Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 28/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2/307/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR28/A
Ședința publică din 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. G.
JUDECĂTOR: A. S. T.
GREFIER:M. R.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către reclamanta F. M. A., domiciliată în Sighetu Marmației, ., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.906 din data de 02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic-prestație tabulară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi 05.02.2015, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 906/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta F. M. A. în contradictoriu cu pârâtul P. L., dispunându-se ca hotărârea judecătorească să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare a locuinței situate în Sighetu Marmației, ., . și de intabulare a imobilului în CF vechi_ Sighetu Marmației, nr.top.234/1/46 pe seama reclamantei.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că reclamanta F. M. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. L. solicitând instanței să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare a locuinței situate în Sighetu Marmației, ., ., jud. Maramureș, înscrisă pe numele pârâtului; să dispună înscrierea în CF a locuinței pe numele ei și să-l oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, învederând că pârâtul a moștenit imobilul în litigiu de la un frate al său cu care reclamanta a trăit în relații de concubinaj timp de peste 19 ani. După ce și-a înscris în CF dreptul de proprietate asupra locuinței, pârâtul i-a cerut reclamantei să plece din locuință, acționând-o în judecată în anul 2009 pentru plata unor sume de bani cu titlu de chirie. În anul 2011 pârâtul i-a propus să cumpere locuința, precizând că dacă va fi de acord el va renunța la judecarea dosarului în pretenții. A acceptat propunerea pârâtului, iar în data de 30.11.2011 între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare. Reclamanta a achitat integral prețul locuinței, însă pârâtul nu a renunțat la judecată și nu s-a prezentat la notar pentru încheierea în formă autentică a contractului.
Deși s-au realizat mai multe programări la notar, pârâtul a refuzat să se prezinte pentru perfectarea în formă autentică a contractului, susținând că se va prezenta la notar doar după soluționarea dosarului având ca obiect pretenții.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1270,1650,1669 și 1672 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 februarie 2014 și precizată la data de 27 martie 2014, pârâtul a arătat că nu se opune admiterii acțiunii. În susținerea poziției sale pârâtul a precizat că s-a prezentat atât la mediator, cât și la notar, însă actul nu a putut fi încheiat deoarece reclamanta nu a fost de acord să achite taxele pentru perfectarea contractului.
Din actele de la dosar judecătoria a reținut că între părți a intervenit la data de 30 noiembrie 2011 antecontractul de vânzare – cumpărare prin care pârâtul a vândut reclamantei cu prețul de 30 000 lei apartamentul cu o cameră situat în Sighetu Marmației, ., ., jud. Maramureș, imobil dobândit de vânzător prin sentința civilă nr. 1591/2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației. S-a consemnat în cuprinsul actului că imobilul este înscris în CF pe numele vânzătorului și că prețul a fost achitat.
Prin antecontract, pârâtul s-a obligat să se prezinte la notar pentru a perfecta contractul în formă autentică. Pârâtul și-a înscris imobilul obiect al contractului în CF vechi_ Sighetu Marmației nr.top.234/1/46 la data de 02.12.2012.
Potrivit dispozițiilor art.1669 cod civil când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte codiții de validitate sunt îndeplinite.
Prima instanță a reținut că pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni trebuie să se verifice refuzul pârâtului de a se prezenta la notar în vederea încheierii în formă autentică a contractului. În cauză, reclamanta susține că pârâtul a refuzat să se prezinte la notar, condiționând acest moment de soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect pretenții. Pârâtul a susținut că s-a prezentat la notar, însă actul nu a putut fi încheiat deoarece reclamanta a refuzat să achite taxele pentru perfectarea lui. Nici una dintre părți nu a făcut dovada convocării, respectiv a prezentării la notar, așa cum acestea susțin. Din procesul verbal de închidere a medierii rezultă că „medierea, cu toate eforturile depuse a eșuat”. Prin acest act nu se reține că pârâtul s-a prezentat la mediator, însă reclamanta nu a contestat acest aspect.
Ca urmare, având în vedere că nu a fost posibilă încheierea actului autentic între părți, prima instanță a admis acțiunea reclamantei, hotărârea pronunțată urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare și intabulare în CF a reclamantei.
Însă, raportat la poziția pârâtului și văzând disp. art.454 Cod procedură civilă, judecătoria a respins cererea reclamantei privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în speță nefăcându-se dovada punerii în întârziere a pârâtului.
A apreciat că această soluție este echitabilă pentru părți deoarece și în situația încheierii actului la notar reclamanta era cea obligată să achite taxele pentru perfectarea actului, la fel cu pârâtul era obligat să achite impozitul pe venit, impozit la care va fi oricum obligat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta F. M. A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 3386 lei, din care 1000 lei onorariul avocațial și 2386 lei taxa de timbru.
În motivare s-a arătat că prima instanță a considerat în mod greșit că pârâtul a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantei și că aceasta nu a făcut dovada că l-ar fi fost pus în întârziere, motiv pentru care nu l-a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta a susținut că, în realitate, a obținut mai multe programări la notar, însă pârâtul a refuzat să achite partea lui de cheltuieli în calitate de vânzător. Pârâtul a recunoscut prin întâmpinare că s-a prezentat la notar în data de 09.09.2013, iar instanța trebuia să considere aceasta ca o punere în întârziere.
Intimatul P. L., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantei și, cu toate acestea, reclamanta a solicitat să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată-onorariul de avocat și taxa de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă, dacă în fața instanței pârâtul nu se opune admiterii acțiunii este exonerat de plata cheltuielilor de judecată. Apelanta a încercat să dovedească că a fost pus în întârziere și din culpa sa s-a ajuns la această acțiune, ceea ce nu corespunde adevărului. Contrar susținerilor apelantei, după ce a devenit proprietarul tabular al imobilului, s-a prezentat la notar, la mediator, în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare al apartamentului.
Ceea ce a dus la neîncheierea în fața notarului a contractului autentic de vânzare cumpărare a fost faptul că apelanta a solicitat ca acesta să suporte cheltuielile necesare intabulării apartamentului pe reclamantă.
De altfel și prin acest apel dorința acesteia de a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată - taxa de timbru și onorariul de avocat, corespunde cu dorința ei inițială ca vânzătorul să suporte intabularea apartamentului pe cumpărător. Intimatul a arătat că nu a înțeles de ce apelanta a recurs la încheierea unui contract de vânzare cumpărare sub semnătura privată, atâta timp cât s-a prezentat la notar în vederea încheierii actului autentic.
Susținerile apelantei din acțiune și motivele de apel nu au fost dovedite si nu au suport material, prin probe, fapt pentru care solicită respingerea apelului ca fiind nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor apelantei, a actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Este știut faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect o obligație de a face, de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare, susceptibil de a transfera proprietatea de la vânzător la cumpărător, iar nicidecum o obligație de a da, adică de a strămuta proprietatea de la vânzător la cumpărător.
Antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil este o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligației de a face se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare.
În speță, părțile au încheiat sub imperiul Noului cod civil, antecontractul de vânzare-cumpărare invocat. Potrivit art. 1669 alin.1 Noul cod civil, când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă care a cerut pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, considerând implicit că sunt întrunite condițiile legale invocate mai sus, deci inclusiv refuzul nejustificat al pârâtului de a încheia contractul promis.
Astfel, prima instanță a reținut culpa pârâtului în onorarea obligației asumate prin antecontract, ca justificare a soluției de admitere a cererii reclamantei de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract, iar această soluție nu a fost criticată pe calea apelului.
Pe de altă parte, pârâtul a recunoscut că s-a prezentat la notar, dar actele succesiunii în urma căreia a dobândit imobilul nu erau în regulă fiindcă nu se radiase sulta datorată celorlalți moștenitori. A recunoscut că o altă încercare a părților de a se încheia actul autentic la notar a eșuat, iar din procesul verbal de închidere a medierii din 09.09.2013 (f.10) rezultă că nici această procedură nu a avut succes pentru stingerea litigiului.
În baza principiului executării în natură a obligațiilor, precum și principiului reparării în natură a prejudiciilor, soluția legislativă din art. 1669 alin.1 Noul cod civil constituie de fapt o executare silită, directă, atipică a obligației de a face generată de promisiunea de vânzare-cumpărare.
Acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază în sistemul legislației civile procesuale române pe culpa părții care a pierdut procesul (art.453 alin.1 Cod procedură civilă).
Potrivit dispozițiilor art.454 Cod procedură civilă pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile. Aceste prevederi legale reglementează excepția de la regula potrivit căreia cheltuielile de judecată se acordă părții câștigătoare.
Raportat la obiectul acțiunii, pârâtul nu a recunoscut refuzul său de a încheia contractul promis, din contră, a invocat culpa reclamantei în neperfectarea contractului în formă autentică, dar prima instanță, admițând cererea de pronunțare a unei hotărâri care ține loc de act autentic, a confirmat implicit ipoteza refuzului nejustificat al pârâtului vânzător.
Apoi, chiar dacă formal a fost de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, afirmând că își dorește încheierea contractului de vânzare cumpărare, din conținutul întâmpinării în care a invocat culpa exclusivă a reclamantei pentru neperfectarea contractului, rezultă că, în fapt, pârâtul a tăgăduit pretențiile reclamantei.
În consecință, în condițiile în care a admis cererea principală a reclamantei fundamentată pe culpa pârâtului, în mod greșit prima instanță i-a respins acesteia cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, aplicarea prevederilor art.454 Cod procedură civilă fiind în contradicție cu soluția de admitere a acțiunii în temeiul art. 1669 alin.1 Noul cod civil.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.453 alin.1 Cod procedură civilă, va admite apelul reclamantei F. M. A. împotriva sentinței civile nr. 906/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pe pârâtul P. L. să-i plătească reclamantei F. M. A. suma de 3386 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanță, justificate prin onorariul avocațial și taxa de timbru.
În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, instanța îl va obliga pe intimatul P. L. să-i plătească apelantei suma de 24 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând cheltuieli de transport justificate prin bilet de călătorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta F. M. A., domiciliată în Sighetu Marmației, . . jud.Maramureș împotriva sentinței civile nr.906 din 02.04.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă pe pârâtul P. L., domiciliat în comuna Bocicoiu M., ./A să-i plătească reclamantei suma de 3386 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pe intimatul P. L. să-i plătească apelantei suma de 24 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată la data de 05.02.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. S. T. A. A. R. M.
Red./tehnored.G.B/
4ex.21.04.2015
Red./Judecător la fond:L. G. U.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
