Fond funciar. Decizia nr. 463/2012. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 463/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-06-2012 în dosarul nr. 463/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.: 463R

Ședința publică din data de 19.06.2012

Tribunalul constituit din:

Președinte: L. C. C.

Judecător: M. E.

Judecător: S. F. I.

Grefier: T. S.

Pe rol se află soluționarea recursurilor civile, formulate de recurentele C. L. S. P. A. L. 18/1991 și C. JUDEȚEANĂ I. P. A. L. 18/1991, împotriva sentinței civile nr. 5695/07.11.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M., P. M. și M. C. E., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații, prin avocat M. E., cu împuternicire avocațială la fila 25 din dosarul cauzei, lipsind recurentele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinare ce a fost comunicată și recurentelor, după care:

Nemaifiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.

Intimații, prin avocat, arată că nu mai au de administrat probe în plus față de cele de la fond.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității invocate de către recurenta C. L. S. P. A. L. 18/1991 și asupra fondului.

Asupra recursurilor, intimații, prin avocat, solicită instanței respingerea acestora, arătând că cererea a fost corect întemeiată pe dispozițiile art. 116 din Legea 18/1991, ce fac referire la atribuțiile jurisdicționale ale celor două comisii, nefiind emis titlul de proprietate și nefiind puși în posesie. Asupra excepției inadmisibilității, solicită instanței respingerea acesteia, arătând că recurenta C. Județeană I. P. A. L. 18/1991 are atribuții de coordonare și control asupra Comisiei Locale și, existând o decizie de validare în anexa 2, această instituție avea obligația de a depune diligențe în sensul finalizării procedurii. Totodată arată că nu înțeleg să solicite obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, constata următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5695/07.11.2011, Judecătoria B. a admis acțiunea formulată de reclamanții P. M., P. M., M. C. E., C. L. S. P. A. L. 18/1991, C. JUDEȚEANĂ I. P. A. L. 18/1991 astfel cum a fost restrânsă; a obligat pârâtele să reconstituie dreptul de proprietate reclamanților in calitate de moștenitori ai defunctului P. V., respectiv C. Locala S. sa întocmească documentația necesară si să o înainteze, iar C. Județeana I. să emită titlul de proprietate, pentru următoarele suprafețe: 5.049 mp si 8.339 mp – pe vechile amplasamente identificate in procesul verbal (general) de punere in posesie nr._/03.12.2007; 6.158 mp pe alt amplasament cu caracteristici similare suprafețelor de 2.000 mp, 1000 mp, 1000 mp si 2158 mp descrise in procesul verbal (general) de punere in posesie nr._/03.12.2007 și a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecata.

P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.11.2009 sub nr._, astfel cum a fost restrânsă si precizată la termenul de judecata din 24.10.2011, reclamanții P. M., P. M., M. C. E. au solicitat: obligarea pârâtei C. L. S. de aplicare a L. nr.18/1991 sa întocmească documentația necesara eliberării titlului de proprietate si sa înainteze aceasta documentație comisiei județene si obligarea paratei C. Județeana I. de aplicare a L. nr.18/1991 sa emită titlul de proprietate pe numele autorului reclamanților, P. V. astfel: pentru suprafața de 5.049 mp situata in S., . conform procesului verbal nr._/03.12.2007, pentru suprafața de 8339 mp situata in . conform procesului verbal de punere in posesie nr.5076/05.04.2006, pentru suprafețele de 2000 mp, 1000 mp, 1000 mp si 2158 mp, pentru care au fost emise procesele verbale nr._/3.12.2007, nr._/3.12.2007, nr._/3.12.2007 si nr.723/5.03.1998, pe alte amplasamente cu caracteristici similare având in vedere ca amplasamentele din procesele verbale sunt in prezent ocupate sau revendicate.

Prin cererea de restrângere a acțiunii inițiale reclamanții au arătat ca nu mai insista in acest dosar asupra terenului de 3054 mp situat in ., . procesul verbal de punere in posesie nr._/3.12.2007 si care se suprapune cu terenurile deținute de . înțeleg să sprijine demersurile făcute de această unitate pentru obținerea unui schimb de terenuri cu Primăria S..

Au arătat reclamanții in susținerea acțiunii, ca sunt moștenitorii defunctului P. V., care a formulat in anul 1991 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate si care a fost pus in posesie cu respectivele suprafețe, fără insă a fi întocmită documentația necesară emiterii titlului de proprietate.

In drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.64 si 116 din Legea nr.18/1991 iar in susținere au depus înscrisuri constând in copii de pe procesele verbale de punere in posesie, actele de stare civila si de pe certificatul de moștenitor nr.68/2006.

Pârâta C. locala S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, deși inițial părțile au fost pune in posesie pentru o suprafața totală de 2,26 ha teren, prin procesele verbale menționate, ulterior, comisia a constatat că se află in imposibilitatea de a da curs procedurii de trimitere a documentației la C. Județeană I. in vederea emiterii titlului de proprietate. Cauza o constituie faptul că: pentru terenul de 3054 mp, procesul verbal aferent a fost anulat deoarece terenul se afla la dispoziția . dec. civ. nr.1094/1997; pentru terenurile de 2000 mp, 1000 mp, 1000 mp, procesele verbale aferente au fost anulate pentru că respectivele amplasamente se află la dispoziția ICPCPAM Balotești conform sent. civ. nr.867/1997. F. de aceste aspecte, comisia a concluzionat in sensul că o să procedeze la punerea in posesie a părților prin emiterea altor procese verbale pentru respectivele terenuri dar in alte locații si care mai sunt la dispoziția sa. In susținere, a depus copii de pe hotărârile judecătorești menționate in întâmpinare si acte emise cu ocazia punerii in executare a hotărârilor.

Pârâta C. Județeană I. nu a formulat întâmpinare si nu si-a precizat poziția procesuală.

La solicitarea reclamanților au fost administrate proba cu înscrisuri si interogatoriile celor doua comisii de fond funciar, răspunsurile acestora fiind atașate la filele 110 si 124-125; au fost depuse la dosar copii de pe cererea de reconstituire a autorului reclamanților, filele din registrul agricol, procesele verbale de punere in posesie emise acestuia in 1998 si 2007, cu schițele de amplasament aferente (f.71-92), relații de la OCPI I. (f.145.154).

În ședința publică din data de 24.10.2011 s-a luat act de restrângerea acțiunii formulate de reclamanți in sensul ca nu se mai insistă cu privire la terenul intravilan de 3054 mp si precizarea cu privire la celelalte solicitări.

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză instanța de fond a reținut că, urmare a cererii formulate la nivelul anului 1991, numitului P. V., in prezent având ca moștenitori pe reclamanții din prezenta acțiune, i-au fost emise procese verbale de punere in posesie pentru o suprafața totală de 2,26 ha pe raza .. In acest sens au fost eliberate procesul verbal nr._/03.12.2007 – general pentru toate suprafețele, si procesele verbale individuale (pentru fiecare teren) respectiv nr._/03.12.2007 pentru teren de 3054 mp in ., nr._/03.12.2007 pentru terenul de 1000 mp in ., nr._/03.12.2007 – teren de 5049 mp in ., nr.723/5.03.1998 pentru terenul de 2158 mp in ./05.04.2006 pentru terenul de 8339 mp in ., nr._/03.12.2007 pentru terenul de 2000 mp in ., nr._/03.12.2007 pentru terenul de 1000 mp in . (f.78-92).

Din coroborarea răspunsurilor date la interogatorii de parate cu înscrisurile depuse de acestea, inclusiv cele comunicate de OCPI I., instanța de fond a reținut că amplasamentele terenurilor in suprafața de 5049 mp . si de 8339 mp ., nu au fost emise titluri de proprietate si se află încă la dispoziția comisiei locale care si-a arătat disponibilitatea in sensul finalizării procedurii de reconstituire (f.198).

In privința amplasamentelor terenurilor de 2.000 mp, 1000 mp, 1000 mp si 2158 mp s-a constatat ca acestea nu mai sunt libere, existând hotărâri judecătorești (sent civ nr.867/1995) si titluri de proprietate deja emise in favoarea altor persoane (f.169- 186 si 198).

Relativ la terenul de 3054 mp instanța de fond a avut in vedere că acesta nu mai face obiectul acestei cauze, urmare a restrângerii acțiunii de către reclamanți.

Potrivit art.64 coroborat cu art.116 din Legea nr.18/1991 comisiile locale au obligația sa efectueze lucrările de punere efectivă in posesie a persoanelor îndreptățite si să le înainteze comisiilor județene, care la rândul lor, au obligația emiterii titlurilor de proprietate; împotriva refuzului acestora se poate face plângere la judecătoria in a cărei rază teritorială se află terenul, instanța putând obliga primarul la plata daunelor cominatorii pe fiecare zi de întârziere, la cererea persoanei interesate.

Față de probatoriul administrat, instanța de fond a constatat că autorul reclamanților este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totala de 2,26 ha, potrivit art.8 din Legea nr.18/1991, aspect de altfel necontestat de parate; că două dintre cele 6 terenuri revendicate de reclamanți au amplasamentele libere si la dispoziția Comisiei locale S., respectiv că pentru celelalte patru terenuri se poate proceda la punere in posesie pe alte amplasamente, ținând cont de categoria acestora, in condițiile in care pârâtele nu au administrat probe din care să reiasă că nu mai au teren liber, la dispoziție, pentru punerea in aplicare a legii fondului funciar.

Tergiversarea finalizării procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate reținută in sarcina pârâtelor se încadrează in noțiunea de refuz, reglementată de art.64 din Legea nr.18/1991, iar justificare comisiei locale nu este întemeiata.

Împotriva sentinței civile nr. 5695/07.11.2011, pronunțată de Judecătoria B. a formulat recurs în termen legal pârâta C. L. Sangov pentru A. L. nr. 18/1991, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței aplicate și pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului recurenta intimată C. L. Sangov pentru A. L. nr. 18/1991 a arătat că temeiul legal invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, temeiul pe care și instanța de fond și-a argumentat soluția, îl reprezintă art. 64 și art. 116 din Legea nr. 18/1991, temei care nu se aplică speței de față.

Astfel a susținut recurenta intimată că art. 64 vizează situația refuzului comisiei locale de a înmâna titlul de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, or în cauză reclamanții au solicitat obligarea sa la întocmirea documentației necesare emiterii/eliberării titlului de proprietate și înaintarea acestei documentații Comisiei Județene, nefiind aplicabile disp. articolului menționat.

A mai susținut recurenta intimată că în disp. art. 53-54 din Legea nr. 18/1991, se menționează controlul judecătoresc al unor asemenea acte sau al refuzului de atribuire al terenurilor, instanța nefiind legal investită potrivit acestui temei.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 5695/07.11.2011, pronunțată de Judecătoria B. a formulat recurs în termen legal și pârâta C. Județeană I., pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței criticate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Recurenta pârâtă C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a invocat în apărare excepția inadmisibilității, deoarece acesta în opinia sa este o acțiune ce trebuie calificată ca o acțiune în obligația de a face, ori admisibilitatea ei depinde în stabilirea culpei pârâtei - comisia locală, în neexecutarea obligației ce-i revine.

În motivarea excepției invocate recurenta pârâtă a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 lit. h, respectiv lit. i, din Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate supra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, comisia locală înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene, situația definitivă împreună cu întreaga documentație, pune în posesie persoanele îndreptățite să primească teren, completează fișele de punere în posesie ale acestora.

Potrivit art. 36, din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin HG. nr. 890/2005, comisia județeană emite titlul de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisia locală care cuprinde anexe validate, planuri parcelare, procese verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.

A arătat recurenta pârâtă C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, că nu poate emite titlul de proprietate decât în baza documentației transmise de C. L. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.

Astfel că, din acest punct de vedere, în lipsa acestor acte care ar fi trebuit să fie trimise de către comisia locală, situația creată nu ar putea fi datorată unui refuz din partea Comisiei Județene I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, de a emite titlului de proprietate pentru suprafața de 5.049 mp respectiv suprafața de 8.339 mp pe vechile amplasamente identificate în procesul verbal de punere în posesie nr._/03.12.2007.

Cu privire la obligația de reconstituirea dreptului de proprietate pentru reclamanți privind suprafața de 6.158 mp, pe amplasament cu caracteristici similare suprafețelor de 2.000 mp, 1000 mp, 1000 mp, și 2158 mp descrise în procesul verbal de punere în posesie nr._/03.12.2007, intimata pârâtă a arătat că devin aplicabile prevederile art.5 litera c și i din HG. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora stabilirea amplasamentului suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate și punerea în posesie prin delimitare în teren, sunt atribuții care aparțin comisiei locale și nu comisiei județene.

De asemenea, s-a mai invocat faptul că în speță sunt aplicabile și prevederile art. 10 din H.G. nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare, prevederi care stabilesc cu claritate procedura ce trebuie urmărită în cazul imposibilității reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

A arătat recurenta pârâtă că nu poate fi reținută existența vreunei culpe în sarcina sa, deoarece executarea acestei obligații este strict legată de îndeplinirea altor obligații de către o altă autoritate și anume C. L. S. și că obligarea sa la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 6.158 mp, în lipsa unei suprafețe de teren libere aflată la dispoziția Comisiei Locale S., fapt reținut și de instanță din documentele depuse la dosar, face ca sentința civilă recurată să nu poată fi pusă în aplicare.

În drept au fost invocate disp. at. 299 și următoarele, art. 304/1 din C. Pr. Civ, precum și orice alte disp. legale incidente în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 06.06.2012, reclamanții P. M., P. Marioarea și M. C. E. au solicitat respingerea recursurilor formulate de C. Locala Sangov pentru aplicarea L. 18/1991 si C. Județeana I. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

În privința recursului formulat de C. Locala S. de aplicare a L. 18/1991 intimații reclamanți au arătat că așa cum rezulta din conținutul cererii de chemare in judecata, temeiul de drept invocat a fost art. 64 si 116 din legea 18/1991, republicata, dat fiind ca aceste texte de lege impun paratelor îndeplinirea unor obligații administrativ - jurisdicționale in cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit art. 116 invocat de intimații-reclamanți "Comisiile comunale, orășenești si municipale, constituie potrivit prevederilor arte 12, vor efectua lucrările si operațiunile stabilite de lege, din competenta lor, indiferent daca se reconstituie sau se constituie dreptul de proprietate ori se restituie terenuri prin ordinul prefectului, înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor județene sau prefectului, in vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului", ori obiectul cererii de chemare in judecata consta tocmai in obligarea paratelor la îndeplinirea obligațiilor imperativ stabilite de art. 116 din Legea 18/1991.

Au invocat intimații reclamanți că de la data formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate au trecut 21 de ani, timp in care titularul cererii P. V. a decedat, așa cum a decedat si fiul acestuia P. G., fără ca paratele sa finalizeze punerea completa si efectiva in posesie a titularului dreptului si eliberarea titlului de proprietate.

Mai mult decât atât, dând dovada de evidenta rea-credință, ambele pârâte, continua sa neglijeze îndeplinirea propriilor atribuții si formulează cereri de recurs nefondate, criticând soluția instanței de judecata, singura instituție care le obliga sa respecte dreptul reclamanților de a beneficia de masurile reparatorii stabilite de Legea 18/1991.

De asemenea, s-a arătat de intimații reclamanți că au invocat si art. 64 din legea 18/1991, potrivit cu care "In cazul in care comisia locala refuza înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeana sau punerea efectiva in posesie, persoana nemulțumita poate face plângere la instanța in cărei raza teritoriala este situat terenul", dat fiind ca, așa cum s-a demonstrat cu probele administrate, nu s-a realizat punerea in posesie pentru toata suprafața sau punerea in posesie s-a realizat pe terenuri in litigiu sau atribuite altor persoane (răspunsurile la interogatoriu si răspunsurile OCPI), fapt ce a determinat reclamanții sa solicite reconstituirea pe alte amplasamente cu caracteristici similare.

In ceea ce privește susținerea recurentei C. Locala S. ca aplicabil in speța ar fi fost art. 53-54 din Legea 18/1991, intimații reclamanți au arătat ca aceste texte de lege vizează exclusiv plângerile împotriva hotărârilor Comisiei Județene ori, in prezenta speță, nu a fost emisa nicio hotărâre potrivnica reclamanților ci dimpotrivă, deși titularul dreptului a formulat cerere (fila 72), deși a parcurs procedura legala si hotărârea Comisiei Județene i-a fost favorabila, fiind validat in Anexa 2a, poziția 217 cu suprafața de 2,26 ha teren (răspunsul Comisiei Județene la întrebarea 1 din interogatoriu, răspunsul Comisiei locale, întrebarea 8), totuși, timp de 21 de ani, reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a finalizat din culpa evidenta a piritelor.

Cu privire la recursul formulat de C. Județeana I. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si excepția de inadmisibilitate invocată de această, intimații recurenți au solicitate respingerea acestora arătând că:

C. Județeana I. argumentează excepția inadmisibilității acțiunii pe lipsa culpei procesuale, pretinzând ca atribuțiile sale sunt limitate de lege, in sensul ca aceasta parata, potrivit art. 36 din regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, emite titlul de proprietate "pe baza documentației înaintate de comisia locala".

Intimații recurenți au susținut că în opinia lor este dovedita culpa ambelor parate întrucât acestea au lăsat sa treacă 21 de ani fără să-și îndeplinească atribuțiile jurisdicționale, in sensul soluționării cererii pe care autorul reclamanților a formulat-o in anul 1991.

Culpa Comisiei Județene I. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor consta in neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a atribuțiilor stabilite in sarcina sa de art. 6 lit. b din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor și a atribuțiilor prevăzute de Regulament la litera j) ,, - emit titlurile de proprietate pentru cererile validate" dat fiind ca, deși cererea reclamantului a fost validata, acestuia nu i-a fost emis titlul de proprietate, fapt ce rezultă din răspunsul recurentei-pirite C. Județeana I. la interogatoriu din care rezultă că acesteia i-a fost înaintata documentația de reconstituire a dreptului de proprietate, P. V. a fost validat pe Anexa 2A,la . cu suprafața de 2,26 ha,insa titlul de proprietate nu a fost emis, din culpa recurentei.

De asemenea, culpa Comisiei Județene I. consta in neluarea unor masuri eficiente de natura sa conducă la rezolvarea cererii formulate de titularul dreptului, P. V. in condițiile in care recurenta avea atribuții de "îndrumarea si controlul comisiilor comunale, orasenesti si municipale" –art. 6 lit. b) din Regulament.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 din Codul de procedură civilă.

Examinând recursurile formulate, tribunalul constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul formulat de C. L. S. P. A. L. 18/1991, se reține că potrivit art. 64 alin. 1, 2 din Legea nr. 18/1191, „în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță”.

Articolul 116 alin. 1-3 din Legea nr. 18/1991 stabilește următoarele: „comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit prevederilor art. 12, vor efectua lucrările și operațiunile stabilite de lege, din competența lor, indiferent dacă se reconstituie sau se constituie dreptul de proprietate ori se restituie terenuri prin ordinul prefectului, înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor județene sau prefectului, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului. Comisiile prevăzute la alin. (1) vor efectua operațiunile de punere în posesie, întocmind în acest scop procese-verbale pe care le vor înainta comisiilor județene. În cazurile prevăzute la art. 17, art. 30 alin. (2) și la art. 37, comisiile județene, la propunerea comisiilor comunale, orășenești și municipale, după caz, vor emite hotărâri pentru titularii îndreptățiți, în vederea stabilirii dreptului acestora la acțiuni”.

Contrar susținerilor recurentei, textele legale anterior invocate sunt aplicabile, având în vedere că instanța de fond a reținut că la nivelul anului 2007, s-au emis procese verbale de punere în posesie pentru terenul în suprafață totală de 2,26 ha aflat pe raza comunei S., județul I., ce a aparținut autorului intimaților, defunctul P. V., că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost finalizată, că punerea efectivă în posesie pentru toate terenurile menționate în procesele verbale nu mai poate fi realizată, existând hotărâri judecătorești și titluri de proprietate emise în favoarea altor persoane (terenurile de 2000 mp, 1000 mp, 1000 mp, 2158 mp ).

În condițiile în care C. locală a întocmit procese verbale de punere în posesie ce nu au fost urmate de întocmirea tuturor actelor necesare emiterii titlurilor de proprietate, astfel încât la momentul sesizării instanței de judecată punerea efectivă în posesie pentru toate terenurile nu mai putea fi efectuată, ci trebuiau întocmite actele necesare, inclusiv procese verbale de punere în posesie pe alte amplasamente decât cele vechi, tribunalul apreciază că toate aceste acțiuni și inacțiuni ale recurentei echivalează cu un refuz de punere efectivă în posesie, în sensul prevederilor art. 64 din Legea nr. 18/1991.

În același timp, întreaga procedură de reconstituire până la momentul sesizării Comisiei județene pentru emiterea titlurilor de proprietate, inclusiv întocmirea documentației necesare și înaintarea acesteia Comisiei județene, reprezintă atribuția Comisie locale, conform art. 116 din același act normativ.

Controlul judecătoresc, în situația neîndeplinirii obligațiilor de către comisii în materia fondului funciar, se exercită nu numai în cazul sesizării instanței cu o plângere întemeiată pe art. 53-54 din Legea nr. 18/1991, astfel cum susține recurenta, ci și în cazul sesizării instanței cu o cerere de chemare în judecată fundamentată pe art. 64 din același act normativ (situație întâlnită în speță), având în vedere că alineatul 3 al art. 64 face trimitere la prevederile art. 53 alin. 2.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1, 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul formulat de C. JUDEȚEANĂ I. P. A. L. 18/1991, se reține că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, nu este inadmisibilă, având în vedere temeiul de drept invocat, art. 64, 116 din Legea nr. 18/1991 și dreptul de acces la justiție al părții, ce presupune intervenția instanței de judecată în situația în care autoritățile administrative competente să procedeze la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate nu își îndeplinesc obligațiile legale sau tergiversează activitatea de stabilire a drepturilor celor îndreptățiți în materia fondului funciar.

Este adevărat că potrivit art. 36 din HG nr. 890/2005, comisia județeană emite titlul de proprietate pe baza documentației înaintate de comisia locală, însă delimitarea atribuțiilor comisiei locale de cele ale comisiei județene, existența culpei uneia sau a ambelor comisii nu afectează dreptul părții interesate de a sesiza instanța de judecată, pentru a face aplicarea dispozițiilor L. nr. 18/1991.

De altfel, în speță, este neîntemeiată este susținerea recurentei, conform căreia nu i se poate imputa vreo culpă pentru neînaintarea documentației necesare, stabilirea amplasamentului, punerea în posesie, obligații ce aparțin Comisiei locale, în temeiul art. 5 litera c, i din HG nr. 890/2005, deoarece potrivit art. 6 din același act normativ, printre atribuțiile Comisiei județene se înscriu și acelea de îndrumare și control al comisiilor comunale, orășenești și municipale.

În ceea ce privește lipsa suprafețelor de teren libere, aflate la dispoziția comisiei locale, pentru reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 6158 mp, lipsă invocată de recurentă, se reține că la dosar nu au fost depuse dovezi din care să reiasă inexistența unor amplasamente libere la dispoziția Comisiei locale S. pentru punerea în posesie a intimaților, din contră recurenta C. locală S. a precizat în cuprinsul întâmpinării depuse la instanța de fond că va proceda la întocmirea altor procese verbale pentru suprafețe ce sunt la dispoziția acestei entități.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondat și acest recurs.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE L.

DECIDE :

Respinge recursurile formulate de recurentele C. L. S. P. A. L. 18/1991 cu sediul în S., sat Ghermănești, . și C. JUDEȚEANĂ I. P. A. L. 18/1991 cu sediul în București, sector 3, ., împotriva sentinței civile nr. 5695/07.11.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M., P. M. ambii cu domiciliul în S., jud. I., .>M. C. E. cu domiciliul în București, sector 5, ., ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2012.

Președinte Judecător Judecător L. C. C. M. E.I. S. F.

pentru judecător aflat

în concediu de odihnă

semnează președinte de secție

Grefier

T. S.

Concept red. gref. T.S. – 28.06.2012

Red. Jud: L.C.C./2ex/11.07.2012

Jud.fond: A. D. – Jud. Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 463/2012. Tribunalul ILFOV