Servitute. Decizia nr. 57/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 57/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.57/A
Ședința publică din 19.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. B.
JUDECĂTOR: S.-T. A.-A.
GREFIER: M. R.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către reclamanții G. I. jr. și G. I., ambii domiciliați în ./B, județul Maramureș, G. I. sen. și G. S., ambii domiciliați în ./A, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.1252 din data de 09.07.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect servitute.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 05.02.2015, 12.02.2015 și pentru azi, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1252 din data de 09.07.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-a respins excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâții I. T. și I. I.. S-a respins acțiunea civilă având ca obiect constituirea unei servituți de trecere, formulată de reclamanții G. I. sr., G. S., G. I. jr., G. I., în contradictoriu cu pârâții I. T., I. I., C. I., C. A., C. D., C. A. jr., C. T. jr., C. I., C. T. sr., C. M., G. A. și G. M.. Au fost obligați reclamanții să plătească, în solidar, pârâților I. T. și I. I. suma de 3940 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții G. I. sr., G. S., G. I. jr. și G. I., în contradictoriu cu pârâții I. T. și I. I., au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților să le permită trecerea peste terenul lor, la calea publică, pe calea cea mai scurtă, prin curtea lor, tot timpul anului, atât cu piciorul cât și cu mijloace de transport, respectiv atelaje și autovehicule, obligarea pârâților să își ridice gardul și poarta de acces dintre proprietățile lor, pe toată porțiunea de teren ce va fi stabilită de instanță ca fiind calea de trecere a lor, peste terenul pârâților, la calea publică, sau, în caz de refuz, să fie ei îndreptățiți a face aceste lucrări; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată, în esență, că sunt proprietarii extratabulari ai unor terenuri și case de locuit situate în M., la nr.962/A, la locul numit ,,Acasă-L. de Sus”, terenurile lor având caracter de loc înfundat. Pârâții le sunt vecini, fiind proprietarii terenului înscris în CF 5630 nr.top.5662/cz/1,5663/1,5663/1/2, calea cea mai scurtă de trecere de la terenurile lor la calea publică fiind prin curtea pârâților, astfel făcându-se trecerea de cca.70 de ani, până în anul 2005, când pârâții au formulat o acțiune prin care au solicitat să li se interzică să mai circule peste terenul lor, acțiunea fiind respinsă definitiv și irevocabil. Cu toate acestea, pârâții nu le permit trecerea peste terenul lor, la calea publică, deși, așa cum reiese din expertiza efectuată în dos.1356/2005 al Judecătoriei V. de Sus, terenurile lor au caracter de loc înfundat. Cum pârâții au un gard și o poartă între proprietăți, se impune desființarea acestora pe toată lungimea drumului de trecere, în caz de refuz solicitând a fi îndreptățiți ei să le desființeze.
În drept au fost indicate disp.art.616,617,630,634,1073,1077 C.civ.
Prin întâmpinarea depusă, pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamanților și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând că dreptul de trecere poate fi recunoscut numai unui proprietar, servitutea fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate, or reclamanții nu au calitatea de proprietari ai terenurilor pentru care solicită constituirea unei servituți de trecere. Pe fond, arată că reclamanții au mai multe posibilități de acces la terenurile lor, pe care le-au practicat până în prezent. Chiar aceștia afirmă că din 2005 nu au mai practicat drumul care se practica ocazional până la acea dată, bineînțeles cu acordul lor, terenul lor neavând caracter de loc înfundat. S-au mai judecat cu reclamanții în dos.nr.81/R/2006, iar acestora nu le-a fost recunoscut un drept de trecere.
La data de 16.01.2009, raportat la variantele pentru servitutea de trecere, propuse în lucrarea de expertiză, reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată, în calitate de pârâți, și a numiților C. A., C. I., C. T. jr., C. I., C. Toadre sr., C. M., G. A. și G. M. (f.62-63). Acești pârâți nu au formulat întâmpinare.
Reclamanții au formulat o nouă precizare de acțiune, arătând că solicită constituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâților I. T. și I. I., solicitând și a se dispune înscrierea în cartea funciară a servituții ce se va constitui, urmând a se dispune dezmembrarea suprafeței de teren afectată servituții constituite și înscrierea ei pe nr.top.ce vor rezulta din dezmembrare (f.18 vol.I)
La data de 21.12.2009, pârâții I. T. și I. I. au reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând că aceștia, nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenurile fond dominant, nu pot solicita o servitute de trecere pentru aceste terenuri. În dos. nr._ al Judecătoriei V. de Sus, prin Sentința civilă nr.2265/19.10.2006, definitivă prin Decizia civilă nr.269/R/04.04.2007 a Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea reclamanților de rândul 1, prin care aceștia au încercat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, fiind categoric că există serioase probleme privind dreptul de proprietate al reclamanților, atât în ce privește existența dreptului în condiții de opozabilitate, cât și în ceea ce privește întinderea posesiei.
Prin încheierea din data de 11.03.2010, pentru considerentele din aceasta, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâții I. T. și I. I..
Prin notele de ședință depuse de pârâții I. la data de 05.11.2012 s-a invocat puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr.85/A/07.04.2011 a Tribunalului Maramureș, din dos.nr._, definitivă prin decizia irevocabilă nr.3313/R/2011 din 29.09.2011 a Curții de Apel Cluj, raportat la aceste hotărâri constatându-se că terenurile reclamanților nu mai au caracter de loc înfundat. Dacă se va respinge excepția, solicită a se stabili traseul variantei II din lucrarea de expertiză propusă de expertul P. C. G..
Analizând acțiunea de față, prin prisma susținerilor părților, probatoriului administrat și dispozițiilor legale aplicabile în materie, prima instanță a constatat că cererea reclamanților nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au în posesie terenuri situate în loc.M., la locul numit ,,Acasă-L. de Sus”, învecinate nemijlocit unul cu altul, terenul reclamanților G. I. jr.și I. fiind învecinat nemijlocit cu terenul pârâților I. T. și I.. În lucrarea de expertiză întocmită de expert P. C. G., Anexa grafică nr.1, aceste loturi apar delimitate astfel: între reperii 5-6-7-8-5 terenul aflat în posesia reclamanților G. I. sr. și S., între reperii 1-2-3-4-1 terenul aflat în posesia reclamanților G. I. jr.și I., iar între reperii 2-15-16-17-18-19-20-21-22-27-3-2 terenul aflat în proprietatea pârâților I. T. și I..
Se afirmă că cele două terenuri aflate în posesia reclamanților au caracter de loc înfundat, astfel că, pentru a avea acces la calea publică, aceștia au solicitat constituirea unei servituți de trecere, în principal peste terenurile pârâților I., în varianta I propusă de expert în lucrarea de expertiză, în subsidiar în varianta II, peste terenurile celorlalți pârâți.
Art.616 și urm. C.civ.vechi, aplicabil speței de față, arată că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, trecerea trebuind făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis ca să iasă în drum, trebuind să se aleagă trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă celui pe al cărui loc urmează a fi deschisă trecerea.
Așa cum a reieșit și din expertiza întocmită în cauză, dar și din susținerile pârâților, ale martorilor audiați și cum a fost constatat de instanță la fața locului, terenurile reclamanților nu au caracter de loc înfundat, având ieșire la calea publică.
Astfel, prin Decizia civilă nr.85/A/07.04.2011 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dos.nr._ al acestei instanțe, irevocabilă prin Decizia civilă nr.3313/R/29.09.2011 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus instituirea unui drept de servitute de trecere, pe tot timpul anului, cu piciorul și mijloacele de transport, în favoarea terenului fond dominant proprietatea reclamantului G. G., în sarcina terenului fond aservit proprietatea pârâtului G. I. sr., reclamantul din dosarul de față, conform variantei I din lucrarea de expertiză întocmită de d-na expert M. V., pe traseul punctelor A-B-C, în lungime de 58 m și o suprafață afectată de 169 mp.
Terenul fond aservit din dosarul sus-menționat este același teren pentru care în cauza de față reclamantul G. I. sr. și soția acestuia, reclamanta G. S. au solicitat să se constituie o servitute de trecere peste terenurile proprietatea pârâților.
Stabilindu-se o servitute de trecere în favoarea numitului G. G., peste terenul reclamantului G. I., implicit se recunoaște și se stabilește că acesta are ieșire la calea publică.
De altfel, acest aspect a fost confirmat și de expertul din cauza de față, ing.P. C. G. care, prin completarea la raportul de expertiză depusă la dosarul cauzei la data de 06.09.2011 arată că în dos. nr._, având cuprinse și părțile din acest dosar și același obiect, s-a stabilit varianta de servitute de trecere care soluționează și actuala cauză, terenurile reclamanților nemaiavând caracter de loc înfundat (f.45).
Și instanța a constatat la fața locului că acea cale publică spre care a fost direcționată servitutea în favoarea terenului aflat în posesia numitului G. G. ,deși nu este pietruită sau asfaltată prezintă urme rămase ca urmare a practicării lui cu piciorul și cu diferite vehicule.
Raportat la cele două hotărâri mai sus-menționate, pârâții I. au invocat puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr.85/A/07.04.011, din dos._ al Tribunalului Maramureș, aceasta fiind respinsă de către instanță, decizia menționată nefiind pronunțată în contradictoriu și față de toți reclamanții din prezenta cauză, și nestatuând și cu privire la terenul deținut de reclamanții G. I. jr.și I..
Cărarea existentă între terenurile reclamanților, evidențiată în lucrarea de expertiză –Anexa nr.1- între reperii 1-4-5-8-1 merge la calea publică. Prin lărgirea corespunzătoare a acesteia, înspre terenurile reclamanților, de o parte și de alta, aceștia își pot construi ușor și un acces la calea publică pentru autovehicule, acest acces urmând a se face înspre calea publică spre care s-a stabilit servitutea de trecere în favoarea numitului G. G., peste terenul reclamantului G. I. sr., în dos.nr._ al Tribunalului Maramureș.
Varianta propusă de reclamanți, de stabilire a unei servituți de trecere prin curtea pârâților I., nu a fost primită de instanță având în vedere considerentele de mai sus, dar și următoarele aspecte:
Cei doi pârâți sunt proprietarii tabulari ai unei suprafețe de teren învecinată nemijlocit cu terenul aflat în posesia reclamanților G. I. jr.și I.. Pe acest teren au amplasată casa de locuit, construită încă din anul 1972, precum și anexele gospodărești. Între casă și o anexă gospodărească și cealaltă anexă gospodărească este o distanță medie de aprox.3, 14 m, în care este inclus și trotuarul de 1 m lățime de lângă casă. Prin stabilirea servituții de trecere în varianta I, propusă de reclamanți, întreaga curte a pârâților I. ar fi afectată, . urmând a se face direct pe drumul de servitute, trecerea cu autovehicule făcându-se la o distanță de cca.1 m de casă și 0,5 m de anexele gospodărești, ceea ce ar afecta în timp și structura de rezistență a construcțiilor. Mai mult, s-ar impune și demolarea unei anexe și parțial a acoperișului celei de-a doua anexe. Dincolo însă de aceste aspecte, ar fi afectată însăși calitatea vieții celor doi pârâți, întrucât întreaga lor gospodărie ar fi afectată servituții, așa cum s-a reținut și în Decizia civilă nr.85/A/2011 a Tribunalului Maramureș ,, stabilirea unui drum de trecere permanent prin curtea casei pârâților I. T. și I. I. ar fi o sarcină greu de suportat de aceștia, distrugându-le intimitatea gospodăriei”(f.30 vol.II).
Nici existența unui drum anterior, prin curtea celor doi pârâți, către proprietățile reclamanților, nu a fost dovedită. Astfel, din declarațiile martorilor G. S. și V. I., posesorii anteriori ai terenurilor reclamanților și pârâților I., reiese că pe terenul proprietatea celor doi pârâți nu a existat nici un drum de acces ,,nici în trecut, nici în prezent”, reclamantul G. având acces la drum ,,tot pe terenul lui la deal”, acesta ,,circula cu căruța prin livada lui”
Nu în ultimul rând, în interogatoriul administrat, pârâtul G. A., fratele reclamantului G. I. sr.a declarat că nu este de acord cu stabilirea unei servituți de trecere pentru reclamanți peste terenul aflat în posesia sa, aceștia ,,având drum”, pârâtul arătând astfel, indirect, că reclamanții au drum la calea publică, altul decât cel ce ar urma să treacă peste terenul lui, în varianta II propusă de expert.
Faptul că pârâții I. le-au permis reclamanților ca, ocazional, să folosească terenul său pentru a ajunge la propriile terenuri, nu le conferă acestora un drept de servitute (oricum, acțiunea a fost precizată ca fiind una în constituirea unei servituți de trecere și nu ca o acțiune confesorie de servitute).
Având în vedere aceste considerente fundamentate pe probatoriul administrat din care reiese că terenurile în favoarea cărora se solicită a se constitui o servitute de trecere, nu au caracter de loc înfundat, instanța a respins acțiunea reclamanților, cu consecința, firească, și a respins petitele subsidiare formulate.
Fiind căzuți în pretenții, în conf. cu disp.art.453(1) C.pr.c., reclamanții au fost obligați, în solidar, să plătească pârâților I. T. și I. I. suma de 3940 lei, cu titlu cheltuieli judiciare, din care 1500 lei reprezentând onorariu avocațial și 2440 cheltuieli de deplasare, justificate cf. documentelor depuse la dosarul cauzei (f.297-313). Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 26.06.2014 au formulat apel reclamanții G. I. sr., G. S., G. I. jr., G. I. solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii, asa cum a fost ea formulată si completată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate la fondul cauzei si in apel.
S-a arătat că apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 26 iunie 2014 vizează aspectul de neretinere in cuprinsul încheierii de ședința a solicitării reprezentantei reclamanților, av. Lauruc M., de a se reveni la expertul ing. P. C. in vederea completării Raportului de expertiza, in sensul de a răspunde punctual obiectiunilor formulate de av. Lauruc M. si depuse la dosarul cauzei la data de 22 noiembrie 2011. Această solicitare a fost exprimată și in scris prin Notele de ședința depuse pentru termenul din 26 iunie 2014, susținute si oral in fata instanței de fond. Solicitarea reprezentantei reclamanților a fost respinsa de către instanță, cu motivarea "noi de ce ne-am mai deplasat la fata locului", dar nelegal nu s-a reținut in încheierea de ședința. In ceea ce privește soluția instanței de fond, exprimata prin sentința civilă nr. 1252/09.07.2014, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantilor-apelanti, o apreciază ca nelegală. Solicită a se avea în vedere contradicția dintre constatările instanței la fata locului in sensul că: "Instanța identifică varianta 2 si constată ca pe aceasta variantă terenul reclamantului G. I. jr. nu are caracter de loc infundat in ceea ce privește accesul cu piciorul, existând o cărare mărginită de pomi fructiferi si la un moment dat de patru stâlpi de electricitate din beton." si concluzia exprimată prin hotararea apelată, ca terenul reclamantului G. I. jr. nu are caracter de loc infundat. Servitutea de trecere a fost solicitata pentru a fi exercitata si cu mijloace auto, autovehicule, nu doar cu piciorul - terenul cumpărat al reclamanților având caracterul de loc infundat pentru trecerea cu autovehicule.
S-a mai susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul ca expertul P. C. ar fi concluzionat ca terenurile reclamanților nu au caracter de loc infundat, sens in care apelanții solicită instanței de control judiciar a observa că în ultima Completare la Raportul de expertiza intocmit in cauza, cea depusa la termenul din 19.09.2013 expertul nu răspunde tuturor obiectiunilor apelanților la Raportul de expertiza, ci doar, parțial prin răspunsul dat la observațiile făcute de pârâtul Ivascu T..
In mod nelegal instanța de fond a reținut ca argument de fapt decizia civilă nr. 85/A/07.04.2011 a Tribunalului Maramureș, pronunțata in Dos. nr._ a Judecatoriei V. de Sus, reținând ca „Stabilindu-se o servitute de trecere in favoarea numitului G. G., peste terenul reclamantului G. I.(senior. n.a.), implicit se recunoaște si se stabilește că acesta are ieșire la calea publica” precum si constatarea instanței la fata locului că „acea cale publica spre care a fost directionata servitutea in favoarea terenului aflat in posesia numitului G. G., desi nu este pietruita sau asfaltata, prezinta urme a practicării lui cu piciorul si cu diferite vechicule”. Reținerea aceasta „implicit se recunoaște si se stabilește că acesta are acces la calea publică” nu poate fi opusă reclamanților G. I. jr. si G. I., care nu au fost parti in acel dosar, iar, pe de alta parte face abstracție de constatarea expertului ing. P. C. că varianta de trecere din expertiza ing. M. V. „nu a fost pusă in executare”.
Cu privire la reclamanții G. I. si G. I., ambii domiciliați
in M., nr. 962/B, precum si G. S., M., nr. 962/A Decizia nr.
85/A/2011 la care face referire instanța de fond, nu dispune nimic, expertiza ing. expert M. V. nu este opozabilă acestora, care nu au avut calitatea de părți partiin dosar nr._ - acesta fiind de altfel argumentul instanței pentru care a respins excepția autoritatii de lucru judecat - aspect față de care,motivarea instanței apare ca fiind contradictorie.
Apelanții au mai precizat că nu peste terenurile tuturor reclamanților s-a
stabilit o servitute de trecere, ci doar peste terenul reclamantului G. I. din M. nr. 962/A - si doar in favoarea lui G. G.. Expertiza ing. expert M. V., este superficială și incompletă în opinia apelanților. Analizând varianta din Anexa 1 a expertului M. V., prin prisma legendei aceleiași anexe nr. 1 - privind constituirea unei servituti peste terenul reclamantului Gajda I. din M., nr. 962/A, materializata prin punctele A-B-C -s-a putut observa cu ocazia deplasării la fata locului ca pct. "C" nu duce la o cale publica, ci se oprește pe o linie, despre care nu ne spune ce reprezintă acea linie -insa ea reprezintă gardul proprietății reclamantului G. I. din M., nr. 962/A. Expertiza ing. M. V. nu s-a pronunțat pentru ca nu i s-a solicitat sa se pronunțe, asupra situației de loc infundat a terenului aflat in folosința reclamantului G. I. din M., nr. 962/A, iar cu privire la terenul aflat in folosința lui G. I. si G. I. din M., nr. 962/B, aceștia nefiind parte in dosarul cu nr._, este evident ca nu s-au făcut astfel de verificări.
Apelanții arată că au solicitat inca din anul 2011 expertul ing. P. C. sa verifice daca este posibilă ținând cont de faptul ca pct "C" se oprește pe prundul râului V. o varianta in care, pornind de la varianta expertei M. V., pe punctele A-B-C sa o continue pana la o cale publică, ceea ce, până in prezent nu este, identificând totodată si proprietarii terenurilor asupra cărora ar urma sa se exercite, in continuare servitutea. Pentru a pronunța hotărârea apelată, instanța de fond retine, de asemenea eronat, în opinia apelanților, faptul că "Nici existenta unui drum anterior, prin curtea celor doi pârâți către proprietățile reclamanților, nu a fost dovedita", dând eficiență declarației martorilor: V. I., care locuiește la o distanta de 3 km fata de aceștia și G. S. - declarație neancorată in timp si spațiu și ignorând cu desăvârșire declarațiile martorilor: B. V. si H. T., precum si faptul ca la data de 13 aprilie 2005 în dosar nr. 81/R/2006 al Judecătoriei V. de Sus, pârâții I. au formulat în calitate de reclamanți o acțiune în instanță prin care au solicitat a fi obligați reclamanții G. să nu mai circule prin curtea pârâților I. Taoder și I. I. și pe terenul proprietatea acestora, dosar care în apel, la Tribunalul Maramureș a fost înregistrat sub dosar nr._, fiind pronunțată Decizia civilă nr. 289/A din 6.10.2006 prin care acțiunea soților I. T. și I. I. a fost respinsă, iar prin decizia civilă nr. 364/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, recursul acestora a fost respins.
Apelanții au precizat că nu a fost solicitată și nu se solicită o servitute de trecere în favoarea terenului pe care este amplasată casa din M., nr. 962/A, teren dobândit de reclamantul G. I. sr. prin moștenire de la părinți (delimitata de către expert P. C. intre punctele 9-10-11-12-13-14) ci se solicită stabilirea servituții de trecere în favoarea terenurilor proprietate extratabulară a reclamanților ce a fost cumpărată de aceștia și care au caracter de loc înfundat. Aceste terenuri au fost cumpărate dupa cum urmează: la data de 20 mai 1986 prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare de la V. I. și V. I. ( N. C.) - 32 ari si la data de 2 iunie 1986 prin înscrisul sub semnătură privată „contract de vânzare-cumpărate de la C. I. și C. V.”) - 32 ari – de către reclamanții G. I. și G. S..
Din acest teren G. I. și G. S. au vândut ulterior o suprafață de 15 ari reclamanților G. I. jr. și G. I. („contract de vânzare-cumpărare” datat 2 iunie 1986), care în anul 1989 și-au edificat o casă de locuit pe acest teren și o suprafață de 15 ari pârâților I. T. și I. I. („Contract de vânzare-cumparare” datat 2 iunie 1986). Prin urmare, afirmația pârâților I. T. și I. I. (reiterata si prin Notele de ședința depuse la termenul din 26 iunie ac.) CA – „in realitate suprafețele respective formează un singur corp funciar pe care partea litiganta G. I. sr l-a primit moștenire de la părinții săi conform folosinței actuale”, este falsă în opinia lor. Dimpotrivă cele două suprafețe de teren cumpărate de reclamanții G. I. sr și G. S. din care ulterior au vândut o suprafață de teren reclamanților G. I. jr. și G. I. și o suprafață de teren pârâților I. Taodr și I. I., au făcut parte din același trup de teren, fiind cumpărat de la doi frați V. I. (născută C.) și fratele acesteia C. I.. Este esențial de reținut și de avut în vedere mențiunea din contractul de vânzare-cumpărare datat 20 mai 1989 respectiv: "Menționam ca spre miazăzi ramane ulița de 4 m ..."
Raportat la această mențiune din contractul prin care reclamanții G. I. și G. S. au cumpărat terenul care a format un singur trup de teren este evident că atunci când la rândul lor au vândut părți din acest teren, parte și pârâților I. T. și I. I. aceștia nu a vândut decât ceea ce au cumpărat, nu au putut să vândă decât ceea ce la rândul lor au cumpărat.
Este evident în opinia apelanților abuzul de drept al pârâților I. de a monta porți, a construi gardul și a amplasa o anexă gospodărească cu scopul de a împiedica accesul reclamanților pe drumul de acces pe care l-au practicat și pe care l-au folosit de la data cumpărării terenului și care a fost folosit și la data când a fost construită casa reclamantului G. I. jr. și G. I.. Prin urmare crearea situației de loc înfundat pentru . de G. I. și G. I. este urmare abuzului de drept al pârâților I..
Dacă se vizualizează Anexa grafica nr. 3 care materializează Varianta I pentru servitutea de trecere solicitata se poate observa faptul că, casa nu se interpune intre cele 2 anexe gospodărești, prin urmare nici trotuarul casei.
In ceea ce privește Varianta a II-a din expertiza ing. P. C., inițiala, cat si cea modificata din ultima Completare a Raportului de expertiza, apreciază ca instanța nu poate sa acorde aceasta varianta, motivat de faptul ca expertul include cărarea de picioare de 0,80 m in traseul servitutii de trecere - fara a tine cont de faptul ca, pe aceasta cărare de picioare sunt amplasați cei 4 stâlpi de înalta tensiune din beton (nu din lemn) fapt ce face imposibil de practicat acest traseu potrivit schiței intocmite de către expert.
Traseul servitutii de trecere se oprește in casa reclamanților G. I. senior si G. S., « Spațiul util» de sub șura reclamantului nu este inclus pe schița traseului de trecere din aceasta varianta, se face vorbire doar in partea scrisa a ultimei Completări a Raportului de expertiza, fara ca acest «spațiu util» sa fie măsurat de către expert sub aspectul lățimii necesare constituirii unei servituri de trecere si a înălțimii acestui spațiu - care, asa cum a putut constata si instanța cu ocazia deplasării la fata locului, nu este apt pentru a fi practicat ca servitute de trecere de către reclamanții G. I. junior si G. I..
Intimații I. T. și I. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat a se respinge apelul declarat.
Intimații au arătat cu privire la apelul îndreptat împotriva încheierii din 26.06.2014 că avocatul apelanților a expus anumite opinii cu privire la expertiza judiciară atât în ansamblu cât și față de completările ulterioare, însă din punct de vedere procedural acesta nu a formulat cereri noi în probațiune. Prima instanță a dat dovadă de multă permisivitate în ceea ce privește probațiunea, administrând în speță toate probele solicitate de reclamanții G. sub durata a 5 ani de proces.
S-a mai arătat că din audierea ca martori a proprietarilor anteriori ai terenului în litigiu și anume V. I. (vânzătoarea către G. I. sr) și G. S. (vânzătorul către pârâții I.) rezultă indubitabil în opinia intimaților, că niciodată nu a existat o servitute de trecere peste curtea pârâților I. și că reclamanții G. își foloseau propriul teren pentru a ieși la calea publică cu orice mijloace de transport prin accesul delimitat între punctele 12-13 din anexa grafică 1 a expertizei P. și că dacă s-a trecut ocazional prin curtea pârâților Ivascu acest fapt s-a întâmplat numai și numai cu acordul acestora.
Prin interogatoriul luat reclamantului G. I. sr (întrebarea 10) cât și prin interogatoriul luat fratelui acestuia G. A. (întrebarea nr. 4) aceștia au recunoscut că parcelele de teren delimitate prin punctele 9-10-11-12-13-14 și respectiv 5-14-9-32-5 din anexa grafică 1 a expertizei P. au format un singur trup de teren pe care l-au primit „zestre” de la părinții acestora și că între ei au făcut un partaj frățesc de folosință conform situației actuale.
În cursul deplasării la fața locului din 23.06.2014 judecătorul de fond a constatat că servitutea de trecere statuată prin decizia civilă definitivă nr. 85/A/2011 pe aliniamentul A-B-C a expertizei efectuată de expert M. V. duce la un teren riveran râului V. cu o anumită lățime și care prezintă urmele unui drum practicat anterior care permite accesul cu piciorul și cu autovehicule. Tot cu ocazia deplasării la fața locului judecătorul de fond a constatat că varianta de drum prin curtea pârâților I. ar trece foarte aproape de casa acestora și ar presupune desființarea șopronului și a unei părți din acoperișul anexei gospodărești a acestora.
În fapt, terenurile deținute de reclamanții G. I. sr și G. I. jr. nu sunt locuri înfundate în sensul dispozițiilor art. 616 cod civil 1864. Pe de altă parte, dacă există un aparent disconfort de folosința acesta se datorează exclusiv conduitei reclamanților, aceștia având ieșire la calea publică prin punctele 12-13 din anexa grafică 1 a expertizei efectuat de expert P. C. iar o servitute pe terenul lor fiind posibil de amenajat pe toată lungimea terenurilor care în fapt alcătuiesc un singur corp.
Intimații C. I., C. B., C. D., C. A. jr., C. T. jr., C. I., C. T. sr. și C. M. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefondat și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată, întrucât instanța de fond a administrat toate probele cerute de apelanți. De asemenea, au solicitat respingerea apelului îndreptat împotriva încheierii din 26.06.2014 deoarece au fost consemnate în mod complet toate susținerile părților litigante întocmai cum au fost susținute în fața instanței.
Analizând apelul formulat, Tribunalul reține următoarele:
În ce privește împrejurarea că în cuprinsul încheierii de ședință din data de 26.06.2014 nu s-ar fi reținut solicitarea avocatului reclamanților de completare a raportului de expertiză, se constată că această critică nu reprezintă un veritabil motiv de schimbare ori anulare a respectivei hotărâri, în contextul în care dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, reclamanții aveau posibilitatea (de care au și uzat) de a solicita direct instanței de apel să dispună o atare completare a lucrării de specialitate. Pe cale de consecință, reținând că însăși instanța de apel a apreciat inutilă administrarea probațiunii suplimentare, apelul promovat împotriva încheierii de ședință din data de 26.06.2014 va fi respins.
Contrar susținerilor apelanților, hotărârea primei instanțe nu cuprinde concluzii eronate și nici contradictorii. Locul înfundat este acel fond care nu are nicio ieșire la calea publică, ipoteză care se desprinde din analiza prevederilor art. 616 Cod procedură civilă 1865. Jurisprudențial noțiunea de loc înfundat a primit însă o interpretare extensivă, apreciindu-se că păstrează caracter de loc înfundat și fondul care are o ieșire la calea publică, dar aceasta prezintă inconveniente grave și poate fi chiar periculos de exercitat. Însă nu este loc înfundat fondul ce are o ieșire la calea publică, amenajabilă prin efectuarea unor cheltuieli.
Distincția între caracterul de loc înfundat din perspectiva mijloacelor auto și cel de loc înfundat inclusiv pentru trecerea pedestră este în speță artificială, deoarece fondurile deținute de apelanți se pretează unei amenajări, pe traseul cărării identificate la fața locului.
Întrucât reclamanții au investit prima instanță cu o acțiune în stabilirea servituții de trecere, iar nu cu o acțiune confesorie de servitute, este lipsit de relevanță că anterior reclamanții au practicat o cale de acces prin curtea pârâților I., cu consimțământul acestora.
În cazul stabilirii servituții, distinct de verificarea cadrului procesual activ și pasiv, se impune a se determina probator însăși situația premisă, și anume caracterul de loc înfundat al fondului al cărui proprietar pretinde constituirea acestui dezmembrământ, abia ulterior urmând a se stabili, în sensul legii, calea cea mai scurtă și mai puțin împovărătoare de acces la drumul public.
Determinarea caracterului de loc înfundat se realizează prin coroborarea unui ansamblul probator faptic, dar și cu observarea situației juridice a fondului; din această perspectivă, trebuie să se țină seama pe de o parte de elementele naturale, obiective, dar și de împrejurarea că, în speță, urmare a litigiului derulat în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus, fondul nu are caracter de loc înfundat. Astfel, este adevărat că prin raportul de expertiză tehnică inițial, depus pentru termenul de judecată din data de 17.06.2009 expertul P. C. G. a arătat că terenul deținut extratabular de reclamanții G. I. jr. și G. I. respectiv cel deținut de reclamanții G. I. sr și G. S. au caracter de loc înfundat -aliniament 5-6-7-8-5- pentru accesul cu mijloace auto, având ieșire la calea publică (drumul comunal) doar pedestru. Prin decizia civilă nr. 85/A din 7.04.2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3313/R/2011 din 29.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a instituit un drept de servitute de trecere în favoarea terenului fond dominant proprietatea reclamantului din acel proces, G. G. și în sarcina terenului – fond aservit proprietatea lui G. I. sr. conform variantei I din lucrarea de expertiză efectuată de expert M. V. în respectivul dosar. După cum se poate observa din reprezentarea grafică a situației din teren (f.180 dosar nr._ – vol. I) pentru varianta de traseu A-B-C, dispusă de instanță, punctul C era configurat la limita prundar râul V., ieșirea realizându-se la drumul de câmp de pe prundarul acestui râu. Împrejurarea că nu s-a pus în executare drumul de acces stabilit între punctele A-B-C din schița din raportul de expertiză din dosarul nr._ nu este de natură a conferi caracter de loc înfundat fondurilor deținute de reclamanți.
Cât timp peste terenul deținut de G. I. sr. și soția acestuia, G. S., s-a stabilit o servitute de trecere în favoarea unui alt deținător de teren din zonă, cale de acces deopotrivă limitrofă terenului deținut de G. I. jr. și soția G. I., este evident că terenurile reclamanților nu au caracter de loc înfundat, aspect pe care l-a confirmat și expertul P. C. G., prin completarea la raportul de expertiză depusă în data de 6.09.2011. Corespunde realității că decizia civilă nr. 85/A/07.04.2011 a Tribunalului Maramureș nu a statuat cu privire la terenul deținut de reclamanții G. I. jr. și G. I. și nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamantele G. I. și G. S., dar după cum s-a relevat, cărarea ce delimitează terenurile deținute de reclamanți duce la calea publică (prundarul râului V.) și este facil amenajabilă de către aceștia prin lărgire, fără a afecta terenuri deținute de terți. Astfel, conform procesului verbal întocmit cu ocazia deplasării primei instanțe la fața locului s-a constatat că terenul riveran râului V. nu este amenajat ca drum, dar are o lățime care ar permite accesul cu piciorul și vehicule și se observă urme rămase ca urmare a practicării lui. Prin grevarea terenului pârâților I. cu un drept de servitute în favoarea reclamanților întreaga curte a casei acestora ar fi afectată aproape în exclusivitate practicării respectivului dezmembrământ; prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S. M. s-a arătat că un drum de trecere cu mijloace de transport, atelaje și autovehicule, peste curtea pârâților este imposibil de realizat. Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă 1865, apelul se va respinge ca nefondat. În temeiul prevederilor art. 298 raportat la art. 274 Cod procedură civilă 1865, apelanții, în solidar, vor fi obligați să achite intimaților I. T. și I. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la fila 801 dosar. Instanța va respinge cererea intimaților C. I., C. B., C. D., C. A. jr. C. T. jr. C. I., C. T. sr, C. M. de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, dovada efectuării acestora fiind depusă la dosar după reținerea cauzei spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții G. I. jr. și G. I., ambii domiciliați în M. nr. 962B, județul Maramureș, G. I. sr. și G. S., ambii domiciliați în M. nr. 962A, județul Maramureș, împotriva încheierii de ședință din 26.06.2014 și a sentinței civile nr. 1252 din 09.07.2014, ambele pronunțate de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ .
Obligă pe apelanți, în solidar, să achite intimaților I. T. și I. I., domiciliați în M. nr. 942, județul Maramureș, suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată. Respinge cererea intimaților C. I., C. B., C. D., domiciliați în M. nr. 962, județul Maramureș, C. A. jr. domiciliat în M. nr. 962/C, județul Maramureș, C. T. jr., C. I., C. T. sr, C. M., cu domiciliul în M. nr. 966, județul Maramureș, de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. S.-T. A.-A. R. M.
RED: STA/3.04.2015
Tehnored:AS/21.03.2015 18 ex
Judecător la fond: F. V. F.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
