Contestaţie la executare. Decizia nr. 102/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 102/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 102/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Ianuarie 2015
Președinte - L. H.
Judecător - E.-C. P.
Judecător - A. M. Diuță T.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 102/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI și pe intimat R. G. I. P., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.01.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr 9120/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria s-au dispus următoarele:
„Admite contestația la executare formulată de contestatoarea R. G.I. P., cu domiciliul în Iași,.,..B, .,județul Iași,în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași, cu sediul in Iași, ..26, judetul Iasi.
Anulează actele de executare din dosarul de executare nr._/2010.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut următoarele
„În fapt, în 31 octombrie 2010, intimata a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr._/31.10._, pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada februarie 2007 – septembrie 2011.
Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 246 lei, cu titlu de contribuție datorată, 81 lei, cu titlu de dobânzi, 7 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatorului prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 21 ianuarie 2013 în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.
În baza deciziei de impunere nr. 31 octombrie 2011 au fost emise în sarcina contestatorului somația de plată nr.22/30.01.2013 și titlul executoriu, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, rezultă următoarele:
- persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
- contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
- contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Raportând dispozițiile art. 21 la cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu, de drept( de la lege) la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 4261 din 11 octombrie 2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatorului nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Așadar titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis legal, de organul competent potrivit legii, inclusiv sub aspectul comunicării.
Analizând actele de executare prin prisma modului, în care intimata a înțeles să comunice contestatorului decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Este adevărat așa cum s-a expus și prin întâmpinare,comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Trebuie arătat că prin dispozițiile alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, se reține că, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Redând în esență textul art. 92 din Codul de procedură civilă, rezultă că, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. În lipsa persoanelor arătate în alineatul precedent ori nu voiesc ori nu pot să semneze „adeverința de primire”, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale sus citate în materia, ce reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, este de reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, este adevărat fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, însă, trimiterea expresă la dispozițiile dreptului comun „Codul de procedură civilă” pe segmentul comunicării actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, stabilește ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. și numai în subsidiar dacă nu s-a realizat comunicarea actului,se poate apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr. 536/2011.
A accepta punctul de vedere al intimatei, că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una din modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un singur mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația nr.22/2013 și titlul executoriu nr._ din 14.01.2013.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestația și va anula somația de plată nr.22/2013 și titlul executoriu nr._ din 14.01.2013 emise de intimată în sarcina contestatorului.
Văzând și dispozițiile art.246 cod procedură civilă.”
* * *
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași .
Arată recurenta că potrivit art. 44 alin. O.G. 92/2003 comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare,
Arata recurenta ca s-a procedat in mod legal, atât timp cat s-a procedat la comunicarea prin publicitate ca urmare a restituirii plicului ce continea actul administrativ fiscal, cu mentiunea „ expirat termen pastrare „.
Pe fond arată că potrivit dispozițiilor Legii 95/2006 persoanele ce exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurare de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.01.2013 sub nr._, contestatoarea R. G. I. P. a formulat în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași, prin reprezentantul legal, contestație la executare silită împotriva somației de executare nr. 22 din 30.01.2013 și a titlului executoriu nr._ din 14.01.2013 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
Dispozițiile legale relevante în prezentul litigiu au fost în mod corect interpretate și aplicate de judecătorul fondului situației litigioase deduse judecății.
Grefat pe situația de fapt reținută de instanța de fond Tribunalul reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere in baza careia s-a pornit executarea contestata,reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea legala a acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu.
Notează Tribunalul și pronunțarea la data de 28.04.2011 a deciziei nr. 536 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a-d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate… În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicarea doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Deși in cererea de recurs s-a invocat existenta unor dovezi privind incercarile efectuate de recurenta ,de comunicare cu scisoare recomandata a actelor administrative fiscale, aceste inscrisuri nu au fost depuse nici la dosarul de fond si nici in fata instantei de recurs.
Tribunalul nu este indreptatit legal a analiza si aspectele invocate de recurenta privind legalitatea existenței și întinderii obligației de plată atât timp cat executarea silită a fost declanșată fara respectarea prevederilor legale relative la comunicare, astfel cum s-a expus anterior .
În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 312 Cod procedură civilă, Tribunalul constata recursul ca fiind neîntemeiat si urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 9120/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
Președinte, L. H. | Judecător, E.-C. P. | Judecător, A. M. Diuță T. |
Grefier, F. L. I. |
Red./tehnored. jud. PEC
2 ex./20.08.2015
Jud. fond G. A
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1318/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 788/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
