Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Hotărâre din 22-01-2014, Tribunalul IAŞI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 103/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 22 Ianuarie 2014

Președinte - E.-C. P.

Grefier I. B.

SENTIONȚA CIVILĂ Nr. 103/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. ȘCOLAR AL J.. IAȘI R.. P. C. G., pârât ., având ca obiect termen de grație/eșalonare plată obligație SUSPENDARE executare SILITA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. pentru pârât,lipsă fiind reclamantul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; avocat trincă R. depune la dosar delegație de substituire a domnului avocat B. Raihel A., împuternicirea avocațială a domniei sale fiind atașată la fila 25 dosar.

Instanța reține că prezenta cauză se judecă în temeiul Noului Cod de procedură civilă.

Constată că prin întâmpinarea înaintată la dosar de către pârâta . Iași s-a invocat excepția necompetentei funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului Iași.

Instanța având în vedere disp. art. 132 coroborat cu art. 136 alin. 1 din Noul Cod de Procedură civilă acordă cuvântul pe excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului Iași, invocată de pârâtă.

Avocat T. pentru pârât, având cuvântul solicită admiterea excepției, conform art. 6 alin. 2 din OG 22/2002 în cazul în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre, luarea măsurilor care se aplică în mod corespunzător. Ori în cazul de față, hotărârea definitivă și irevocabilă a fost pronunțată de Tribunalul Iași - Secția a II Civilă.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată la 27.08.2013 și precizată la 10.09.2013 (fila 15 dosar) pe rolul acestei instanțe sub nr._ I. școlar al Județului Iași, cu sediul în .. 26, reprezentat prin d-na prof. dr. C. G., în calitate de inspector școlar general, în conformitate cu prevederile art. 6 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, formulează prezenta cerere prin care solicită instanței de judecată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. 93 SRL:

- acordarea unui termen de grație în ceea ce privește plata sumelor de bani la care I. Școlar Județean Iași a fost obligată la plata prin decizia nr. 189/2013 din dosarul nr._ a Tribunalului Iași, până la aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ministerului Educației Naționale și ale Inspectoratului Școlar Județean Iași pentru anul 2014 – 2015.

-în baza art. 6, alin. 4 din O.G. nr. 22/2002, solicită ca prin încheierea executorie să se dispună suspendarea executării silite, dispusă de Biroul Executorilor Judecătorești asociați A. C. și N. I., din cadrul dosarului de executare silită nr. 126A/2013, până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de plată a sumelor datorate.

-în baza art. 6, alin. 5 din O.G. nr. 22/2002, solicită ca prin încheierea executorie, fara citare, să se dispună suspendarea povizorie a executării silite,

Motivând în fapt cererea formulată arata ca au fost chemați în judecată de către S.C. C. 93 S.R.L. cerere de chemare în judecată ce a constituit obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Iași. Considera ca in mod greșit, instanța de fond a admis cererea și a obligat instituția la plata către reclamant a unor sume de bani.Recursul a fost respins.

Arata ca in prezent dosarul se află în faza de contestație în anulare atât la Tribunalul Iași dosar nt._ cât și la Curtea de Apel Iași dosar nr._ . Creditorul a înțeles să formuleze cerere de executare silită, cerere ce face obiectul dosarului de executare nr. 126A/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești asociați A. C. și N. I..

Astfel, în data de 14.08.2013 I. Școlar Județean Iași a primit somația nr. 126A/2013 din partea Biroului executorilor Judecătorești asociați A. C. și N. I., prin care se dispune plata sumelor de bani la care au fost obligați în dosarul de fond și a cheltuielilor de executare.

Arata ca instituția nu are disponibile sume de bani și nici temei legal de a face aceste plăți, deoarece conform art. 1, alin. 2 din O.G. 22/2002, aceste sume nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat din cheltuieli de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal. Cererea executorului de plată a acestor sume nu poate fi onorată de I. școlar Județean Iași decât după evidențierea acesteia în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2014-2015.

Având în vedere situația expusă, solicită acordarea unui termen de grație până la aprobarea bugetului Ministerul Educației Naționale pentru anul următor, când vor primi sumele alocate, conform titlului executor menționat din dosar nr._ .

Solicită a se admite și al doilea capăt de cerere privind suspendarea executării silite până la pronunțarea irevocabilă în ceea ce privește termenul de grație a plății sumelor având în vedere că prin cererea de executare silită formulată de către creditor prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A. cezar și N. I., există pericolul iminent de blocare a conturilor I.S.J. Iași și a popririi sumelor de bani de către executorul judecătoresc, fapt ce ar perturba foarte grav activitatea instituției.

În ceea ce privește al treilea capăt de cerere, respectiv suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit art. 6, alin. 4 din O.G. nr. 22/2002 arată că există pericolul ca executorul judecătoresc să poprească sumele datorate în contul de la Trezoreria Municipiului Iași, cont în care se regăsesc sume cu destinație specială pentru achiziționare manuale școlare, derulare proiecte cu finanțare europeană, cheltuieli de personal, burse etc.

În drept se invocă O.G. 22/2002

S-a anexat decizia nr. 189/2013 din dosar_ ; somația nr.126A/14.08.2013 a B. Asociați A. C. și N. I.; copie de pe citațiile din dosarul nr._ Curtea de Apel Iași și dosarul nr._ Tribunalul Iași,având ca obiect contestație în anulare.; copie act sintetic O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.

* * *

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului Iași arătând că hotărârea definitivă și irevocabilă ce constituie titlul executoriu este pronunțată de secția a II-a Civilă a Tribunalului Iași – decizia 189/2013).

De asemenea pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii, a prematurității cererii de suspendare a executării iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În mod prioritar, Tribunalul văzând dispozițiile art. 248 Noul cod de procedură civilă a suspus dezbaterilor excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului Iași, exceptie invocată de pârâtă.

Tribunalul constată ,față de obiectul cererilor deduse judecății că pricina este de competența Secției a II-a Civilă a Tribunalului Iași.

Astfel, art. 6 din O.G. 22/2002 prevede:

„ (1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevãzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de platã în condițiile prevãzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecãtorești care soluționeazã cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de platã eșalonatã a obligației respective.

(2) În cazurile în care obligația de platã este stabilitã prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã și irevocabilã, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat aceastã hotãrâre luarea mãsurilor prevãzute la alin. (1), care se aplicã în mod corespunzãtor.

(3) Dacã obligația de platã este stabilitã printr-un titlu executoriu, altul decât o hotãrâre judecãtoreascã, cererea formulatã potrivit alin. (1) se soluționeazã de cãtre instanța de executare competentã.

(4) Instanța sesizatã potrivit alin. (1)-(3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executãrii silite pânã la soluționarea prin hotãrâre definitivã și irevocabilã a cererii privind acordarea termenului/termenelor de platã a sumei datorate. Suspendarea se dispune fãrã plata unei cauțiuni. Încheierea poate fi atacatã cu recurs, în mod separat.

(5) În cazuri urgente, instanța prevãzutã la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fãrã citarea pãrților, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fãrã plata unei cauțiuni. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac.

(6) Cererile introduse potrivit alin. (1)-(5) sunt scutite de taxa judiciarã de timbru și se judecã cu precãdere. Hotãrârea datã în cauzele prevãzute la alin. (1)-(3) poate fi atacatã numai cu recurs.

Art. 6 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 92 din 6 iunie 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 8 iunie 2011, care modificã art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 2 februarie 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 4 februarie 2011.

În cauză se constata obligația de plată a fost stabilită prin decizia nr. 189/05.02.2013 a Secției II Civilă C. Administrativ și Fiscal.

P. urmare, în baza art. 130, 132 alin. 1, 3 și art. 136 Cod procedură civilă, urmează a se admite excepția de necompetență funcțională invocată de pârâtă și a se declina competența în favoarea Secției a II - a civilă și de C. administrativ a Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență funcțională a Secției a I civilă invocată de pârâta ..

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul I. Școlar al Județului Iași, .. 26, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta S.C. COMSTAR 93 SRL, cu sediul în Iași, ., înmatriculată J_, CUI RO_, în favoarea Secției a II - a civilă și de C. administrativ a Tribunalului Iași.

Fără cale de atac.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 22. 01. 2014.

Președinte,

E.-C. P.

Grefier,

I. B.

Red. P.C.

Tehn. A.G.

4 ex./27.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Hotărâre din 22-01-2014, Tribunalul IAŞI