Partaj judiciar. Decizia nr. 580/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 580/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 580/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.580R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.04.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: C. S.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor civile, formulate de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ I. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, recurentul pârât M. I., recurenții reclamanții P. G. și S. G. împotriva sentinței civile nr.747/2011 și împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata V. G. și C. L. DE F. F. C. având ca obiect partaj judiciar
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
TRIBUNALUL,
Prin Decizia civilă nr. 939/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanții P. V. G. și S. G., în contradictoriu cu intimații M. I. și V. G., a fost casată sentința civilă nr. 1293/21.06.2007 pronunțată de Judecătoria C. și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. reclamanta P. V. G. i-a chemat în judecată pe pârâții M. I. și V. G., solicitând ieșirea din indiviziune asupra unor bunuri succesorale prevăzute în titlul de proprietate nr._/05.03.2003.
În motivarea cererii se arată că defuncta sa bunică, M. V., avea ca moștenitori pe P. V. și S. G..
P. V. a decedat în anul 1993 iar reclamanta este fiica acesteia.
S. I. a decedat în anul 1994 iar soția sa s-a recăsătorit cu M. F., bunurile care au aparținut acestora fiind trecute în registrul agricol al fila 173/II/G la comun.
În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 728 Cod civil, art. 6731, art. 67314 Codul de procedură civilă.
Au fost depuse in copie urmatoarele acte la dosarul cauzei: titlul de proprietate nr._/05.03.2003, acte de stare civila, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, testament autentificat sub nr. 782, adeverinta, extras registru agricol, certificat de mostenitor nr. 8418, sentinta civila nr. 979/12.05.1976, certificat de mostenitor nr. 114, titlul de proprietate .nr._/17.09.1998.
Au fost incuviintate proba cu inscrisuri, interogatoriu conform art. 167 C..
Paratii au formulat intampinare conform art. 115-118 C., solicitand respingerea actiunii.
Testamentul invocat de reclamanta nu are nici o valoare juridica. Mentiunile din registrul agricol constituie dovada proprietatii, iar bunica reclamantei s-a casatorit cu tatal paratei in anul 1970.
In sedinta publica din 14.06.2007, instanta a pus in discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor pe care instanta a admis-o pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii solicita iesirea din indiviziune pentru bunurile imobile cuprinse in titlul de proprietate nr. nr._/05.03.2003, de pe urma defunctului M. F., eliberat pe numele lui M. V., M. I., parat, V. G., parata in cauza.
M. V. a decedat iar succesiunea de pe urma acesteia nu a fost facuta pe cale notariala sau judecatoreasca.
Depunerea la dosar a unui act de sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctei M. V., nu are valoarea unui certificat de calitate de mostenitor sau hotarare judecatoreasca prin care sa se stabileasca calitatea de mostenitori de pe urma defunctei M. V..
Atata timp reclamantii solicita iesirea din indiviziune pentru bunurile apartinand defunctei in cota parte pentru ca nu s-a solicitat si nu s-a efectuat dezbaterea succesiunii pentru stabilirea calitatii de mostenitor, pentru stabilirea masei succesorale, nu se poate solicita iesirea din indiviziune, acestia neavand calitate procesuala activa, calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre eel care este reclamant si cel care este titularul raportului juridic dedus judecatii.
Ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale active pentru P. V. G., S. G., actiunea acestora a fost respinsa ca fiind formulata de persoane fara calitate procesuală activă.
În rejudecare, M. I. și V. G., pârâți în cauză, au formulat precizare la întâmpinare și au solicitat probele cu acte, interogatorii, martori, expertiză.
Au depus înscrisuri.
Față de precizarea la întâmpinare, au fost introduse în cauză C. locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată a terenurilor C. și C. județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor I..
S-a efectuat expertiză topografică de către expert B. I., la raport formulând obiecțiuni pârâtul M. I..
Prin sentința civilă nr. 747/2011, Judecătoria C. a admis acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune a părților, a omologat raportul de expertiză efectuat de B. I., a atribuit reclamantei P. G. terenul din extravilan in suprafață de 1400mp cuprins in t 66, p 280/2, reclamantului S. G. i se atribuie terenul din extravilan un suprafață de 1401 mp cuprins in t 66, p 280/1, pârâtului M. I. i se atribuie terenul din extravilan de 2289 mp din t 8, p. 25/21 și a obligat părții la 3400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a analizat actele și lucrările dosarului și a constat că cererea de chemare în judecată este întemeiată motiv pentru care a admis-o.
Împotriva sentinței civile nr. 747/2011 a formulat apel pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
Pe cale de excepție apelanta pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că este vorba de o acțiune civilă ce are ca obiect ieșirea din indiviziune asupra unor bunuri succesorale, rezultând fără echivoc faptul că aceasta nu este îndreptată împotriva unui act emis de comisia județeană, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea capătului privind cheltuielile de judecată.
Apelanta pârâtă a considerat că instanța a dispus obligarea sa în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât obiectivul acțiunii îl constituie ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale prevăzute printr-un titlu de proprietate perfect valabil.
În drept au fost invocate disp. art. 282 și următoarele C. proc. Civ., legea nr. 18/1991.
Împotriva sentinței civile nr. 747/2011, a formulat apel și pârâtul M. I..
În motivarea apelului s-au invocat disp. art. 304 al. 1 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea fiind lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (încălcarea disp. art. 260 alin. 2 C. proc. Civ. – judecătorul care a luat parte la judecată este suspendat din funcție… sau i-a încetat calitatea de magistrat.
Astfel a arătat apelantul pârât că la data judecării cauzei 17.02.2011, președinta completului a fost D. L., iar pronunțarea în prezentul dosar s-a amânat la data de 24.02.2011.La data de 13.06.2012 ia fost comunicată sentința pentru judecător semnând președintele instanței, cu mențiunea „pentru judecător demis din funcție”.
Cel de al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe disp. art. 304 al. 1 pct. 7 potrivit cărora sentința cuprinde motive contradictorii și este netemeinică.
Astfel s-a invocat faptul că instanța arată că testamentul și înscrierea în Registrul agricol nu au nicio relevanță, totuși ajunge la altă concluzie finală și admite acțiunea celorlalți doi reclamanți.
În prima parte a considerentelor sentinței se concluzionează că reclamanții nu au calitate procesuală activă, pentru ca în continuarea instanța să precizeze că nu este posibilă ieșirea din indiviziune și cu toate acestea dispune ieșirea din indiviziune sprijinindu-se exclusiv pe expertiza topo, pe care o omologhează.
Cum împărțeala între părți este lăsată la latitudinea expertului topo, este evident că acest expert nu se poate substitui judecătorului, care singur trebuie să aprecieze cotele ce revin părților și să facă și atribuirea acestor cote.
Mai mult, în opinia apelantului pârât nu există o evaluare a diferitelor terenuri pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul eliberat.
Apelantul pârât a arătat că defunctul M. F. a avut în proprietate comună cu prima sa soție, M. M., terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului emis și astfel reclamanții P. G. și S. G. nu au nici un drept la aceste terenuri care au aparținut celor doi soți.
A mai arătat apelantul pârât că M. F., tatăl său, s-a recăsătorit cu M. V., bunica reclamantei P. G. în anul 1970, iar în anul 1974, M. V. decedează, conviețuirea dintre tatăl său și bunica reclamantei limitându-se la patru ani, iar fiecare dintre cei doi a avut gospodării separate.
Un alt motiv de apel invocat de apelantul pârât a fost acela că hotărârea a fost dată cu ignorarea totală a unor acte din care rezultă stabilirea calității de moștenitori a membrilor familiei din care a făcut parte bunica reclamantei, precum și dezbateri de succesiune neluate în seamă de instanța de fond.
S-a invocat de asemenea că instanța nu s-a pronunțat nici cu privire la ultimul capăt de cerere prin care s-a solicitat includerea în titlul de proprietate a unei suprafețe de 1000 mp.
Împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2012, prin care s-a respins cererea de îndreptare și lămurire dispozitiv au formulat apel reclamanții P. G. și S. G..
În motivarea apel s-au invocat disp. art. 304 pct. 8 C. proc. Civ. în sensul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel apelanții reclamanți au arătat că prin sentința civilă nr. 747/24.02.2011, instanța a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenurilor primite cu titlu de proprietate de către reclamanții P. G. și S. G., terenul situat în tarlaua 66, . de 0,2170 ha, care s-a atribuit, de către expertul B. I., 1400 mp lui P. G. și 770 mp lui S. G.. Cum fiecare din cei doi reclamanți aveau dreptul la o parcelă de câte 1400 mp, lui S. G. i s-a atribuit diferența de 0,0631 ha pe tarlaua 10, .>
Judecătoria C. prin încheierea din 24.07.2012, respinge cererea de îndreptare a erorilor materiale și lămurire dispozitiv, ca neîntemeiate pe considerentul că reclamantei P. G. i s-a atribuit suprafața de 1400 mp din tarlaua 66 . reclamantului S. G. i s-a atribuit suprafața de 1400 mp din tarlaua 66 .>
În opinia apelanților reclamanți aceasta este eroare comisă de instanță care nu observă că din tarlaua 66 . de 2170 mp nu se poate, matematic vorbind, ca la partaj să rezulte două parcele fiecare cu câte 1400 mp.
Cel de al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel au arătat apelanții reclamanți că hotărârea instanței este dată având în cuprinsul ei și expertiza întocmită de expertul B., care face parte integrantă din hotărâre. Ori, instanța de judecată a cererii de rectificare, nu a avut în vedere modul de soluționarea a partajului și din această cauză a pierdut din vedere suprafața de 632 mp situată în tarlaua 10, . care expertul a acordat-o reclamantului S. G., arătând că această parcelă împreună cu diferența de 770 mp identificată de expert în tarlaua 66 .>
În opinia apelanților reclamanți este de remarcat că instanța nu observă faptul că . doar 770 mp, pe care îi consideră ca fiind egal cu . suprafață de 1400 mp, și de asemenea nu observă că respectiva parcelă de care face vorbire (280/1) se completează cu . suprafață de 631 mp, pe care instanța de fond o elimină total din calcul.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21.01.2013, apelanții reclamanți P. G. și S. G. a solicitat respingerea apelului formulat de M. I..
Cu privire la primul motiv de apel invocat de apelantul pârât M. I., apelanții reclamanți P. G. și S. G. au arătat că acesta este de rea credință atunci când susține că magistratul care era arestat trebuie să motiveze hotărârea.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, invocat de apelantul pârât M. I., apelanții reclamanți P. G. și S. G. au susținut că acesta are cunoștință de actele depuse și de martorii audiați că bunica reclamantului a trăit în concubinaj cu tatăl pârâtului din 1946 până în 1970 când s-au căsătorit.
Au mai arătat apelanții reclamanți că în registrul agricol în gospodăria lui M. F. apărea bunica reclamantei sub denumirea de P. V. sau S. V. în funcție de înregistrări, conform declarației de notorietate depusă la dosar. De remarcat este faptul că instanța a folosit concluziile expertizei, iar afirmațiile apelantului pârât că nu există o evaluare a diferitelor terenuri pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate este nereală, deoarece expertiza s-a bazat pe atribuirea în natură a terenurilor, în funcție de ceea ce a deținut autorul fiecăreia dintre părți.
Afirmația că o parte din terenuri a aparținut celor doi soți, M. F. și M. M., decedată în 1945, nu ține cont de faptul că la data decesului acesteia nu exista principiul comunității de bunuri, care a apărut după Constituția din 1952.
În opinia apelanților reclamanți apelul este nefundat pentru că se solicită și includerea în titlul de proprietate a unei suprafețe de 1000 mp, care nu putea fi inclusă în dosarul de ieșire din indiviziune și nici nu fusese cerut în conformitate cu Legea 18/1991. Solicitarea apelantului pârât nu face obiectul prezentei cauze. Mai mult decât atât, rezultă fără putință de tăgadă, în opinia apelanților reclamanți, că apelantul pârât încearcă să-și întregească proprietatea pe seama lor deși această diferență nu a fost revendicată de către acesta în termen legal și nici nu se regăsește pe titlul de proprietate aflat în prezentul litigiu.
Prin aceiași întâmpinare apelanții reclamanți au arătat că sunt de acord cu apelul formulat de C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru că se invocă lipsa calității procesuale pasive a Comisiei și totodată pe fond se solicită exonerarea Comisiei Județene I. de la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3400 lei.
În opinia apelanților reclamanți, obligarea Comisie Județene la plata cheltuielilor de judecată este o greșeală, întrucât ei nu au solicitat decât obligarea la plata cheltuielilor de judecată a pârâților persoane fizice și nu a Comisie Județene I.,
În drept au fost invocate disp. art. 281 al. 1 și 2 C. proc Civ și disp. art. 2811 al. 1 și al. 3 C. proc. civ.
În ședința publică din data de 04.12.2012, apelanții reclamanți au invocat excepția tardivității formulării apelului de către apelantul pârât M. I., iar prin notele de ședință depuse la data de 29.01.2013, au motivat în scris această excepției.
Astfel apelanții reclamanți au arătat că cererea de apel și motivele de apel sunt depuse cu un plic la OP nr. 12 București, nefiind depuse la instanța care a pronunțat hotărârea, motiv pentru care, au solicitat să se constate nulitatea apelului declarat, deoarece nu a fost depus la instanța care a pronunțat hotărârea de fond.
Aparent, apelul este depus în termen, numai că nu a existat dovada depunerii la Judecătoria C., neexistând pe plic ștampila de la OP C., către Judecătoria C..
Astfel au susținut apelanții reclamanți că la data de 24.06.2012, atunci când s-a judecat în ședință publică, cererea de îndreptare eroare materială și lămurire dispozitiv, la dosar nu se afla depusă cerere de apel.
Apelanții reclamanți au solicitat instanței să ceară în formă scrisă de la OP nr. 12, din București, sector 1, . nr. 6-8, dovada depunerii și primirii plicului la acest oficiu, respectiv o copie din Registrul în care a fost înregistrat plicul, la data de 27.06.2012, depus de M. I., precum și să se pună în vedere apelantului pârât să depună la dosar în copie confirmarea de primire, referitoare la plicul cu care a trimis cererea de apel.
În ședința publică din data de 16.04.2013, instanța a pus în discuția părților și a calificat calea de atac ca fiind recurs.
Analizând sentința civila recurată in raport de motivele invocate instanța constată următoarele:
Articolul 261 alin. 1 pct. 5 Cod de procedură civilă stabilește că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii judecătorești presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției adoptate.
Obligația impusă judecătorului, prin textul legal anterior menționat, de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis sau a respins susținerile părții, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.
În speță, se constată că hotărârea atacată nu este motivată în fapt sau în drept, astfel încât, pe calea controlului judiciar, tribunalul să poată analiza justețea ei.
În acest sens, se constată că motivarea sentinței recurate lipsește, nefiind analizată sub niciun aspect cererea ce formează obiect al cauzei și nici susținerile părților. Niciunul din argumentele și motivele prezentate de reclamanți și pârâți nu au fost analizate de prima instanță.
Față de cele arătate, constatându-se că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și văzând și dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, în temeiul art. 312 alin. 1, 3, 5 Cod de procedură civilă, se impune admiterea recursurile formulate de recurenții M. I. și C. județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr.747/2011, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea îndeplinirii cerințelor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod de procedură civilă și soluționării tuturor cererilor părților.
De asemenea, prima instanță urmează a stabili daca întâmpinarea depusa de paratul M. I. la data de 15.01.2007 (f.21-22 primul dosar de fond) are caracter reconvențional, avand in vedere si precizarea acestei parti depusa la data de 12.03.2009 (sub titlu de „precizare” -fila 10-11 dosar rejudecare fond); va stabili obiectul cererii reconventionale, cadrul procesual activ si pasiv pe aceasta cerere; va aprecia in ce masura vor putea fi judecate impreuna actiunea principala si cererea reconventionala.
Având în vedere soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, va respinge ca ramas fara obiect, recursul formulat recurenții P. G. și S. G. împotriva încheierii de indreptare eroare materiala si lamurire dispozitiv pronunțată de Judecătoria C. in data de 24.07.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții M. I. și C. județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr.747/2011.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe.
Respinge recursul formulat de recurenții P. G. și S. G. împotriva încheierii din data de 24.07.2012 pronunțată de Judecătoria C., ca rămas fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. C. S.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I
Red. Jud: C.S2
Jud.fond :–L. D. - Jud./C.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 545/2012.... | Fond funciar. Sentința nr. 3702/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|
