Servitute. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 74/224/2013
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 170/A
Ședința publică din 15.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ț. D.
JUDECĂTOR: W. D.
GREFIER: O. V.
Pe rol este soluționarea cererii de apel formulată de către apelanții Orza V. și O. A. domiciliați în Bîrsana nr. 1235, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1036 din 07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect servitute, prestație tabulară, obligația de a face.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 01.04.2015, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015, iar apoi la termenul de azi.
Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1036/07.11.2013, pronunțată de către Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă introdusă de reclamanții O. V. și O. A. în contradictoriu cu pârâții M. M., Țârău M., B. G. și B. Floarea prin care au solicitat stabilirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților M. M. și Țârău M., înscris în CF Strâmtura nr._, nr. topo. 280, obligarea pârâților să înlăture de pe drumul de acces „vranița și poarta” și înscrierea dreptului de servitute de trecere în evidențele de carte funciară. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 2.400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 29.01.2013 în dos. nr._ al Judecătoriei Dragomirești reclamanții O. V. și O. A. au chemat în judecată pârâții M. M., Țârău M., B. G. și B. Floarea, solicitând stabilirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților M. M. și Țârău M. înscris în CF Strâmtura nr._ (vechi 4276), nr. top. 280; obligarea pârâților să înlăture de pe drumul de acces „vranița și poarta”, iar în caz de refuz să fie autorizați ei să efectueze aceasta pe cheltuiala pârâților, precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în evidențele de carte funciară.
În fapt, reclamanții au arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului situat în localitatea Strâmtura, nr. 380, în suprafață de 1.230 mp, înscris în CF Strâmtura nr. 673, nr. top. 259 și CF Strâmtura, nr. 1086, nr. top. 260 care are caracter de loc înfundat datorită pârâților B. G. și B. F., care în anul 1997 le-au blocat calea de acces prin montarea unei vranițe și a unei porți și nu le-au mai permis accesul la imobilul proprietatea lor.
Menționează că s-au mai judecat cu pârâții în dosarul nr. 432/1997 al Judecătoriei Dragomirești, care s-a finalizat prin respingerea acțiunii lor prin sentința civilă nr. 1244/24.05.2000 dată în dosarul nr. 1378/2000 al Curții de Apel Cluj, pe motiv că pârâții nu erau proprietari tabulari.
Ulterior, pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, motiv pentru care reclamanții au promovat o nouă acțiune, în dosarul nr. 83/ 224/2011, care le-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 578/04.10.2011.
Pârâții B. au înstrăinat terenul numiților M. M. și Mintău G., care între timp a decedat, moștenitoarele acestuia fiind pârâtele Mintău M. și Țârău M..
Prin sentința civilă nr. 332/19.06.2012 pronunțată în dosarul nr. 228/ 224/2012 s-a respins din nou acțiunea reclamanților, însă problema căii lor de acces pe care susțin că au folosit-o timp de peste 30 de ani cu acordul pârâților și al antecesorilor lor, a rămas nerezolvată deoarece terenul lor are caracter de loc înfundat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 775 și urm. Cod civil, 1075 și urm. Cod procedură civilă, art. 22 din Legea nr. 7/1996.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea înscrisurilor, interogatoriul pârâților, efectuarea de expertiză, atașarea dosarelor nr. 432/1997,_ si_ ale Judecatoriei D..
A fost apreciată valoarea terenului în litigiu la 8.000 lei.
S-au anexat cererii copiile hotărârilor pronunțate între părți.
Cererea a fost legal timbrată cu chitanța depusă la fila 10 din dosar.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece terenul reclamanților nu are caracter de loc înfundat.
S-au invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 432/1997,_ și nr. 254/224/ 2009 ale Judecătoriei Dragomirești, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. G. și B. F. deoarece aceștia nu sunt nici proprietarii, nici posesorii terenului asupra căruia reclamanții solicită constituirea unei servituți de trecere.
Au solicitat ca instanța să pună în vedere reclamanților să indice temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere, pentru a-și putea face apărare.
În drept, s-au invocat dispozițiile legale menționate și art. 115 și 274 Cod procedură civilă.
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probelor cu martori, înscrisuri, expertiză, interogatoriu, precum și atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Dragomirești.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâți.
Se arată că excepția autorității de lucru judecat este nefondată deoarece procesele anterioare dintre părți nu au fost soluționate pe fond, ci au fost soluționate pe excepții.
Se precizează că pârâții B. G. și B. F. au fost chemați în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, considerând că aceștia se află efectiv în folosința terenului pentru care se solicită constituirea unei servituți de trecere, motiv pentru care au solicitat respingerea excepției lipsei calității lor procesuale pasive.
Precizează temeiul de drept al acțiunii pe dispozițiile art. 755 și urm. noul cod civil pentru primul capăt de cerere și art. 1528 din noul Cod civil pentru cel de-al doilea capăt de cerere. S-au anexat extrase CF actualizate.
S-a dispus atașarea dosarelor nr. 432/1997, nr._ și nr. 228/ 224/2012 ale Judecătoriei Dragomirești.
Prin încheierea din data de 06.06.2013 s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. Gheorghe și B. F. și s-a încuviințat proba cu expertiza topografică, fiind desemnat în urma tragerii la sorți dl. expert M. M.. S-a depus raportul de expertiză tehnică judiciară.
La termenul din data de 31.10.2013 pârâții au arătat că între expertiza din acest dosar și expertiza din dosarul atașat există neconcordanțe, însă nu au solicitat completarea raportului de expertiză sau o nouă expertiză, însă au solicitat suplimentarea probatoriului cu martori și cu deplasarea instanței la fața locului, probe care au fost respinse de instanță.
S-a amânat pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise.
D. pârâții au depus concluzii scrise în care au arătat că își mențin poziția exprimată în întâmpinare și în ședința publică din data de 31.10.2013. Solicită respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, raportat la probele administrate: expertiza și a răspunsului reclamanților la interogatoriul luat în ședința din data de 31.10.2013, din care rezultă că terenul în litigiu nu are caracter de loc înfundat.
Mai solicită ca instanța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, conform notei de cheltuieli depusă în ședința publică din data de 31.10.2013.
Analizând întreg ansamblul probator, prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:
Instanța este investită în acest dosar cu acțiunea civilă prin care reclamanții O. V. și O. A. au chemat în judecată pârâții M. Mariana, Țârău M., B. G. și B. F. pentru stabilirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților M. M. și Țârău M., înscris în CF Strâmtura nr._ (vechi 4276), nr. top. 280; obligarea pârâților să înlăture de pe drumul de acces „vranița și poarta”, iar în caz de refuz să fie autorizați ei să efectueze aceasta pe cheltuiala pârâților, precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în evidențele CF.
Chiar dacă reclamantul a invocat în drept dispozițiile art. 755 și urm. din noul Cod Civil, unde sunt reglementate la modul general servituțile, art. 617 și următoarele din noul Cod Civil reglementează servitutea de trecere, în cadrul Capitolului III care se referă la limitele juridice ale dreptului de proprietate privată.
Însă, raportat la dispozițiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 care prevăd că dispozițiile art. 602-625 din Codul Civil nu se aplică situațiilor născute după intrarea în vigoare a Codului civil și la faptul că situația dintre părți s-a schimbat în anul 1997, prin închiderea accesului reclamanților din partea pârâților Botizan, aspect necontestat de niciuna dintre acestea, instanța apreciază că în cazul de față sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, art. 616 și urm.
Art. 616 prevede că „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului său…”.
Proprietarul fondului dominant poate introduce acțiunea confesorie numai împotriva proprietarului fondului aservit, întrucât prin aceasta acțiune se urmărește recunoașterea unui drept real de servitute, in același sens statuând si instanța supremă într-o decizie de speță (I.C.C.J. - Secția Civilă și de proprietate intelectuală, dec. nr. 4081/17.05.2005).
Din extrasele de carte funciară depuse la dosar și din raportul de expertiză, rezultă că reclamantul O. V. este proprietar tabular al suprafeței de 439 mp înscrisă în CF Strâmtura, nr._ (vechi 673), nr. top. 259 și al suprafeței de 791 mp înscrisă în CF Strâmtura, nr._ (vechi 1086), nr. top. 260, iar extrasul CF de la f. 38 și din raportul de expertiză de la f. 69, rezultă că pârâtele M. M. și Țârău M., sunt proprietarele suprafeței de 752 mp înscrisă în CF Strâmtura nr._ (vechi 4276), nr. top. 280, 281.
Pârâții B. G. și B. F. sunt părinții pârâtei Mintău M., căreia i-au transmis dreptul de proprietate prin contractul de întreținere autentic nr. 3512/18.10.1997 al BNP U. M.. În extrasul CF din 08.02.2011 din dosarul atașat nr._ este trecut dreptul de uzufruct viager al pârâtei B. F., însă în extrasul din 2013 nu a mai fost trecut. Reclamanții au precizat în răspunsul la întâmpinare formulat că B. Gheorghe și B. F. au fost chemați în acest proces doar pentru opozabilitatea hotărârii, astfel că instanța a respins excepția lipsei calității lor procesuale pasive.
Analizând dosarul nr. 432/1997, instanța a constatat că inițial s-a admis acțiunea având ca obiect servitute de trecere promovată de O. V. și O. A. împotriva pârâților B. G. și B. F., prin sentința civilă nr. 170/13.04.1999, care a fost menținută prin decizia civilă nr. 1183/A din dosarul nr. 2976/1999 al Tribunalului Maramureș, prin respingerea apelurilor părților.
Însă, prin decizia civilă nr. 1244/2000 din dosarul nr. 1378/2000 al Curții de Apel Cluj s-a casat decizia Tribunalului Maramureș și rejudecând din nou cauza, s-a schimbat sentința civilă nr. 170/13.04.1999 din dosarul nr. 432/ 1997 al Judecătoriei Dragomirești, în sensul că s-a respins acțiunea reclamanților O. împotriva pârâților B. pentru constatarea dobândirii de către reclamanți a dreptului de servitute de trecere, pe terenul din Strâmtura aflat pe nr. top. 280, obligarea pârâților la înlăturarea vraniței și a celorlalte obstacole.
Chiar dacă au existat aceste judecăți pe fond între părți, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, raportat la extrasele CF actualizate depuse de părți, din care rezultă că situația tabulară pe baza căreia s-au pronunțat acele hotărâri s-a schimbat: reclamantul O. V. și-a înscris dreptul de proprietate în anul 2001, așa cum rezultă din extrasele CF de la f. 36,37, iar pentru pârâtele chemate în judecată M. M. și Țârău M., ultima modificare s-a făcut în anul 2012, care au moștenit în urma decesului proprietarului tabular M. G..
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că terenul aparținând reclamantului O. V. nu are caracter de loc înfundat, ci are acces la calea publică pe latura 8-9, care este comună cu drumul public, reclamanții având acces direct la drumul județean. Deci nu sunt îndeplinite condițiile esențiale prevăzute de art. 616 Cod Civil pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect servitute de trecere care se referă la caracterul de loc înfundat al terenului proprietatea reclamantului, care nu are nicio ieșire la calea publică.
De altfel, în ședința publică din data de 31.10.2013, reclamantul a arătat personal că nu contestă raportul de expertiză, are acces la calea publică, însă dorește să treacă doar pe terenul pârâtelor M. M. și Țârău Mariana, însă pentru limitarea dreptului de proprietate al acestora trebuie să existe condiții prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul de față, astfel că instanța a respins ca nefondată acțiunea.
Cu privire la celelalte două capete de cerere accesorii privind obligația de a face, respectiv de înlăturare a obstacolelor montate în calea reclamanților pentru ca aceștia să aibă acces la drumul public pe proprietatea pârâtelor și înscrierea dreptului de servitute de trecere în cartea funciară, după principiul „accesorium sequitur principalum”, prin respingerea capătului principal de cerere, s-au respins și acestea două ca nefondate.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, este obligată să suporte cheltuielile de judecată.
În speță s-a dovedit cu chitanțele depuse la dosar și bonurile de . că pârâții au suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 2.400 lei reprezentând onorariul avocațial și drumurile făcute de acesta de la Sighetu-Marmației la Judecătoria Dragomirești, fără a mai pune la socoteală drumurile pârâților la sediul avocatului sau demersurile făcute de avocat pentru studierea dosarului, pregătirea apărării, redactarea și susținerea întâmpinării. Este evident că aceste cheltuieli au fost suportate de către pârâte și nu este corect ca acestea să nu și le recupereze în urma respingerii acțiunii reclamanților.
Împotriva sentinței civile nr. 1036/07.11.2013, reclamanții O. V. și O. A. au declarat, în termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, apel - fila 11 - iar prin motivele de apel formulate, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1036/07.11.2013 și admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată și susținută în fața primei instanțe, cu obligarea pârâților la cheltuieli de judecată la fond și în apel.
În memoriul de apel, apelanții - reclamanți au arătat că în ceea ce privește servitutea de trecerea solicitată de reclamanți au mai avut loc litigii.
În dosarul nr. 432/1997 a fost admisă acțiunea reclamanților, constatându-se caracterul de loc înfundat al terenului aflat în folosința acestora. Soluția a fost menținută în apel, pentru ca, în calea de atac a recursului, să se dispună respingerea acțiunii, motivându-se faptul că reclamanții nu au făcut dovada calității de proprietari ai terenului fond dominant.
Apelanții – reclamanți învederează că starea de fapt privind caracterul de loc înfundat al terenului, devenit între timp proprietatea reclamantului O. V., nu s-a schimbat, reclamanții-apelanți neavând alt acces la calea publică decât peste terenul proprietatea pârâtelor de rândul 1 și 2.
Apelanții-reclamanți afirmă în memoriul de apel că, spre punctele 8-9 din expertiză, accesul nu este posibil, terenul proprietatea apelanților-reclamanți fiind întretăiat de terenul proprietatea vecinului B. I..
Apelanții-reclamanți afirmă că accesul peste terenul proprietatea pârâtelor este practicat de zeci de ani, potrivit înțelegerii avute cu antecesorii acestora filele 36-37 din dosarul tribunalului.
Cererea de apel este legal timbrată conform art. 11 din Legea nr. 146/ 997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare – filele 15-16 din dosar.
Intimatele pârâte M. M. și Târău M. au depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților reclamanți la cheltuieli de judecată în apel – filele 56-57 din dosar.
Apelanții-reclamanți au depus la dosar și răspuns la întâmpinare - fila 64.
Intimații B. F. și B. G. nu au depus întâmpinare.
Intimatul B. G., prezent în fața instanței de apel la termenul de judecată din data de 01.04.2015, a arătat că solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 500 lei reprezentând cheltuieli de deplasare la instanță, specificând faptul că s-a deplasat cu mașina din Strâmtura în Baia M., însă nu a depus înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de transport solicitate.
În probațiune, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. 2 și art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, în etapa apelului au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii: B. V., P. D., propuși de către apelanți și V. Florea și P. M., propuși de către intimate.
Analizând sentința civilă nr. 1036/07.11.2013, pronunțată de către Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ /2010, pe baza motivelor de apel formulate, având în vedere dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 616 Cod civil 1864, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Pe baza dispozițiilor art. 616 Cod civil 1864, doctrina face distincție între următoarele sintagme: drept legal de trecere, servitute legală de trecere stricto sensu, servitute legală de trecere lato sensu și servitute de trecere stabilită prin fapta omului. Dreptul legal de trecere, conceput ca o limită legală stabilită în interes privat o restrângere a dreptului de proprietate stabilită prin lege și nu prin fapta omului, adică prin convenție, semnifică servitutea legală de trecere lată sensu și se înfățișează, mai întâi, sub forma dreptului potestativ de a cere recunoașterea servituții. Acest drept se naște în momentul în care un teren devine înfundat. Apoi, dreptul legal de trecere înfățișează servitutea legală de trecere stricto sensu, adică servitutea de trecere propru-zisă care se stabilește, inclusiv sub aspectul locului și întinderii acestuia, doar în măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra locului înfundat. Servitutea legală de trecere nu se confundă cu servitutea de trecere stabilită prin fapta omului, adică prin convenție.
Dreptul de a cere stabilirea servituții legale de trecere constă în dreptul proprietarului unui teren care devine loc înfundat de a cere stabilirea servituții legale de trecere stricto sensu. Dacă nu se poate obține acordul proprietarului locului vecin, proprietarul locului înfundat are dreptul să ceară instanței judecătorești să stabilească ea servitutea legală de trecere stricto sensu, inclusiv sub aspectul locului și a întinderii acestuia.
Servitutea de trecere în favoarea locurilor înfundate este stabilită prin însuși textul legii: art. 616 Cod civil 1864 și deci instanța trebuie să verifice dacă locul este înfundat și dacă înfundarea este de așa natură încât să justifice dobândirea servituții. Prin loc înfundat trebuie înțeles nu numai acel loc care nu are nicio ieșire la calea publică dar și acela care are o ieșire insuficientă pentru a face posibilă exploatarea.
În aplicarea art. 616 Cod civil 1864 se are în vedere nu numai imposibilitatea absolută de ieșire la calea publică, dar și cazurile în care ieșirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
În aplicarea art. 616 Cod civil 1864 trebuie analizat dacă ieșirea prezintă inconveniente, gravitatea inconvenientelor și incomodităților.
Potrivit art. 617 Cod civil 1864 „trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum”.
În toate situațiile, trebuie avute în vedere planurile terenurilor învecinate, pe baza unei expertize tehnice judiciare, care să stabilească care era calea cea mai scurtă dar și mai puțin păgubitoare, fiind însă necesar să fie introduse în proces toate părțile implicate.
Din dispozițiile art. 616 și art. 634 Cod civil 1864 rezultă că la constituirea acestui drept de servitute trebuie să se aleagă trecerea prin locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit.
În speță, din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar M. I., rezultă în mod cert faptul că terenul apelanților-reclamanți nu are caracter de loc înfundat. Terenul apelanților - reclamanți are ieșire directă la drumul public, în planul de situație anexa grafică 2 a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar inginer M. I. fiind evidențiată această ieșire la drumul public prin punctele 8-9 – file 71, 73 din dosarul judecătoriei.
Coroborând ansamblul materialului probator administrat în fața primei instanțe, precum și în etapa apelului, expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie cu depozițiile martorilor audiați, rezultă că sunt nefondate criticile formulate prin memoriul de apel.
Martorii B. V., P. D., V. F. și P. M. au descris în instanță drumul de acces la calea publică evidențiat în raportul de expertiză - anexa grafică 2 - prin punctele 8-9. Martorii B. V. și P. Dumitru, propuși de către apelanți, au insistat în a descrie o porțiune de drum pe care apelanții o au deschisă de pe terenul apelanților la drumul public ca fiind un loc mlăștinos și impracticabil în sezonul ploios, însă chiar și acești martori propuși de apelanți au arătat că din porțiunea mlăștinoasă în sezonul ploios se iese pe un drum „pe unde poate trece și tancul”, un drum pietruit, unde sunt și case și se iese în șoseaua principală, adică pe drumul național care face legătura B. - Sighetu Marmației. Martorul B. V., propus de apelant, a arătat că porțiunea mlăștinoasă la care s-a referit ar putea fi amenajată prin ridicarea terenului și drenaj.
Martorul P. D. a arătat că apelanții mai au în afară de drumul solicitat, prin curtea pârâților, și o altă ieșire la drumul public, prin ulița Todorenilor, dar pe acolo în anumite perioade ale anului nu se poate circula deoarece era mlaștină, în afară de perioadele când e secetă și iarna când îngheață. Martorul a relatat că pe ulița Todorenilor, porțiunea care se transformă în mlaștină diferă ca întindere în funcție de cum este vremea și dacă plouă mai mult. Ulița Todorenilor e scurtă, pe aceasta locuind vreo 5 familii.
Martorul P. D., propus de apelanți a arătat că drumul din ulița Todorenilor s-ar putea amenaja astfel încât să nu mai fie mlaștină.
Martorul V. F. a arătat că în capătul uliței Todorenilor sunt multe terenuri. De la acele terenuri mai este o porțiune de aproximativ 50-60 până în 100 de metri stradă lată până în drumul public, drumul principal din sus de Consiliul Local, în curbă înspre B., pe drumul național Sighetu Marmației - B.. Martorul V. F. a relatat faptul că toți cei care au teren în capătul uliței Todorenilor ies pe acolo în drumul public.
Martorul P. M. a relatat că în urmă cu aproximativ trei ani a luat în arendă de la apelant un teren și a transportat recolta de pe terenul arendat pe un drum care iese „în drumul țării” pe lângă casa fostului primar, pe care martorul V. F. o localizează pe ulița Todorenilor, pe drumul descris anterior.
Martorul P. M. a arătat că, atunci când a transportat recolta de pe terenul arendat de la O. V. nu a trebuit să treacă prin curtea niciunui vecin. Nu a avut probleme cu transportul recoltei de pe terenul arendat de la apelanți, nu a trecut prin nicio mlaștină, pe nici un teren mlăștinos și a ieșit „în drumul țării” fără nicio problemă.
Din ansamblul materialului probator administrat atât în fața primei instanțe cât și etapa apelului, rezultă că terenul apelanților nu este loc înfundat, apelanții având ieșire la calea publică. Împrejurarea că această ieșire presupune parcurgerea unei distanțe mai mari decât pe drumul care trece prin curtea pârâților sau că în anotimpul ploios prezintă unele dificultăți afirmate doar în apel și doar de martorii propuși de apelanți, care au arătat însă și că dificultățile pot fi surmontate prin amenajarea acelei porțiuni de drum afectată din cauza ploilor, nu este de natură a duce la concluzia dovedirii acțiunii formulate de către apelanții reclamanți.
În ședința publică din 31.10.2013, punându-se în discuție raportul de expertiză, reclamantul a afirmat că dorește drum doar peste terenul pârâtei M. M. – fila 82 din dosarul judecătoriei.
Împrejurarea că preferă apelanții drumul solicitat, evidențiat în raportul de expertiză prin varianta nr. 2, motivată de obișnuința practicării acestui drum în trecut cu acordul – afirmat doar – al antecesorilor pârâților, precum și faptul că drumul preferat este mai scurt și mai comod decât ieșirea pe care apelanții o au la calea publică, nu sunt de natură să dovedească îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a putea fi admisă acțiunea civilă formulată de către apelanții – reclamanți.
În motivele de apel apelanții reclamanți au mai susținut și că starea de fapt privind caracterul de loc înfundat al terenului a fost reținută în dosarul nr. 432/1997 și nu s-a schimbat între timp.
Cu privire la această susținere, trebuie reținut că ea nu se constituie într-o critică întemeiată a sentinței atacate. Sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 432/1997 nu a fost menținută de instanța de control judiciar. Prin decizia civilă nr. 1244/24.05.2000, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1378/2000 a fost admis recursul pârâților B. G. și B. Floare împotriva deciziei civile nr. 1183/A/22.10.1999, ce a fost casată în parte și rejudecând din nou cauza Curtea de Apel Cluj a admis apelul pârâților Botizan G. și B. F. împotriva sentinței civile nr. 170/13.04.1999, pronunțată de către Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. 432/1997, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanții O. V. și O. A. împotriva pârâților B. G. și B. Floare pentru constatarea dobândirii de către reclamanți a dreptului de servitute de trecere pe terenul situat în Strâmtura, identificat sub nr. topo. 280 și obligarea pârâților pentru înlăturarea vraniței și a celorlalte obstacole de pe traseul servituții – filele 4-6 din dosarul primei instanțe. Prin urmare, sentința pronunțată în dosarul nr. 432/1997, invocată în apel, nu mai poate produce efecte, apelanții nu pot invoca efectul pozitiv al acestei sentințe și modalitatea în care au fost dezlegate acolo aspecte litigioase din raporturile dintre părți.
Raportat la considerentele ce preced, constatând că starea de fapt reținută de către prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, tribunalul în baza art. 296 teza I Cod procedură civilă 1865 va respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1036/07.11.2013 a Judecătoriei Dragomirești pe care o va păstra ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, apelanții vor fi obligați la plata către intimatele M. M. și Țârău M. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar.
Cererea intimatului B. G. de obligare a apelanților la cheltuieli de judecată în apel va fi respinsă, deoarece intimatul B. G. nu a dovedit cuantumul, realitatea și efectivitatea cheltuielilor de judecată pretinse, nedepunând la dosar nici un înscris doveditor, al cheltuielilor de transport solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanții O. V. și O. A., domiciliați în Bârsana, nr. 1235, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1036/07.11.2013, pronunțate de către Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe apelanți la plata către intimatele M. M. și Țârău M. domiciliate în Sighetu Marmației, .. .. Maramureș a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Respinge cererea formulată de către intimatul B. G. de obligare a intimaților la plata către acesta de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.04.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER
Ț. DanielaWaltner DanielaOpriș V.
- În CM, semnează
grefier șef secție
Red. Ț.D./08.05.2015
Tehn. M.R./8 ex./13.05.2015
..05.2015
Judecător la fond: G. T. V.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 174/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 168/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
