Contestaţie la executare. Decizia nr. 326/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 326/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-02-2012 în dosarul nr. 326/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Februarie 2012
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 326/2012
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata P. E., având ca obiect „contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosar s-au înaintat, prin serviciul registratură, note de concluzii scrise de către intimată.
Instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, scutit de la plata taxei de timbru. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă precum și faptul că prin cererea de recurs nu s-a solicitat administrarea de probe, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constata:
Prin sentința civilă nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria H., s-au dispus următoarele:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. Natională de A. de S., invocată de această intimată.
Respinge contestatia formulată de contestatoarea P. E., cu domiciliu ales la SCA „S. si Asociatii” in Iași, ..C. nr.12, jud.Iași, in contradictoriu cu intimata C. Natională de A. de S., cu sediul in Bucuresti, Calea Călărasilor 248, ., ca fiind introdusă impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite contestatia la executare formulată de contestatoarea P. E., in contradictoriu cu C. de A. de S. Iași, cu sediul in Iași, ..18-20, jud.Iași.
Dispune anularea actelor de executare din dosarul de executare nr.7731/2010, in care s-a eliberat titlul executoriu nr.7931/21.12.2010.
Obligă intimata C. de A. de S. Iași la plata unor cheltuieli de judecată in cuantum de 194,3 lei ( taxă de timbru, timbru judiciar).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive în procesul civil revine reclamantului.
Or, fata de prevederile art. 267 din Legea 95/2006 ce conferă personalitate juridica caselor judetene de asigurări, acestea din urma fiind si emitentul actelor de executare, instanta va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. și va respinge ca atare contestatia formulată de contestatoare in contradictoriu cu această intimată.
Pe fond, instanta retine că la data de 21.12.2010 intimata CAS Iași a emis în dosarul de executare nr. 7731/2010 somația si titlul executoriu nr. 7931 prin care retine în sarcina contestatoarei P. E. suma de 2184 lei, din care suma de 917 lei reprezentând CAS, suma de 1126 lei cu titlu de dobânzi și suma de 141 lei cu titlu de penalități, documentul prin care s-a individualizat creanța fiind Decizia de impunere 3695/2010. Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatoarei contribuabile.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
În speță, decizia de impunere – act administrativ fiscal și titlu de creanță - nu a fost comunicată contestatoarei potrivit art. 44 din Codul de procedura fiscala, cu confirmare de primire, pentru a da posibilitatea acestuia sa ia la cunoștință de conținutul actului, astfel ca acesta sa aibă posibilitatea fie de a face plata, fie de a contesta actul.
Potrivit dis part. 44 din Codul de procedura fiscala:
“1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat….
(2)Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin remiterea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicãrii fiind data remiterii sub semnãturã a actului;
c) prin poștã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate…
(4) Dispozițiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor,, .
Chiar Curtea Constitutională a reținut, prin decizia nr.536/28.04.2011, că prevederile art.44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Curtea a observat că este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
Dispozitiile art.44 alin.(4) din aceeași ordonanță prevăd că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător și în materia comunicării actelor administrative fiscale, ceea ce înseamnă că este incident art.95 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că, în cazul comunicării cu rea-credință prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele săvârșite ulterior acestui moment.
Curtea Constitutională a observat că Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o lege specială, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă. Interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalități care să asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unor obligații fiscale în sarcina sa.
Așa fiind, legiuitorul a prevăzut că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate și în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, trebuie ca, anterior recurgerii la această modalitate, să fi fost respectată cu strictețe ordinea prevăzută în art.44 alin.(2) lit.a)-c) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară.
Așadar, în cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se îndeplinește prin publicitate și în ipoteza în care se cunoaște domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalități prevăzute de textul amintit. Instanțele sunt datoare să examineze însă, dacă această comunicare prin publicitate a fost îndeplinită doar ca urmare a imposibilității realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalități, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art.44 alin.(2) lit.a)-c).
Curtea Constitutională a mai retinut că interpretarea prevederilor art.44 alin.(2) din Codul de procedură fiscală potrivit căreia enumerarea cuprinsă în acesta constituie și ordinea de prioritate pentru realizarea modalităților de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea căreia instanțele de judecată trebuie să vegheze, este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate de care textul suferă prin lipsa unei mențiuni exprese în acest sens.
În consecință, comunicarea actului administrativ in cauză în modalitatea în care a fost efectuată de către intimata CAS Iași nu este una valabilă, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației si a titlului executoriu nu se consideră comunicat.
Or, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, astfel cum se arată în art. 45 din Codul de Procedură Fiscală. Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat efectiv acestuia.
Prin urmare, instanța consideră că executarea silită în ce privește suma de 2184 lei indicată in Decizia de impunere 3695/2010 a fost începută cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa unui titlu executoriu valabil.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. de A. de S. Iași, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a apreciat în mod eronat aplicabilitatea dispozițiilor de procedură fiscală coroborate cu normele procedurale civile în materia comunicării actelor administrativ fiscale.
O.G. nr. 92/2003 în forma în care a fost publicată în mod inițial, precum și în forma republicată în anul_, prevede la art. 39 alin. 2 faptul că actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Forma art. 39 a fost modificată integral odată cu republicarea din anul 2005, acest articol primind un nou conținut și fiind renumerotat, devenind astfel art. 44 al O.G. nr. 92/2003. Forma și conținutul art. 44 a fost menținută și după publicarea din 2007 a Codului de procedură fiscală.
Conform art. 44 al O.G. nr. 92/2003 republicată, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului alin. 3 al art. 39 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecventa modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare,legiuitorul a reglementat-o mai amănunțit, înserând prevederea specială de la alin.3 a art. 44 referitoare la faptul că „ comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F., a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal de la data afișării anunțului”. Însăși instanța, prin sentința pronunțată reține faptul că „legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora”.
Modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile codului procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrativ fisvcale sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este întemeiat.
Executarea silită a fost pornită cu nerespectarea disp. art. 141 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, în sensul că titlul de creanță arătat de organul de executare – Decizia de impunere nr. 3695/11.10.2010 emisă de C.A.S.S. Iași nu a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile legale, ceea ce are drept consecință faptul că acest titlu de creanță nu a putut deveni titlu executoriu.
S-a arătat de către organul de executare că s-a ales procedura de comunicare a Deciziei de impunere prin publicitate, prin publicarea unui anunț colectiv pe pagina de internet a C.A.S. Iași.
Această procedură de comunicare a fost urmată în mod nelegal de către organul administrativ, întrucât art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală dispune că actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a)prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b)prin remiterea, sub semnătură a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii,m data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c)prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d)prin publicitate.
Potrivit alin. 3 „comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent,la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent,la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
A.. 4 prevede că „Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Creditoarea nu se poate prevala de faptul că a realizat comunicarea pe pagina de internet, întrucât această modalitate de comunicare prin publicitate este subsidiară celorlalte forme de comunicare ale actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală, fiind permisă numai dacă identificarea domiciliului destinatarului este imposibilă, întrucât disp. art. 95 alin. 1 Cod procedură civilă privind citarea/comunicarea prin publicitate, sunt pe deplin aplicabile, complinindu-le pe cele ale Codului de procedură fiscală.
Art. 45 din Codul de procedură fiscală prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Corelativ, art. 86 alin. 6 din același cod dispune că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
Cum decizia de impunere nu i-a fost comunicată niciodată debitorului în conformitate cu dispozițiile legale,obligația de plată nu era exigibilă, iar titlul executoriu a fost nelegal emis.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea somației și a titlului executoriu nr. 7931/21.12.2010 emise în baza titlului de creanță.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata C. de A. de S. Iași, împotriva sentinței civile nr._/27.07.2011 pronunțată de Judecătoria I., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.02.2012.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
M.M. D.C. A.C. GREFIER,
I.G.
Red.A.C/AC, 2 ex.
9.02.2012
Judecător fond O. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 118/2012. Tribunalul IAŞI | Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în... → |
|---|
