Acţiune posesorie. Decizia nr. 588/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 588/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 588/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator-4204
DECIZIA CIVILĂ Nr. 588/A
Ședința publică din 03 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. G.
Judecător A.-A. S.-T.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de către pârâtul Ș. P., domiciliat în localitatea Călinești, nr.329, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.2585 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect acțiune posesorie.
Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței la data de 02.12.2015 concluzii scrise formulate de reprezentanta intimatului.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru azi, 03.12.2015.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 2585 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul T. L. V. în contradictoriu cu pârâtul Ș. P., acesta fiind obligat să lase în deplină posesie și pașnică folosință reclamantului terenul situat în . numit Coasta Rusului, în suprafață de 0,40 ha, cuprins în adeverința nr. 951/2014 emisă de Primăria comunei Călinești și să-i plătească reclamantului suma de 1019 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul T. L. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul Ș. P. solicitând obligarea acestuia să-i lase în deplină și pașnică folosință terenul situat în ., la locul numit Coasta Rusului, în suprafață de aproximativ 10 ari cuprins în Titlul de proprietate nr._/90 între vecinii Ș. I., drum, R. Ș. și N. V., precum și în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita M. Z., cu cheltuieli de judecată.
În susținerea acțiunii reclamantul a învederat că deține o parte din terenul în litigiu, cuprins în titlul de proprietate nr._/90 în care figurează și tatăl său T. V., iar cealaltă parte din teren a fost ocupată de pârât. Reclamantul a precizat că, lângă acest teren, mai folosește o suprafață pe care a cumpărat-o la data de 05.12.2012 de la numita M. Z..
Reclamantul a arătat că și-a lucrat terenul tot timpul printr-un vecin, numitul B. G., căruia i l-a dat să-l cosească, dar pârâtul, pe an ce trecea se tot băga în terenul său. Problemele au început în urmă cu cca. 3-4 ani, și de atunci, în fiecare an, pârâtul ocupă tot mai mult din terenul său.
Pârâtul Ș. P. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul deține un teren situat la locul numit Coasta Rusului, învecinat cu terenul său, însă el nu a ocupat terenul reclamantului. Reclamantul în mod nesincer susține că a cumpărat o parte din teren de la numita M. Z., deoarece această persoană a deținut teren în acea zonă, însă la o distanță de cca. 400 m de terenul părților, teren pe care aceasta l-a vândut în anul 2007 numiților N. V. și Năstafa.
Din actele de la dosar prima instanță a reținut că, potrivit adeverinței nr. 951 emisă la data de 18.03.2014 de Primăria . în . numit „Coasta Rusului”, suprafața de 0,40 ha teren (f.6).
Conform adeverinței nr. 2461 emisă la data de 14.07.2014 de Primăria . deține în . numit Coasta Rusului o suprafață de 0,30 ha teren(f.20).
Reclamantul a susținut că pârâtul, în fiecare an (în ultimii 3-4 ani) i-a ocupat porțiuni din terenul său, cele 2 terenuri fiind învecinate.
Potrivit dispozițiilor art. 949 cod civil” Cel ce a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale, sau, după caz, restituirea bunului”, iar conform al. 1 art.951 cod civil „în caz de tulburare ori de deposedare pașnică sau violentă, acțiunea se introduce în termenul de prescripție de 1 an de la data tulburării sau deposedării”.
Prima instanță a reținut, pe baza susținerilor reclamantului (interogatoriu –f.45) că în fiecare an pârâtul a ocupat porțiuni din terenul său prin mutarea semnelor de hotar pe care reclamantul, de fiecare dată, le-a mutat la loc.
Întrucât pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat la interogator, prima instanță a considerat lipsa acestuia (conform art. 358 cod proc.civ.), un început de dovadă în folosul reclamantului pe care a coroborat-o cu probele testimoniale administrate.
Martorul Borodi V. a relatat că persoana angajată în primăvara acestui an de pârât să-i cosească terenul i-a spus că a cosit și o parte din terenul reclamantului(f.52). Martorul B. V. a arătat că știe de la nepotul său, care a fost angajat de reclamant să-i cosească terenul, că în momentul în care s-a prezentat la teren, o parte era deja cosit de altcineva(f. 50), iar din declarația martorului Mich G. rezultă că între părți au existat în cursul acestui an și în cursul anului trecut, probleme legate de linia despărțitoare dintre terenurile folosite de acestea la locul numit Coasta Rusului, fiecare susținând că celălalt a ocupat teren din terenul lui(f. 48).
Prima instanță a apreciat că se conturează, din probațiunea administrată, neînțelegerile dintre părți ce vizează linia despărțitoare dintre terenurile pe care le folosesc în . numit Coasta Rusului.
Probele testimoniale administrate au relevat faptul că pârâtul a ocupat (a tulburat în folosință pe reclamant) o porțiune de teren din terenul reclamantului, prin cosirea ierbii de pe teren, în primăvara acestui an, acțiunea fiind introdusă de reclamant în termenul prev de art. 951 cod civil.
În consecință, prima instanța a apreciat acțiunea reclamantului întemeiată și a admis-o potrivit dispozitivului.
În temeiul disp. art 453 al 1 cod pr.civ, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 1019 lei cheltuieli de judecată reprezentând 1000 lei onorariu avocat și 19 lei taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelantul Ș. P., solicitând în principal, admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 2585 din 29 octombrie 2014 și trimiterea cauzei în rejudecare primei instanțe, făcându-se aplicarea tezei a II-a a art. 480 alin. 3 din N.C.P.C. iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 2585 din 29 octombrie 2014 și respingerea acțiunii formulată de reclamantul T. L. Vaier, cu obligarea acestuia la cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de 700 lei, reprezentând onorar de avocat, cu cheltuieli de judecată în apel, pentru solicitarea subsidiară.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală. Prima instanță, admițând acțiunea reclamantului, l-a obligat pe pârâtul-apelant să-i lase în deplină posesie și pașnică folosință, terenul situat în . „Coasta Rusului" în suprafață de 0,40 ha., cuprins în adeverința nr. 951/2014, emisă de Primăria comunei Călinești, deci o suprafață de 40 ari care n-a fost solicitată de însuși reclamantul-intimat Acesta a solicitat prin acțiune o suprafață de aproximativ 10 ari.
Referitor la amplasamentul suprafeței, respectiv identificarea acesteia se face trimitere la adeverința nr. 951/2014, emisă de Primăria comunei Călinești însă această adeverință nu conține elemente de identificare a terenului, ci menționează că reclamantul figurează în registrul agricol cu două terenuri la locul numit „Coasta Rusului", în suprafață de 0,32 ha și 0,08 ha.
Reclamantul, cu privire la identificarea terenului de aproximativ 10 ari asupra căruia solicită recunoașterea posesiei, a indicat în acțiune că este cuprinsă parțial în titlul de proprietate nr._/90 (f. 11) și parțial în contractul sub semnătură privată din 05.12.2012, încheiat cu M. Zsuzsana.
În condițiile expuse mai sus și ținându-se seama de dispozițiile art. 480 alin. 3 din N.C.P.C. prima instanță a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului cu consecința anulării sentinței și trimiterea cauzei în rejudecare.
Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele investirii, el având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (art. 22 alin. 2 din N.C.P.C), neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel (art. 397 alin. 1 din N.C.P.C).
Tot judecătorul trebuie să asigure finalitatea judecății prin asigurarea posibilității ca soluția pronunțată să poată fi pusă în executare.
Or, pe de o parte, apelantul nu folosește suprafața de 40 ari teren, el folosește suprafața de 2835 m.p. teren, denumită „După Coasta Rusului" și „Sub Coasta Rusului" (1822 m.p.+1013 m.p.) suprafață cuprinsă în titlul de proprietate nr. 6001/93/13.08.2004 înscrisă pe numele bunicului său, Ș. Ș., iar reclamantul folosește suprafața de 910 m.p. cuprinsă în titlul de proprietate nr._/90 (f.11) titlu despre care se face vorbire în acțiune.
Cele două parcele de teren de la Coasta Rusului din titlurile de proprietate enunțate, sunt mejdașe (a se vedea numele vecinilor), între ele nefiind amplasată vreo suprafață de teren, care să fi aparținut numitei M. Zsuzsana.
În lipsa unei identificări a terenului din acțiune, care să permită instanței și determinarea obiectului cauzei și în raport de care să dispună, apelantul apreciază că nu sunt în prezența unei judecăți de fond.
În ce privește solicitarea subsidiară din apel, conform dispozițiilor art. 1002 din N.C.P.C. cererile posesorii sunt admisibile, numai în cazurile și condițiile prevăzute de codul civil.
Cel care a posedat un bun, cel puțin un an, poate solicita instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau restituirea bunului (art. 949 alin. 1 din N.C.C.). în caz de tulburare sau deposedare, pașnică sau violentă, acțiunea se introduce în termenul de prescripție de un an de la data tulburării sau deposedării (art. 951 din N.C.C.). Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun, de către persoana care îl stăpânește și care se comportă, ca un proprietar (art. 916 din N.C.C.).
Pornindu-se de la dispozițiile de mai sus, prima instanță a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile legale invocate.
În acțiunea formulată, reclamantul a susținut că de aproximativ 3-4 ani pârâtul îi ocupă tot mai mult din teren, iar la pct. 1 din interogator, a arătat că pârâtul i-a ocupat o suprafață prin mutarea liniei de hotar, ultima dată în această primăvară (2014) și în fiecare an a mutat la loc semnele de hotar, problemele începând de 4 ani și există în fiecare an.
Deci, reclamantul în urma litigiului vizând linia despărțitoare a mutat înapoi semnele de hotar.
În aceste circumstanțe faptice, susținute de însuși reclamantul-intimat, problemele litigioase dintre părți se referă la linia de mejdă, situație reținută și de prima instanță care reține că „se conturează din probațiunea administrată, neînțelegerile dintre părți ce vizează linia despărțitoare dintre terenurile pe care le folosesc în . numit Coasta Rusului".
De neînțelegerile legate de linia despărțitoare fac vorbire și martorii audiați în cauză, martorul M. G., auzind că în cursul acestui an (2014) și în cursul anului trecut între părți au existat și există probleme legate de mejdă, fiecare susținând că celălalt a ocupat teren din terenul lui, situație confirmată și de martorul Borodi V. și respectiv B. V..
Această situație conflictuală, ce se raportează la neînțelegeri vizând linia despărțitoare, prin ocupări reciproce de teren aferente liniei de mejdă și care dăinuie de mai mulți ani, nu întrunește cerințele de admitere a unei acțiuni posesorii, prin prisma folosirii terenurilor sub nume de proprietar și a unei posesii neviciate, în condițiile codului civil.
Separat de aceasta, din declarația martorilor Borodi V. (f. 52) și B. V. (f. 50), la care instanța face trimitere pentru a admite acțiunea, nu se poate trage o concluzie de certitudine, în sensul ocupării de către pârât a unei porțiuni din terenul folosit de reclamant, martorul Borodi V. arătând faptul că știe de la o persoană angajată de pârât (fără a o nominaliza) să-i cosească terenul că în cursul acestui an s-a cosit pentru pârât și o parte din terenul reclamantului, rămânând din teren, necosită, doar o suprafață de circa 5 ari, iar martorul B. V. arată că știe de la un nepot de-al lui (nenominalizat și acesta) pe care reclamantul 1-a trimis, în cursul acestui an, să cosească terenul său, că nu a putut cosi terenul deoarece o parte din acesta, era cosit de altcineva.
Conform dispozițiilor art. 324 din N.C.P.C, în aprecierea declarației martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările, în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective.
Or, sinceritatea acestor martori este îndoielnică, atâta timp cât în cauză n-au fost audiate persoanele la care acestea fac trimitere, iar reclamantul-intimat nu le-a propus de martori.
Reclamantul a promovat acțiunea la instanță în data de 10 iunie 2014. Martorii B. V. și Borodi V., în ceea ce relatează, nu fac vorbire de primăvara anului 2014. Cu toate acestea, instanța, prin adăugare la depoziția martorilor, reține că acțiunea de tulburare prin cosirea ierbii a avut loc în primăvara acestui an, plasându-se astfel momentul tulburării, înainte de promovarea acțiunii. Or, cosirea la terenurile de natura celui în litigiu, în extravilan, zonă de deal, are loc o singură dată pe an, în luna iulie sau august, infirmându-se și sub acest fapt, reținerile și interpretările eronate din sentință.
În ce privește termenul de acționare în instanță, respectiv termenul de 1 an de la tulburare sau deposedare, sunt de observat constatările din ordonanța de clasare din 20.11.2014, din dosar penal nr. 163/P/2014, unde reclamantul, arată că i s-a ocupat terenul de 4 ani, fapt pentru care plângerea penală, a fost apreciată ca tardivă, iar în referatul de la f.9, suprafață ocupată arătată de reclamant este de 3-4 ari.
Teritoriul comunei Călinești, respectiv satul Călinești, a fost cooperativizat. Reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în temeiul legii nr. 18/1991. Bunicului pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 6001/93/13.08.2004, din care suprafața de 2835 m.p. la locurile numite „După Coasta Rusului" (1822 m.p.) și „Sub Coasta Rusului" (1013 m.p.), care au fost înscrise în cartea funciară. Tatălui reclamantului și fraților acestora, li s-a reconstituit dreptul de proprietate, după T. P., pentru suprafața de 910 m.p. la locul numit „Coasta Rusului". Cele trei parcele de teren de la locul numit „Coasta Rusului" se învecinează.
Între ele nu există vreo parcelă de teren ce ar fi aparținut lui M. Zsuzsana.
Reclamantul nedispunând de titlu, încearcă pe această cale ocolitoare (acțiunea posesorie) să intre în posesia unei suprafețe de teren despre care afirmă că ar fi cumpărat-o de la M. Zsuzsana, care nu are titlu de proprietate și nici n-a folosit teren, ce ar fi fost situat (sau este situat) între terenurile din titlu.
Apreciază nelegală sentința și în ce privesc cheltuielile de judecată. Acțiunea, este înaintată la instanță la data de 10 iunie 2014, atașându-se la aceasta, împuternicirea avocațială din 27 martie 2014 (f.12).
Cauza a rămas în pronunțare la 22 octombrie 2014. În data de 23 octombrie 2014 se depune la dosar cererea reclamantului la care se atașează chitanța din 22 octombrie 2014 de achitare a onorarului de avocat în sumă de 1000 lei. Această chitanță, ca probă a achitării onorarului, n-a fost depusă la dosar înainte de dezbaterea în fond a cauzei. în conformitate cu disp. art. 452 din N.C.P.C. partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar în conformitate cu disp. art. 394 alin. 3 din N.C.P.C, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de-a nu fi luat în seamă.
Deci, separat de faptul că chitanța depusă cu achitarea onorarului de avocat, s-a depus prin nerespectarea legii, contestă faptul că ar avea legătură cu împuternicirea avocațială, fiind neverosimil faptul că la încheierea contractului de asistență juridică nu s-a achitat vreo sumă de bani, ci suma s-a achitat după dezbaterea cauzei.
Intimatul T. L. V. a formulat întâmpinare prin care a arătat că se opune admiterii apelului considerând că sentința civila nr. 2585 din data de 29 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmatiei in dosar nr._ /2011 este legală și temeinică.
La termenul de judecată din data de 19.11.2015 reprezentanta apelantului a arătat că susține doar capătul de cerere subsidiar din cererea de apel.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, a probatoriului administrat și a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 949 Cod civ. „1) Cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.(2) Exercițiul acțiunilor posesorii este recunoscut și detentorului precar”, iar potrivit art. 951 Cod civil „În caz de tulburare ori de deposedare, pașnică sau violentă, acțiunea se introduce în termenul de prescripție de un an de la data tulburării sau deposedării”.
Așadar, acțiunea posesorie tinde la apărarea posesiei exercitate asupra unui bun imobil, deci a unei situații juridice de fapt, fără să intereseze dacă posesorul este titularul dreptului de proprietate. Avantajul unei asemenea acțiuni constă în faptul că reclamantul nu trebuie să facă dovada dreptului de proprietate (probatio diabolica), ci este suficientă dovada că a exercitat o posesie utilă cel puțin un an înainte de tulburare.
Acțiunile posesorii au în vedere pierderea și redobândirea elementului corpus, întrucât titularul acțiunii posesorii păstrează posesia solo animo cât timp nu a trecut termenul de un an de la tulburare sau deposedare. Ca urmare, reclamantul în acțiunea posesorie este persoana care exercită sau a exercitat efectiv, în mod direct, elementul corpus, iar pârâtul este persoana care a tulburat exercitarea acestui element sau și-a însușit elementul material al posesiei, respectiv l-a deposedat pe reclamant .
În aceste condiții, în speță este necesar să se verifice dacă și până când a deținut reclamantul intimat terenul, în ce condiții a exercitat posesia, precum și limitele suprafeței asupra căreia s-a întins posesia acestuia.
În aplicarea art. 951 Cod civil, când s-au săvârșit mai multe fapte succesive de tulburare a posesiei fără legătură între ele, termenul de un an începe să curgă de la data fiecărui act de tulburare. Dacă însă este vorba de o tulburare continuă sau de acte juridice și fapte materiale de tulburare care au legătură între ele, termenul de un an începe să curgă de la data începerii tulburării.
În speță, așa cum rezultă din Ordonanța de clasare din 20.11.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dată în dosar penal nr. 163/P/2014, reclamantul intimat a indicat că pârâtul îi ocupă terenul numit „Coasta Rusului” de aproximativ 4 ani. Martorul Borodi V., audiat de prima instanță, confirmă existența unor neînțelegeri dintre părți referitoare la stabilirea liniei de hotar dintre terenurile lor învecinate, neînțelegeri „apărute în urmă cu circa 4-5 ani”.
Martorul M. G., audiat de prima instanță, confirmă și el că între părți există probleme legate de stabilirea liniei de hotar.
Martorii audiați de prima instanță nu au perceput personal limitele suprafeței asupra căreia s-a întins posesia reclamantului anterior pretinsei tulburări și nici faptul posesiei pârâtului.
În apel, martorii audiați, respectiv H. M. și D. I., au arătat că doar terenul folosit de apelant a fost cosit de acesta. Martorii confirmă delimitarea terenurilor părților de semne vizibile, respectiv mușuroaie de pământ și pietre. Inclusiv martora M. Z., audiată prin comisie rogatorie, confirmă aceste semne vizibile.
Apoi martorul Șerba G., audiat în apel, a învederat faptul că a cosit terenul reclamantului intimat în anii 2012, 2013 și 2014, cunoscând că terenurile părților au fost delimitate prin pietre și țăruși, iar în 2013 „i s-a părut „că a cosit pe terenul reclamantului, o suprafață mai mică decât anul precedent, întrucât țărușii erau doborâți și nu se mai vedeau” . Același martor a relatat că în 2013 s-au pus din nou țăruși între cele două terenuri.
Așadar, raportat la cele menționate, reținerea de către prima instanță a faptului că acțiunea de tulburare prin cosirea ierbii a avut loc în primăvara anului 2014, apare ca fiind eronată, nesusținută de probe. Mai mult, martorul D. I. confirmă faptul că terenurile fâneață se cosesc de două ori pe an, o dată în lunile iunie-iulie și o dată toamna. Așadar probele administrate infirmă sub acest fapt, reținerile și interpretările eronate ale primei instanțe.
Insă, față de depozițiile martorilor și de înscrisurile de la dosar, inclusiv față de mărturisirea extrajudiciară cuprinsă în plângerea penală pe care a formulat-o, tribunalul apreciază că reclamantul intimat nu a dovedit existența condițiilor impuse de textul art. 949 Cod civil si art. 951 al. 1 Cod civil, respectiv că a fost deposedat de teren și că, de la pretinsa tulburare ori deposedare nu a trecut un an.
Cum însuși reclamantul intimat a susținut că de aproximativ 3-4 ani, pârâtul îi ocupă tot mai mult din teren, raportat și la cele reținute prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației ce atestă ca moment al începerii tulburării „în urmă cu 4 ani”, acțiunea posesorie a fost introdusă peste termenul de prescripție de un an de la data tulburării.
Față de cele menționate mai sus, în baza art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul declarat de apelantul Ș. P., împotriva sentinței civile nr. 2858/29.10.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o schimbă în tot în sensul că va respinge cererea formulată de reclamantul intimat T. L. V..
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, tribunalul îl va obliga pe reclamantul T. L. V. să-i plătească pârâtului apelant suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în primă instanță, dar și suma de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, justificate prin onorariul avocațial și taxa de timbru în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite apelul declarat de apelantul Ș. P., domiciliat în Călinești, nr.329, județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales în Sighetu Marmației, .. 1, împotriva sentinței civile nr. 2858/29.10.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamantul intimat T. L. V., domiciliat în localitatea Călinești, nr.187, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat T. R., în Sighetu Marmației, . . Ș. P.;
Obligă pe reclamantul T. L. V. să-i plătească pârâtului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în primă instanță;
Obligă pe intimatul T. L. V. să-i plătească apelatului Ș. P. suma de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată la data de 03.12.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. G. A.-A. S.-T. C. A.
Red.tehnored. G.B.
4ex. 05.02.2016
..02.2016
Judecător la fond: L. G. U.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 570/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
