Abţinere. Încheierea nr. 871/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
Comentarii |
|
Încheierea nr. 871/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 5266/100/2013
cod operator
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 871
Camera de consiliu
Ședința din 30.05. 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G.
GREFIER: R. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de abținere formulată de doamnele judecătoare B. L. și V. E. G. T. privind soluționarea dosarului nr._ * al Judecătoriei Dragomirești, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Cererea a fost soluționată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, în temeiul art. 31 alin.(1) Cod procedură civilă.
TRIBUNALUL
Prin încheierea nr. 602/2013 din data de 23.05.2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei Dragomirești, s-a dispus scoaterea dosarului de pe rol ca urmare a admiterii cererilor de abținere formulate de președintele completului de judecată C2, doamna judecător L. B. și de președintele completului C3 judecător V. E. G. T. și trimiterea dosarului la Tribunalul Maramureș în vederea desemnării unei instanțe egale în grad care să soluționeze cauza.
În motivarea cererii se arată că președintele completului de judecată C2, doamna judecător L. B., care este și președintele instanței, în conformitate cu prevederile art. 24 C.pr.civ., cu aplicarea art. 27 pct.3 C.pr.civ., a depus la dosar la data de 23.04.2013 o declarație prin care a arătat că se abține de la judecarea pricinii întrucât, într-un prim ciclu procesual s-a pronunțat asupra cauzei prin Sentința civilă nr. 372/10.07.2012, casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia civilă nr. 83/R/20.02.2013 a Tribunalului Maramureș. Prin încheierea Camerei de Consiliu pronunțată la data de 23.04.2013 în prezentul dosar s-a admis cererea de abținere formulată de către președintele completului de judecată C2.
Apoi, președintele completului de judecată C3, doamna judecător V. E. G. T., în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 C.pr.civ. a depus la dosar la data de 22.05.2013 o declarație prin care a arătat că se abține de la judecarea pricinii, iar prin încheierea Camerei de Consiliu pronunțată la data de 22.05.2013 din prezentul dosar s-a admis cererea de abținere formulată de către președintele completului de judecată C3.
Față de cele de mai sus în sensul dispozițiilor art. 33 raportat la art.30 alin.2 Cod procedură civilă se va admite cererea, urmând a se dispune trimiterea dosarului pentru soluționare la Judecătoria V. de Sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de Judecătoria Dragomirești și în consecință:
Dispune trimiterea dosarului înregistrat la Judecătoria Dragomirești sub nr._ * având ca obiect uzucapiune și prestație tabulară la Judecătoria V. de Sus în vederea soluționării acțiunii civile promovate de reclamanta P. M. prin mandatar P. M. în contradictoriu cu pârâții V. A., Cocârcă I., Piclar M., C. P., C. I., T. M., T. Iuana ș.a..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 30.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
P. G. R. M.
Red./P.G./31.05.2013
Tehnred./R.M./05.06.2013/2ex.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 441/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Actiune in regres. Decizia nr. 466/2013. Tribunalul MARAMUREŞ → |
---|