Pretenţii. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 5144/182/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 161/A
Ședința publică din data de 9 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Judecător: S. - T. A. A.
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul M. B. M., cu sediul în B. M., .. 37, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr._ din 19 noiembrie 2014, pronunțate de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale au avut loc la data de 26 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 9 aprilie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 19 noiembrie 2014, pronunțate de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta L. N. R., în contradictoriu cu pârâtul M. B. M., care a fost obligat să plătească reclamantei suma de 3.044,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se reține că, reclamanta L. N. R. pretinde suma de 3.044,50, compusă din suma achitată cu titlu de taxe judiciare de timbru achitate la fond și în recurs, în cuantum total de 64,50 lei, astfel cum a rezultat din chitanțele depuse la dosarul cauzei (f. 23-24) și din suma achitată cu titlu de onorariu avocat, în cuantum de 500,00 lei la fond, pentru d-na av. S. M. (f. 21-22) și în cuantum de 2.840,00 lei în recurs, pentru dl. av. N. Țâgârlaș C. (f. 19-20).
Instanța a constatat că efectivitatea cheltuielilor de judecată a fost dovedită, iar necesitatea lor nu este discutabilă, reclamanta achitând sumele reținute cu titlu de taxă judiciară de timbru și de onorariu avocat.
Nu are relevanță respingerea cererii reclamantei de către prima instanță, câtă vreme acesteia i-a fost admis recursul declarat împotriva sentinței de respingere, chiar și numai în parte, câtă vreme cererea asupra căreia purta interesul reclamantei, în principal, a fost admisă, pârâtul căzând în pretenții.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, aplicabile în raport de data la care a început procesul în care s-au efectuat cheltuielile de judecată, solicitate prin cererea aici analizată:
Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Pârâtul nu a indicat motive concrete ce ar putea determina micșorarea onorariilor plătite de reclamantă avocaților săi, iar instanța, neidentificând astfel de motive, constată caracterul rezonabil al acestora, în raport de actele și lucrările efectuate de aceștia, dar și din împrejurarea că soluția instanței fondului, de respingere a cererii ce era esențială pentru reclamantă, nu a fost confirmată de instanța de control judiciar, împrejurare ce relevă atât complexitatea, cât și dificultatea cauzei.
Sintetizând, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită să i se acorde cheltuielile de judecată efectuate în Dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pârâtul fiind în culpă procesuală și, astfel, ținut să răspundă pentru fapta de a determina efectuarea de către reclamantă a acestor cheltuieli.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat și în prezentul proces la plata sumei de 200,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, pârâtul nefiind în situația de exonerare a sa de la aceste cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. B. M., prin Primar care a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii de valoare redusă și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se arată că în recurs în dosarul nr._ s-a admis acțiunea doar în parte și nu în totalitate, iar instanța avea posibilitatea de a cenzura onorariul. Trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză determinat de elemente ca: complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Tribunalul din oficiu a ridicat excepția tardivității formulării apelului.
Cu privire la excepție se rețin următoarele:
Promovarea în termen a căii de atac este o cerință legală ce trebuie verificată în prealabil analizării temeiniciei criticilor formulate cu privire la hotărârea judecătorească. Excepția tardivității are caracter de ordine publică, putând fi invocată și din oficiu.
Potrivit dispozițiilor art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă „Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. „, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
Conform art. 163 alin. 5 Cod procedură civilă, procesul-verbal privind comunicarea actelor de procedură face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, inclusiv în ceea ce privește data comunicării. În speță, data comunicării sentinței apelate este 04 decembrie 2014 (fila 54 dosarul de fond), iar data formulării apelului, ce a fost trimis prin fax este la 7 ianuarie 2015.
Apelul a fost depus, prin fax, la registratura instanței la data de 7 ianuarie 2015, cu depășirea termenului de 30 zile, astfel că se consideră excepția invocată de instanță întemeiată.
Față de cele de mai sus în temeiul dispozițiilor art. 468 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă se va admite excepția tardivității apelului, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă să se respingă apelul declarat și de a se menține în tot sentința atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 451 Noul Cod de procedură civilă apelanta va fi obligată la 1240 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv apelului declarat de M. B. M., reprezentat prin Primar, în contra sentinței civile nr._ din data de 19 noiembrie 2014, pronunțate de Judecătoria B. M., județul Maramureș.
Obligă la plata sumei de 1240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2015.
Președinte Judecător Grefier
P. G. S. - T. A. B. M.
Red. P.G./10.04.2015
Dact. B.M./10.04.2015
Ex. 4, .
Judecător fond: S. E. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 155/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 157/2015. Tribunalul... → |
|---|








