocarea și a d-lui expert C., constatările efectuate cu acest prilej fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei (fila 361). În urma efectuării cercetării locale, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de reclamant și a solicitat expertului să prezinte și varianta de identificare a fostei proprietăți S. în raport de planul topografic (ridicare aerofotogrametrică) din anul 1955. Varianta prezentată de expert în lucrarea depusă la termenul din 04.01.2012 a fost criticată de reclamant, instanța dispunând refacerea expertizei conform obiectivelor încuviințate. Lucrarea refăcută a fost depusă la termenul din 25.04.2012, și cu privire la aceasta reclamantul formulând obiecțiuni. Se impune a se preciza că reclamantul a formulat critici la expertiza efectuată întrucât expertul a identificat amplasamentul fostei proprietăți S. în raport de vecinătățile descrise în actul de proprietate, ori reclamantul a pretins în mod constant ca identificarea să aibă la bază planul topografic din 1955 (ridicare aerofotogrametrică), element despre care expertul a arătat că determină un amplasament diferit de cel stabilit potrivit actului de proprietate.
Pentru a se asigura asupra corectitudinii datelor tehnice evidențiate în expertiză, instanța a dispus avizarea acesteia la OCPI Iași, conform procedurii reglementate de Regulamentul aprobat prin ordinul nr. 1882/C al Ministerului Justiției din 09.2011 și Ordinul nr._/19.09.2011 al ANCPI. Lucrarea a fost inițial respinsă (procesul verbal de recepție nr. 947/29.10.2012 – fila 512 vol.II), stabilindu-se și condițiile pentru refacerea acesteia. După îndeplinirea condițiilor impuse de OCPI Iași, expertiza a fost avizată la 11.12.2012 (filele 530-532 vol. II).
După administrarea întregului probatoriu, la termenul din 12.12.2012, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Statului R. prin M. Finanțelor P., solicitând obligarea acestuia la plata măsurilor reparatorii pentru partea din imobil pentru care nu se va admite acțiunea. Cu ocazia formulării acestei cereri, reclamantul a formulat noi precizări prin care a arătat că solicită obligarea pârâților C. Național M. E., respectiv a Inspectoratului Județean Școlar Iași și a pârâților M. Iași prin P., respectiv a Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat și Direcția Juridică, C. de aplicare a legilor proprietății/compartiment aplicare Lege 10/2001 din cadrul acestei instituții să îi restituie integral imobilul, în natură. În eventualitatea în care cel puțin o parte din imobil nu poate fi restituită în natură, pârâta Instituția Prefectului Județului Iași dobândește calitate procesuală pasivă chiar în virtutea prevederilor art. 36 și 37 ale Legii nr. 10/2001 în varianta în vigoare a acesteia la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății, în calitatea acesteia de reprezentant al executivului în teritoriu în numele Statului R. la acea dată, cu privire la acordarea de măsuri reparatorii reclamantului. În probatoriu înțelege să se folosească și de notificarea nr. 853/2001 transmisă acestei instituții prin executor judecătoresc A. C. în baza legii nr. 10/2001, precum și de filele 175 și 176 depuse de către pârâtul I. Școlar Județean Iași, ambele cereri rămase nesoluționate. Își precizează și punctul de vedere față de calitatea procesuală a Instituției Prefectului Județului Iași în general, opinând că această instituție are calitate procesuală la această dată, chiar în virtutea legii sale speciale de funcționare nr. 340/2004, asigurând controlul legalității actelor administrative emise în întregul județ. În ceea ce privește C. Județean Iași, respectiv C. internă pentru analiza notificărilor la Legea nr. 10/2001 și calitatea sa procesuală în cauză, precizează că acțiunea se justifică în contradictoriu cu această instituție, în baza stipulațiilor HG 561/2009 care abilitează Comisiile Județene să aibă inițiative legislative, inclusiv în privința atestării domeniului public și/sau privat al entităților administrativ teritoriale din județ, dar și să propună proiecte noi de interes public cu schimbarea regimului juridic al proprietății afectate, însă ținând cont de legislația specială în domeniul proprietății.
Instanța, dând eficiență principiului disponibilității ce guvernează procesul civil și dispozițiilor art. 60-63 Cod procedură civilă, a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de chemat în garanție, a Statului R.. Totodată, față de procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001 pe care este fundamentat prezentul litigiu și de Decizia nr. 27/15.11.2011 – R.I.L. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Statului R..
Cu privire la această excepție, reclamantul a formulat concluzii scrise prin care a arătat că principiul de drept enunțat de art. 1 cod civil reiterat de art. 15 alin. 2 din Constituția României prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. În cazul de față, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a intrat în vigoare la data de 25.07.2005, după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I nr. 653 din 22.07.2005. Pe cale de consecință, prevederile acestui titlu de lege specială nu puteau norma raporturile juridice dintre părți în anul 2002, ele neaplicându-se retroactiv. Așadar, raportul juridic dedus judecății la data de 28.08.2002, data introducerii cererii de chemare în judecată, se supune normelor de drept în vigoare la acea dată. Pentru aceste motive a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cu privire la cererea de chemare în garanție a Statului R..
P. concluziile formulate cu prilejul închiderii dezbaterilor, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Iași și al Colegiului Național „M. E.” a invocat lipsa calității procesual active a reclamantului motivat de faptul că reclamantul nu a probat calitatea de moștenitor după bunicul său, certificatul de calitate moștenitor depus la dosar neputând proba această situație întrucât reclamantul s-a născut după 7 ani de la decesul bunicului său. Această excepție cu argumentația menționată, a condus la repunerea cauzei pe rol în vederea supunerii dezbaterii contradictorii a părților.
În raport de cele expuse, se impune a se preciza că soluționarea prezentei cauze a fost întârziată de probatoriul complex administrat (în special de expertiza topo-cadastrală), dar și de numeroasele precizări formulate de reclamant, precizări ce au impus comunicarea către pârâți în vederea asigurării dreptului la apărare și principiului contradictorialității.
În raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța notează că se impun a fi analizate cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
Asupra excepțiilor lipsei calității procesual active a reclamantului, a lipsei calității procesual pasive a Municipiului Iași, instanța se va pronunța după stabilirea situației de fapt întrucât soluționarea acestor excepții implică analiza probelor în vederea determinării calității reclamantului de moștenitor al proprietarului deposedat și respectiv a unității deținătoare/a entității investite cu soluționarea notificării.
În ce privește celelalte excepții, tribunalul notează că, în pofida atitudinii oscilante a reclamantului de precizare a obiectului prezentului litigiu (acțiunea în constatare întemeiată pe art. 111 Cod procedură civilă, acțiune în realizarea dreptului, acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001) temeiul pretențiilor reclamantului a fost în mod clar stabilit prin cele două decizii de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauză – respectiv Legea nr. 10/2001.
În raport de acest reper și de dispozițiile deciziei nr. 1123/02.02.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța reține că nici P. Județului Iași, nici C. L. al Municipiului Iași nu au calitate de unitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționarea notificării în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și a Normelor de aplicare unitară a acesteia. Împrejurarea că reclamantul a adresat o notificare Prefecturii Iași, nu-i poate conferi legitimare procesual pasivă acesteia atât timp cât, în raport de regimul juridic al imobilului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001, această instituție nu are atribuția de soluționare a notificării.
În considerarea celor expuse, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului L. al Municipiului Iași și a Instituției Prefectului Județului Iași și va respinge ca atare acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți.
În ce privește C. Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001, aceasta nu are capacitate procesuală de folosință și prin urmare, nu poate sta în judecată. Din cuprinsul cap. III al Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 rezultă neîndoielnic că structurile constituite în vederea analizării notificărilor sunt comisii interne, fără personalitate juridică. În raport de aceste dispoziții precum și de prevederile art. 25 alin. 1 din legea nr. 10/2001, ale art. 41-43, 161 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 10/2001 și va anula cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă. În raport de modul de soluționare a acestei excepții, instanța consideră că nu se mai impune a se analiza și excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei, invocată prin întâmpinarea formulată de această pârâtă.
Cu privire la restul excepțiilor invocate și la fondul litigios, din examinarea actelor și lucrărilor existente la dosar, instanța reține următoarele:
P. notificarea formulată la 09.11.2001 (filele 187-188 vol.I dosar_ R) S. T.-I., reclamant în prezenta cauză, a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Iași, restituirea imobilului situat în Iași, .. 10 compus din 3 camere, dependințele aferente și terenul în suprafață de 1800 mp trecut în proprietatea Ministerului Educației și Cercetării începând cu data de 03.08.1948 în baza Decretului nr. 176/02.08.1948, fost proprietatea S. T. Frideric G..
P. decizia nr. 365/08.09.2001 emisă de I. Școlar Județean Iași (contestată în cauza de față) s-a respins solicitarea formulată de notificant relativă la restituirea imobilului fost proprietatea S. T. Frideric G. și s-a dispus înaintarea notificării la C. județeană de pe lângă P. Iași și la C. L. al Municipiului Iași spre competentă soluționare.
În preambulul acestei decizii s-a reținut că măsurile menționate au fost determinate de următoarele: imobilul și terenul au fost preluate de stat pentru cauză de utilitate publică, ocazie cu care s-au acordat despăgubiri; că prin adresa nr. 1429/31.08.2001 Liceul M. E. arată că în imobilul în cauză este amenajată spălătorie, călcătorie, uscătorie, și magazie pentru lenjerie, iar terenul aferent este amenajat pentru activitățile specifice necesare funcționării normale a unității; în aceste condiții unitatea școlară nu are posibilitatea să restituie imobilul în cauză și nici o suprafață de teren; că Legea nr. 10/2001 și Normele de aplicare exceptează imobilele expropriate pentru cauza de utilitate publică din lista imobilelor pentru care se pot acorda măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești; prevederile Legii nr. 84/1995, ale Legii nr. 213/1998 și ale OUG nr. 30/2000 stipulează că patrimoniul public nu poate fi înstrăinat, iar destinația bunurilor care fac parte din patrimoniul public și se află în administrarea unităților de învățământ nu poate fi schimbată decât cu avizul favorabil al Ministerului Educației Naționale; că în C. de administrație al I.S.J.Iași din data de 30.08.2001 în care s-a analizat notificarea de retrocedare, s-a hotărât că terenul în cauză nu poate fi restituit, aflându-se sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la competența de soluționare a notificării, Î.C.C.J. a statuat prin decizia civilă nr. 1123/02.02.2006 (dispozițiile acesteia fiind obligatorii conform art. 315 Cod procedură civilă), în sensul că, în calitate de unitate deținătoare a imobilului, I. Școlar Județean Iași este competent să soluționeze cererea de restituire în natură a imobilului. În raport de acest element, în rejudecare instanța nu mai poate analiza calitatea I. Școlar Județean Iași de unitate deținătoare a imobilului solicitat de reclamant.
Imobilul ce face obiectul notificării a fost dobândit în proprietate de S. T. prin contractul de vindere-cumpărare autentificat sub nr. 3811/14.06.1928 la Tribunalul Județean Iași și înscris în registrul de Transcripțiuni sub nr. 3150/14.06.1928 (filele 169-170 vol.I, rejudecare). Potrivit acestui act, T. S. a cumpărat de la A. D. „casele din Iași, .”, moștenire de la defunctul G. D., (…), cu grădina și tot locul din fața caselor și cu tot ce se găsește construit”, achiziționate de defunct prin actul de vindere-cumpărare autentificat la Tribunalul Iași la 13.05.1897; la dosarul cauzei a fost depus de reclamant și acest ultim înscris ce detaliază vecinătățile imobilului înstrăinat către G. (G.) D. (filele 254-255 vol.I rejudecare).
Din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 129-136 dosar_ inițial) rezultă că atât tatăl reclamantului cât și bunicul acestuia se numeau T.. Analizând aceste acte de stare civilă, instanța reține că bunicul reclamantului S. T. Fridiric G. s-a născut la Viena în 1878 și a decedat la 11.02.1940, iar tatăl Stihi T. s-a născut la 20.09.1909 și a decedat la 30.01.1986; cel mai probabil, T. S. ce a dobândit imobilul în litigiu a fost bunicul reclamantului (T. Fridiric-G.) întrucât tatăl reclamantului avea, în 1928, doar 19 ani.
În mod evident, T. S. care apare în contractul de închiriere încheiat cu începere de la 23.04.1945 (filele 86,87 dosar_ – inițial), în calitate de proprietar al imobilului din Iași, . este tatăl reclamantului, întrucât bunicul acestuia T. Fridiric-G., era decedat de aproximativ 5 ani. Potrivit acestui act, T. S. și M. S. (bunica reclamantului), soția lui T. Fridiric-G., în calitate de proprietari ai imobilului menționat au închiriat terenul și construcțiile edificate pe acesta, Ministerului Educației Naționale pentru a „servi nevoilor Liceului de Fete - O. Doamna - din Iași” pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 23.04.1945 și până la 23.04.1950. Faptul că tatăl reclamantului figura alături de mama lui în calitate de proprietari al imobilului închiriat demonstrează acceptarea succesiunii defunctului T. Fridiric-G..
B. reclamantului S. M., a decedat la 07.01.1973, de pe urma sa rămânând ca unic moștenitor fiul acesteia T. S., tatăl reclamantului, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 19/22.02.2011 eliberat de BNP F. D. (fila 60 dosar_ - rejudecare, vol.I). Tatăl reclamantului, S. T., a decedat la 30.01.1986, de pe urma sa rămânând ca unic moștenitor S. T. I., în calitate de fiu, reclamant în prezenta cauză, potrivit certificatului de calitate nr. 18/22.02.2011 eliberat de BNP F. D. (fila 59 dosar_ R – vol.I).
Deși în certificatul de calitate moștenitor nr. 83/18.07.2001 eliberat de BNP K. N. (fila 171 dosar – vol I) s-a menționat că reclamantul S. T. I. (născut la 10.03.1946, potrivit certificatului de naștere . 6 nr._ eliberat de C. Popular al Sectorului 4 București – fila 136 dosar inițial) este moștenitorul defunctului T. Fridiric-G., decedat la 11.02.1940 (anterior nașterii reclamantului) instanța reține calitatea de moștenitor după bunicul său, ca efect al transmisiunii succesorale. În considerarea celor expuse, tribunalul notează că reclamantul a probat calitatea de moștenitor al defunctului T. Fridiric-G., conform art. 4 din legea nr. 10/2001 iar susținerile pârâților I. Școlar Județean Iași și C. Național „M. E.” Iași relative la acest aspect nu pot fi primite. P. urmare, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantului invocată de cei doi pârâți.
În ce privește fondul litigios, tribunalul reține că reclamantul a probat și faptul preluării imobilului de către stat din patrimoniul autorului său. Astfel, prin adresa nr. 384/13.05.1998 emisă de Liceul Teoretic „M. E.” Iași (actualmente C. Național „M. E.” Iași, potrivit Ordinului nr. 3595/31.03.2008 al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului – fila 109 dosar_ R – vol. I), rezultă că imobilul fost proprietate S. a fost trecut în proprietate Ministerului Educației Naționale în baza Decretului nr. 176/03.08.1948 (fila 182 dosar inițial). Imobilul solicitat nu se regăsește în lista anexă la acest decret, însă cert este că după 1948 a fost preluat de către stat. Inexistența unui titlu de trecere a bunului în patrimoniul statului conduce la concluzia unei preluări abuzive în condițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001. Aceeași concluzie se desprinde și prin raportare la situația actuală a imobilului ce face obiectul notificării și la prezumția relativă instituită de cap. I pct. 1 lit. e din Normele de aplicare unitară a legii nr. 10/2001.
Astfel, în vederea identificării situației actuale a imobilului, în cauză au fost efectuate două expertize, expertiza R. P. – într-un ciclu procesual anterior și expertiza C. C. – în rejudecare, după pronunțarea deciziei de casare nr. 1269/25.02.2010 a Î.C.C.J. Instanța notează că în soluționarea cauzei va avea în vedere concluziile ultimei expertize întrucât aceasta conține și o identificare topo-cadastrală a imobilului în litigiu, fiind avizată tehnic de OCPI Iași conform Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 1882/C al Ministerului Justiției din 12.09.2011 și Ordinului nr._/19.09.2011 al ANCPI.
Expertiza C. a prezentat două variante de determinare a fostei proprietăți S., una fundamentată pe elementele descrise în actul de vânzare-cumpărare din 1928 (precum și prin actul anterior din 1878) și alta bazată pe planul topografic (ridicare aerofotogrametrică din anul 1955), aceasta din urmă fiind agreată de reclamant. Instanța nu poate reține însă această variantă în considerarea faptului că determinarea întinderii și amplasamentului fostei proprietăți S. în raport de elementele indicate în contractul de vânzare-cumpărare are prioritate, implicând o exactitate mai mare în identificarea imobilului pe baza unor date concrete, expertul reținând că în această modalitate conturul fostei proprietăți se apropie mai mult de situația constatată în prezent, în timp ce a doua variantă nu corespunde nici cu dimensiunile din actul inițial din 1987 și nici cu situația existentă determinată conform planului topografic din 1982 (în acest sens, suplimentul la expertiză – fila 387 dosar_ R – vol. II). Potrivit planului de amplasament și delimitare a imobilului, astfel cum a fost avizat tehnic de OCPI Iași (filele 531, 532 dosar_ R- vol.II), fosta proprietate S. măsoară 1450 mp și este identificată topo-cadastral în intravilan Iași, cv 12, parcelele 360, 369, 369/5 și 368/1. Imobilul se află în prezent în administrarea Colegiului Național „M. E.”, mai puțin o suprafață de 38 mp configurată de expert pe schiță, aflată în posesia unei persoane fizice, fără titlu. Mai trebuie menționat că schița detaliată este cea care se regăsește în planul de situație anexa 1b la răspunsul expertului la obiecțiuni din 25.04.2012 (filele 434-436 vol. II dosar_ R). Potrivit acestei lucrări, pe terenul în litigiu se regăsesc următoarele construcții:
- C1, având o suprafață de 123 mp, identificată cadastral în ., este o construcție veche (reprezintă fostă casă de locuit, proprietatea autorului reclamantului), aflată într-o avansată stare de degradare, în care din informațiile reprezentanților unității de învățământ funcționează o spălătorie și magazii de materiale;
- C2, având o suprafață de 137 mp, identificată cadastral în ., este o construcție relativ veche (edificată de unitatea de învățământ), aflată de asemenea, într-o stare apreciabilă de degradare, care este destinată pentru garaje și magazii de materiale;
- C3, având o suprafață de 68 mp, identificată cadastral în ., este o construcție veche aflată de asemenea, într-o stare apreciabilă de degradare, care este destinată pentru ghereta paznicului și magazii de materiale,
- C 4, având o suprafață de 20 mp, este o construcție provizorie, denumită „chioșc” destinată desfășurării unor activități comerciale, iar din informațiile reprezentanților unității de învățământ a rezultat că această suprafață a fost închiriată.
Relativ la identificarea construcțiilor, tribunalul reține că planul de amplasament avizat tehnic de OCPI Iași nu cuprinde identificarea construcțiilor efectuată în răspunsul expertului la obiecțiuni. Conturul imobilului astfel cum este configurat în cele două planuri de amplasament este însă același, instanța reținând identitatea coordonatelor pe baza cărora a fost determinată suprafața de 1450,15 mp în cele două lucrări efectuate de expert. În aceste condiții, tribunalul constată că în planul de amplasament avizat de OCPI Iași construcția identificată de expert ca fiind C2 (în suprafață de 68 mp) corespunde cu C3 din răspunsul la obiecțiuni (cu destinația actuală gheretă paznic și magazie materiale) iar de construcția C1 – 123 mp este alipită de o altă construcție, neconfigurată pe planul de amplasament avizat tehnic, dar identificată de expert în răspunsul la obiecțiuni drept garaj și magazie materială – configurată C2 – 137 mp pe anexa 1b – la această lucrare (fila 436, vol. II). Relativ la această ultimă construcție menționată, expertul a arătat că se află într-o stare avansată de degradare aspect ce rezultă din planșele foto existente la dosar și constatat nemijlocit de instanță cu prilejul efectuării cercetării locale (în acest sens procesul-verbal din 21.10.2011 – fila 361 dosar rejudecare – vol.II).
Având în vedere neconcordanțele existente între cele două planuri de amplasament, instanța va reține construcțiile identificate în planul avizat tehnic de OCPI, întrucât din punct de vedere juridic, existența celor menționate în expertiza inițială (construcții edificate după preluarea imobilului de către stat, fără autorizație de construire), nu a fost dovedită.
P. adresa nr._/20.03.2013 comunicată la solicitarea instanței, Primarul Municipiului Iași a arătat că imobilul situat în Iași, . Muzelor) nr. 10 ce face obiectul litigiului este inventariat în domeniul public al Municipiului Iași conform Anexei 2 la H.G. nr. 1354/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 606/2008 și H.G. nr. 35/2012, figurând în anexa nr. 10 – Unități de Învățământ (Liceul M. E.) la Hotărârea Consiliului L. al Municipiului Iași nr. 453/2007. Potrivit art. 3 din aceeași hotărâre „Bunurile cuprinse în anexele 5-11 se dau în administrare gratuită către unitățile școlare și sanitare (…)”. Această situație este confirmată de înscrisurile depuse la dosar (filele 94-98 – vol.I).
Potrivit cap. II din Normele metodologice de aplicare unitară a Lg.10/2001 ,
în înțelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele și formulările prevăzute de lege au următoarele semnificații: - unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice alt instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);
- entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, M. Finanțelor P., alte autorități publice centrale sau locale implicate).
În raport de situația imobilului ce face obiectul notificării, tribunalul consideră că pe lângă I. Școlar Județean Iași (a cărui calitate de unitate deținătoare a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1123/02.02.2006 a Î.C.C.J. ), are competență în soluționarea notificării formulate de reclamant și M. Iași, în calitate de proprietar actual al bunului litigios, conform art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 (potrivit cărora, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean) și dispozițiilor din cap. II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Lg.10/2001 ,sus-enunțate . O altă interpretare ar lipsi de eficiență demersul juridic al reclamantului dat fiind regimul juridic al imobilului în litigiu, aspect ce nu a fost analizat de Î.C.CJ. la pronunțarea deciziei civile nr. 1123/02.02.2006 .
În considerarea celor expuse, instanța va reține legitimarea procesual pasivă a Municipiului Iași și va respinge excepția lipsei calității procesual pasive a acestui pârât. Legat de acest aspect, tribunalul are în vedere și adresa nr._/15.04.2011 emisă de Primarul Municipiului Iași care a comunicat instanței că notificarea depusă de reclamantul S. T. I., respinsă de I. școlar Județean Iași prin decizia nr. 365 și înaintată Consiliului L. al Municipiului Iași nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții de către Primarul Municipiului Iași ( fila 149 dosar rejudecare – vol. I).
Unul din principiile de soluționare a notificărilor prevăzut în mod expres de Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 îl constituie prevalența restituirii în natură.
Reținând că reclamantul a făcut cu privire la imobilul solicitat, dovada proprietății și deținerii legale a acestuia la momentul deposedării și a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, tribunalul constată întemeiată acțiunea formulată de acesta în contradictoriu cu pârâții I. Școlar Județean Iași, C. Național „M. E.” și Primarul Municipiului Iași.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Potrivit pct. 6.1 din Norme, în cursul procedurii administrative de soluționare a notificărilor, nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică, are competența de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare.
În considerarea celor expuse, a principiului prevalenței restituirii în natură și în temeiul art. 10 alin. 1, 3 din Legea nr. 10/2001, instanța va anula decizia decizia nr.365/08.09.2001 emisă de pârâtul I. Școlar al Județului Iași, va obliga pârâții I. Școlar Județean Iași, C. Național „M. E.” și Primarul Municipiului Iași să restituie reclamantului S. imobilul situat în Iași, ..10 (fostă Muzelor nr. 2 ) ,compus din: teren în suprafață de 1450,15 mp. identificat cadastral în cv.12,. 369, C369, C369/5 și configurat în interiorul chenarului delimitat de punctele 1-7 pe planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de expert C. C. și avizat tehnic de O.C.P.I. Iași potrivit procesului verbal de recepție nr. 1163/11.12.2012 (filele 530-532 vol II dosar nr._ -rejudecare ),precum și construcțiile C1 identificată cadastral în . casă de locuit a autorului reclamantului în prezent cu destinația de spălătorie și magazie materiale și C2 în suprafață de 68 mp identificată cadastral în . prezent cu destinația de gheretă portar și magazie materiale .
În ce privește cererea de chemare în garanție a Statului R., instanța o va respinge ca inadmisibilă având în vedere Decizia nr. 27/14.11.2011 în recurs în interesul legii, de către Î.C.C.J. Astfel, în considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”. Așa cum C.E.D.O. a arătat în cauza R. împotriva României, art. 13 din Convenția europeană garantează existența în dreptul intern a unui recurs ce permite invocarea, în substanță, a drepturilor și libertăților consacrate de Convenție. El are ca o consecință directă existența unui „recurs intern”, care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în Convenție. Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei „autorități naționale competente” care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile Convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de această dispoziție.
P. urmare, posibilitatea analizei pe fond a cererii reclamantului și oferirea unui remediu adecvat constituie ceea ce, în jurisprudența C.E.D.O., se numește a fi „recursul efectiv”, în sensul art. 13 din Convenție (cauzele Kudla împotriva Poloniei, Rysovskyy împotriva Ucrainei, Kacmar împotriva Slovaciei etc.).
Cu privire la natura acestui „recurs intern”, atât jurisprudența C.E.D.O., cât și doctrina au stabilit că garanțiile prevăzute de art. 13 din Convenție nu pot merge atât de departe încât să asigure o cale care să permită combaterea unei legi, pe motiv că este contrară Convenției, sau să atace conținutul unei anumite reglementări în fața unei autorități naționale (cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Roche împotriva Regatului Unit, Murray împotriva Regatului Unit etc.).
P. urmare, art. 13, astfel cum a fost ‚interpretat de organele cu atribuții jurisdicționale ale Convenției, nu deschide calea unui recurs național în convenționalitate, care ar putea avea ca obiect încălcarea de către o lege națională, oricare ar fi ea, a unui drept ocrotit de Convenție sau de protocoalele sale adiționale, ci garantează o cale de atac care să pună în discuție modul de aplicare a legii interne în conformitate cu legile Convenției. Cu alte cuvinte, în baza acestui articol, judecătorul național nu poate înlătura o lege sub pretextul că nu corespunde Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate. Cu atât mai mult nu se poate accepta ideea că deschiderea unei căi paralele legii speciale deja existente, fără nici o garanție a oferirii remediului celui mai adecvat, ar reprezenta o soluție compatibilă cu exigențele art. 13 din Convenție.
Or, controlul de convenționalitate al sistemului național existent de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost deja realizat de C.E.D.O. în hotărârea – pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, care a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție.
În baza considerentelor expuse, Î.C.C.J. a statuat că acțiunile în acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Dezlegarea dată acestei situații care, contrar celor susținute de reclamantă, e incidentă și în speță, este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă astfel că, în acord cu cele expuse, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea reclamantului de chemare în garanție a Statului R. .
În baza art.274 Cod proced. civilă, va obliga pârâții I. Școlar al Județului Iași, C. Național „M. E. ” Iași și M. Iași să plătească reclamantului suma de 2255 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii corespunzătoare expertizelor R. și C. ). Relativ la această cerere, instanța nu a reținut ca dovedite cheltuielile de judecată la care reclamantul a făcut referire în decontul depus la termenul din 23.03.2011 (filele 119-130 dosar nr._ -rejudecare,vol I ),respectiv suma totală de_,02 lei reprezentând decontul cheltuielilor corespunzătoare exercitării mandatelor de către S. C. și respectiv S. C. ,întrucât nu au fost exhibate documente justificative ale operațiunilor și costurilor acestora ,efectuate de mandatarii menționați în relație cu prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantului S. T.-I. invocată de pârâții I. Școlar Județean Iași și C. Național „M. E. ” Iași.
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților P. Jud. Iași și C. L. al Municipiului Iași și respinge ca atare acțiunea ,astfel cum a fost precizată și modificată, formulată de reclamantul S. T.-I. în contradictoriu cu pârâții P. Jud. Iași și C. L. al Municipiului.
Admite excepția lipsei capacității procesual pasive a pârâtei C. Județeană Iași de A. a Lg. nr. 10/2001 și anulează ca atare acțiunea, astfel cum a fost precizată și modificată, formulată de reclamantul S. T.-I. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană Iași de A. a Lg. nr. 10/2001.
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. Iași .
Admite în parte acțiunea,astfel cum a fost precizată și modificată, formulată de reclamantul S. T.-I. domiciliat în București ,..3,. sector 6 în contradictoriu cu pârâții I. Școlar al Județului Iași cu sediul în Iași,..26, C. Național „M. E. ” Iași cu sediul în Iași, .. 10 și M. Iași reprezentat de P., și în consecință:
Anulează decizia nr.365/08.09.2001 emisă de pârâtul I. Școlar al Județului Iași.
Obligă pârâții I. Școlar al Județului Iași, C. Național „M. E. ” Iași și M. Iași să restituie în natură reclamantului imobilul situat în Iași, ..10 (fostă Muzelor nr. 2 ) ,compus din: teren în suprafață de 1450,15 mp. identificat cadastral în cv.12,. 369, C369, C369/5 și configurat în interiorul chenarului delimitat de punctele 1-7 pe planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de expert C. C. și avizat tehnic de O.C.P.I. Iași potrivit procesului verbal de recepție nr. 1163/11.12.2012 (filele 530-532 vol II dosar nr._ -rejudecare ),precum și construcțiile C1 identificată cadastral în . casă de locuit a autorului reclamantului în prezent cu destinația de spălătorie și magazie materiale și C2 în suprafață de 68 mp identificată cadastral în . prezent cu destinația de gheretă portar și magazie materiale .
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul S. T.-I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. .
Obligă pârâții I. Școlar al Județului Iași, C. Național „M. E. ” Iași și M. Iași să plătească reclamantului suma de 2255 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii corespunzătoare expertizelor R. și C. ).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2013.
Președinte, Grefier,
A. M. C. R. R.
Red. A.M.C.
Tehnored. M.M.D.
9 ex./09.07.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 992/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1318/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
