Ordin de protecţie. Decizia nr. 298/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 298/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 298/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator-4204
DECIZIA CIVILĂ Nr. 298/A
Ședința publică din 26 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.-T.
Judecător B. G.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de apelantul T. V., domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 737 din 12.05.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 25.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 26.06.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 737/12.05.2015 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, sa fost admisă cererea formulată de către reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâtul T. V., privind emiterea unui ordin de protecție, dispunându-se obligarea pârâtului să păstreze o distanță de minim 100 m față de reclamantă, de reședința acesteia și a minorilor rezultați din căsătorie din loc. B., ., ., . și de locul de muncă al reclamantei, respectiv magazinul Profi din B., interzicerea pârâtului să ia contact cu reclamanta inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod, a fost stabilită provizoriu, respectiv pe durata ordinului de protecție, locuința minorilor T. Tony-G.-V., născut la data de 31.03.2002 și T. Federico-A., născut la data de 19.02.2005, la reședința mamei din loc. B., ., ., ., măsurile fiind dispuse pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data pronunțării.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta T. M. a completat rubricile formularului de cerere cu privire la emiterea unui ordin de protecție față de pârâtul T. V., respectiv obligarea pârâtului de a păstra față de ea și minorii T. Tony G. V. și T. Federico A. o distanță minimă determinată și, de asemenea, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința acestora și locul de muncă al reclamantei, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta ,precum și încredințarea și stabilirea reședinței minorilor la ea.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, la data de 03.05.2015, în jurul orei 13.30, pârâtul a început să-i reproșeze din nou că are o relație extraconjugală cu o altă persoană, pe care nu o cunoaște, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare, i-a rupt bluza și a început să o lovească peste tot corpul în prezența copiilor care au sărit să o apere. Pârâtul a plecat în magazie și a venit cu un topor ea reușind între timp să sune la părinții săi și la poliție. În data de 18.08.2013 în urma unei bătăi primite de la pârât a stat internată în spital 7 zile. Prezentă fiind, reclamanta își precizează cererea formulată ,solicitând ca pârâtul să nu se apropie de ea, să o lase în pace, pârâtul putând să-și vadă copiii oricând.
Pârâtul legal citat, depune întâmpinare prin care solicită respingerea cererii, ca vădit nefondată. Prezent fiind, pârâtul recunoaște că a lovit-o pe reclamantă ,,când a intrat în spital’’.
Analizând cererea, instanța a reținut că părțile sunt căsătorite, din căsătorie rezultând, așa cum reiese din certificatele de naștere, minorii T. Tony G. V. și T. Federico A..
Pe fondul unei stări conflictuale dintre părți, pârâtul a exercitat în mai multe rânduri acte de violență fizică asupra reclamantei, producându-i acesteia suferinte fizice. Conflictul a culminat la data de 03.05.2015 când reclamanta, în prezența organelor de poliție, a părăsit domiciliul conjugal împreună cu cei doi minori și s-a mutat temporar la părinții ei.
Reclamanta, prin cererea precizată, solicită instanței emiterea unui ordin de protecție și impunerea unor obligații și interdicții pârâtului, datorită exercitării de către acesta asupra ei a anumitor acte materiale de lovire și amenințare.
Potrivit art. 23 din Legea nr.217/2003, republicată, privind combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să dispună, cu caracter periodic, una sau mai multe măsuri. În conformitate cu art. 3 alin.1 din același act normativ, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Analizând dispozițiile Legii nr. 217/2003, instanța a reținut că emiterea unui ordin de protecție se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, poate fi: verbală, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare” (lit.a); psihologică, impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar (art. 4 lit. b); fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.
b) actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
c) actul este unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă stabilită prin prevederile art. 5 din Legea nr. 217/2003.
d) emiterea ordinului de protecție să vizeze înlăturarea stării de pericol în care se află persoana ce solicită aceasta.
În cauză aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, așa cum rezultă din prevederile articolului 23 din legea anterior evocată, măsura emiterii ordinului de protecție trebuie luată de instanță doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecție, din partea unui membru de familie, ceea ce presupune cu necesitate ca starea de pericol să persiste și în timpul judecății unei astfel de cereri, chiar dacă nu cu aceeași intensitate sau frecvență ca anterior, emiterea ordinului fiind tocmai în scopul înlăturării stării de pericol la care este supusă victima violenței. În speță starea de pericol în privința reclamantei s-a menținut și după data incidentului din 03.05.2015 ,precum și după data promovării prezentei cereri la instanță.
S-a reținut că în data de 06.05.2015 pârâtul s-a deplasat, împreună cu alte persoane, la locul de muncă al reclamantei fiind necesară intervenția organelor de poliție pentru a aplana conflictul, pârâtul fiind de altfel sancționat contravențional pentru manifestarea pe care a avut-o în acea zi așa cum reiese din adresa trimisă de către Poliția B..
Raportat la prevederile art. 4 lit. a și b, art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, s-a apreciat că în cauză s-a făcut dovada unei violențe verbale ori psihologice din partea pârâtului, în sensul legii evocate, adică aceea care să contureze existența unui pericol actual pentru valorile sociale ocrotite prin instituirea ordinului de protecție. Prevederile art. 23 se referă la înlăturarea stării de pericol, stare care persistă la momentul solicitării de emitere a ordinului de protecție, așadar pericolul este unul iminent.
Este adevărat că între părți există o situație conflictuală, materializată în anumite acte de agresiune verbală exercitate de pârât asupra reclamantei, de natura a impune emiterea unui ordin de protecție. De altfel a fost formulată de către pârât o acțiune de divorț (dos._ ) ,ceea ce arată că relațiile dintre părți sunt foarte tensionate și totodată destrămate.
Cele arătate de reclamantă sunt confirmate de pârât care a recunoscut că a exercitat acte de violență fizică asupra soției sale, fiind sancționat contravențional de organele de poliție așa cum reiese din adresele primite de la această instituție. Atitudinea pârâtului față de reclamantă, așa cum a fost dovedită, conturează pentru aceasta o stare de pericol și impune ca instanța să emită ordinul de protecție. Din interogatoriul luat părților se confirmă starea conflictuală în care acestea se găsesc.
Instanța a constatat că situatia de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, poate duce cu certitudine la concluzia că există posibilitatea reală ca reclamanta să fie supusă în continuare unor violențe domestice din partea pârâtului, urmarea comportamentului pârâtului fiind emiterea unor acte medicale pentru reclamantă, inclisiv un certificat medico-legal.
Instanța, față de susținerile părților și văzând actele depuse la dosarul cauzei și menționate mai sus, văzând prev. art. 23 și urm. Legea nr. 216/2003, republicată, a admis cererea și a emis un ordin de protecție pentru reclamantă, atrăgându-i atenția pârâtului asupra consecințelor încălcării măsurii de protecție de mai sus.
Cum minorii locuiesc cu mama lor și doresc în continuare să locuiască cu aceasta, s-a apreciat că se impune stabilirea provizorie a locuinței minorilor la reședința actuală a reclamantei din loc. B., ., .,., apartament închiriat de reclamantă.
Pe cale de consecință, având în vedere scopul pentru care a fost instituit prin lege ordinul de protecție, instanța, în temeiul art. 23 din Legea nr.217/2003, a admis cererea formulată, conform dispozitivului. Măsurile împotriva pârâtului au fost dispuse pe o durată de 4 luni de la data emiterii ordinului, în conformitate cu dispozițiile art.27 din Legea 217/2003, iar executarea se va face fără somație sau trecerea vreunui termen, impunându-se acest lucru datorită comportamentului pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal pârâtul T. V., solicitând prin motivele formulate prin memoriu separat, anularea sau schimbarea în totalitate a sentinței cu consecința respingerii cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică și că a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv a dreptului la apărare, fără o cercetare a fondului. În concret, apelantul a învederat că citarea sa a fost efectuată pentru primul termen de judecată cu mandat de aducere, că nu i s-a comunicat o citație pentru a-și pregăti apărarea, cu încălcarea art. 27 alin. 2 din Legea 217/2003, respectiv a art. 159 Cod procedură civilă, că din toate cererile în probațiune formulate i s-a admis doar cererea de audiere în calitate de martor a numitului T. I., că cererile de emitere adrese către poliție, respectiv conducerea magazinului Profi vizând obținerea înregistrării video din ziua incidentului, nu au fost încuviințate de către instanță.
Apelantul a recunoscut că în cursul anului 2013 i-a dat soției două palme în momentul în care soția amantului a venit să o bată pe aceasta pe fondul tensiunii astfel ivite, însă de atunci nu a mai fost violent fizic cu aceasta, a învederat că în general este o persoană calmă, că a fost provocat de soție, că minorii au fost mereu în grija sa, soția lipsind nejustificat din locuința comună, prima instanță neverificând condițiile de locuit ale reclamantei prin efectuarea unei anchete sociale.
Apelantul a mai arătat că incidentul din data de 03 mai 2015 nu justifică emiterea ordinului de protecție întrucât cererea prin care i-a solicitat soției să părăsească locuința a fost formulată în contextul în care a fost provocat de aceasta, că magazinul în care lucrează soția sa este prevăzut cu pază specializată, astfel că nu s-a deplasat în acea locație în data de 05.05.2015 cu intenția de a o agresa ci de a verifica de ce aceasta nu a dus copiii la școală, intimata făcând scandalul ce a presupus prezența organelor de poliție.
Apelantul a susținut că instituirea obligației de a păstra față de reclamantă sau de locul ei de muncă o distanță minimă de 100 m este imposibil de realizat întrucât astfel nu ar mai putea circula pe drumurile publice întrucât drumul național DN 18 în B. este la 30 m de Magazinul Profi, iar apartamentul la 50 m.
Apelantul a învederat că măsurile dispuse de prima instanță sunt rezultatul interpretării greșite a legii, că reclamanta l-a sunat ulterior emiterii ordinului și i-a cerut să se întâlnească pentru a-și lua din lucruri și pentru a discuta despre divorț. Apelantul a învederat că a fost sancționat contravențional în temeiul Legii 61/1991, iar nu pentru violențe fizice, iar reclamanta de aproximativ 5 ani are un amant.
În drept, apelantul s-a prevalat de dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.
La data de 17.06.2015, intimata T. M. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că probațiunea administrată în prima instanță a confirmat pretențiile sale, că apelantul a recunoscut că a avut un comportament violent și că dreptul la apărare al acestuia nu a fost încălcat întrucât a beneficiat de serviciile unui apărător și a depus chiar întâmpinare, hotărârea instanței de fond fiind una legală.
În apel, părțile nu au formulat cereri în probațiune.
Analizând apelul prin prisma dispozițiilor legale incidente și a probațiunii administrate în cauză, Tribunalul apreciază că acesta este întemeiat în parte pentru următoarele considerente:
Părțile s-au căsătorit la data de 14.01.2001, din căsătorie rezultând doi copii în prezent minori, T. Tony-G.-V., născut la data de 31.03.2002 și T. Federico-A., născut la data de 19.02.2005.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii depuse în copie la fila 50 dosar fond, T. V. a înregistrat pe rolul Judecătoriei V. de Sus cerere de divorț din culpa exclusivă a soției, cauza fiind în curs de soluționare.
Prin cererea introductivă de instanță ce face obiectul dosarului de față, reclamanta T. M. a arătat că la data de 03.05.2015 a fost amenințată cu moartea de către soțul său, T. V. pe fondul geloziei, că acesta a lovit-o în preznța copiilor, i-a rupt hainele și a adus un topor, motiv pentru care a solicitat sprijinul organelor de poliție. Acesta a mai arătat că, anterior, pârâtul s-a ascuns în portbagajul mașinii pentru a verifica dacă acesta merge la serviciu și că a dus-o înafara localității, în pasul P., cu intenția de a o omorî, însă s-a răzgândit și că la data de 18.08.2013 a fost internată în spital ca urmare a bătăilor primite de la soț. Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat emiterea ordinului de protecție conținând măsurile de obligare a pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă, față de copiii victimei, față de reședința acesteia și de locul său de muncă, respectiv încredințarea provizorie a minorilor.
În ceea ce privește criticile aduse sentinței atacate din perspectiva încălcării dreptului la apărare, respectiv a viciului de procedură de citare pentru primul termen de judecată, Tribunalul reține că apelul declarat nu este întemeiat.
Din analiza prevederilor art. 27 din Legea 217/2003 republicată, privind violența în familie, Tribunalul reține că procedura instituită pentru soluționarea unei cereri de emitere ordin de protecție se circumscrie dispozițiilor art. 159 Cod procedură civilă, cererea urmând a fi soluționată de urgență, instanța putând scurta termenele legale prevăzute de lege pentru îndeplinirea procedurii de citare sau de comunicare a actelor de procedură. De asemenea în caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecție chiar în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților.
Din cuprinsul rezoluției din data de 06.05.2015 (f. 17 dosar fond), reiese că prima instanță a dispus luarea măsurilor prevăzute de lege pentru buna desfășurare a judecății la primul termen de judecată fixat în cauză, dispunând desemnarea unui apărător din oficiu pentru pârât în temeiul art. 27 ind. 3 alin. 4 din Legea 271/2003.
La termenul de judecată stabilit în data de 07.05.2015, pârâtul T. V. a depus la dosarul cauzei întâmpinare față de cererea introductivă de instanță și a fost asistat de apărător ales, angajat la data de 06.05.2015, așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în împuternicirea avocațială de la fila 30 dosar fond.
Potrivit încheierii de ședință, la primul termen de judecată, apărătorul pârâtului a solicitat amânarea soluționării cauzei pentru pregătirea apărării întrucât a luat cunoștință de conținutul cererii abia la termenul de judecată stabilit, cererea fiind respinsă de instanță raportat la starea de fapt și la procedura specială de soluționare ce permite inclusiv soluționarea cererii fără prezența părților. Totodată, prima instanță a încuviințat cererile în probațiune formulate de părți vizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, interogatoriul reciproc, audierea de martori, respingând solicitarea pârâtului de audiere a agenților de poliție, respectiv de solicitare a înregistrării video de la Magazinul Profi, apreciind că acestea nu sunt utile cauzei. Instanța a lăsat cauza la a doua strigare și a limitat numărul martorilor solicitați de către reclamantă la unul pentru a asigura egalitatea de arme cu solicitările pârâtului. Instanța a acordat un nou termen de judecată la data de 12.05.2015.
În acest context, Tribunalul apreciază că prima instanță nu a încălcat normele de procedură special instituite pentru soluționarea unei astfel de cereri, că apelantul și-a exercitat efectiv dreptul la apărare prin formularea întâmpinării, prin propunerea de probe cât și prin intermediul serviciilor prestate de un apărător ales, iar probațiunea încuviințată a fost administrată cu respectarea principiilor privind dreptul la un proces echitabil, respectiv cu aplicarea directă a principiului egalității de arme, evident cu observarea specificului urgent al ordinului de protecție, care justifica administrarea unei probațiuni concludente dar mai sumare, astfel încât neefectuarea anchetei sociale nu era de natură a impieta asupra soluției în speță. În același sens nu era utilă audierea agenților de poliție ori solicitarea înregistrării video, Poliția orașului B. comunicând că s-a procedat la sancționarea contravențională a apelantului, aspect recunoscut de acesta.
Astfel, raportat la prevederile art. 175, art. 177 Cod procedură civilă, se apreciază că vătămarea invocată de apelant nu subzistă și nicidecum nu poate atrage anularea hotărârii primei instanțe, care nu a fost rezultatul unei interpretări greșite a legii, ci rezultatul aplicării normelor legale, situației de fapt rezultate în cauză.
Probațiunea administrată în fața instanței de fond a confirmat întrunirea cerințelor legale pentru emiterea ordinului de protecție. În accepțiunea actului normativ în baza căruia a fost soluționată cererea, respectiv a Legii nr. 217/2003, persoana vizată de actele de violență are „calitatea” de victimă. Potrivit art. 3 alin.1 din același act normativ, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a cerințelor legale ce justifică instituirea ordinului de protecție. Așa cum rezultă din prevederile articolului 23 din legea anterior evocată, măsura emiterii ordinului de protecție trebuie luată de instanță doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecție.
Cererea reclamantei de emitere a ordinului de protecție este întemeiată întrucât aceasta a făcut dovada faptului că ea este „victimă” a pârâtului în sensul legii, respectiv că în ceea ce o privește există o stare de pericol actuală ce justifică emiterea ordinului împotriva actualului soț. Pârâtul T. V. nu a administrat în apel probe care să conducă instanța la o altă concluzie.
Astfel, cei doi fii minori ai părților au confirmat că au asistat la acte de violență exercitate de pârât asupra reclamantei (minorul Tony susținând că de mai multe ori), chiar dacă apelantul are o conduită corespunzătoare în ceea ce îi privește. Copiii și-au exprimat dorința de a continua să locuiască împreună cu mama lor, astfel încât măsura dispusă de instanță în privința acestora este una care satisface la acest moment interesele celor doi minori.
Martorul V. V. a confirmat exercitarea repetată a actelor de violență de către pârât asupra reclamantei, pârâtul a recunoscut la interogatoriu că și-a agresat soția, când a intrat în spital, dar o singură dată, în urmă cu peste un an de zile, Poliția orașului B. a arătat că în data de 03.05.2015 și 06.05.2015 i s-a solicitat intervenția, constatând că se confirmă cele sesizate, iar pârâtul a fost sancționat contravențional, aspect de altfel recunoscut de acesta. Existența incidentului din 06.05.2015 a fost confirmată așadar de către Poliția Orașului B. pri adresa din data de 07.05.2015 (f. 43 dosar fond), în care s-a arătat că s-a dispus sancționarea contravențională a pârâtului în temeiul prevederilor Legii 61/1991 pentru scandalul provocat. S-a arătat totodată că, în cursul anului 2013, reclamanta a formulat plângere penală pentru agresiuni împotriva pârâtului, însă ulterior aceasta a retras-o.
Provocarea invocată de apelant nu justifică adoptarea unei conduite agresive fizic sau verbal față de soția sa, iar împrejurarea că a fost sancționat contravențional nu atrage inaplicabilitatea procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr. 217/2003, finalitatea sancțiunilor fiind diferită. De altfel, aparent prima sancțiune contravențională nu a reprezentat pentru pârât un avertisment suficient de sever, de vreme ce a provocat din nou scandal în data de 06.05.2015.
Tribunalul apreciază că măsurile dispune de către prima instanță prin sentința apelată se impun a fi menținute pentru durata dispusă.
În schimb, apelul declarat se constată a fi întemeiat în privința distanței pe care apelantul trebuie să o păstreze față de reclamantă, de reședința acesteia și de locul ei de muncă.
Apelantul a învederat că măsura primei instanței de instituire a unei distanțe minime de 100 m îl împiedică să se deplaseze liber prin localitatea de domiciliu raportat la topografia locului în care se situează Magazinul Profi, respectiv apartamentul în care are reședința reclamanta, învederând că nu are altă posibilitate de a circula pe drumurile publice din localitate.
Aceste împrejurări nu au fost contestate de către intimata beneficiară a măsurii de protecție prin întâmpinare și fac improbabilă executarea întocmai a dispozitivului hotărârii atacate.
Ca atare, se impune schimbarea sentinței apelate în sensul obligării pârâtului T. V. să păstreze o distanță de minim 50 metri față de reclamanta de reședința acesteia și a minorilor rezultați din căsătorie și de locul de muncă al reclamantei, apreciindu-se că și această distanță corespunde finalității măsurii dispuse.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de către T. V. va fi admis în parte, raportat la prevederile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, conform dispozitivului prezentei decizii, restul dispozițiilor primei instanțe urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de apelantul T. V., CNP_, domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 737 din 12.05.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă pe pârâtul T. V. să păstreze o distanță de minim 50 metri față de reclamanta T. M., de reședința acesteia și a minorilor rezultați din căsătorie, din localitatea B., . ., etaj 4, județul Maramureș și de locul de muncă al reclamantei respectiv magazinul Profi din B..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2015.
PreședinteJudecător Grefier
A.-A. S.-T. B. G. C. A.
concediu de odihnă,
semnează președintele completului
Red./dact. AST
30.06.2015
Judecător la fond: V. F. F.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
., județul Maramureș
.
Dosar nr._ cod operator-4204
COPIA MINUTEI DECIZIEI CIVILE NR. 298/A
DECIDE:
26.06.2015
Admite în parte apelul declarat de apelantul T. V., CNP_, domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 737 din 12.05.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă pe pârâtul T. V. să păstreze o distanță de minim 50 metri față de reclamanta T. M., de reședința acesteia și a minorilor rezultați din căsătorie, din localitatea B., . ., etaj 4, județul Maramureș și de locul de muncă al reclamantei respectiv magazinul Profi din B..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2015.
PREȘEDINTE,
ss. indescifrabil
Pentru
conformitate,
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
., județul Maramureș
.
Dosar nr._ cod operator-4204
CĂTRE
POLIȚIA ORAȘULUI B.
În ce privește soluționarea apelului declarat de apelantul T. V., domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 737 din 12.05.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
În temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea 217/2003, vă comunicăm alăturat dispozitivul deciziei civile nr. 298/A din data de 26.06.2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. T. A. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 292/2015. Tribunalul... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 302/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
