Pretenţii. Decizia nr. 1815/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1815/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1815/2013

DOSAR NR.1882 /1748/2010

ROMÂNIA

T. I.

SECȚIA CIVILĂ,

DECIZIA CIVILA NR.1815/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.12.2013

T. CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: E. M.

JUDECĂTOR: D. A.

JUDECĂTOR: N. G.

Grefier: A. V. F.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul reclamant G. M. împotriva sentinței civile nr.3339/22.12.2010, pronunțată de J. Cornetu, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți, S. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, N. S., I. M. C., I. L. E. V. A., E. I. F., N. D., P. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării perimării precum și faptul că recurentul a depus la dosar o cerere prin care solicită respingerea excepției de perimare, după care,

T. din oficiu, invoca exceptia perimarii cererii avand in vedere data la care s-a dispus suspendarea cauzei si rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

T.

Deliberand asupra recursului civil de fata constata urmatoarele:

P. cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 24.03.2010 sub nr._ reclamant G. M. a chemat în judecată pe pârâții S. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, N. S., I. M. C., I. L. E. V. A., E. I. F., N. D., P. C. solicitând despăgubiri legale în valoare de 300.000 euro.

P. sentința civilă nr.3339/22.12.2010, J. Cornetu a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pe rolul Tribunalului I. dosarul a fost înregistrat la data de 20.02.2012 sub nr._ .

P. incheierea de sedinta de la data de 11.09.2012, T., avand in vedere faptul că recurentul reclamant nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 12.06.2012, în sensul de a indica domiciliile persoanelor cu care înțelege să se judece, normala desfășurare a procesului fiind împiedicată din vina părții recurente, a dispus suspendarea judecarii cauzei conform dispozițiilor art.1551 Cod procedură civilă.

Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutarii perimarii la data de 03.12.2013.

Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii actiunii, instanta retine urmatoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.

Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.

Din verificarile actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data 11.09.2012 cand cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art.1551 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a ramas in nelucrare mai mult de un an din culpa partii recurente, aceasta neîndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 12.06.2012, în sensul de a indica domiciliile persoanelor cu care înțelege să se judece și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.

Mai mult, pe durata suspendării părțile aveau deschisă calea recursului împotriva încheierii de suspendare, cale de atac de care nu au uzat.

T. a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.

Avand in vedere ca in cauza de fata nu s-a indeplinit nici un act de procedura in vederea judecarii pricinii de mai mult de un an, T. urmeaza sa admita exceptia perimarii si sa constate perimata judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constata intervenita perimarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. M. împotriva sentinței civile nr.3339/22.12.2010, pronunțată de J. Cornetu, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți, S. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, N. S., I. M. C., I. L. E. V. A., E. I. F., N. D., P. C..

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi 03.12.2013.

Președinte Judecător Judecător

E. M. D. A. N. G.

Grefier

A. V. F.

Concept red. gref. A.V.F.

Red. Jud: E.M./2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1815/2013. Tribunalul ILFOV