Obligaţie de a face. Decizia nr. 94/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 126/224/2012
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 94/A
Ședința publică din 17.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
Judecător: Ț. D.
Grefier: O. V.
Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de apelanții-pârâți B. G. cu domiciliul în ., jud. Maramureș și B. I. cu domiciliul în . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 558/11.10.2012 de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul B. G. și intimatul B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apelantul B. G. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Intimatul B. I. depune la dosar note de ședință. De asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Tribunalul constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.
Apelantul B. I. solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate, cu obligarea intimatului la cheltuieli de judecată în apel reprezentând contravaloarea transportului la instanță în cuantum de 44 lei și contravaloarea zilelor de muncă pierdute la instanță în cuantum de 100 lei pentru fiecare termen de judecată.
Intimatul B. I. solicită respingerea apelului cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând zilele de muncă pierdute la instanță. Apreciază că hotărârea instanței de fond este legală motiv pentru care solicită menținerea acesteia.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 558/11 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamantul B. I. domiciliat în Săcel nr. 1247, în contradictoriu cu pârâții: B. G. și B. I., domiciliați în Săcel nr. 1249, având ca obiect „obligația de a face”. S-a constat că gardul care delimitează proprietățile părților nu respectă linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003, din dosar nr. 723/2003 al Judecătoriei Dragomirești. Au fost obligați pârâții să mute gardul pe aliniamentul stabilit prin Anexa grafică nr. 1 din Raportul de expertiză întocmit de inginer expert tehnic judiciar P. G. la data de 15.09.2012, anexă la sentință:16-4-5-6-7-8-9, iar în caz de refuz, au fost autorizați reclamanții să mute gardul, pe cheltuiala pârâților.
A fost respinsă completarea de acțiune privind revendicarea imobiliară.
Au fost obligați pârâții să plătească în solidar reclamantului cheltuieli de judecată în sumă totală de 811,4 lei.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Dragomirești a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003 din dos. nr. nr. 727/2003 al Judecătoriei Dragomirești s-a stabilit mejda dintre terenurile învecinate folosite de B. I. domiciliat în . și B. I. domiciliat în . „pe linia albastră dintre punctele 1-M-2 continuată de linia neagră dintre punctele 2-3-5-4 din anexa nr. 1 din Raportul de expertiză întocmit de ing. expert S. E. M.”, hotârâre rămasă definitivă și irevocabilă.
Hotărârea a fost pusă în executare la data de 22.06.2004, ocazie cu care a fost trasată linia de demarcație dintre cele doua proprietăți, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens de către executorul judecătoresc B. P..
Din probele existente la dosar rezultă că în anul 2008 B. G., tatăl pârâtului B. I., a construit între cele doua proprietăți un gard din plasa de sarma și stâlpi metalici, fără să respecte linia de demarcație stabilită de executorul judecătoresc.
Părțile au recunoscut că gardul a fost construit fără autorizație de construire, așa cum s-a reținut în Încheierea de ședință din data de 19.04.2012, însă nu au fost de acord în privința persoanei care a construit gardul.
Față de obiectul cauzei, nu are atât de mare importanță cine a construit gardul, ci instanța trebuie să stabilească dacă acesta este amplasat, sau nu conform hotărârii amintite.
Este cert că în momentul întocmirii Raportului de expertiză tehnică judiciară din dos. nr. 727/2003 al Judecătoriei Dragomirești de către doamna ing. S. E., la 14.12.2003 nu exista niciun gard între cele două proprietăți, iar cu ocazia efectuării de măsurători la fața locului, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 29.03.2011 de către ing. M. I., s-a consemnat în concluzie că B. G. „nu a respectat linia de mejdă conform sentinței civile și procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc.
De asemenea, în 2012, în momentul efectuării Raportului de expertiză tehnică topografică de către ing. P. G., acesta a identificat existența unui gard care nu respectă amplasamentul stabilit prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003.
Din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 16.12.2011 din dos. nr. 608/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești privindu-l pe învinuitului B. G., rezultă că acesta a fost amendat cu suma de 200 lei pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, soluție care nu a fost atacată la procurorul ierarhic superior, sau la instanță.
În motivarea ordonanței s-a reținut în starea de fapt că, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în anul 2003, între învinuit și partea vătămată, a avut loc un proces de grănițuire, fiind pronunțată sentința civilă nr.1475/19.12.2003, definitivă la 19.02.2004.
La data de 22.06.2004, s-a procedat la executarea hotărârii judecătorești, ocazie cu care a fost trasată linia de demarcație dintre cele două proprietăți, fiind încheiat în acest sens proces-verbal de către executorul judecătoresc B. P..
În anul 2008, învinuitul a construit între cele două proprietăți un gard din plasă de sârmă și stâlpi metalici, fără a respecta linia de demarcație stabilită de executorul judecătoresc și intrând astfel în terenul părții vătămate.
B. G. este tatăl pârâtului B. I. și în interogatoriul luat în fața instanței la f. 43 din dosarul de fond a recunoscut inițial că gardul nu respectă linia de hotar cu 10 cm, apoi a revenit și a arătat că acesta respectă linia de hotar stabilită prin hotărâre judecătorească și a arătat că este de acord să fie ridicat gardul.
În cadrul dosarului de urmărire penală s-a procedat la măsurători la fața locului, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 29.03.2011 de către ing. M. I., în care s-a consemnat în concluzie că B. G. „nu a respectat linia de mejdă conform sentinței civile și procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc” și că părțile prezente nu au avut obiecțiuni cu ocazia măsurătorilor.
În Încheierea din data de 04.10.2012, la al șaselea termen de judecată, s-a reținut că reprezentantul reclamantului a acceptat lucrarea de expertiză și a renunțat la martorii încuviințați.
Pârâtul prezent a solicitat încuviințarea probei cu un martor pe care s-a obligat să-l prezinte pentru următorul termen fără citație, însă instanța, având în vedere faptul că pârâtului i s-au acordat, începând cu data de 19.04.2012, patru termene de judecată până la care să depună lista cu doi martori, sub sancțiunea decăderii și acesta nu s-a conformat, a constatat că acesta era decăzut din probă.
Având în vedere că în cauză s-a dovedit că gardul care delimitează proprietățile părților nu respectă linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003, instanța va admite acest capăt de cerere, conform dispozitivului.
Cu privire la completarea de acțiune privind revendicarea imobiliară a unei suprafețe de 10 m.p., instanța a pus în vedere reclamantului să depună extras de carte funciară cu privire la terenul din litigiu, iar acesta a depus extrasul C.F. nr. 50.330 Săcel, nr. top. 8309 pentru o suprafață de 270 m.p.
Din cele două rapoarte de expertiză întocmite de doamna ing. expert S. E. M. și dl. ing. P. G. rezultă că părțile nu sunt proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu și că identificarea corectă a acestora sub aspect de carte funciară s-ar face cu mare dificultate.
Acțiunea în revendicare este reglementată de art. 563 NCC, care prevede că „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor, sau de la altă persoană care îl deține fără drept.”
Dacă prin acțiunea în grănițuire se cere și o parte determinată din terenul limitrof, deținută fără drept de pârât, aceasta implică și o revendicare, iar reclamantul trebuie să își dovedească dreptul său de proprietate, potrivit principiilor aplicabile în materie. (dec. nr. 252/1982, 15/1970, 918/1971, 1448/1971 ale secției civile a fostului Tribunal Suprem amintite în „Drepturile reale” de C. B.).
Linia despărțitoare dintre terenurile deținute de părți s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003 și nu mai poate fi pusă în discuție fără să se încalce autoritatea de lucru judecat a acesteia.
În Raportul de expertiză al dl. ing. P. G. s-a stabilit pârâții ocupă o suprafață de 2,60 m.p. de teren din suprafața reclamantului, care apare colorată în verde în Planul de amplasament și delimitare, Anexa grafică nr. 1, fiind delimitată de punctele 1-2-3-4-16-1. Astfel că se indică în mod clar unde ar trebui să fie linia despărțitoare dintre cele două imobile.
În situația în care obiect al litigiului este doar posesia bunului imobil, ca atribut al dreptului de proprietate, acțiunea în revendicare nu poate fi promovată. (v. dec. nr. 950/A/2005 a secției civile a Tribunalului București în A.C. B., „Dreptul de proprietate. Practică judiciară”, vol. I, Ed Hamangiu, București, 2010).
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, potrivit art. 274 C.pr.civilă, partea care cade în pretenții, este obligată să suporte cheltuielile de judecată.
Având în vedere că acțiunea civilă a fost admisă în parte, cheltuielile de judecată au fost admise, de asemenea, în parte, conform dispozitivului.
Împotriva sentinței civile nr. 558/11 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, în termenul prevăzut de lege, au formulat recurs, recalificat drept apel în baza art. 84 raportat la 296 Cod procedură civilă, apelanții - pârâți B. G. și B. I. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 558/11.10.2012 a Judecătoriei Dragomirești și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că intimatul i-a chemat în judecată solicitând instanței obligarea pârâților să mute gardul pe aliniamentul stabilit prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003, iar în caz de refuz, să fie autorizat reclamantul să mute gardul pe cheltuiala pârâților.
Apelanții arată că această solicitare a intimatului este în opinia lor, neîntemeiată și nelegală, deoarece reclamantul a propus spre administrare probe neconcludente, inducând în eroare instanța de fond, determinând-o să dea o interpretare greșită probelor și să pronunțe o hotărâre netemeinică și nelegală.
Apelanții arată că gardul construit a respectat întocmai mejdele pe care antecesorii comuni ai pârâților le-au stabilit prin bună învoială.
Pentru a dovedi aceste susțineri, apelanții arată că au solicitat instanței de fond încuviințarea probei cu martori, dar aceasta nu a ascultat martorii propuși de apelanți, încălcând dreptul la apărare al apelanților.
Reclamantul nu este proprietarul terenului pe care-l revendică.
Din moși strămoși (părinți, bunici, străbunici), linia de hotar a fost aceeași, linia pe care apelanții au amplasat gardul, fără să-i producă intimatului nicio pagubă.
Reclamantul posedă o suprafață mai mare decât ar avea dreptul dacă ar respecta împărțeala prin bună învoială făcută de antecesorii părților.
Împrejmuirea proprietăților vecine este o obligație comună, pe care reclamantul refuză să o accepte, invocând motive mincinoase.
Cererea de apel este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul – reclamant B. I. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Apelanții și intimatul au depus la dosar și note de ședință, concluzii scrise.
Analizând sentința civilă nr. 558/11.10.2012 a Judecătoriei Dragomirești prin prisma motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelanții critică sentința atacată pentru faptul că prima instanță nu a încuviințat probele solicitate de apelanți, constând în audierea unor martori, încălcând astfel dreptul la apărare al apelanților. Critica este neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului primei instanțe, se remarcă împrejurarea că prima instanță a administrat probele pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Expertiza efectuată în cauză de expert P. G. arată că:cele două proprietăți ale reclamantului și ale părților sunt delimitate în teren printr-un gard din plasă sârmă cu stâlpi din fier.
Gardul ce delimitează cele două proprietăți este prezentat pe „Planul de amplasament și delimitare” Anexa grafică nr. 1 cu culoare albastră și trece prin punctele 1-2-3-5-6-7-8-9, fiind construit de către pârâți în anul 2008 fără a ține seama de linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003 dată în dosar nr. 727/2003 de către Judecătoria Dragomirești.
Prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003 dată în dosar 727/2003 de către Judecătoria Dragomirești a fost stabilită linia de hotar dintre cele două proprietăți, linie ce trebuie să treacă prin punctele numerotate pe „Planul de amplasament și delimitare” Anexa grafică nr. 1 cu: 16-4-5-6-7-8-9.
În aceste condiții pârâții ocupă o suprafață de 2.60 mp teren din suprafața reclamantului, suprafața de teren ce apare pe „Planul de amplasament și delimitare” Anexa grafică nr. 1 colorată în verde fiind delimitată de punctele 1-2-3-4-16-1.
Proba testimonială a fost respinsă motivat de către prima instanță.
Această probă solicitată nu reprezintă o probă utilă soluționării cauzei, raportat la ansamblul probator administrat, la concluziile raportului de expertiză și la sentința civilă nr. 1475/19.12.2003, intrată în putere de lucru judecat.
În mod corect a reținut prima instanță că linia despărțitoare dintre terenurile deținute de părți s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1475/19.12.2003 și nu mai poate fi pusă în discuție fără a se încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1475/2003.
În raportul de expertiză întocmit de expert P. G. se indică în mod clar linia de mejdă conform sentinței nr. 1475/2003 .
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de fond rezultă că prima instanță nu a încălcat principiul respectării dreptului la apărare, a examinat în mod judicios apărările și susținerile părților administrând probele pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Petitul având ca obiect revendicare a fost respins de către prima instanță. Reclamantul nu a formulat apel împotriva sentinței nr. 558/11.10.2012, care a fost atacată doar de către pârâți.
Raportat la această stare de fapt, criticile din cererea de apel vizând petitul având ca obiect revendicare apar ca fiind lipsite de interes, acest petit fiind respins de către prima instanță.
Așa fiind, constatând că situația de fapt reținută de prima instanță, rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, tribunalul, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat.
Cererea intimatului de obligare a apelanților la 300 lei cheltuieli de judecată în apel va fi respinsă, având în vedere că intimatul nu a dovedit realitatea, efectivitatea și cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, cu niciun mijloc de probă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanții – pârâți B. G. și B. I., ambii domiciliați în Săcel, nr. 1249 jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 558/11.10.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o menține.
Respinge cererea intimatului – reclamant B. I., domiciliat în Săcel nr. 1247, jud. Maramureș, de obligare a apelanților – pârâți la plata de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
P. G. G. Ț. DanielaOpriș V.
Red. Ț.D./18.04.2013
T.Red. O.V./07.05.2013
5 ex.
Jud. la fond: V. E. G.-T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 17.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
Judecător: Ț. D.
Judecător: P. M. B.
Grefier: O. V.
Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de recurenții B. G. cu domiciliul în ., jud. Maramureș și B. I. cu domiciliul în . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 558/11.10.2012 de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul B. G. și intimatul B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție calea de atac corectă raportat la petitul principal al acțiunii.
Recurentul B. G. arată că recursul este calea de atac corectă ce trebuie exercitată în cauză.
Intimatul B. I. arată că nu se poate pronunța asupra căii de atac întrucât nu are cunoștințe juridice.
TRIBUNALUL
Instanța, deliberând asupra căii de atac corecte ce trebuie exercitată în cauză, având în vedere faptul că obiectul principal al acțiunii introductive de instanță îl constituie obligația de a face respectiv de reamplasare a unui gard, și raportat la dispozițiile art. 84, art. 2821 Cod procedură civilă coroborat cu art. 316, art. 298 Cod procedură civilă apreciază că apelul este calea legală de atac ce trebuie exercitată în cauză, sens în care va recalifica prezenta cauză din recurs în apel.
În temeiul dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine Interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 al Consiliului Superior al Magistraturii și modificat prin Hotărârea CSM nr. 614 din 26 iunie 2008, completul de judecată va fi format din primii doi judecători ai completului de recurs, sens în care,
DISPUNE:
Recalifică prezenta cauză din recurs în apel, cauza urmând a fi soluționată de primii doi judecători ai completului de recurs, conform dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 al Consiliului Superior al Magistraturii și modificat prin Hotărârea CSM nr. 614 din 26 iunie 2008.
Lasă cauza la a doua strigare, urmând a fi reluate dezbaterile în complet legal constituit de apel.
Pronunțată în ședința publică de azi 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
P. G. G. Ț. D., P. M. B. O. V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 586/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 619/2013.... → |
|---|
