Pretenţii. Decizia nr. 1306/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1306/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 1306/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Mai 2013
Președinte - M. D.
Judecător –M. M.
Judecător- C. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1306
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenți S. O., S. C. împotriva sentinței civile nr. 9726/09.05.2012 a Judecătoriei, intimați M. IAȘI P. P., C. L. IAȘI, S. G., S. A., având ca obiect evacuare acțiune în pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund recurenții personal, lipsă fiind intimații.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință
Recurenții depune la dosar chitanța nr. ISXUC_ din 23.05.2013 în cuantum de 55 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, complinit timbrajul, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța constată că nu s-a depus întâmpinare.
Recurenta S. O. arată că nu au fost citați la adresa la care au domiciliu și la care ei locuiesc, precizează că soțul are domiciliu pe carte d e identitate din 2007, iar ea din 2005, înmânează instanței cărțile de identitate în original atât al ei cât și a soțului S. C. din care rezultă că ambii au domiciliul în Iași, . nr.70, .,. ,din luna iulie 2007 recurentul, din luna iulie 2005 recurenta.
Recurenta S. O. arată că au fost dați în judecată pentru o restanță la chirie, restanță care a fost achitată în luna decembrie neștiind că sunt dați în judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul.
Recurenții având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Iași .Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 9726/9.05.2012 Judecătoria Iași dispune:
„Admite excepția netimbrării, pusă în discuție de instanță.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții M. Iași prin P. și C. local Iași, ambii cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr.11, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții Stratula O., Stratula C., Stratula G., Stratula A., toți cu domiciliul în Iași, ., nr.6A, ..A, ., jud. Iași.
Obligă pârâții să achite reclamanților suma de 1426,00 lei, compusă din suma de 1032,00 lei, reprezentând contravaloare chirie restantă din perioada 01.01._11 și din suma de 394 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 01.12._11.
Dispune evacuarea pârâților din locuința situată în Iași, ., nr.6A, ..A, ., jud. Iași.
Anulează ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 5005,00 lei, reprezentând debit întreținere și a sumei de 2055,00 lei, cu titlu de majorări de întârziere.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
La termenul din 08.02.2012 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamanților în privința solicitării de obligare a pârâților la plata sumelor restante, cu titlu de cote cheltuieli întreținere și penalități aferente, iar la termenul din 21.03.2012, apreciind că se impune timbrarea acestui capăt de cerere a pus în vedere reclamanților să achite suma de 537,60 lei, în completarea taxei de timbru de 8 lei plătită pentru capătul de cerere privind evacuarea și, de asemenea, să aplice timbru judiciar corespunzător valorii pretențiilor în completarea celui depus pentru capătul de cerere privind evacuarea, dar aceștia nu s-au conformat.
La termenul din 25.04.2012 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata debitului constând în cheltuieli de întreținere restante și penalități aferente și a rămas în pronunțare cu privire la excepții, precum și la fondul pretențiilor deduse judecății.
Stabilind ordinea de prioritate instanța va analiza mai întâi excepția netimbrării, raportat la disp. art.137 C.p.c pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art.1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, „ Actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si cererile adresate Ministerului Justitiei si Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevazute in prezenta lege, si se taxeaza in mod diferentiat, dupa cum obiectul acestora este sau nu evaluabil in bani, cu exceptiile prevazute de lege.” taxele plătindu-se anticipat judecării cauzei, conform prev. art.20 din aceeași lege.
Pe de altă parte prin disp. art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995, cu modificările și completările ulterioare, se arată că cererile de chemare în judecată se timbrează diferențiat, valoarea timbrului judiciar raportându-se la valoarea pretențiilor.
Astfel, în speță, obiectul primului capăt de cerere este evaluabil în bani iar raportat la valoarea pretențiilor reclamanților, de 5005,00 lei reprezentând c/v cote cheltuieli de întreținere restante, la care se adaugă majorări de întârziere de 2055,00 lei, aceasta datora o taxă de timbru totală de 537,60 lei, calculată potrivit disp. art. 2 alin.1 lit.d din Legea nr.146/1997, actualizată, impunându-se pe de altă parte conform disp. art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995, cu modificările și completările ulterioare și aplicarea unui timbru judiciar în sumă de 3 lei .
Ținând seama de neândeplinirea obligației de complinire a timbrajului cu privire la capătul de cerere menționat și având în vedere prev. art.20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, incidente în prezenta cauză, instanța va admite excepția și, pe cale de consecință, îl va anula ca netimbrat, cu mențiunea că nu sunt aplicabile disp. art.17 din Legea nr.146/1997, în condițiile în care sumele pretinse nu reprezintă venituri publice.
Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar completate de reclamanți cu cele depuse anexat adresei înregistrată sub nr._/03.01.2012 (f.24-32) .
Astfel din înscrisuri instanța reține următoarea situație de fapt:
Între reclamantul C. local municipal Iași și pârâta Stratula O., a intervenit contractul de închiriere nr. 7711/01.06.2011 (f.12-14), având ca obiect transmiterea folosinței locuinței situată în Iași, ., nr.70, ., ., pe perioada 01.01._10, ce a fost prelungită până la 01.01.2011 prin act adițional nr.1/14.04.2010(f.11) beneficiari ai folosinței fiind, alături de titularul dreptului locativ familia acestuia, compusă din soțul Stratula C. și copiii Stratula G. și Stratula A..
Potrivit art. 17 din contract:” În cazul în care chiriașul nu respectă obligațiile cu privire la întreținerea, repararea, folosirea suprafeței locative închiriate, precum și la plata chiriei potrivit prevederilor legii, proprietarul poate cere rezilierea contractului de închiriere și evacuarea chiriașului în condițiile stabilite de lege.”
În speță instanța constată faptul că pârâții au înregistrat debite restante la plata chiriei pe perioada derulării contractului reieșind din înscrisurile contabile depuse de reclamanți că aceștia datorează suma de 1426,00 lei cu acest titlu, pentru perioada 01.01._11, la care au fost aplicate și penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, ce însumează 384,00 lei, sume despre care au fost înștiințați prin notificările nr.1109/11.04.2011 și 1556/2011 .
Astfel, în condițiile în care pârâții în calitate de beneficiari ai folosinței locuinței sociale nu au dovedit îndeplinirea principalei obligații ce le revenea, de plată a contravalorii chiriei pentru perioada menționată, încălcând astfel principiile de drept enunțate de art. 969 și art.970 cod civil (actual art.1170 și 1270 NCC), potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, instanța va admite acest capăt de cerere și-i va obliga să plătească reclamanților suma de 1426,00 lei cu acest titlu precum și majorările de întârziere în sumă de 384,00 aferente chiriei restante din perioada 01.12._11 .
Totodată în condițiile în care durata contractului de închiriere a contractului a expirat, iar pârâții nu și-au manifestat intenția de a prelungi contractul, dar nici nu au achitat contravaloarea folosinței spațiului ulterior acestui moment, este justificată cererea reclamanților de evacuare a acestora în lipsa unui titlu locativ valabil și implicit a stingerii raporturilor locative, astfel că va admite și acest capăt de cerere, dispunând în sensul considerentelor expuse anterior.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții S. O. și S. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta că nu au fost citați la adresa de domiciliu ci la o altă adresă unde nu au locuit niciodată și nu au fost informați de chemare în judecată.
Intimații nu și-au precizat poziția procesuală față de cererea formulată printr-o întâmpinare.
S-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Critica potrivit căreia judecata în primă instanță s-a derulat cu nelegala citare a pârâților este întemeiată.
Pe tot parcursul judecății înaintea Judecătoriei Iași, pârâții au fost citați în Iași, .. 6 A, .. A, . unde comunicarea citației a fost îndeplinită prin afișare. Era probat încă înaintea judecății la fond cu copia actelor de identitate depuse chiar de reclamanți (fila 15 dosar fond) că domiciliul pârâților S. C. și O. este în Iași, ., nr. 70, ., .. Cu toate acestea din cauza erorii strecurate în cuprinsul actului de învestire cu privire la domiciliul pârâților citarea acestora s-a realizat la o altă adresă decât cea a domiciliului lor real.
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților afară numai dacă legea dispune altfel.
Potrivit art. 90 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul ori reședința celui citat. S-a probat în cauză faptul că domiciliul pârâților este pe . și nu pe . că citarea în fața instanței de fond este nulă în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă s-a încălcat în acest mod esențial dreptul la apărare al recurenților motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 5 și 312 alin. 5 Cod procedură civilă, având în vedere că judecata s-a făcut în lipsa pârâților care nu au fost legal citați, tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții S. O. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 9726/09.05.2012 a Judecătoriei pe care o casează în întregime.
Trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. D. M. M. C. M.
GREFIER,
M. Getuța
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/30.09.2013
Judecător fond: C. C.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1311/2013. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








