Pretenţii. Decizia nr. 8/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 8/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.8/A
Ședința publică din 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. G.
Judecător: S. T. A.
Grefier: R. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de pârâta P. C., domiciliată în Baia M., ., ., cu domiciliul procesual ales în Baia M., .. 19/5, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 702 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ /2014, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 21.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi 28.01.2015, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 702/30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C. I. C. în contradictoriu cu pârâta P. C., aceasta fiind obligată să-i plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 3.500 Euro, la cursul BNR de la data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data introducerii acțiunii – 29.07.2013 și până la plata efectivă.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă reconvențional P. C. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvențional C. I. C. ca tardiv formulată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 874,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul C. I. C. a solicitat obligarea pârâtei P. C. la plata sumei de 3500 euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății), reprezentând diferență de preț neachitată, conform contractului încheiat între părți la data de 08.07.2011, cu dobânda legală calculată de la data de 15.11.2011 și până la achitarea integrală a debitului.
În motivare s-a arătat că între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul sub semnătură privată cu dată certă stabilită prin încheierea nr. 9059/08.07.2011 a BNP C. R., prin care s-a convenit vânzarea și cumpărarea unui tractor marca NEW HOLAND L 95, prețul stabilit de comun acord fiind de 14.500 euro.
Pârâta a achitat parțial prețul, urmând ca diferența de 3500 euro să o achite până la data de15.11.2011.
Pârâta a preluat posesia și folosința tractorului, l-a înmatriculat pe numele său, însă nu a achitat diferența de preț.
Reclamantul a arătat că a încercat să o determine pe pârâtă pe cale amiabilă să achite diferența de preț stabilită, însă pârâta a refuzat să plătească diferența de preț datorată.
La data de 20.09.2013, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, învederând că diferența de 3500 euro trebuia să o achite până la data de 15.11.2011, dată până la care reclamantul avea obligația să-i predea cartea de identitate în vederea înmatriculării în circulație a autovehiculului. Întrucât reclamantul nu i-a predat actele necesare înmatriculării tractorului nu s-a putut finaliza tranzacția, în concluzie apreciază că nu datorează acestuia penalități.
La data de 14 ianuarie 2014 pârâta a depus cerere reconvențională prin care solicită a fi obligat reclamantul să-i predea actele necesare pentru înmatricularea tractorului NEW HOLAND L95, pe care l-a cumpărat de la reclamant prin contractul de vânzare – cumpărare din 08.06.2011.
La termenul de judecată din 16 ianuarie 2014 reclamantul, prin reprezentant, a invocat excepția tardivității cererii reconvenționale.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat în data de 8 iulie 2011 (f. 4) reclamantul i-a vândut pârâtei tractorul marca NEW HOLLAND L95 în schimbul prețului de 14.500 Euro, sumă din care anterior semnării contractului s-a achitat 11.000 Euro stabilindu-se ca diferența de 3500 Euro să se achite cel mai târziu până la data de 15.11.2011.
Potrivit art. 1361 cod civil principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul la ziua și la locul determinat prin contract
În caz de neplată a prețului în condițiile stipulate, vânzătorul are la dispoziție mai multe mijloace juridice: executarea silită a obligației de plată, excepția de neexecutare și acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de preț în cuantum de 3500 Euro (executarea silită a obligației de plată).
Pârâta, prin întâmpinare, a recunoscut neîndeplinirea obligației de plată a diferenței de preț, invocând faptul că tractorul prezenta unele defecțiuni, iar anul fabricației tractorului era 1997 (fiind înșelată de reclamant cu privire la anul fabricației).
Prima instanță a apreciat că nemulțumirile pârâtei referitor la eventualele vicii ale bunului cumpărat nu justifică refuzul de plată a diferenței de preț, pârâta având la dispoziție mijloace procedurale pe care le putea valorifica pentru a putea beneficia de folosința utilă a bunului cumpărat.
Pe de altă parte, aspectele învederate de pârâtă nu au fost probate.
Cu privire la respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a-i pune la dispoziție actele necesare în vederea înmatriculării și abia apoi de a pretinde diferența de preț, prima instanță a reținut că excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.
Condițiile de invocare a excepției sunt următoarele: obligațiile reciproce ale părților să își aibă temeiul în același contract; să existe o neexecutare din partea cocontractantului, chiar parțială, dar suficient de importantă; neexecutarea să nu fie determinată de fapta celui care invocă excepția și părțile să nu fi convenit un termen de executare al uneia dintre obligații.
Astfel, se urmărește protejarea unei părți față de executarea unei obligații, în condițiile în care cealaltă parte nu și-a executat obligația corelativă.
Prima instanță a reținut că prin contractul sus-menționat reclamantul nu și-a asumat obligația de a pune la dispoziția pârâtei actele necesare în vederea înmatriculării.
Ca atare, constatând culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale, prima instanță a apreciat că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia și, în consecință, în temeiul art. 969 Cod civil, a admis cererea de obligare a pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 3500 Euro, la cursul BNR de la data plății.
În temeiul art. 1363 cod civil pârâta a fost obligată la plata dobânzilor de la data introducerii acțiunii – 29 iulie 2013.
Cererea reconvențională, depusă peste termenul stabilit de lege pentru depunerea cererii reconvenționale, a fost respinsă ca tardivă.
În temeiul art. 453 cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 874,85 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta P. C. solicitând în baza art.480 alin.2 cod pr.civ. admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a ignorat clauzele contractuale în care părțile au convenit ca vânzătorul să procedeze la înscrierea în circulație a tractorului până la data de 15.11.2011, iar cumpărătorul să achite diferența de preț tot până la această dată. Așadar, raportat la art. 977 Cod civil, termenul de 15.11.2011 a fost stabilit pentru a garanta interesul cumpărătorului.
În cauză, partea care nu și-a respectat obligația asumată a fost reclamantul care nu a înscris în circulație tractorul pe numele său până la scadența convenită și în mod greșit a reținut prima instanță că nu sunt întrunite condițiile excepției de neexecutare a contractului, arătând că reclamantul nu și-a asumat obligația de a pune la dispoziția pârâtei actele necesare în vederea înmatriculării.
Din contract rezultă clar că reclamantul s-a obligat ca până la 15.11.2011 să transcrie tractorul pe numele lui și astfel condițiile de invocare a excepției de neexecutare sunt întrunite: obligațiile reciproce ale părților își au temeiul în același contract; există o neexecutare importantă din partea reclamantului; neexecutarea nu este determinată de pârâtă și părțile au convenit un termen de executare 15.11.2011.
Intimatul C. I. C., prin concluzii scrise, a solicitat respingerea apelului, învederând în esență faptul că obligația sa de a proceda la înmatricularea tractorului până la data de 15.11.2011 nu este corelativă cu obligația pârâtei de plată a prețului.
Apelul este fondat.
Prin contractul de vânzare – cumpărare cu dată certă 8 iulie 2011 reclamantul C. I. C. i-a vândut pârâtei P. C. tractorul marca NEW HOLLAND L95 în schimbul prețului de 14.500 Euro, din care anterior semnării contractului s-au achitat 11.000 Euro.
Părțile au convenit ca diferența de 3500 Euro să se achite cel mai târziu până la data de 15.11.2011.
Corelativ, reclamantul s-a obligat ca până la aceeași dată, 15.11.2011, să transcrie tractorul obiect la vânzării, pe numele său.
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de preț, iar pârâta s-a apărat invocând excepția neexecutării contractului, în condițiile în care vânzătorul nu și-a îndeplinit obligația de a înmatricula tractorul pe numele lui nici până în prezent, împiedicând-o a proceda, la rândul ei, la transcrierea bunului cumpărat pe seama sa.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1), (2) și (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora, sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație. Înmatricularea este continuă, de la admiterea în circulație și până la scoaterea din circulație și presupune următoarele operațiuni: înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar și transcrierea în evidențele autorităților competente a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din același act normativ, pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna și a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, și să poarte plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni și conținut prevăzute de standardele în vigoare. De asemenea, odată cu realizarea operațiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deținătorului mandatat, un certificat de înmatriculare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum și plăcuțe cu numărul de înmatriculare [art. 15 alin. (1) din același act normativ].
Reclamantul intimat nu a fost în măsură să probeze, nici înaintea primei instanțe și nici în apel, că tractorul vândut apelantei P. C. este înmatriculat pe numele său, pentru ca vânzătoarea să poată proceda la transcrierea în evidențele autorităților competente a transmisiunii dreptului de proprietate realizate prin contractul de vânzare cumpărare din data de 08.07.2011.
Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin co-contractanților, fiecare parte având, concomitent, față de cealaltă, atât calitate de debitor, cât și pe aceea de creditor, obligația ce-i revine uneia dintre părți avându-și cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte.
Conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între pãrțile contractante, care sunt libere sã reglementeze raporturile dintre ele, potrivit intereselor lor, cu singura restricție de a respecta ordinea publicã și bunele moravuri. Potrivit aceluiași principiu, convențiile legal fãcute trebuie aplicate întocmai atunci când clauzele sunt clare și precise; ele constituie lege pentru pãrți, dar și pentru instanțã.
În ipoteza contractelor sinalagmatice, care nasc obligații reciproce în sarcina ambelor părți, fiecare parte își asumă obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți, noțiunea de cauză, de scop, pe care pãrțile l-au avut în vedere, constituie un aspect esențial în interpretarea voinței comune a acestora asupra aspectelor pe care le ridică executarea contractului.
În speță, este evident că reclamantul a urmărit să obțină o anumită sumă de bani (prețul dorit), iar pârâta să-și procure un bun ce poate fi folosit, or, pentru ca tractorul să poată circula, este necesar să fie supus înmatriculării sau înregistrării. Contrar celor reținute de prima instanță, pentru ca apelanta să poată proceda la transcrierea bunului pe numele său era necesar ca vânzătorul, la rândul său, să fie trecut ca titular al înmatriculării sau înregistrării.
Tocmai de aceea s-a stabilit clauza contractuală potrivit căreia, până la data de 15.11.2011, dată stabilită și pentru plata diferenței de preț, vânzătorul s-a obligat să transcrie tractorul pe numele său.
Or, cât timp reclamantul intimat nu și-a îndeplinit propriile obligații, Tribunalul reține că acțiunea acestuia poate fi cu succes paralizată de pârâta cocontractantă prin invocarea excepției de neîndeplinire a contractului și, ca urmare,în temeiul art. 480 al. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanta P. C. împotriva sentinței civile nr. 702 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
În baza art. 453 Cod porcedură civilă, Tribunalul îl va obliga pe intimatul C. I. C. să-i plătească apelantei P. C. suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta P. C., C.N.P._, domiciliată în Baia M., ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat D. J. A., în Baia M., .. 19/5, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 702 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamantul C. I. C., C.N.P._, domiciliat în Baia M., . A, . împotriva pârâtei P. C., ca neîntemeiată.
Înlătură obligația stabilită în sarcina pârâtei de a-i plăti reclamantului suma de 874,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă pe intimatul C. I. C. să-i plătească apelantei P. C. suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată la data de 28.01.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. S. T. A. A. R. M.
Red./Tehred./G.B./12.03.2015
4ex.
Red./Judecător la fond: D. E. S.
| ← Drept de retenţie. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Succesiune. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








