Pretenţii. Decizia nr. 1684/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1684/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 1684/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Decembrie 2014
Președinte - P. T.
Judecător - E.-C. P.
Judecător - A. M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1684/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent A. I., recurent A. E. și pe intimat B. A., intimat T. M., intimat B. A., intimat C. T., intimat B. I., intimat A. A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.12.2014, când tribunalul a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1904/10.06.2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâții A. I. și A. E.; s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții B. A., T. M., B. A., C. T., B. I. și A. A. în contradictoriu cu pârâții A. I. și A. E.; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 4064 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren de 800 mp situată în intravilanul satului B., în T27, . 2010, 2011 și 2012; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 1742,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanții B. A., T. M., B. A., C. T., B. I. și A. A., în contradictoriu cu pârâții A. I. și A. E. au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de_ lei, reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de teren de 800 mp situat în intravilanul comunei B., jud. Iași, pentru ultimii 3 ani, respectiv 2010-2012 inclusiv, cu drept de majorare până la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 800 mp teren amplasat în T27, . de proprietate nr._/15.05.2001. Acest teren este ocupat de pârâți care l-au îngrădit, deși s-au pronunțat mai multe hotărâri judecătorești prin care le-a fost recunoscut dreptul lor de proprietate. Pentru că nu au posibilitatea utilizării acestui teren, solicită obligarea pârâților la achitarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și agricolă, prin care să se stabilească valoarea de folosință a terenului.
În susținerea cererii, reclamanții au depus, în copie conform cu originalul, înscrisuri.
Pârâții legal citați, au depus întâmpinare (filele 38-40), prin care au invocat excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că este adevărat că de când li s-a eliberat reclamanților titlu de proprietate pentru suprafața din spatele casei lor, au avut loc mai multe litigii în fața instanțelor judecătorești. Suprafața de 800 mp din litigiu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanții în 1978 și astfel, au solicitat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate al reclamanților, însă cererea le-a fost respinsă în anul 2003. Prin sentința civilă nr. 2915/16.12.2003 a Judecătoriei P. a fost admisă acțiunea reclamanților de revendicare pentru suprafața de 800 mp, însă li s-a respins cererea de obligare a lor la redeschiderea căii de acces și ridicarea construcțiilor existente pe acest teren. Ceea ce a generat o neclaritate este forma terenului care aparține reclamanților deoarece, conform planului cadastral al localității, suprafața de 800 mp nu ar avea cale de acces, astfel încât nu ar avea nici o culpă pentru lipsa de folosință a terenului. Nu au nici o culpă deoarece, așa cum rezultă și din schița raportului de expertiză întocmit în dosarul care a avut ca obiect revendicare, precum și din motivarea hotărârii pronunțată în acea cauză, reclamanții au avut mereu acces la suprafața de teren ce le aparține și au putut dispune, după bunul lor plac, de dreptul de proprietate ce le-a fost reconstituit.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 115 C.proc.civ.
În dovedire, pârâții au solicitat proba cu înscrisuri.
În susținerea întâmpinării, pârâții au depus, în copie conform cu originalul, înscrisuri.
La termenul din data de 08.04.2013 a fost unită cu fondul cauzei excepția lipsei de interes, invocată de pârâți.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și expertiza agricolă. La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert C. Miluță (filele 150-160), la care pârâții au depus obiecțiuni, fiind depus și răspunsul la obiecțiuni (filele 172-175).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma ansamblului materialului probatoriu și normelor legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei de interes, instanța de fond a respins-o având în vederecă interesul presupune folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Referitor la condiția interesului, în literatura de specialitate se reține că prin impunerea condiției interesului, se urmărește nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar în același timp, menajarea timpului magistraților și a finanțelor statului, astfel încât rolul instanțelor sã nu fie încărcat cu astfel de pricini. Prin legitimitatea interesului se înțelege că persoana care formulează o pretenție în justiție trebuie să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat ori situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie. Or, reclamanții își justifică interesul în promovarea prezentei cauzei în calitate de proprietari ai suprafeței de teren de 800mp din litigiu. Astfel, reclamanții prin cererea introductivă au solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de_ lei, reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de teren de 800 mp situat în intravilanul comunei B., jud. Iași, pentru ultimii 3 ani, respectiv 2010-2012 inclusiv. Privitor la această suprafață de teren, reclamanților li s-a eliberat titlul de proprietate nr._/15.05.2001 (fila 3). Între pârâți, în calitate de cumpărători, și numiții C. T. și A. A., în calitate de vânzători, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 444/01.06.1978 la notariatul de Stat P. (fila 40), având ca obiect o casă de locuit în . aferent construcției, care va trece în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. De asemenea, pârâtului i s-a eliberat titlul de proprietate nr._/17.03.2010, privind suprafața de 1000 mp, aflată în intravilanul satului B. (fila 41).
Între părți s-au desfășurat mai multe litigii, privitor la suprafața de 800 mp situată în intravilanul .. Prin sentința civilă nr. 423/01.02.2000 a Judecătoriei P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2053/12.09.2001 (filele 94-95), a fost respinsă cererea formulată de pârâții din prezenta cauză în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză având ca obiect constatare nulitate absolută parțială titlu de proprietate emis pe numele reclamanților, reținându-se în considerentele acesteia, cu putere de lucru judecat, că pârâții dețin suprafața de 1000 mp teren aferent casei de locuit, la care sunt îndreptății potrivit prevederilor legale, iar suprafața de 800 mp nu este inclusă în titlul de proprietate în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 2915/16.12.2003 a Judecătoriei P. (filele 96-98), definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2915/16.12.2003 a Curții de Apel Iași (filele 99-101), s-a admis, în parte, cererea reclamanților din prezenta cauză în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză, aceștia fiind obligată să lase în deplină și liniștită proprietate suprafața de 800 mp teren situat în intravilanul B., T27, . din expertiza întocmită de expert C. C. (filele 88-92) ș; a respins capetele de cerere privind redeschiderea căii de acces și ridicarea construcțiilor existente pe acest teren, în considerente reținându-se atât lipsa unei autorizații de demolare, dar și pentru faptul că reclamanții, fiind titulari ai dreptului de proprietate pentru teren deține atributele acestuia, inclusiv de dreptul de a dispune de construcțiile existente pe acesta.
Prin sentința civilă nr. 436/16.03.2006 a Judecătoriei P. (filele 102-104), definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1050/11.08.2006 a Tribunalului Iași (filele 105-110), s-a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, s-a respins, pentru autoritate de lucru judecat, cererea pârâților din prezenta cauză de constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate emis pe numele reclamanților din prezenta cauză privitor la suprafața de 800 mp. De asemenea, prin sentința civilă nr. 2081/04.07.2007 a Judecătoriei P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2313/12.12.2007 a Tribunalului Iași (filele 111-112) s-a respins contestația la executare formulată de pârâții din prezenta cauză, reținându-se cu privire la titlul executoriu, că prin dispozitivul sentinței nr. 2915/16.12.2003 a Judecătoriei P., aceștia au fost obligați să lase în deplină proprietate reclamanților suprafața de 800 mp delimitată de punctele din schița la raportul de expertiză. În consecință, rezultă că terenul este 800 mp din litigiu este proprietatea reclamanților, pârâții nefiind îndreptățiți la posesia și folosința acestei suprafețe de teren. Instanța nu poate reține susținerile pârâților potrivit cărora există neclarități cu privire la forma terenului care aparține reclamanților deoarece prin sentința civilă nr. 2915/16.12.2003 a Judecătoriei P. (filele 96-98), definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2915/16.12.2003 a Curții de Apel Iași (filele 99-101), s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, situația ce vizează limitele suprafeței de 800 mp configurată pe schița la raportul de expertiză întocmit de expertul C. C. (fila 92), de care expertul din prezenta cauză a ținut seama. Astfel, chiar dacă pârâții susțin că stăpânesc suprafața de teren în baza schiței cadastrale de la Primărie și că reclamanții nu ar avea cale de acces privitor la suprafața de teren, nefiind culpa lor ( obiecțiunea de la pct. 2 fila 168), instanța de fond a constatat că limitele suprafeței de 800 mp sunt cele din schița de la fila 92.
În drept, potrivit disp. art. 998 Cod civil, în vigoare la data săvârșirii faptei invocată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit disp. art. 999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa”.
Astfel, art. 998 – 999 cod civil instituie răspunderea civilă delictuală. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat; existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Orice faptă comisivă care întrunește condițiile ilicitului constituie o faptă ilicită. Totodată însă, poate constitui faptă ilicită și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În ceea ce privește vinovăția, s-a reținu de către instanța de fond că, pentru a fi angajată răspunderea civilă, este necesar ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o. Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite.
Referitor la prejudiciu, instanța de fond a reținut că acesta este un element esențial al răspunderii delictuale și constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de o altă persoană. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare. Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
A reținut instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale. Astfel, dreptul de proprietate al reclamanților presupune exercitarea tuturor atributelor conferite de Codul Civil, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi, iar din probele administrate în cauză rezultă că pârâții au împiedicat pe reclamanți să folosească și să exploateze bunul imobil, în acord cu prerogativele dreptului de proprietate. Deși pârâții au fost obligați în mod irevocabil, să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 800 mp, aceștia au continuat să folosească terenul și să împiedice reclamanții în exercițiul dreptului de proprietate, susținând că limitele terenului sunt cele din schița cadastrală de la Primărie ; prin sentința civilă nr. 2915/16.12.2003 a Judecătoriei P. (filele 96-98), definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2915/16.12.2003 a Curții de Apel Iași (filele 99-101) au fost respinse, pentru reclamanți, capetele de cerere având ca obiect redeschidere cale de acces și ridicare construcții. Însă, a observat instanța că aceste capete au fost respinse reținând-se că ”reclamanții fiind titulari ai dreptului de proprietate pentru teren, dețin toate atributele acestuia, inclusiv dreptul de a dispune de construcțiile aferente acestuia”. Astfel, atingerea adusă nu numai dreptului de proprietate, dar și autorității jurisdicționale se circumscrie sferei conduite ilicite, fiind de natură prin ea însăși să conducă la crearea în patrimoniul reclamanților a unui prejudiciu cert, reprezentat de echivalentul lipsei de folosință a bunului imobil.
În consecință, în cuantificarea prejudiciului resimțit de reclamanți, instanța a avut în vedere că, prin raportul de expertiza tehnică judiciară agricolă efectuat în cauză, s-a stabilit că, prin lipsa de folosință a suprafeței de teren, reclamanții ar fi putut realiza un profit de 4064 lei. În urma evaluărilor realizate, explicitate prin raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni formulate, s-a stabilit că valoarea producției agricole pentru suprafața în litigiu este de 4064 lei. Or, având în vedere că expertiza agricolă reprezintă un mijloc științific de evaluare, pe bază de factori obiectivi cuantificabili și determinanți, dar și prin raportare la suprafața terenului deținut ilicit de pârâți, instanța de fond a apreciat că acordarea sumei de 4064 lei pe o perioada de 36 de luni, ca echivalent al lipsei de folosință, reprezintă o reparație materiala echitabilă și rezonabilă a prejudiciului resimțit de reclamanți.
Așadar, prima instanță a reținut că, în condițiile în care prin expertiza agricolă s-a stabilit că lipsa de folosință a fost de 4064 lei, patrimoniul pârâților mărindu-se corespunzător cu această valoare, trebuie apreciat că s-a făcut dovada întrunirii condițiilor răspunderii civile referitoare la fapta ilicita (ocuparea terenului), săvârșită cu vinovăție ( pârâții cunoscând situația juridică a terenului și fiind obligați prin hotărâre judecătorească irevocabilă), fapta ce a cauzat reclamanților un prejudiciu cert și determinat (echivalentul lipsei de folosința până la data introducerii acțiunii).
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți, obligând pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 4064 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren de 800 mp situată în intravilanul satului B., în T 27, . 2010, 2011 și 2012.
Față de soluția la care a ajuns instanța de fond în urma deliberării, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 Codul de procedura civilă, precum și în virtutea principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul), prima instanță a admis, în parte, și acest capăt de cerere și a obligat pârâții, căzuți în parte, în pretenții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți reprezentând taxe de timbru, onorariu apărător și onorariu expert corespunzătoare sumei privitor la care s-a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, recurenții au susținut că în fapt, prin cererea de chemare în judecată, intimații au solicitat să fie obligați la plata contravalorii lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani, pentru suprafața de 800 mp teren situat în intravilanul corn. B., jud. Iași. Au apreciat aceștia că valoarea lipsei de folosință este de 20.000 lei. În motivarea acțiunii, intimații s-au plâns de faptul că pârâții-recurenții le ocupă suprafața de 800 mp, teren pe care l-au îngrădit și din acest motiv nu îl pot folosi. Față de situația expusă, au arătat prin întâmpinare că sunt afirmații nefondate și în neconcordanță cu realitatea, susținând în primul rând lipsa de interes în promovarea acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată . În acest sens, recurenții au arătat că începând din anul 2001, de când li s-a eliberat titlul de proprietate intimaților pentru suprafața de 800 mp, teren situat în spatele casei recurenților, au avut loc mai multe litigii în fața instanțelor judecătorești. Din ansamblul hotărârilor pronunțate în cauzele ce îi privesc, a reieșit în mod clar și fără dubiu, faptul că recurenții, stăpânesc o suprafața de teren ce a fost împrejmuită mereu, începând din anul 1978, dată la care au cumpărat de la intimații-reclamanți o casă de locuit bătrânească, cu dreptul de a folosi terenul aferent acestei construcții. In acest sens, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 444/01.06.1978. Anterior încheierii acestui contract, la data de 16.04.1977, printr-un înscris sub semnătură privată, au cumpărat de la intimați, prin B. A., gardul și beciul ce se aflau pe suprafața de teren care ulterior au cumpărat-o. Prin sentința civilă nr. 2915/16.12.2003 a Judecătoriei P. pronunțată în dosar nr. 6252/2002, a fost admisă acțiunea în revendicare a intimaților, îndreptată împotriva lor, pentru suprafața de 800 mp teren ce a fost trecută în titlul de proprietate al acestora. Cu toate acestea, reclamanților li s-a respins cererea cu privire la obligarea lor la redeschiderea căii de acces si ridicarea construcțiilor existente pe acest teren, motivat de faptul că „atât în lipsa unei autorizații de demolare (necesar, conform noilor modificări ale Legii 50_ și în situația în care nu a existat autorizație de construire) dar și pentru faptul că reclamanții, fiind titulari ai dreptului de proprietate pentru teren, dețin toate atributele acestuia inclusiv dreptul de a dispune de construcțiile existente pe acesta”. În acest context, potrivit schiței raportului de expertiză întocmit în dosarul ce a avut ca obiect revendicarea precum și motivării hotărârii pronunțate în acel dosar, intimații-reclamanți au avut mereu acces la suprafața de teren ce le aparține, și au putut dispune după bunul lor plac de dreptul de proprietate ce le-a fost reconstituit. Astfel că, recurenții nu văd nici o culpă a lor în lipsa de folosință a terenului ce le aparține, neexistând nici un interes legitim, serios și actual cu privire la obligarea lor la plata contravalorii lipsei de folosință pentru ultimii trei ani. Instanța de fond a admis acțiunea intimaților, iar motivarea în drept și-a întemeiat-o pe răspunderea civilă delictuală (cu toate că părțile nu au invocat temeiul în drept al acțiunii). Apreciază că instanța de fond a fost în eroare cu privire la mai multe aspecte. În primul rând, nu există nici un raport de cauzalitate și nici o vinovăție a lor pentru faptul că intimații nu și-au folosit terenul. Hotărârea judecătorească amintită mai sus prevede în mod clar că aceștia au avut toate atributele dreptului de proprietate. In al doilea rând, în eroare a fost instanța și atunci când a apreciat că recurenții au folosit suprafața de 800 mp ce aparține intimaților. Este neadevărat, deoarece această suprafață de teren nu a fost cultivată cu nimic, și nici nu se poate cultiva, iar acest aspect reiese și din expertiza efectuată și din planșele foto depuse de expert. Această suprafață de teren a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare ce a intervenit între ei, a fost împrejmuită împreună cu suprafața de 1000 mp pentru care li s-a eliberat titlu de proprietate și în acest sens spun că au stăpânit-o. Un alt aspect de care instanța nu a ținut cont este cu privire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză. Au formulat numeroase critici la raportul de expertiză, însă expertul nu a răspuns, respectiv, nu a specificat nimic cu privire la arborii existenți, la calea de acces ce trebuie respectată și utilizată pentru a pătrunde cu diferite utilaje de care face vorbire în raportul de expertiză, utilaje cu care ar fi trebuit lucrat pământul. Au arătat faptul că în vecinătatea terenului se află un nuc care umbrește o bună parte din teren, ceea ce ar fi dus la un randament scăzut al producției. De asemenea, nu s-a precizat în mod clar, deși instanța a încuviințat obiecțiunea, care este suprafața de teren pe care se poate cultiva efectiv, deoarece în schița arătată de expert, se prevede o configurare a terenului unde pe o lungime de aproximativ 20 ml, lățimea este de 6 ml, deci nu se poate cultiva pe întreaga suprafață de 800 mp, deoarece o parte din acest teren ar fi afectată de trecerea cu diferite utilaje, chiar și pentru lucrări de întreținere. În acest sens, dacă se va aprecia ca fiind întemeiate obiecțiunile formulate, iar expertul nu a răspuns la ele, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, tocmai pentru a se reveni cu adresă la expert și a răspunde a toate obiecțiunile.
In concluzie, pentru toate aspectele de fapt și de drept arătate mai sus, solicită admiterea prezentului recurs, modificarea sentinței recurate, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, au invocat prevederile art. 299 și urm. din vechiul Cod de procedură civilă.
Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare, dar prin concluziile formulate cu prilejul închiderii dezbaterilor (mai puțin intimata A. care nu a fost nici prezentă și nici reprezentată), prin reprezentant convențional, au solicitat respingerea recursului.
În această fază procesuală nu au fost administrate probe.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu raportat la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată neîntemeiat recursul formulat.
Situația proprietății terenului în suprafață de 800 mp amplasat în T27 . tranșată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 2915/16.12.2003 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr. 6252/2002 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 983/16.11.2005 a Curții de Apel Iași) prin care s-a statuat asupra calității de proprietari a reclamanților intimați. În aceste condiții, aspectul menționat nu mai poate fi analizat în prezentul litigiu, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că nu pot fi primite motivele invocate de recurenți relative la calitatea lor de proprietari asupra terenului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 444/1.06.1978.
În ce privește pretențiile reclamanților privind prejudiciul creat de pârâți prin lipsa de folosință a terenului sus-menționat, acesta a fost demonstrat prin probatoriul administrat la prima instanță, evaluat în mod corect de judecătorul fondului. Notează tribunalul că, în determinarea acestui prejudiciu, nu are relevanță modul în care pârâții folosesc terenul în litigiu proprietatea reclamanților, ci posibilitățile de exploatare a acestuia, raportat la caracteristicile pe care le are.
Expertiza efectuată la instanța de fond de expert în agricultură C. Miluță a stabilit că terenul în litigiu este ocupat de cotețe, dar calitatea solului este bună (filele 172-7173 dosar fond – răspunsul la obiecțiuni), permițând ocuparea acestuia cu diverse culturi – ceapă, morcovi, ale căror valori au fost aproximativ la jumătate din prețul pieței. În condițiile în care s-a probat fără echivoc ocuparea de către pârâți a terenului proprietatea reclamanților, în mod just prima instanță a apreciat a fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, inclusiv vinovăția pârâților și legătura de cauzalitate între faptul ocupării de către aceștia a terenului și prejudiciul produs reclamanților prin lipsa de folosință a acestuia, contrar celor susținute de recurenți, fără suport logic și legal, în prezenta cale de atac.
În ce privește obiecțiunile pe care recurenții le-au formulat la expertiză și cu privire la care susțin că nu au fost încuviințate, în mod nejustificat de instanța de fond, tribunalul notează că instanța de fond în mod corect a apreciat că prin expertiza efectuată și răspunsul expertului la obiecțiuni au fost lămurite aspectele ce au constituit obiectivele expertizei. Obiecțiunile formulate de pârâți la răspunsul expertului la obiecțiuni vizau chestiuni străine de obiectul litigios dedus judecății (arbori existenți pe teren, calea de acces pentru accesul utilajelor), fiind în mod just respinse de judecătorul fondului.
În considerarea celor expuse, tribunalul constată neîntemeiat recursul formulat, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, cu consecința menținerii sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții A. I. și A. E. împotriva sentinței civile 1904/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentința pe care o menține.
Obliga recurenții sa plătească intimaților B. A., T. M., B. A., C. T. și B. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică azi, 03.12.2014.
Președinte, P. T. | Judecător, E.-C. P. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, F. L. I. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
2 ex./08.05.2015
Judecător fond O. A. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1680/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3927/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
