Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 232/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 232/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 232/A
Ședința publică din 22 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol este judecarea apelului formulat de apelantul R. M. I. domiciliat în Baia Sprie, ., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2450/6.04.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr. _, având ca obiect ordonanță președințială.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 999 raportat la art. 998 alin. 4 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2015, apoi pentru data de 22.05.2015 când a pronunțat prezenta hotărâre.
Tribunalul
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2450 pronunțată la data de 6 aprilie 2015 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de R. L. V. în contradictoriu cu R. M. I., s-a stabilit locuința minorei R. S. A. născută la data de 20.10.2008 la mamă, respectiv în Tăuții Măgherăuș . jud. Maramureș, a fost obligat pârâtul R. M. I. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei R. S. A. în sumă de 500 lei de la data de 25.02.2015 până la soluționarea pe fond a dosarului de divorț dintre părți.
Instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional R. M. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut faptul că potrivit certificatului de naștere minora R. S. A. este născută la data de 20.10.2008.
Conform înscrisului de la filele nr. 13-17 reclamanta-pârâtă a introdus o acțiune de drept comun la Judecătoria Baia M. ce are ca obiect și stabilirea domiciliul minorei.
Art. 496 cod civil statuează: „Copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-l și pe copil.”
Conform art. 919 Cod procedură civilă „instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilitatea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, și la folosirea locuinței familiei.”
Instanța a considerat întemeiată acțiunea reclamantei-pârâte și a respins cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, ca nefondată, interesul superior al copilului impunând ca domiciliul acestuia să fie stabilit la mamă, până la finalizarea procedurii de divorț între părți.
Potrivit declarațiilor martorilor relația dintre părinți față de fetiță, înainte de despărțirea în fapt, era una normală firească, de atașament, de educația și creșterea acesteia ocupându-se atât mama cât și tatăl acesteia.
Cu ocazia audierii în camera de consiliul instanța a constatat că minora este atașată de ambii părinți, aceasta neputând să conceapă că va trebui să locuiască doar cu un singur părinte.
Totuși, este în interesul minorei să locuiască în continuare cu reclamanta-pârâtă. Pe de o parte, minora este într-o stare emotivă precară, după cum reiese din raportul de anchetă psihosocială (fila nr. 34), dar și din declarațiile martorilor care au relevat faptul că minora urmează anumite ședințe cu un psiholog. Ori, se impune ca minora să se bucure de o anumită stabilitate, continuitate, schimbarea domiciliului acesteia putând să-i cauzeze noi traume.
Instanța de fond a mai reținut că fetița este bine îngrijită de mama acesteia, comportamentul ei fiind schimbat în bine, după cum reiese din declarația martorei P. M., ori a martorei L. F.. Acestea se coroborează chiar cu declarația martorei R. V., care a precizat că fetița „este bine”.
Mai mult, în adresa eliberată de instituția școlară unde fetița urmează cursurile școlare, se precizează că aceasta este „zâmbitoare, manifestând implicare în toate activitățile educative”.
Pe de altă parte, condițiile de locuit la adresa arătată de reclamanta-pârâtă sunt bune, după cum reiese din ancheta socială de la dosar, iar în cadrul procesului nu s-a demonstrat vreun impediment care să conducă la ideea că fetița nu s-ar putea dezvolta fizic ori psihic în mod corespunzător la acea adresă.
Totodată, instanța a avut în vedere și comportamentul total inadecvat al pârâtului-reclamant, manifestat în prezența minorei.
Din declarațiile martorilor a reieșit că acesta a avut un comportament violent verbal și fizic față de reclamanta-pârâtă în prezența minorei. Mai mult, instanța a arătat că are în vedere și faptul că pârâtul-reclamant a încercat să se sinucidă, prin spânzurare, în prezența minorei, care era în casă.
Chiar dacă s-ar accepta faptul că acest gest a fost făcut doar pentru a o speria pe reclamanta-pârâtă, după cum a precizat martora R. V., totuși acesta este unul foarte grav, săvârșirea acestui gest în prezența minorei, putând determina trauma minorei.
De altfel, reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul conjugal cu fetița, care și-a exprimat în mod clar intenția de a pleca cu mama sa, tot în urma unui scandal conjugal, pornit din inițiativa pârâtului-reclamant care a schimbat yala de la ușa locuinței, pentru a nu-i permite accesul reclamantei-pârâte.
Mai mult, s-a remarcat faptul că pârâtul-reclamant a încercat a încercat manipularea conducerii unității școlare, în sensul obținerii unei anumit răspuns la adresa acestuia, după cum reiese din adresa de la fila nr. 109 a dosarului.
Conform art. 524 Cod civil „are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, iar dispozițiile art. 525 din același act normativ statuează: „minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.
În conformitate cu prevederile art. 529 din Cod Civil: „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Față de starea de nevoie în care se găsește minora, dată fiind și vârsta acesteia, dar și adeverința de la fila nr. 64 a dosarului, s-a fixat o pensie de întreținere în favoarea minorei de 500 de lei, acesta urmând a fi plătită lunar de către pârâtul-reclamant.
Instanța a respins cererea de atribuire a folosinței, în mod exclusive, a locuinței familiale, apreciind că nu există nici un motiv pertinent pentru admiterea acesteia.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă, și respectarea condițiilor impuse de acest text de lege. Astfel, în favoarea reclamantei-pârâte există aparența de drept, urgența este dată de faptul că minora trebuie să aibă un domiciliul stabilit legal până la soluționarea pe fond a acțiunii, iar soluția dată nu influențează fondul procesului. Orice întârziere ar putea prejudicia interesul superior al minorei.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul-reclamant a fost obligat la plata sumei de 1020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel R. M. I., acesta solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de ordonanță prezidențială formulată de pârâtul-reclamant R. M. I., respectiv stabilirea cu titlu provizoriu a locuinței minorei R. S. A. născută în data de 21.10.2008 la tatăl reclamant R. M. I., până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia M. și obligarea pârâtei R. viorica să achite în favoarea minorei cu titlu provizoriu, până la soluționarea dosarului de divorț a unei pensii de întreținere începând cu data înregistrării cererii..
De asemenea, s-a solicitat atribuirea provizorie a beneficiului locuinței situate în Baia Sprie . reclamantului R. M. I. până la soluționarea definitivă a cererii de divorț, solicitându-se și respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de R. L. V..
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece s-a pronunțat cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004, astfel că s-a solicitat reanalizarea în baza art. 479 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 996 C.proc.civ a temeiurilor de fapt și a situației de fapt, în sentința atacată acestea fiind greșit reținute S-a mai arătat că evaluarea interesului superior al minorei nu s-a făcut într-un cadru legal potrivit art. 497 NCC în temeiul unei anchete psihosociale, inclusiv audierea copilului care nu s-a realizat în prezența unui psiholog, iar solicitarea de atribuire provizorie a folosinței locuinței s-a respins în mod greșit.
În prezentul dosar fiecare dintre părinți a solicitat stabilirea domiciliului copilului la domiciliul lor ca urmarea a despărțirii părinților din data de 20.02.2015.
Apelantul a arătat că instanța nu a verificat toate probele administrate în cauză, iar unele dintre acestea au fost greșit analizate. S-a susținut că părțile s-au despărțit în fapt în toamna anului 2014 moment până la care s-au gospodărit și au îngrijit împreună minora, dată de la care aceștia deși au locuit împreună copilul a rămas în grija tatălui care s-a ocupat singur de nevoile copilului, în sensul preparării hranei, asigurării asistenței medicale necesare problemelor fetiței și implicării în viața școlară și extrașcolară, la nevoie fiind ajutat de bunica paternă, copilul fiind neglijat de mama acesta fiind angajată într-o relație extraconjugală.
În mod greșit s-a reținut faptul că separarea de fapt a părților a intervenit doar în 20.02.2015 deși acesta a intervenit cu 5 luni anterior. Deși reclamanta a recunoscut la interogatoriu că separarea în fapt a intervenit la data de 20.02.2015, această probă trebuind să fie coroborată cu declarațiile martorilor R. V. și a evaluării psihologice a copilului.
Neglijarea copilului din toamna anului 2014 a dus la declanșarea unor probleme de natură psihologică a minorei cu consecințe fiziologice, pentru remedierea acestora apelantul, adoptând măsurile necesare.
Traumele cauzate pârâtului-reclamant care a suferit un șoc emoțional când a aflat de infidelitatea soției a fost în mod greșit analizate.
În privința schimbării locuinței copilului s-a arătat că acesta s-a realizat fără acordul reclamantului care s-a opus prin schimbarea yalei, solicitarea telefonică a intervenției poliției și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, împiedicarea fizică a reclamantei de a-și lua lucrurile copilului din locuința comună context în care părțile s-au agresat reciproc. Schimbarea locuinței copilului s-a datorat intenției reclamantei de a părăsi definitiv domiciliul conjugal.
Deși instanța a reținut faptul că reclamantul este o persoană care are un comportament violent fizic, s-a arătat c la data de 20.02.2015 reclamanta a spart ușa, a luat lucrurile sale personale și ale copilului, implicând nejustificat fetița în incidentul arătat.
Apelantul R. M. I. a arătat că minora ar avea condiții mai bune pentru locuit decât în actuala locuință a mamei. Reclamanta și fetița locuiesc și folosesc camera care este comună cu bucătăria, încăpere la care au acces toți membrii familiei.
De asemenea, instanța nu a avut în vedere împrejurarea de fapt potrivit căreia minora putea petrece mult timp în locuința bunicii materne, imobil care nu a fost verificat de reprezentanții autorității ce a întocmit ancheta socială. În concluzie, apelantul a arătat că minorei i se pot asigura condiții mai bune doar în locuința comună a părților, susținându-se că instanța nu a avut în vedere spațiul actual în care locuiește la acest moment copilul, precum și faptul că reclamanta nu are posibilitatea de a asigura stabilitatea locuinței copilului.
Sub un alt aspect s-a arătat că instanța nu a avut în vedere interesul copilului din perspectiva dreptului la educație și a părintelui implicat direct în activitățile școlare și extrașcolare a minorei până la separarea definitivă a părților cât și ulterior datei de 20.02.2015.
S-a susținut că doar tatăl s-a ocupat de creșterea și educarea copilului, doar tatăl implicându-se în activitățile școlare și extrașcolare în care a fost implicată fetița. Apelantul a mai invocat faptul că reclamanta a limitat dreptul copilului de a avea legături personale cu tatăl atât prin acțiuni directe cât și indirecte, făcând trimitere la incidentul dintre apelantul R. M. I. și fratele reclamantei.
Situația copilului a fost în mod greșit reținută menționându-se faptul că s-a schimbat în bine comportamentul copilului, însă a omis să analizeze situația medicală și evaluările copilului deși s-a constatat că fetița este într-o stare afectivă precară. Concluziile evaluării psihologice trebuiau avute în vedere de instanță, acesta omițând opiniile specialiștilor și dând eficiență probațiunii testimoniale.
Concluziile ce pot fi reținute sunt acelea că mama nu s-a preocupat de problemele minorei, iar constatările personale ale instanței nu putea să formeze convingerea că este în interesul superior al copilului stabilirea locuinței la tată, acesta fiind singurul părinte care și-a asumat constant responsabilitatea îngrijirii și ocrotirii copilului.
Apelantul a susținut că era necesară efectuarea unei anchete psihosociale, însă nu s-a realizat o astfel de anchetă, înscrisul depus la dosarul cauzei realizându-se nu în baza constatărilor de fapt ci a susținerilor părților și nu oferă suficiente date și elemente ale situației de fapt din teren.
De asemenea, nu a fost audiat copilul în prezența unui psiholog, astfel cum prevede art. 498 coroborat cu prevederile art. 264 C.civ., deoarece vârsta copilului este de 6 ani.
Sub un alt aspect s-a arătat că se impunea suplimentarea probatoriului cu martorii care nu au fost audiați în fața instanței de fond.
În fine sub un ultim aspect s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru admisibilitatea cererii de atribuire provizorie a beneficiului locuinței pârâtului-reclamant. S-a susținut că art. 919 C.proc.civ., instituie o prezumție de urgență recunoscută ca urmare a formulării cererii de chemare în judecată. Mai mult decât atât s-a dovedit în cauză că apelantul achită creditul de 1000 lei pentru a conserva imobilul, reclamanta refuzând să mai contribuie la suportarea acestor cheltuieli.
Pe de altă parte s-a arătat că s-a solicitat acordarea beneficiului locuinței deoarece apelantul a solicitat stabilirea domiciliului copilului la el.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 27 aprilie 2015, intimata R. L. V. a solicitat în esență respingerea apelului declarat, solicitând cheltuieli de judecată în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
R. L. V. și R. M. I. sunt căsătoriți din data de 20 septembrie 2004. Pe rolul Judecătoriei Baia M. se află dosarul nr._ având ca obiect divorț, cererea fiind formulată de reclamanta R. L. V.. Acest fapt a fost reținut de instanță din cuprinsul înscrisurilor aflate la filele 13-17 din dosarul Judecătoriei Baia M..
Obiectul prezentului dosar îl constituie solicitările ambelor părți (atât a reclamantei R. L. V. cât și a reclamantului-reconvențional R. M. I. de a se dispune stabilirea domiciliului copilului R. S. A. (fiecare părinte a solicitat stabilirea domiciliului la adresa la care locuiește) și stabilirea unei sume care să reprezinte contribuția celuilalt părinte la creșterea și educarea copilului.
Copia certificatului de naștere al copilului se află la fila 18 din dosarul Judecătoriei. Din acest înscris rezultă că părțile din prezenta cauză sunt părinții copilului născut la data de 20 octombrie 2008 în Baia M..
Reconvențional R. M. I. a solicitat și acordarea beneficiului locuinței până la rămânerea definitivă a hotărârii privind divorțul părților.
Din probele administrate se constată că părțile au locuit la aceeași adresă, respectiv în Baia Sprie ., până la data de 20 februarie 2015, când reclamanta R. L. V., împreună cu copilul R. S. A. au părăsit domiciliul comun, în prezent locuind în Baia Sprie ..
Neînțelegerile dintre părți, neînțelegeri care constituie motive de divorț nu vor fi analizate în prezenta cerere de ordonanță președințială care are ca și obiect solicitarea de a se stabili domiciliul copilului R. S. A. la unul dintre părinți, cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a cereri de desfacere a căsătoriei părților.
Tensiunile dintre părți au început anterior datei la care reclamanta R. L. V. a părăsit domiciliul conjugal. Astfel, din răspunsul la interogatoriul luat (răspunsul la întrebarea nr. 14-fila 55), instanța reține că din luna decembrie 2014, soții s-au „separat în toate”, motiv pentru care reclamanta R. L. V. a început să gătească doar pentru ea și copil, contribuind și la întreținerea gospodăriei.
De asemenea, din răspunsul la interogatoriul luat, instanța reține că soția a mai părăsit domiciliul conjugal în luna decembrie 2014 după un conflict violent, fiind agresată fizic de soțul său. În luna februarie 2015, reclamanta a părăsit locuința din Baia Sprie . deoarece soțul a schimbat yala de la ușa de la intrare și astfel, reclamantei nu i s-a mai permis accesul în locuință. Pentru a reuși să intre în casă, reclamanta-intimată a spart geamul de la ușa de la intrare.
Reținând această stare de fapt, instanța consideră că părăsirea domiciliului comun al soților s-a datorat și activității soțului. Nu se poate considera legitimă acțiunea apelantului care intenționând să interzică accesul reclamantei-intimate în locuință a înlocuit încuietoarea, în condițiile în care reclamanta locuia în respectivul imobil și nu i s-a permis să aibă acces nici la lucrurile personale.
Faptul că la acest incident a fost prezentă și S. A. nu poate fi considerată o faptă imputabilă reclamantei. Tot incidentul a fost generat de apelantul care a interzis total accesul reclamantei-intimate în locuința care reprezenta domiciliul conjugal constituind și locuința familiei, accesul în acesta neputând fi interzis.
Mai mult decât atât instanța reține că la dosarul cauzei a fost depus și certificatul medico-legal nr. 119/20.02.2015 din cuprinsul căruia rezultă că reclamanta-intimată s-a prezentat la examenul efectuat la ora 11.45 din data de 20.02.2015, constatându-se leziuni traumatice care s-au putut produce prin comprimare cu mâna și zgâriere. Acestea au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Prin memoriul de apel se recunoaște faptul că la data de 20.02.2015 între părți s-au produs și agresiuni fizice, apelantul susținând că acestea au fost reciproce, însă caracterul reciproc nu a fost dovedit prin nici un certificat medico-legal.
În ceea ce privește relațiile dintre copil și părinți, instanța constată că ambii părinți s-au ocupat de creșterea și educarea copilului. Apelantul a susținut în memoriul de apel că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că doar tatăl s-a ocupat de creșterea și educarea copilului. Această susținere nu va fi reținută de instanța de judecată. Din cuprinsului înscrisului aflat la fila 40 din dosarul Judecătoriei se constată că „tata se implică mult în viața școlară a fetiței (A.), o aduce la școală, participă la ședințele cu părinții, este un tată responsabil, iubitor. Ba mai mult, știu că o însoțește și la activitățile extrașcolare (dans, înot)”. Astfel din cuprinsul acestui înscris nu rezultă faptul că doar tatăl se implică în creșterea și educarea copilului, iar mama este indiferentă la aceste activități, instanța putând să rețină doar faptul că și tatăl se implică în creșterea și educarea copilului..
Pe de altă parte se constată că la fila 49 din dosarul Judecătoriei Baia M. se află declarația dată de aceeași persoană-învățătoarea G. I. care a arătat că A. S. „este un copil bine îngrijit, cu bune maniere, rezultat al grijei și creșterii la care contribuie mama (asistent medical). Este însoțită de mamă la venirea și plecarea de la școală, atunci când nu este în programul de la serviciu”. Din aceeași declarație se reține că S. A. este legată afectiv de mamă.
Faptul că reclamanta R. L. V. lucrează în schimburi, astfel că există și situații în care programul de muncă al mamei se suprapune peste programul copilului, astfel că acesta nu avea posibilitatea să o ducă pe S. A. la școală rezultă din adeverința eliberată de Spitalul Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. (f.51).
În concluzie, instanța consideră că simplul fapt că tatăl s-a implicat în creșterea și educarea copilului nu poate duce la concluzia că doar acesta s-a ocupat de S. A., probele administrate făcând dovada contrară.
Din raportul de evaluare psihologică din data de 12.02.2015 (f.34 din dosarul Judecătoriei), instanța reține că recomandările psihologului S. C. a fost de a se asigura un mediu familial securizant, constructiv stării afectiv-emoționale și intelectuale a copilului. Se constată că această recomandare este greu de pus în practică în condițiile în care soții sunt în plin proces de divorț, iar între părinți există o stare de tensiune și ambii părinți susțin că celălalt părinte folosește copilul pentru a obține diferite avantaje de la celălalt soț. În adeverința din data de 26.02.2015 se recomandă consilierea în paralel și a părinților.
S-a mai susținut că apelantul R. M. I. s-a opus schimbării domiciliului copilului prin faptul că a schimbat yala ușii de la intrare a solicitat intervenția organelor de poliție și ale DGASPC Maramureș și prin împiedicarea fizică a reclamantei de a lua lucrurile copilului din locuința comună.
Instanța consideră că toate aceste acțiuni ale apelantului au avut ca și scop interzicerea intimatei R. L. V. să aibă acces în locuința comună, acest fapt echivalând în fapt cu evacuarea unilaterală a soției din locuința familiei. Intenția nu a fost aceea de a interzice reclamantei să o ia pe fetiță din locuință deoarece din susținerile părților rezultă că yala a fost schimbată în perioada în care reclamanta a fost la școala la care învață copilul (răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu).
Astfel, nu se poate susține că toate aceste activități, interzicerea mamei de a intra în locuința familiei, agresarea fizică a acesteia a fost realizată doar pentru a se face dovada că tatăl se opune schimbării domiciliului copilului.
În privința condițiilor de locuit de care beneficiază reclamanta la acest moment, instanța apreciază că aceste condiții sunt suficiente pentru a asigura creșterea și educarea corespunzătoare a copilului S. A., având în vedere situația creată de cei 2 părinți ai copilului care au un comportament violent fizic și verbal chiar și în fața copilului.
Din ancheta socială efectuată în cauză nu rezultă faptul că locuința pe care o folosește intimata R. L. V., cu caracter provizoriu, împreună cu fiica sa și cu familia fratelui intimatei, nu asigură condițiile minime pentru locuit. Faptul că S. A. este supravegheată pentru o perioadă de timp în care mama se află la serviciu, de bunică nu poate duce la concluzia că se impune obligatoriu stabilirea domiciliului copilului la tată. Și tatăl este angajat, astfel că și situația acestuia este identică cu a intimatei, în perioada în care apelantul ar fi la serviciu, o altă persoană, probabil bunica paternă s-ar ocupa de supravegherea copilului.
În ceea ce privește interesul superior al copilului, invocat de apelant în susținerea apelului instanța consideră că prin pronunțarea soluției atacate Judecătoria a făcut în mod corect aplicarea acestui principiu. Se constată că art. 2 alin. 6 din Legea 272/2004 arată că „În determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educație si sănătate, de securitate si stabilitate si apartenența la o familie; b) opinia copilului, in funcție de vârsta si gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având in vedere, in mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potențialele situații de risc care pot interveni in viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează sa se ocupe de creșterea si îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relații de atașament.”
Având în vedere criteriile arătate, instanța consideră că prin stabilirea domiciliului cu caracter provizoriu la reclamanta-intimată sunt respectate atât nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație, sănătate a copilului, precum și istoricul copilului, capacitatea mamei de a se ocupa de creșterea și educarea copilului, precum și menținea relațiilor copilului cu persoanele față de care a dezvoltat relații de atașament.
Se constată chiar din declarația apelantului dată în fața instanței că a luat copilul a ieșit cu acesta în parc, aceste relații putând fi continuate și în viitor, copilul având nevoie să păstreze legătura cu ambii părinți față de aceștia fiind deopotrivă atașat.
Faptul că între apelant și cumnatul său-fratele intimatei R. L. V. a avut loc un incident la data de 16.03.2015 nu poate determina admiterea apelului și schimbarea domiciliului copilului de la mama la tată. Conflictul dintre aceștia nu poate fi analizat sau soluționat în prezenta cauză.
De asemenea instanța a avut în vedere și faptul că din probele administrate a rezultat faptul că S. A. a fost martora unui incident care a putut afecta psihicul copilului. Acest incident este acela în care apelantul a intenționat sau doar a simulat sinuciderea.
În privința susținerii că S. A. nu a fost audiată în prezența unui psiholog, faptul că nu s-a realizat raportul de anchetă psihosocială în prezenta cauză, instanța nu le va avea în vedere. Astfel, în cauză s-a realizat un raport de anchetă socială, astfel că simplul fapt că denumirea nu a fost acela menționat în art. 497 C.civ., nu poate duce la admiterea apelului. Pe de altă parte se constată că instanța în apel a respins solicitarea de a se dispune și efectua un nou raport de anchetă psihosocială.
În privința audierii copilului în prezența unui psiholog, instanța consideră că nici această solicitarea nu poate fi reținută, aspectele avute în vedere de instanța de judecată fiind menționate în încheierea din data de 20 mai 2015.
Instanța mai reține faptul că la acest moment copilul locuiește împreună cu mama, iar în dosarul având ca obiect divorț urmează să se dispună asupra solicitărilor părților de a se stabili domiciliul copilului S. A. la unul dintre părinți. Astfel soluția din prezentul dosar este una provizorie. Sub acest aspect se constată că S. A. a locuit împreună cu ambii părinți în Baia Sprie ., ulterior din data de 20 februarie 2015 s-a mutat în Baia Sprie . împreună cu mama, astfel că în lipsa unor elemente care să justifice modificarea (aspectele analizate anterior au fost considerate de instanță nefondate), cu titlu provizoriu a domiciliului copilului din nou în Baia Sprie ., solicitarea formulată nu are în vedere interesul superior al copilului.
Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța reține faptul că în privința solicitării de a se schimba sentința atacată în sensul stabilirii domiciliului copilului la domiciliul tatălui nu este fondată.
S-a mai criticat soluția instanței în ceea ce privește atribuirea beneficiului locuinței. Se constată că în privința acestei solicitări nu se poate reține condiția urgenței. Susținerea apelantului că prevederile art. 919 C.proc.civ., suplinește condiția urgenței nu poate fi reținută. Faptul că textul legal arătat menționează că se poate dispune în cadrul procedurii ordonanței președințiale asupra solicitării de atribuire a beneficiului locuinței nu duce la concluzia că nu trebuie îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 996 C.proc.civ..
Pe de altă parte se constată că reclamanta-intimată nu a solicitat beneficiul folosinței locuinței soților, iar la acest moment locuința este folosită doar de apelant. Simplul fapt că se achită ratele împrumutului bancar contractat de părți nu poate duce la modificarea sentinței atacate.
În privința cheltuielilor de judecată, având în vedere prevederile art. 453 C.proc.civ., constatând că apelul declarat urmează să fie respins, intimata fiind partea care a câștigat procesul, urmează a se dispune obligarea apelantului R. I. M. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei R. L. V.. Cheltuielile de judecată au fost dovedite cu chitanța nr.682/23.04.2015 (f.42).
Reținând considerentele anterior expuse, instanța în temeiul art. 480 C.proc.civ., urmează să respingă apelul declarat acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de R. M. I., domiciliat în Baia Sprie, ., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2450 pronunțată la data de 6 aprilie 2015 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Obligă apelantul R. M. I. să plătească intimatei R. L. V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă.
Pronunțată, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, azi, 22 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. Ț. P. M. B. S. A.
Red. /dact.M.B.P./20.02.2015
../22.06.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Pensie întreţinere. Decizia nr. 296/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
