Obligaţie de a face. Decizia nr. 70/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 70/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-02-2012 în dosarul nr. 70/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 01 Februarie 2012

PREȘEDINTE - M. C.

Judecător C. P.

Grefier D. C.

DECIZIA Nr. 70/2012

La ordine fiind soluționarea apelului formulat de apelantul V. V. I., pe intimat P. M.. I. și intervenient în nume propriu D. V., având ca obiect obligație de a face autorizarea executării obligației de a face - Lg.50/1991.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. S., pentru apelant, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța constată că a fost admisă proba cu înscrisuri care a fost administrată, înscrisurile fiind comunicate intimatului și, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Av. S., pentru apelant, solicită admiterea apelului și casarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond, pentru motivele arătate pe larg în cererea de apel, motivând că instanța de fond, la pronunțarea sentinței civile, a dat dovadă de o mare superficialitate, având în vedere că apelantul a depus la dosar întâmpinare care a și fost comunicată părții adverse, dar în sentința apelată este consemnat că nu a depus întâmpinare, pe de altă parte, ambele procese verbale emise de P. Municipiului Iași pe numele societății ., pe care le-a contestat, au fost semnate cu sintagma „reprezentată de Kaftar Akif ”, ca reprezentant al apelantului, or, acesta nu a avut niciodată calitatea de reprezentant.

Mai învederează instanței că, deși i se puse în vedere . ca urmare a demersurilor efectuate la data de 10.12.2010 i-a fost emis un certificat de urbanism, Primăria la aceeași dată a și înaintat acțiunea în instanță.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 6600/5.04.2011 Judecătoria Iași dispune:

„Admite cererea reclamantului P. Municipiului I., formulata in contradictoriu cu pârâtul V. V. I., domiciliat in, I., .. 17.

Obligă pe părătul V. V. I. la desfiintarea imobilului D+P+E ridicat fara autorizatie de construire, din I., ..

Respinge cererea de interventie formulata de D. V., domiciliat in I., ..

Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 8 lei catre reclamant.”

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:

Părătul a initiat ridicarea unei constructii din I., ., iar la data 26.08.2009 cind reprezentantii Primariei I. au solicitat acestuia autorizatia de construire, paratul nu a putut face dovada detinerii actului.

F. de cele constatate a fost intocmit procesul verbal de contravetie nr. 86 din 26 08 2009 prin care paratul a fost sanctionat contravetional cu amendă contraventională, act fata de care paratul nu a inteles sa arate ca l-a contestat sau ca a fost desfiintat prin hotarare judecatoreasca .

Retine instanța ca la data formularii prezentei cereri, paratul nu a depus la dosar autorizatia de construire ci doar certificatul de urbanism.

Ia act instanta ca paratul desi nu neaga existenta constucitie, nu se afla in situatia de face dovada ca a indeplinit dispozitile legale impuse de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii lege in care se arata ca autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei publice locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor.

Ca urmare a faptului ca paratul nu a facut dovada indeplinirii conditiilor de admisibilitate a autorizarii executarii constuctiei avind in vedere disp. art 3 din Legea 50/1991 prin care se impune autoritatii locale sa solicite masura desfintarii construtiei ridicate ilegal, instanta va admite cererea reclamantului .

Vazind si disp. art 247 Cod procedură civilă, va obliga părătul la plata cheltuielilor de judecata reprezentind taxa de timbru in cuantum de 8 lei .

In ce priveste cererea de interventie, instanta o va respinge pentru considerentul ca din actele depuse nu se poate retine ca amplasamentul cladirilor ar contribui la afectarea constructiei intervenientului, astfel incit in raport de disp. art 1169 Cod civil, va respinge aceasta cerere.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul V. V. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată apelantul că nu a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție nr. 86/26.08.2009 până la comunicarea sa alăturat acțiuni; că acesta nu poartă semnătura sa ci a numitului Kaftar Akif de care nu a fost reprezentat; că procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor. Prin procesul verbal de contravenție nr. 157/10.12.2009 a fost sancționată S.C. „GADAL CONSTRUCT” S.R.L. prin reprezentant G. D..

În mod eronat instanța a arătat în motivare că nu a formulat întâmpinare. Aceasta a fost depusă la termenul din 8.02.2011 când s-a acordat un nou termen pentru comunicarea întâmpinării.

Deși nu a avut cunoștință de aceste procese verbale lucrările la imobilul care îi aparține din . au fost sistate încă din octombrie 2009 cum se arată în chiar referatul Primăriei Iași nr. 8507/19.10.2010. Mai mult la data de 10.12.2010 i s-a emis de către Primăria Iași Certificatul de Urbanism nr. 4563/10.12.2000. Este evident că Primăria Iași odată ce i-a eliberat certificatul de urbanism cu mențiunea intrare în legalitate, nu poate solicita totodată desființarea lucrărilor. În baza acestuia întreprinde toate demersurile necesare în vederea intrării în legalitate.

Numitul D. V. a formulat cerere de intervenție, cerere ce a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 9.11.2011.

Intimatul legal citat nu și-a precizat poziția procesuală față de apel formulată printr-o întâmpinare.

S-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal nr. 86 din data de 26.08.2009 pârâtul apelant V. V. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4000 lei conform art. 26 alin. 2 lit. a din Legea 50/1991. S-a reținut în sarcina acestuia că în calitate de proprietar al imobilului din Iași .. 17 a executat fără a deține autorizație de construire săpătură generală având adâncimea de 350 față de cota terenului din vecinătatea unor construcții. Este adevărat astfel cum susține apelantul că acest proces verbal a fost semnat pentru contravenient de numitul Kaftar Akif în calitate de reprezentant. Ca urmare a constatări săvârșiri faptei s-a luat măsura asigurări de urgență a incintei săpături prin lucrări adecvate de sprijinire conform procesului verbal de inspecție 6837/2076 din 24.08.2009 precum și măsura sistării altor lucrări față de cele stabilite la pct. 1 până la obținerea autorizației de construire. Aceste măsuri dispuse urmau a fi realizate până la data de 1.12.2009.

Un al doilea proces verbal având nr. 151 a fost încheiat la data de 10.12.2009. Potrivit acestuia S.C. „GADAL CONSTRUCT” S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 4000 lei reținându-se în sarcina sa că a construit un imobil D+P+E faza structură fără autorizație de construire. S-a luat împotriva sa măsura intrări în legalitate prin obținerea autorizației de construire.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul P. Municipiului Iași a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. V. I. obligarea acestuia la desființarea lucrărilor realizate ilegal fără a deține autorizație de construire conform Legi 50/1991.

Premergător oricărei analize a criticilor aduse de apelant hotărârii judecătorului fondului tribunalul are a releva dispozițiile legale aplicabile prezentului litigiu.

Art. 32 alin. 1 din Legea 50/1991 prevede că în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul – verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;

b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției – potrivit art. 35 alin. 2 din același act normativ – se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânări sau comunicări acestuia. Plângerea suspendă executarea sancțiuni amenzi dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor dispusă o dată cu aplicarea sancțiuni contravenționale în condițiile art. 28 alin. 1 și ale art. 29 alin. 2. În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 2/2001 (art. 35 alin. 3 din Legea 50/1991.

În aceste repere legislative nu pot fi primite criticile apelantului relative la viciile ce afectează procesul verbal de contravenție nr. 86 din data de 26.08.2009. Acestea pot fi valorificate exclusiv pe calea plângeri împotriva procesului verbal de contravenție exercitată potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 2 din Legea 50/1991 și ale dispozițiilor 16 și urm. din O.U.G. 2/2001. Chiar dacă astfel cum susține apelantul acest proces verbal de contravenție nu i-a fost comunicat decât anexat prezentului act de învestire acesta avea putința exercitării, raportat la acest moment, plângeri reglementate de art. 35 alin. 2 din Legea 50/1991.

Neexercitarea căii de atac a plângeri face să fim în prezența unui proces verbal de contravenție prezumat legal, proces verbal de contravenție care potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 2/2001 constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate.

Acest proces verbal de contravenție se impune prezentei judecăți limitele aduse spre analiză în condițiile art. 32 din Legea 50/1991 fiind străine verificări de către instanța de judecată a respectări condițiilor de fond și de formă prescrise pentru încheierea sa (s.n. procesului verbal).

Raportat la dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea 50/191 Tribunalul reține că prin procesul verbal de contravenție nr. 86/2009 s-a dispus sancționarea pentru faptul că pârâtul apelant V. V. I. a executat o săpătură generală fără a deține autorizație de construire. Procesul verbal de contravenție nu reține în sarcina pârâtului realizarea în mod nelegal a vreunei construcții. Pentru ca grefat pe dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991 instanța judecătorească să poată dispună desființarea construcțiilor realizate nelegal este necesar ca fapta construirii de către persoana sancționată contravențional să fie reținută în sarcina acesteia prin chiar procesul verbal de contravenție.

Ori, astfel cum s-a relevat în sarcina apelantului s-a reținut realizarea unei săpături generale și nicidecum realizarea nelegală a unei construcții pentru ca să fie incidente în raport de obiectul cererii dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991.

Săvârșirea contravenției constând în construirea unui imobil D+P+E – faza structură fără autorizație de construire este reținută prin procesul verbal de contravenție nr. 151 încheiat la data de 1.12.2009. Însă prin acest proces verbal nu este sancționat pârâtul apelant V. V. I. ci S.C. „GADAL CONSTRUCT” S.R.L.

Pe de o parte, neavând calitatea de contravenient față de acest proces verbal apelantul nu avea obligația de a se conforma măsuri dispuse privind . obținerea autorizației de construire. Astfel nu i se poate imputa nesocotirea acestei măsuri.

Pe de altă parte, raportul juridic litigios dedus judecăți fundamentat pe dispozițiile art. 32 din Legea 50/1991 trebuie să calchieze raportul contravențional respectiv organul care a aplicat sancțiunea în speță P. Municipiului Iași și persoana sancționată contravențional S.C. „GADAL CONSTRUCT” S.R.L. Ori, cu transgresarea acestui cadru contravențional P. Municipiului Iași a solicitat desființarea construcțiilor realizate nelegal prin chemarea în judecată a unei terțe persoane străină de procesul verbal de contravenție ce-i susține actul de învestire respectiv a apelantului V. V. I..

În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 296 Cod procedură civilă tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de pârâtul V. V. I. împotriva sentinței civile nr. 6600/5.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în tot în sensul că:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul P. MUNICIPIULUI IAȘI în contradictoriu cu pârâtul V. V. I..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 01.02.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C.M. P.C. GREFIER,

C.D.

Red: C.M.

H.C./ex.5

26.03.2012

Judecător fond: C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 70/2012. Tribunalul IAŞI