Succesiune. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 73/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 1862/307/2009*

Cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 73/A

Ședința publică din 03.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B. P.

Judecător: D. W.

Grefier: M. C.

Pe rol este soluționarea apelului civil formulat de reclamantul G. G., domiciliat în comuna Bîrsana ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3011 din 23.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar_, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul – revizuent G. G., se prezintă intimata V. I. E., lipsă fiind intimații M. T., B. V. și O. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei O. N..

Apelantul G. G. susține că defuncta O. N. nu are moștenitori.

Intimata V. I. E. susține că știe din auzite, că defuncta a avut copii, însă nu știe cum se numesc și unde locuiesc aceștia.

Instanța, având în vedere faptul că, urmare a demersurilor efectuate, atât de revizuent cât și de către instanță în baza de date DEPABD nu au fost identificați moștenitori ai defunctei O. N., va constata acest fapt.

Instanța invocă din oficiu lipsa calității procesuale active a apelantului-revizuent G. G. și acordă cuvântul în dezbaterea acestei excepții.

Apelantul – revizuent G. G. apreciază că are calitate să formuleze revizuirea. Pe fond solicită admiterea apelului, anularea întabulării și să se dezbată masa succesorală și după acest teren.

Intimata V. I. E. arată că apelantul-revizuent nu are calitate procesuală în cauză. Pe fond solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată reprezentând ziua de lucru și transportul în instanță.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3011 din 23.11.2011 pronunțată de Ju­de­cătoria Sighetu Marmației s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire for­mu­lată de revizuentul G. G. în contradictoriu cu intimații M. T., Bu­da V. și O. N., precum și cererea de intervenție formulată de V.­cea I. E..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de revizuire în­registrată sub dosar nr. 1285/307/24.04.2009, revizuentul G. G. a so­li­citat anularea sentinței civile nr. 3064/13.12.2001 a Judecătoriei Sighetu Mar­ma­ției pronunțată în dosar nr. 2237/2001 ce a avut ca obiect stabilirea masei suc­ce­sorale și partaj, arătând că prin hotărârea de stabilire a masei succesorale a fost inclus și terenul său pe care-l moștenește de la V. I., situat în loca­li­ta­tea Nănești, nr. 204/A, în suprafață de 1.400 mp, fără a avea cunoștință de pro­ces.

Revizuentul a mai precizat că M. M., mama lui M. T., a vân­dut terenul în suprafață de 1.400 mp lui P. I. în anii 1950-1952, iar P. I. și ginerele T. V. au revândut terenul în anul 1962 lui V. I. și V. Mitraș.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod pro­cedură civilă, cu precizarea că la data la care s-a judecat acțiunea având ca o­bi­ect stabilirea masei succesorale după defunctul M. A., reclamantul M. Ti­tus a ascuns instanței certificatul de deces al soției supraviețuitoare a defunctului M. A., M. M..

A reținut prima instanță că V. I. E. a depus cerere de inter­ven­ție în interes propriu arătând că este proprietară tabulară a terenului din liti­giu, care a ieșit din masa succesorală și aparține părinților săi, V. Mitraș și V.­cea A..

Apoi, pe baza probelor de la dosar judecătoria a reținut că în dosarul a că­rei revizuire se solicită, nr. 2237/2001, reclamantul M. T. a solicitat în con­tra­dictoriu cu pârâții B. V., M. G. și O. N., ca instanța să stabilească masa succesorală după defunctul M. A., decedat la data de 26. 04.1956, ce se compune din imobilul situat în localitatea Nănești, nr. 73, 74, în na­tu­ră casă, curte și grădină în suprafață de 5.754 mp (2.877 mp + 2.877 mp) înscris în CF nr. 2331, cu nr. top. 4142, cu consecința ieșirii din indiviziune și partajarea a­cestuia, iar prin sentința civilă nr. 3064/13.12.2001 a Judecătoriei Sighetu Mar­ma­ției, s-a admis acțiunea și a fost stabilită componența masei succesorale privind su­prafața de teren de 2.336 mp, vocația succesorală a părților și i s-a atribuit re­cla­mantului M. T. imobilul, cu obligarea acestuia la sultă compensatorie.

Instanța de fond a apreciat că aspectul invocat de către revizuent privind fap­tul că intimatul reclamant M. T. a ascuns certificatul de deces al lui M. Mă­rioara, care a fost soția supraviețuitoare a defunctului M. A. și care a de­ce­dat ulterior, respectiv în anul 1963, nu se circumscrie textului art. 322 alin. 5 Cod procedură civilă pe care se fundamentează revizuirea, respectiv nu face parte din categoria înscrisurilor doveditoare reținute de partea potrivnică.

Faptul că intimatul M. T., în dosarul în care a solicitat stabilirea ma­sei succesorale nu a solicitat a se constata și masa succesorală a lui M. Mă­ri­oa­ra, nu constituie un motiv de revizuire, iar în dosarul nr. 2237/2001 s-a depus ex­tra­sul de carte funciară nr. 2331 Nănești, cu nr. top. 41 și 42, în care era înscris ca proprietar doar M. A., cu privire la imobilele de la nr. 73 și 74, casă curte și grădină cu suprafața de teren de câte 2.877 mp, susținerea revizuentului că M. Mă­rioara ar fi fost coproprietară în calitate de soție supraviețuitoare asupra a­ces­tor imobile nu a fost dovedită.

Față de cele prezentate instanța de fond a considerat că nu sunt incidente con­dițiile prevăzute de textul invocat de revizuent pentru a se dispune încu­viin­ța­rea cererii de revizuire, astfel că în baza art. 326 alin. 1 și art. 328 alin. 1 din Co­dul de procedură civilă, a respins-o ca neîntemeiată.

Instanța a dispus și respingerea cererii de intervenție pe motiv că nu este ca­zul de se pune în discuție dreptul acesteia dobândit prin contractul de vânzare cum­părare autentificat cu nr. 1146/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul G. G., so­licitând admiterea recursului și casarea hotărârii, păstrându-se cauza spre ju­de­ca­tă de către tribunal.

În motivarea recursului recurentul revizuent a învederat că instanța de fond a emis hotărârea fără a cântări fiecare mijloc de probă și a interpretat greșit actul dedus judecății, or martorii audiați în cauză au relevat faptul că M. A. a avut o soție supraviețuitoare, M. M., care în timpul vieții a înstrăinat printr-un act sub semnătură privată suprafața de teren care face parte din masa suc­cesorală a defunctului M. A., deci a acceptat succesiunea.

Prin sentința a cărei revizuire se solicită, fiind ascunsă calitatea de moș­te­ni­tor a soției supraviețuitoare, suprafața de teren nu a mai putut fi înscrisă pe nu­me­le subdobânditorilor acesteia.

În ședința publică din data de 03.05.2012 Tribunalul a pus în discuția păr­ți­lor, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului recurent God­ja G., raportat la sentința civilă nr. 3064/13.12.2001 a Judecătoriei Si­ghe­tu Marmației a cărei revizuire a solicitat-o.

Prin Decizia civilă nr. 340/R pronunțată la data de 3 mai 2012, Tribunalul Maramureș a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului G. G. cererea fiind respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Decizia pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost pronunțată în completul de recurs format din 3 judecători.

Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către revizuentul G. G..

S-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea Deciziei atacate și revizuirea cauzei. S-a mai susținut că recurentul nu este de acord cu soluția pronunțată. Motivele de recurs, s-a arătat în cerere urmează a fi depuse la dosarul cauzei ulterior.

Prin Decizia civilă nr. 3663/R/2012 din data de 19 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de recurentul-revizuent G. G., Decizia Tribunalului fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Maramureș.

S-a apreciat că revizuirea, cale extraordinară de atac este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea care se atacă. În speță hotărârea atacată putea fi atacată cu apel și doar soluția pronunțată în apel putea fi atacată cu recurs. Îndrumarul Curții de Apel a fost în sensul de a se soluționa cauza în apel.

În data de 3 aprilie 2013, instanța a constatat că prezenta cauză trebuie soluționată în apel, completul urmând să fie compus din 2 judecători, astfel că a fost calificată calea de atac împotriva Sentinței nr. 3011 din data de 23.11.2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației ca fiind apelul.

În aceeași dată, în ședință publică, în apel, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului G. G. și a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată.

Analizând cu prioritate excepția invocată conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației, revizuentul G. G. a solicitat revizuirea Dosarului nr. 2237/2001 în care a fost pronunțată sentința nr. 3064 în data de 13 decembrie 2001. Cererea făcută în forma arătată, a fost înregistrată la Judecătoria Sighetu Marmației la data de 24 aprilie 2011.

Analizând cuprinsul dosarului a cărui revizuire se solicită, se constată că părțile din dosar au fost M. T., în calitate de reclamant, cererea acestuia fiind soluționată în contradictoriu cu pârâții B. V., M. G. și O. N.. Obiectul acțiunii din dosarul nr. 2237/201 l-a constituit stabilirea masei succesorale după defunctul M. A., antecesorul comun al părților, și partajul masei succesorale rămase după acesta.

Revizuentul G. G. nu a fost parte în dosarul a cărui revizuire se solicită a fi făcută.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare. Procedura revizuirii reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași ca­u­ze, ceea ce face ca în mod firesc ea să nu se poată desfășura decât în cadrul pro­cesual deja existent în etapele procesuale anterioare.

Revizuentul recurent G. G. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3064/13.12.2001 a Judecătoriei Sighetu Marmației pronunțată în dosarul nr. 2237/2001 în care nu a avut calitatea de parte.

Susținerea revizuentului că în mod incorect a fost menționat în hotărâre ca fiind proprietarul terenului ce se învecinează cu terenul supus partajului nu îi conferă revizuentului G. G. calitate procesuală activă.

Întrucât revizuentul G. G. nu a participat în procesul soluționat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită și nici nu este moștenitorul vreuneia din­tre acele părți, nu are deschisă calea revizuirii, legitimarea sa procesuală activă ne­fiind justificată.

Chiar dacă în motivarea sentinței atacate instanța de fond a analizat cauza pe fond, în măsura în care apelul este nefondat, se consideră că motivarea sentinței urmează a fi substituită.

Intimata V. I. E. a arătat că solicită cheltuieli de judecată. La dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate în prezenta cauză, astfel că solicitarea acesteia va fi respinsă.

Având în vedere cele de mai sus, instanța apreciază întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului G. G., astfel că acesta va fi admisă, iar apelul declarat, astfel cum acesta a fost calificat, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului-apelant G. G., excepție invocată din oficiu și în consecință:

Respinge apelul astfel cum a fost recalificat, apel declarat de revizuentul G. G. domiciliat în Nănești nr. 205 jud. Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 3011 pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 23 noiembrie 2011 în dosarul nr._ .

Respinge cererea formulată de V. I. având ca obiect cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2013.

Președinte: Judecător: Grefier:

P. M. B. W. D. M. C.

Red./dact./M.B.P./26.04.2013/7 ex.

.>

Judecător la fond N. P. I.

Tribunalul Maramureșcod operator 4204

Dosar nr._

C. – minută

D.C. 73/A/03.04.2013

Decide:

03.04.2013

Admite excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului-apelant G. G., excepție invocată din oficiu și în consecință:

Respinge apelul astfel cum a fost recalificat, apel declarat de revizuentul G. G. domiciliat în Nănești nr. 205 jud. Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 3011 pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 23 noiembrie 2011 în dosarul nr._ .

Respinge cererea formulată de V. I. având ca obiect cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2013.

Președinte: Judecător:

s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil

pt. conformitate

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul MARAMUREŞ