Acţiune posesorie. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 9648/182/2013
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 23/A
Ședința publică din 05 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de către reclamanta A. F., cu domiciliul în Cluj N., Piața Abator, ., județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 4251 din data de 16.05.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune posesorie.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2015 când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4251 din data de 16.05.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ s-au respins excepțiile invocate de către pârât prin întâmpinare și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. F., prin mandatar A. V., în contradictoriu cu pârâtul S. I..
A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 07.08.2013 sub nr._, reclamanta A. F. prin mandatar A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. I. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună pe calea acțiunii posesorii: înlăturarea tulburării posesiei sale și restituirea pentru folosință pașnică a terenului în cauză (0,70 ha), obligarea la plata prejudiciului material creat prin cele două deplasări la fața locului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietară a terenului în litigiu conform certificatului de moștenitor 84/2007, iar prin actul din 14.03.2011 terenurile menționate în certificat au fost partajate voluntar între moștenitori, reclamanta primind terenului situat în zona denumită „Poiana”, operațiunea juridică nefiind însă înscrisă în cf. S-a precizat că deși scriptic suprafața parcelei era de 1,16 ha, în blocul fizic „Poiana” APIA U. a digitalizat numai suprafața de 0,70 ha ce a fost declarat în registrul agricol, iar în perioada 2007-2013 liniștita posesie nu i-a fost tulburată. Reclamanta a învederat că achită impozitele aferente proprietății și că la data de 02.06.2013 pârâtul a deposedat-o de posesia terenului prin arararea parcelei, respectiv prin cate de violență morală, iar dovada posesie sale rezultă din mențiune înscrise în registrul agricol respectiv din actele emise de Apia.
Reclamanta a arătat că Apia U. a sesizat că pârâtul a revendicat suprafața de teren din zona „P.” invocând o adeverință de reconstituire a dreptului de proprietate pe numele lui Janos I., socrul său ce are mai mulți moștenitori, că s-a prezentat la fața locului pentru clarificarea situației constatând faptul că terenul nu era lucrat de foarte mult timp și că în noaptea de după plecarea sa de la fața locului pârâtul a arat terenul și a pretins că este proprietar al acestuia, iar prin jigniri și amenințări a încercat să îl intimideze pe soțul său. S-a învederat că la data de 08.07.2013 APIA a apreciat că terenurile părților se suprapun și pentru a acorda subvenția aferentă anului 2013, se impune clarificarea situației juridice a terenurilor.
Reclamanta a arătat că pârâtul este detentor precar și prin declarații false respectiv acte de violență morală i-a tulburat posesia și a precizat că prejudiciul material este de 640 lei.
În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 916-924, 949-951 și 988-989 Cod civil.
În probațiune reclamantul a depus înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu.
Pârâtul S. I. a depus întâmpinare față de cererea introductivă de instanță prin care a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității de reprezentant a mandatarului reclamantei, A. V., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reclamanta nu a posedat efectiv terenul în litigiu și astfel acțiunea sa nu poate fi primită.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a răspuns excepțiilor formulate de pârât, iar la solicitarea instanței în etapa regularizării cererii de chemare în judecată a indicat expres că obiect cererii este acțiune posesorie, respectiv art. 949 Cod civil. Ulterior reclamanta a dezvoltat apărările formulate inițial în privința dreptului de proprietate invocat de către pârât.
Prin încheierea de ședință din 04.04.2014 instanța a respins excepțiile de netimbrare iar reprezentanta pârâtului a arătat că nu mai susține excepoția lipsei calității de reprezentant a reclamantei. Au fost unite fondul cauzei restul excepțiilor invocate prin întâmpinare.
În ședința publică din 09.05.2014 au fost audiate sub prestare de jurământ martorele Bugye M. și Mâțan R..
Reclamanta a depus la data de 09.05.2014 note de ședință-decont cheltuieli de judecată, la data de 13.05.2014 notă cu susținerile din ședința publică din 09.05.2014 din partea reclamantei, respectiv note de ședință la data de 14.05.2014.
Analizând excepțiile invocate precum și probațiunea administrată în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta A. F. este moștenitoarea defunctei S. F., decedată la data de 28.10.2006 alături de frații săi, S. I. și S. A., conform certificatului de moștenitor 84/2007. În masa succesorală a defunctei se află inclusiv suprafața de 11.600 mp teren arabil situat în zona denumită „Pe P.”, conform mențiunilor din certificatul aflat la fila 6 dosar, parcelă de teren ce a fost inclusă în titlul de proprietate nr._/14 eliberat în favoarea defunctei S. F. la data de 11.05.2005 (fila 15 dosar), respectiv în privința căreia a fost întocmit procesul verbal din 11.07.2005 de la fila 16 dosar de punere în posesie.
La data de 14.03.2011, la sediul Primăriei Ariniș, moștenitorii legali ai defunctei S. F. au încheiat înscrisul sub semnătură privată de la fila 7 dosar în care au menționat că își partajează voluntar terenurile din masa succesorală, . suprafață de 1,16 ha revenindu-i reclamantei din prezenta cauză, A. F..
Terenul menționat a fost înscris în registrul agricol al localității Ariniș/Tămășești, conform adeverinței nr. 865/2013 (fila 57), iar reclamanta figurează în evidențele fiscale ale localității ca achitând impozitele aferente, conform chitanțelor de la dosar.
În cursul anului 2013, reclamanta a întocmit planul de amplasament și delimitare (f. 20) în privința parcelei având categoria „pășune” în suprafață de_ mp, după ce anterior a fost beneficiara subvențiilor prevăzute de lege din partea APIA (filele 8-11) pentru o suprafață inferioară de doar 0,70 ha, conform susținerilor sale.
APIA Baia M., Centrul Local U. a emis la data de 08.07.2013 procesul verbal de constatare (f. 24) prin care a reținut faptul că pentru blocul fizic_-600 au solicitat acordarea subvențiilor atât A. F. cât și S. I. fiecare prezentând înscrisuri care nu au putut clarifica cine este utilizatorul unic în vederea acordării subvenției.
Martora Bugye M., audiată în ședința publică din 09.05.2014 a arătat că deține o parcelă de teren în zona „P.” (denumită anterior colectivizării „F.”), că pârâtul împreună cu frații săi folosesc în acea zonă o parcelă de 0,80 ha, iar reclamanta sau frații său nu au folosit vreodată efectiv . care o dețin în zonă. Martora a mai declarat că pârâtul a arat terenul în anul 2013, anterior a adus animalele la pășunat și a cosit, iar în lipsa sa, sora pârâtul a lucrat terenul. Martora a declarat că tot satul poate arăta că reclamanta nu a folosit vreodată terenul în litigiu. Martora Mâțan R. a arătat în esență că în ultimii doi ani nu a auzit în . fi folosit efectiv terenul în litigiu.
Acțiunea nu este fondată. Reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii posesorii. Cererea accesorie de obligare a pârâtului la plata prejudiciului material (contravaloare drumuri pentru clarificarea situației juridice a terenului în litigiu) va fi respinsă ca o consecință a respingerii capătului principal de acțiune. Excepțiile invocate de pârât sunt de asemenea nefondate raportat la specificul acțiunii deduse judecății.
1. Acțiunea posesorie. Potrivit dispozițiilor art. 949-951 Cod civil, cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate. Exercițiul acțiunilor posesorii este recunoscut și detentorului precar. Acțiunile posesorii pot fi introduse și împotriva proprietarului. Acțiunea posesorie nu poate fi însă introdusă împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a bunului. În caz de tulburare ori de deposedare, pașnică sau violentă, acțiunea se introduce în termenul de prescripție de un an de la data tulburării sau deposedării. Dacă tulburarea ori deposedarea este violentă, acțiunea poate fi introdusă și de cel care exercită o posesie viciată, indiferent de durata posesiei sale. Potrivit art. 919 Cod civil, până la proba contrară, acela care stăpânește bunul este prezumat posesor.
Acțiunea posesorie ce face obiectul litigiului de față, reprezintă o acțiune reală imobiliară prin care se urmărește apărarea posesiei, ca stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, asigurând menținerea redobândirea posesiei când aceasta a fost pierdută. Așadar, prin intermediul ei se protejează doar starea de fapt numită posesie, fără a se pune în discuție starea de drept, existența unui drept de proprietate sau a altui drept real cu privire la lucrul în legătură cu care s-a creat acea stare de fapt. Acțiunea posesorie nu are așadar un caracter petitoriu.
Acțiunea posesorie este de două feluri: generală și specială. În prima situație, pentru a putea fi exercitată cu succes acțiunea posesorie trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare; b) reclamantul să facă dovada că înainte de data tulburării sau a deposedării a posedat bunul cel puțin un an; c) posesia reclamantului să întrunească cerințele prevăzute de lege pentru a fi caracterizată ca posesie utilă. Acțiunea posesorie specială, acțiune posesorie specifică pentru apărarea posesiei în cazul în care deposedarea sau tulburarea a fost făcută prin violență (fără justificare în drept).
Probațiunea administrată în cauză nu a relevat că reclamanta ar întrunit condiția premisă, aceea potrivit căreia ar fi trebuit să posede efectiv terenul în litigiu timp de un an anterior pretinsei tulburări din partea pârâtului. Așadar, a rezultat că reclamanta deține în proprietate o parcelă de teren în zona denumită „P.” însă aceasta nu a posedat-o efectiv, ci a înscris-o în registrul agricol și în evidențele APIA în vederea obținerii de subvenții (aceste operațiuni constând în efectuarea unor declarații nu pot echivala cu exercitarea atributelor posesiei) Totodată, punerea în posesie realizată ulterior emiterii titlului de proprietate în anul 2005, în privința tuturor moștenitorilor defunctei S. F. nu se înscrie în tiparul condiției prevăzute de lege. Nici actul de partaj voluntar depus la dosar nu face dovada stării de fapt-posesia exercitată de către reclamantă-protejată de lege prin acțiunea posesorie.
Astfel, instanța a reținut că starea de fapt protejată prin intermediul acțiunii de față nu a fost dovedită. Totodată, reclamanta nu a făcut dovada că deposedarea sa a fost efectuată de către pârât prin acte de violență, astfel cum a învederat prin cererea introductivă de instanță.
Instanța a constatat că lămurirea situației juridice a imobilului deținut de către reclamantă, în privința căruia s-a eliberat în aparență și adeverința nr. 91 de la fila 39 privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului I. I., socrul decedat al pârâtului S. I., poate fi efectuată numai după înscrierea în cf a dreptului de proprietate de către părți și eventual compararea titlurilor acestora în situația constatării unor suprapuneri, pe calea unei acțiunii petitorii-în revendicarea dreptului de proprietate, acțiune aflată la dispoziția proprietarului neposesor.
Instanța a reținut totodată că reclamanta din prezenta acțiune și-a menținut expres temeiul de drept al cererii ca fiind art. 949 cod civil – acțiune posesorie – deși instanța i-a pus în discuție această împrejurare în mod repetat.
Lipsa nejustificată a pârâtul de la interogatoriu nu a fost interpretată de către instanță împotriva acestuia, dispozițiile art. 358 Cod procedură civilă nefiind incidente în cauză. Raportat la poziția exprimată prin întâmpinarea formulată în cauză, lipsa nejustificată de la interogatoriu nu poate primi semnificația de „mărturisire deplină” a pretențiilor reclamantei, iar în contextul în care s-a reținut anterior că reclamanta nu a probat situația premisă (exercitarea de către ea însăși personal sau prin reprezentant a posesiei asupra terenului în litigiu) necesară admiterii cererii, lipsa de la interogatoriu nu poate fi socotită nici început de dovadă în folosul reclamantei.
Pentru toate aceste motive, acțiunea de față a fost respinsă conform dispozitivului prezentei.
2. Cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 640 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin tulburarea dreptului său.
Raportat la adagiul latin folosit în legea procesuală civilă pentru a exprima ideea că orice instanță învestită cu judecarea unei cereri principale are căderea de a judeca și toate cererile accesorii, ce nu au caracter autonom, de sine stătător, constatând caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere (astfel cum rezultă inclusiv din reglementarea de la art. 949 Cod civil), instanța a respins solicitarea reclamantei ca urmare a respingerii capătului principal de cerere.
3. Excepțiile invocate de pârât unite cu fondul cauzei.
Excepția lipsei de interes, a lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității acțiunii (în fapt o veritabilă apărare de fond raportat la conținutul susținerilor pârâtului din această perspectivă) au fost respinse raportat la cadrul procesual de față. După cum s-a reținut anterior, în prezenta procedură nu s-a putut pune în discuție dreptul de proprietate al părților ca argument în admiterea/respingerea cererii ci se are în vedere stric protejarea stării de fapt denumită posesie, respectiv încălcarea ei în condițiile strict delimitate de lege. Or, excepțiile invocate de către pârât au la bază pe de o parte lipsa dreptului de proprietate în privința terenului în litigiu împrejurare care în aprecierea pârâtului determină neîntrunirea în persoana sa a dublei calități de titular al dreptului dedus judecății și de pârât, respectiv pe de altă parte caracterul nefondat al acțiunii reclamantei (împrejurare ce nu poate determina admiterea excepției lipsei de interes/inadmisibilității ci doar respingerea acțiunii ca nefondată).
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că excepțiile invocate sunt nefondate, iar acțiunea reclamantei în întregul ei trebuie respinsă, conform dispozitivului hotărârii.
Reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 451 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu pârâtului-onorariu avocațial justificat prin chitanța nr. 643/06.03.2014 depusă la dosar în original, sumă apreciată de instanță ca fiind într-un cuantum necesar și rezonabil raportat la circumstanțele speței și la munca depusă de avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 4251/16.05.2014 pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, în termenul prevăzut de art. 468 cod procedură civilă a formulat apel apelanta A. F., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.
În motivele de apel, apelanta a arătat că, în opinia acesteia, hotărârea atacată ar fi greșită, fiind pronunțată, în aprecierea apelantei, cu o apreciere greșită a probațiunii administrate și de asemenea cu o aplicare și interpretare greșite a dispozițiilor legale incidente.
Apelanta critică hotărârea atacată reclamând faptul că, în opinia apelantei, prima instanță s-ar fi raportat doar la declarația unei martore propuse de către pârâți și ar fi înlăturat în mod nejustificat proba cu înscrisurile propuse de către reclamantă sub aspectul dovedirii posesiei.
În opinia apelantei, modalitatea de apreciere a instanței derivă dintr-o confuzie între posesie ca instituție juridică și folosința efectivă a unui bun imobil.
Apelanta critică de asemenea faptul că, în opinia sa, prima instanță a ignorat total modul de apreciere instituit de doctrina juridică pentru caracterul de continuitate al posesiei. În prezenta cauză nu s-a contestat de către pârât faptul ca a utilizat . ca ar fi arat acea .-a invocat un drept de proprietate sau folosința ce ar deriva dintr-o adeverința eliberata la Legea 18/1991. Prin urmare, astfel cum a rezultat si din declarațiile martorilor, acțiunea de tulburare prin ararea terenului a fost recunoscuta si dovedita. Rămân de apreciat doar celelalte condiții pentru admiterea acțiunii.
Dispozițiile art. 949 și art. 951 NCC prevăd pentru exercitarea acțiunii posesorii generale anumite condiții:a)să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;b)reclamantul să probeze că a posedat bunul cel puțin un an înainte de data tulburării sau deposedării;c)posesia reclamantului să fie utilă, adică neviciată.
Apelanta apreciază că, prima condiție privind termenul de un an de la tulburare pentru promovarea acțiunii este îndeplinită, dat fiind faptul ca tulburarea s-a produs in anul 2013.
Referitor la celelalte doua condiții, apelanta apreciază că, condiția existentei unei posesii utile, neviciate este strâns legată de condiția posedării bunului timp de cel puțin un an, deoarece odată dovedită exercitarea posesiei utile, ceea ce rămâne a fi analizat de instanță este doar perioada minim de 1 an pentru exercitarea acesteia.
Posesia este definită ca fiind o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta, față de toți ceilalți, ca proprietar sau titular al altui drept real. Din definiția de mai sus rezultă că pentru existența posesiei sunt necesare două elemente: unul material - corpus - și altul psihologic, intențional - animus.
Elementul material sau corpus constă în totalitatea faptelor materiale de stăpânire, transformare și folosință exercitate direct asupra lucrului. Elementul corpus se poate materializa și în anumite acte juridice pe care posesorul le încheie cu privire la acel bun, cum sunt: comodatul, locațiunea, depozitul etc. Corpus este elementul fundamental al posesiei pentru că acest element relevă terților calitatea de posesor al aceluia care pretinde că posedă.
Elementul psihologic, intențional sau animus constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar, ori în calitate de titular al unui alt drept real. De cele mai multe ori animus se mulează pe structura unui drept, fiind justificat.
Posesia se dobândește prin întrunirea cumulată a celor două elemente-corpus și animus.
În speță, reclamanta si frații săi au dobândit posesia la data punerii în posesie de către comisia locală de fond funciar prin procesul verbal de punere în posesie nr.11.05.2005 (fila 16 din dosar) și prin eliberarea TP nr._/14 (fila 15 din dosar).
Dobândirea posesiei prin întrunirea cumulată a celor două elemente de către reclamantă și frații acesteia, dovedită prin înscrisurile indicate, nu poate fi contestată, câta vreme documentele certifică . și exercitarea posesiei sub nume de proprietar conform titlului de proprietate. Ulterior, părțile au încheiat la Primăria Ariniș la data de 14.03.2011 un înscris sub semnătură privată, prin care indică partajarea suprafețelor din titlul de proprietate, respectiv faptul ca terenul de la locul numit „La Poiana" îi revine reclamantei. Prin urmare, elementul material corpus, conform opiniei doctrinei prezentate mai sus, s-a materializat printr-o . acte juridice pe care posesorul le încheie cu privire la acel bun de la momentul punerii in posesie, respectiv: partajul sub semnătura privată; înscrierea în Registrul Agricol al Localității conform adeverinței nr. 865/2013 începând cu anul 2006(fila 57); declarația de suprafața pe anul 2012 și achitarea impozitului agricol si a taxelor pe teren din 2007 -2013(filele 12.13.14. 18); Harta fermier pentru anul 2012-2013 cu numele reclamantei si codul exploatare (fila92); efectuarea demersurilor la APIA pentru obținerea de subvenții pe perioada 2007-2013 conform dosarului 3.945/08.05.2007 si a chitanțelor anuale anexate la filele 12.13.14 precum si declarațiile de suprafețe emise (fila7-10 din dosar). Subvenția chiar a fost încasată pe anii anteriori anului 2013 conform chitanțelor depuse la fondul cauzei, în procedura de acordare a subvențiilor, soluționarea procedurii depinde exclusiv de posesia si folosința asupra terenului, astfel ca este fără echivoc faptul că demararea si depunerea documentației materializează elementul material „corpus al posesiei"".
Instanța de fond a comis o grava eroare în opinia apelantei când a apreciat ca numai prin acte de folosința materială efectivă, prin efectuarea de lucrări pe teren, se poate determina faptul că s-a posedat terenul timp de un an anterior tulburării, iar aceasta eroare provine din confuzia instituției posesiei utile si neviciate cu folosința materială a terenului.
De la momentul dobândirii posesiei, față de reclamantă operează prezumția instituita de dispozițiile art. art. 1854 Vechiul Cod Civil prevede: "posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat ca a început a poseda pentru altul", (posesia a început sub imperiul vechiului Cod Civil si prin urmare sub aspectul fondului posesiei este aplicabilă legea veche). Aceasta prezumție trebuie răsturnată prin probe concludente si nu poate fi dedusă de instanța prin incidența unor fapte negative (declarația martorei că nu ar fi vazut-o pe reclamanta să folosească terenul). Prezumția se răstoarnă prin dovada pierderii posesiei în condițiile legii. Dovada pierderii posesiei cu mai bine de un an anterioara tulburării nu s-a făcut în dosar, iar instanța a greșit cand nu a dat eficienta prezumției de posesie continuă instituită in favoarea posesorului legitim. Martora Bugye M. a dat o declarație subiectivă, dat fiind faptul ca folosește 40 ar teren din suprafața apelantei si a avut discuții cu familia reclamantei privind proprietatea terenului. De asemenea, martora a dat o declarație contradictorie prin care arata ca nu stie sa aibă reclamanta teren in zonă pentru ca apoi sa declare ca a avut discuții eu mama reclamantei pentru terenul situat în zona ce face obiectul cauzei. Mai mult este rudă cu pârâtul, dar nu in grad prohibit, față de aceste aspecte, apelanta apreciază declarația acesteia ca nefiind una concludenta.
Posesia exercitată de reclamantă a fost una continuă, chiar daca nu a fost zilnic la terenul în cauză. Discontinuitatea posesiei este definita potrivit art. 1848 Vechiul cod civil ca fiind atunci "... când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitențe anormale". Rezultă că posesorul nu trebuie să se afle în contact permanent eu bunul pentru ca posesia să fie continuă și deci utilă. Este suficient ea actele de stăpânire să se exercite eu regularitate normală, după natura bunului. Așadar, intermitențele nu exclud continuitatea. De altfel. ari. 1850 Cod civil instituie o prezumție legală relativă de continuitate, în sensul că "posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mult înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără insă ca aceasta să împiedice proba contrarie".
In situația în speță este vorba de o parcelă de teren cu destinația pajiște permanenta naturală, nu teren agricol sau teren cu construcții. Categoria de folosință rezulta din ultima declarație de suprafața pentru AP1A( filele 11,101,102 din dosar), precum si din identificarea prin Planul de încadrare in zona. întocmit prin satelit pe o harta color se observă ca terenul este cu vegetație si nu e agricol). Or, . pășune conform destinatiei (este situata langa padure in extravilan) nu necesită acte de folosință materială cu o regularitate zilnică sau lunară, ci este suficient a se exercita acte de folosința anuală. Iarba nu trebuie arată sau însămânțată. Circuitul de rotație al culturilor in cazul pajiștilor este de minim 5 ani, astfel ca doar după o asemenea perioadă terenul ar necesita lucrări de intreținere (fila 95 verso). Reclamanta s-a interesat în fiecare an de situația terenului său și a fost în vizită pentru a vedea periodic stadiul parcelelor sale din localitate. Reclamanta locuiește in localitatea Cluj N. și nu i se poate impune, pentru a-și dovedi posesia să efectueze drumuri zilnice sau lunare pentru a verifica sau culege iarba de pe ., dat fiind faptul că vine in trecere prin localitate este evident ca nu anunță tot satul ca a venit să-și vadă terenurile pentru ca martora audiată să poată spune ca ar ști când a fost ea în localitate. In acest sens, martorii pe care îi solicită în apel vor indica susținerile că reclamanta s-a interesat cu regularitate specifică destinației de .>
Reclamanta a fost tulburată în posesie și deposedată de . efectuarea de arături în timpul nopții (01.06.2013/02.06.2013) a întregii parcele si ulterior prin interzicerea accesului pe teren pentru efectuarea de măsurători.
La fondul cauzei s-a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului care nu a fost administrată pentru că acesta nu s-a prezentat si nici nu a justificat absența la mai multe termene de judecată.
Susținerile avocatului angajat ca este plecat din țară fără a se aduce dovezi în acest sens nu sunt suficiente pentru a se aprecia imposibilitatea de a se prezenta la interogatoriu.
Instanța de fond a apreciat greșit incidența dispozițiilor art. 358 NCPC apreciind ca nu poate fi socotita ca o „mărturisire deplina" lipsa pârâtului de la interogator. Dispozițiile procedurale indicate sunt deplin incidente în cauză dat fiind faptul că o mărturisire deplină conține implicit o recunoaștere a tuturor condițiilor admiterii acțiunii inclusiv sub aspectul posesiei. Prin interogatorul ce trebuia administrat reclamanta a dorit să dovedească inclusiv exercitarea folosinței timp de un an, întrebările cu privire la acest aspect îi pot fi si trebuie sa-i fie adresate pârâtului. Instanța prin excluderea aplicabilității art. 358 NCPC a privat partea de o proba esențială în dosar, câtă vreme a apreciat că „în contextul în care nu s-a probat situația premisă (exercitarea de către ea însăși personal sau prin reprezentant a posesiei) necesară admiterii cererii, lipsa de la interogatoriu nu poate fi socotită nici început de dovadă în folosul reclamantei". Cu alte cuvinte chiar dacă una din împrejurările ce se doresc a fi dovedite cu interogatoriul este tocmai posesia asupra terenului timp de 1 an anterior tulburării, proba pentru instanță oricum nu are importanță pentru că nu s-ar fi dovedit cu alte mijloace de probă acest aspect. O astfel de interpretare contravine flagrant modului de apreciere a probelor instituit de NCPC.
Susținerile pârâtului din întâmpinare nu sunt reale sub aspectul posesiei, iar afirmația că ar fi folosit terenul pe o perioada îndelungată nu este adevărată.
In ce privește petitul privind acordarea de daune, apelanta apreciază că instanța a respins in mod nejustificat acest capăt de cerere. Raportat la argumentele indicate mai sus pentru admiterea petitului principal al acțiunii, implicit si capătul de cerere accesoriu devine admisibil. Daunele solicitate reprezintă cheltuielile cu drumurile efectuate la locația terenului cu ocazia solicitărilor APIA și subvențiile neîncasate ca urmare a tulburării posesiei de către pârât. Actele doveditoare privind daunele solicitate au fost anexate la dosarul de fond.
Cererea de apel este legal timbrată.
Intimatul S. I. a depus întâmpinare la apelul formulat, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată – file 17-22 din dosar.
Apelanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare file 91-93, reiterând în esență, susținerile din memoriul de apel.
În probațiune, în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 2, art. 478 alin. 2 Cod procedură civilă, au fost încuviințate și administrate: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului-intimat S. I..
Părțile au depus la dosar note de ședință, concluzii scrise.
Analizând sentința civilă nr.4251/16.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe baza motivelor de apel formulate, având în vedere susținerile părților, în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispozițiilor art. 946 Cod Civil arata că: „Cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecata prevenirea or inlaturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau dupa caz, restituirea bunului".
Potrivit art. 949 Cod Civil, cererile privitoare la posesie vor fi admise dacă nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare, iar reclamanta dovedește ca, înainte de această data, a posedat cel puțin un an in condițiile cerute de art. 1845 si 1847 vechiul Cod Civil.
Aceste condiții trebuie indeplinite cumulativ pentru exercitarea legală a acțiunii posesorii, atat in situația in care tulburarea de posesie se realizează in fapt sau există o tulburare de drept realizata printr-un act juridic prin care o persoana are o pretenție contrară posesiei altei persoane. In speța dedusa judecații, instanța fondului, in raport de probatoriul administrat, prin sentința atacată a constatat ca nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii posesorii generale prevăzute de art. 949 Cod Civil, in ceea ce privește suprafața de 0,70 ha de la locul denumit "Poiana".
În ceea ce privește prima condiție - a posesiei terenului, apelanta nu a probat prin nici un mijloc de probă, imprejurarea că, a posedat efectiv si a avut in stăpânire exclusivă suprafața de teren de 0.70 ha de la locul denumit "Poiana" timp de un an anterior pretinsei tulburări, si totodată nu a făcut dovada ca, deposedarea sa a fost efectuata de către parat prin acte de violență, nefiind, îndeplinită nici ceea de-a doua condiție privind tulburarea posesiei, deoarece nu se poate discuta de o tulburare a exercitării posesiei terenului, din moment ce apelanta nu a deținut si folosit acea suprafața de teren in materialitatea sa, in mod direct si nemijlocit prin putere proprie si interes propriu.
Probatiunea administrată in cauză nu a relevat că apelanta ar întruni condiția premisa, aceea potrivit căreia ar fi trebuit sa posede efectiv terenul in litigiu timp de un an anterior pretinsei tulburări din partea paratului.
Instanța fondului, fiind sesizată cu soluționarea unei acțiuni posesorii, a analizat in raport de probatiunea administrata in cauză doar faptul posesiei, acțiunea posesorie având menirea de a proteja o situație de fapt care creează o aparentă de proprietate, situație in care exercitarea acțiunii posesorii nu este condiționată de existența unui titlu.
Deși, in motivarea apelului, apelanta-reclamanta susține ca si-ar fi dobândit posesia printr-o . acte juridice realizate asupra bunului, mai precis, printr-o . înscrisuri, cum ar fi: procesul verbal de punere in posesie din data de 11.05.2005; Titlul de proprietate nr._/14 eliberat de către Comisia Județeană Maramureș, actul sub semnătură privată privind partajarea terenului, prin declarații si alte acte privind obținerea subvențiilor de la stat, trebuie avut in vedere ca aceste inscrisuri indicate nu constituie si nu pot face dovada unei exercitări a posesiei asupra bunului.
Critica apelantei nu are suport juridic, in condițiile in care, desi reclamanta A. F. a obținut in baza Titlul de proprietate nr._/14 eliberat in anul 2005 de Comisia Județeană Maramureș si ulterior in baza partajului voluntar, o . 0,70 ha de teren la locul denumit "Poiana", apelanta nu a dovedit că această suprafață de teren a fost in posesia si stăpânirea reclamantei A. F., ci aceasta doar a realizat demersuri privind inscrierea acesteia in registrele agricole, si-a achitat impozitele si taxele aferente, demersuri realizate pentru a putea ulterior să se inscrie in evidentele Apia, in vederea obținerii de subvenții.
Posesia este definită ca fiind o stare de fapt, generatoare de efecte juridice care consta in stăpânirea materiala sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoana asupra unui bun, cu intenția de a se comporta fata de toti ceilalți, ca proprietar sau titular al altul drept real.
In raport de această definiție, trebuie avut in vedere că posesia se dobândește prin întrunirea celor doua elemente constitutive ale acesteia: "corpus" si "animus".
Posesia rezidă in stăpânirea materială a unui bun de către o persoană; ea este exercițiul unei puteri de fapt, ce da posibilitatea posesorului de a se comporta ca si când ar fi proprietarul bunului.
Elementul material al posesiei - corpus poate fi dobândit printr-un fapt unilateral al posesorului, atunci cand exercită direct acte materiale asupra bunului.
In ceea ce privește elementul intențional - animus, dobândirea acestuia are loc din momentul in care cel care stăpânește bunul îsi manifestă intenția de a-1 păstra pentru sine, însă simpla voința de a poseda un lucru nu este indestulatoare pentru a duce la dobândirea posesiei, fiind nevoie ca această voință să se manifeste prin stăpânirea efectiva a lucrului, care sa nu lase nici o indoiala asupra caracterelor acestor acte de folosire efectiva.
Astfel că posesia se va socoti dobândită numai in situația in care bunul a intrat in sfera materială de stăpânire a posesorului, fiind utilizat potrivit destinației sale economice.
Pot fi considerate acte materiale din care sa rezulte acea stăpânire de fapt, ocuparea unui imobil, exploatarea acestuia potrivit scopului sau economic, în general acte din care sa rezulte neechivoc existenta celor doua elemente constitutive ale posesiei.
In speța dedusă judecații, din analiza probatoriului administrat in cauză nu s-a relevat împrejurarea că apelanta ar fi exercitat acte materiale constând in exploatarea acestui teren conform scopului său, din proba testimoniala administrată, constând in audierea martorilor (Bugye M.) s-a dovedit ca: "reclamanta si frații sai nu au folosit vreodată efectiv . care o dețin in zonă".
De altfel, chiar si in motivarea apelului, apelanta afirmă ca asupra acestei parcele de teren nu s-au realizat acte de folosința materială.
Astfel că, in raport de dispozițiile legale arătate mai sus, rezultă că elementul material al posesiei - corpus - nu cuprinde decât un ansamblu de acte materiale, majoritatea opiniilor din doctrina fiind în sensul că actele juridice nu se pot materializa in acest element material al posesiei, ele purtând asupra dreptului si nu asupra bunului privit in materialitatea sa.
Având in vedere aceste aspecte, nu se poate avea in vedere sustinerea apelantei-reclamante, care a arătat ca, elementul material corpus, conform opiniei doctrinei s-a materializat printr-o . acte juridice pe care reclamanta le-ar fi încheiat cu privire la bunul care face obiectul litigiului in condițiile in care apelanta nu a intrat in stăpânirea efectivă a acestei parcele de teren prin exercitarea de acte materiale asupra terenului, nu se poate discuta despre continuitatea unei eventuale posesie utile.
Potrivit prevederilor art. 949 din Noul Cod Civil, cererea privitoare la posesie va fi admisa numai daca posesia reclamantului întrunește condițiile cerute de art. 1846 si 1847 din vechiul Cod Civil. Astfel, art. 1846 alin. (2) C. civil, consacra necesitatea celor două elemente ale posesiei, atunci cand o definește ca fiind "deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi inșine sau de altul in numele nostru" iar art. 1847 Cod Civil, prevede ca, pentru "ca sa se poată prescrie se cere o posesie continua, neîntreruptă, netulburată, publica si sub nume de proprietar".
Rezulta din aceste dispoziții legale si totodată constituie regula ca, acțiunea posesorie aparține celui care deține un bun, pretinzând ca este titularul dreptului de proprietate.
Calitățile cerute de art. 1847 C. Civil sunt necesare pentru ca posesia sa-si poată produce efectele juridice. Existenta acestor calități face ca posesia sa fie utila, lipsa lor făcând ca posesia sa fie viciată.
Art. 1847 vechiul Cod civil dispune că, pentru a duce la dobândirea proprietății posesia trebuie sa fie continuă adică este necesar ca bunul sa fie stăpânit cu regularitate, potrivit naturii sale.
In literatura de specialitate s-a statuat că, pentru ca posesia sa fie utilă, trebuie sa se manifeste prin acte repetate la distante normale, specifice naturii lucrului posedat.
Deși, in motivarea apelului, apelanta-reclamanta susține ca ar fi exercitat o posesie continuă, tot aceasta arata in aceeași motivare a apelului ca: nu a exercitat acte de folosința materiala asupra parcelei de teren, ci doar s-a interesat de teren prin faptul ca a fost in vizita pentru a vedea stadiul terenului, in condițiile in care, posesia constă în stăpânirea bunului prin exercitarea de acte materiale asupra bunului, acte care variază in funcție de natura fizică a acestuia.
In ceea ce privește cererea de obligare a paratului la plata sumei in cuantum de 640 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin tulburarea dreptului sau, in mod corect instanța de fond a respins această cerere formulata in cadrul aceleiași acțiuni si fundamentată pe drepturile ce deriva din posesie, in raport de respingerea cererii principale, întrucât din moment ce însăși posesia invocata nu se mai bucură de protecția pe care o reprezintă acțiunea posesorie nici valorificarea dreptului la despăgubiri nu se poate face in cadrul acestei acțiuni. Instanța fondului, in mod corect, a apreciat că, in prezenta cauza nu sunt incidente dispozițiile art. 358 Cod procedura civilă, in raport de lipsa nejustificată a paratului la interogatoriu, apreciind ca in raport de poziția exprimată prin întampinarea formulata in cauza, lipsa nejustificată de la interogatoriu nu ar putea primi semnificația de mărturisire deplină a pretențiilor reclamantei, cu atat mai mult cu cat reclamanta nu a probat exercitarea de către ea insăși personal sau prin reprezentant a posesiei asupra terenului in litigiu, condiție necesară admiterii acțiunii formulate.
În mod corect a reținut prima instanță că lămurirea situației juridice a imobilului deținut de către reclamantă, în privința căruia s-a eliberat în aparență și adeverința nr. 91 de la fila 39 privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului I. I., socrul decedat al pârâtului S. I., poate fi efectuată numai după înscrierea în CF a dreptului de proprietate de către părți și eventual compararea titlurilor acestora în situația constatării unor suprapuneri, pe calea unei acțiuni petitorii-în revendicarea dreptului de proprietate, acțiune aflată la dispoziția proprietarului neposesor.
Instanța a reținut totodată că reclamanta din prezenta acțiune și-a menținut expres temeiul de drept al cererii ca fiind art. 949 Cod civil – acțiune posesorie – deși instanța i-a pus în discuție această împrejurare în mod repetat.
Așa fiind, tribunalul constată că starea de fapt reținută de către prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând sentința civilă nr. 4251/16.05.2014 ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 453 alin. 1 și art. 452 cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta A. F., domiciliată în Cluj N., Piața Abator, ., jud. Cluj, având CNP_, împotriva sentinței civile nr. 4251/16.05.2014 pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o păstrează. Obligă pe apelantă la plata către intimatul S. I., a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată azi, 5 februarie 2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. Ț. P. M. B. S. A.
Red.DȚ/2.03.2015
Tred. A.S. 4.03.2015 - 4 ex
Judecător la fond: S. T. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 21/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
