Partaj judiciar. Hotărâre din 02-04-2012, Tribunalul ILFOV

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-04-2012 în dosarul nr. 244/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 244 R

Ședința publică de la 02 Aprilie 2012

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE L. C. C.

JUDECĂTOR E. M. O.

JUDECĂTOR G. N.

GREFIER M. P. M.

Pe rol judecarea recursului civil formulat împotriva sentinței civile nr. 2170 pronunțată la data de 08.06.2011 de Judecătoria Cornetu, privind pe recurenta B. E. în contradictoriu cu intimații Z. N., Z. I., Z. M., B. E. N., Z. F., D. I., D. M., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin apărător B. V., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 16 dosar, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură recurenta a depus la dosar motivele de recurs, câte un exemplar fiind comunicat intimaților.

Instanța, pune în discuție cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului și excepția tardivității formulării cererii de recurs.

Apărătorul recurentei solicită admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a recursului, având în vedere dispoz. art. 103 alin. 1 teza II Cod proc. civilă, în sensul că recurenta a fost împiedicată să exercite în termen calea de atac, întrucât nu a fost citată pentru termenul de judecată când s-a constatat perimarea cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 16.10.2008, reclamanta BORS E. a chemat in judecata pe paratii YAINEA N., YAINEA I., YAINEA M., B. E. si YLACIN F. solicitând sa se dispună partajarea bunurilor ramase de pe urma defunctului Z. G. .

In motivarea cererii, reclamanții arata ca împreuna cu pârâții sunt moștenitorii defunctului.

In drept,reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.584 din C.civ. La data de 27.02.2009 judecata cauzei a fost suspendata.

Reclamanta nu a mai solicitat de la aceasta data repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecații,cauza rămânând in nelucrare din culpa părții mai mult de 1 an de zile.

Prin sentința civilă nr. 2180/08.06.2011 s-a constatat perimată cererea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

F. de dispozițiile art.248 (1) din C.pr.civ." orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept,chiar împotriva incapabililor,daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an."

Ori, in speță de la data suspendării cauzei si pana in prezent a trecut mai mult de 1 an de zile, sentința civila fiind pronunțata la data de 27.02.2009, timp in care cauza a rămas in nelucrare din vina reclamantei,aceasta neprezentându-se ,deși a fost legal citata si nu a solicitat judecata in lipsa.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat recurs considerând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât a considerat îndeplinit termenul de perimare și a constatat intervenită perimarea.

În motivarea cererii, recurenta arată că instanța de fond nu s-a raportat la motivul care a condus la suspendarea cauzei, acesta fiind art. 244 alin. 1 teza I Cod proc. civilă li a constat din oficiu intervenită perimarea, fără a observa că procedura de citare era viciată, fără a cere relații privind procedura de soluționare a dosarului_, dosar ce a stat la baza suspendării prezentei cauze. Instanta de fond a rămas în pronunțare lka data de 11.05.2010, fără respectarea termenului de 1 an, conform, art. 248 alin. 1 Cod proc. civilă, de la data rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate în dosarul nr. 817/_/2009, ce a fost soluționat la data de 18.06.2010 de Tribunalul București – secția a III –a civilă.

Cu prioritate, tribunalul a analizat cererea de repunere în termenul de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 103 C.p.civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voința ei. În acest din urmă caz actul de procedură se va îndeplinii în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

Pentru a se dispune repunerea în termen se cer a fi îndeplinite mai multe condiții: partea care nu a săvârșit un act de procedură înăuntrul termenului legal imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, care s-a produs înainte de împlinirea termenului; în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării partea interesată trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen precum și să efectueze actul de procedură pe care nu l-a îndeplinit în termen.

În prezenta cauză, recurenta – reclamantă a invocat faptul că a fost împiedicată să exercite calea de atac în termen, întrucât nu a fost citată la termenul la care s-a constatat perimarea cererii.

În urma verificării procedurii de citare a recurentei – reclamante la instanța de fond pentru termenul la care s-a judecat cererea de perimare, tribunalul constată că la fila 82 din dosarul de fond se află dovada îndeplinirii procedurii de citare cu recurenta – reclamantă, citația fiindu-i înmânată personal recurentei – reclamante, aceasta fiind citată la domiciliul său din . cererea de chemare în judecată.

Totodată, la instanța de fond recurenta – reclamantă nu și-a ales un alt domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură.

Așa fiind, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 C.p.civ., recurenta – reclamantă nefăcând dovada existenței unei împiedicări printr-o împrejurare mai presus de voința sa în ceea ce privește exercitarea în termen a căii de atac, motiv pentru care va fi respinsă cererea de repunere în termen.

Referitor la excepția tardivității căii de atac, tribunalul o găsește întemeiată pentru următoarele considerente: potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 2 C.p.civ. hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

Hotărârea instanței de fond prin care s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de recurenta – reclamantă, a fost pronunțată la data de 08.06.2011 iar recurenta a exercitat calea de atac a recursului la data de 03.10.2011 așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul în care a fost expediat recursul, de către oficiul poștal.

Așa fiind a fost depășit termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării.

În consecință va fi admisă excepția tardivității recursului, iar în temeiul art. 312 C.p.civ., recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge recursul formulat de recurenta B. E. în contradictoriu cu intimații Z. N., Z. I., Z. M., B. E. N., Z. F., D. I., D. M. împotriva sentinței civile nr. 2170 pronunțată la data de 08.06.2011 de Judecătoria Cornetu, ca fiind tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2012

Președinte,

L. C. C.

Judecător,

E. M. O.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. P. M.

M.M. 19 Aprilie 2012

Red. Jud.N.G. – 15.05.2012 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Hotărâre din 02-04-2012, Tribunalul ILFOV