Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 27/2015
cod operator
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27/R
Ședința publică din 30 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S. T.
Judecător B. G.
Judecător M. B. P.
Grefier F. P.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta M. E. domiciliată în ., .. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 4471/21.05.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ , având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că prin serviciul registratură, la data de 26.01.2015 recurenta M. E. a depus concluzii scrise.
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23 ianuarie 2015 când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe, iar în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.146 și 260 Cod procedură civilă 1865, pronunțarea s-a amânat pentru data de azi, când s-a pronunțat hotărârea de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4471/2014 din 21.05.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ s-a respins cererea reclamantei M. E. în contradictoriu cu pârâții G. I. R., G. R. R. și C. A. S., a fost obligată reclamanta să plătească pârâților G. I. R. și G. R. R. suma de 2400 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâții G. I. R., G. R. R. și C. A. S., a solicitat instanței să se constate că între antecesorii pârâților G. I. R., G. R. R., respectiv G. S., și reclamanta M. E. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de teren de 3000 mp din C.F._ Valea Chioarului (titlul de proprietate nr._/37 din 28.07.2003), în locul numit „Ogrăzi” și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în contradictoriu cu pârâții; să se dispună înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate astfel dobândit de către reclamantă.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că între reclamanta M. E. și G. S. (antecesorul pârâților) s-a încheiat la data de 10.09.1990, un antecontract de vânzare-cumpărare asupra unei suprafețe de teren de 3000 mp în locul numit „Ogrăzi”, pentru suma de 15.000 lei, sumă care a fost achitată în două tranșe, respectiv 10.000 lei la încheierea contractului, iar diferența de preț (5.000 lei) a fost achitată la data de 7 noiembrie 1990.
La încheierea contractului și remiterea banilor au fost de față martorii semnatari ai contractului. La data de 28.07.2003 a fost eliberat titlul de proprietate nr._/37 pe numele vânzătorului G. S.. După decesul acestuia, pârâții, în calitate de moștenitori, și-au înscris în C.F._ Valea Chioarului dreptul de proprietate, prin moștenire asupra suprafeței de teren dobândită de reclamantă prin cumpărare.
În extrasul C.F._ Valea Chioarului pârâții G. R. R. și G. I. R. au câte ½ din teren. I-a invotat pe cei doi pârâți la notar, pentru perfectarea vânzării-cumpărării în formă autentică, dar aceștia au refuzat. Reclamanta are posesia din 1990 și plătește impozit pentru suprafața de 3.000 mp cumpărată.
În drept, invocă prevederile art. 774, art. 777, art. 969, art. 970 C. civil și Legea 7/1996.
Formulând întâmpinare, pârâții G. I.-R. și G. R.-R. au solicitat să se respingă acțiunea, ca prescrisă, inadmisibilă, iar apoi ca fiind nefondată.
În motivare, pârâții au arătat că reclamanta, deși susține că a folosit și a achitat impozitul aferent terenului în cauză încă din anul 1990, aceste susțineri nu corespund adevărului, pârâții, respectiv antecesorii acestora, fiind cei care au achitat toate impozitele asupra acestui imobil de-a lungul deceniilor.
În ceea ce privește înscrisul în cauză, semnătura care se susține că ar aparține antecesorului pârâților -vânzătorului G. S.- cu siguranță nu aparține acestuia, deoarece forma semnăturii acestuia rezultă din alte acte care provin de la acesta și care nu corespunde cu acea „iscălitură" care apare la finalul înscrisului pe care reclamanta își întemeiază acțiunea. În acest sens, depun la dosarul cauzei copie de pe o „învoială" încheiată în familia numitului G. S., la data de 01.10.1990, la finalul căreia apare și semnătura autentică a acestuia. Analizând cele două semnături (de pe „Contract", respectiv de pe „învoială") se poate observa chiar la o primă comparație și chiar fără a fi nevoie de analiza unui expert, că cele două semnături nu corespund.
Mai mult, semnătura care se dorește a se atribui antecesorului pârâților pentru a se justifica folosința nelegală a terenului lor nu corespunde nici cu semnăturile autentice ce apar pe alte înscrisuri, care provin de la G. S.. Semnătura ce apare pe înscrisul „Contract" nu aparține antecesorului pârâților, neexistând astfel nici consimțământul acestuia la încheierea acestui act.
În ceea ce privește caracterul determinat al obiectului „Contractului, în înscrisul sub semnătură privată de care se prevalează nu se face referire la suprafața de teren determinată care s-ar vinde, dar nici la repere de delimitare sau identificare a terenului,neputându-se cunoaște care ar fi suprafața de teren ce face obiectul contractului sau care este locul exact în care se află sau între ce vecinătăți poate fi regăsit. În ceea ce privește prețul, deși prin „Contract" se arată că prima tranșă s-ar fi achitat odată cu semnarea contractului, nu există nicio mențiune despre predarea sau primirea sumei de_ lei.
În data de 21.10.1990, G. S. împreună cu soția G. V. s-au învoit printr-un act scris, împreună cu fiul lor G. R. și nepoata F. A. să le lase acestora din urmă întreaga suprafață de teren ce o aveau în proprietate și au stabilit ca nimeni să nu poată intra în posesia imobilelor proprietatea familiei decât moștenitorii. Prin același înscris, numiții G. S. și soția V., antecesorii pârâților, s-au angajat a nu vinde și a nu da nimănui pământurile proprietatea familiei, nici măcar sub formă de împrumut. Au stabilit totodată ca fiul acestora, G. R., să coordoneze toată suprafața terenurilor proprietatea familiei și tot acesta să achite cheltuielile (cum s-a și întâmplat). Această „învoire" a fost încheiată cu intenția de a conserva averea familiei. Totodată, din evidența Registrelor agricole ținute de Primăria Valea Chioarului reiese că singurul proprietar al terenului Ogrăzi era G. S., ulterior fiind înscriși în evidențe și succesorii în drept: G. R., iar apoi G. I. (soția lui G. R.) și pârâții.
În ceea ce privește plata impozitului, arată că sumele datorate la stat cu acest titlu au fost plătite dintotdeauna de către familia G., iar începând cu anul 1990 de numita G. I., care este soția numitului G. R. (fiul lui G. S.) și mama pârâților G. I.-R. și G. R.-R., astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Primăria Valea Chioarului la data de 20.08.2012 și din certificatul de atestare fiscală emis de aceeași instituție. În ceea ce privește susținerile reclamantei din „Contract", cu privire la caracterul de lot ajutător al terenului, arată că nici această afirmație nu corespunde realității.
Analizând cererile părților, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă prin Încheierea ședinței publice din 25.09.2013, pentru considerentele acolo arătate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1. antecontractul de vânzare-cumpărare să fie valabil încheiat;
2. promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului vândut;
3. beneficiarul-cumpărător să fi îndeplinit obligațiile ce îi revin;
4. cealaltă parte să refuze încheierea contractului în formă autentică.
În speță, antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui validare s-a solicitat a avut ca obiect un teren din locul numit „Ogrăzi”, fără arătarea suprafeței, teren pe care G. S. s-ar fi obligat să-l înstrăineze reclamantei, în schimbul prețului de 15.000 lei, preț pe care petenta trebuia să-l achite în două tranșe, respectiv 10.000 lei la data încheierii contractului, iar diferența de 5.000 lei până la data de 07.11.1990.
Condițiile generale de valabilitate a unui antecontract, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, se referă la capacitatea părților de a contracta, consimțământul părților la obiect și cauză (art. 1179 noul C. civil raportat la prevederile art. 6 alin. 6 noul C. civil, deși situația juridică, încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare s-a făcut Anterior intrării în vigoare a noului C. civil, 10.09.1990, raporturile juridice derivate din această promisiune de vânzare-cumpărare subzistă și în prezent).
Consimțământul se exprimă și prin semnătură, acesta indicând voința părților contractante în sensul încheierii actului respectiv.
În speță, deși martorii audiați au susținut că promitentul-vânzător, G. S., a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, din expertiza grafoscopică efectuată în cauză a reieșit că semnătura de la rubrica „vânzător” din cuprinsul înscrisului a cărui validare s-a solicitat, nu a fost executată de G. S..
D. fiind faptul că expertiza grafoscopică este o probă științifică, prin care s-a analizat din punct de vedere tehnic, prin comparație cu alte semnături ce au fost executate cu certitudine de G. S., instanța urmează să înlăture probele testimoniale cu privire la acest aspect, reținându-se că G. S. nu a semnat promisiunea de vânzare-cumpărare a cărei validare s-a solicitat prin prezenta.
Prin urmare, lipsește o condiție esențială de valabilitate a unui antecontract, respectiv consimțământul promitentului-vânzător.
Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că promitentul-vânzător și-a manifestat voința în sensul vânzării unui teren, chiar dacă nu a semnat înscrisul care constată înstrăinarea, obiectul acestuia nu este nici determinat și nici determinabil.
Terenul a cărui înstrăinare s-a promis se identifică în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare numai sub aspectul denumirii, fără a se indica alte elemente în funcție de care să se poată determina care este imobilul vândut. Faptul că în titlul de proprietate nr._/37/2003 eliberat în favoarea lui G. S. este cuprins terenul „Ogrăzi”, nu înseamnă că acesta este terenul vândut, mai ales că figurează două terenuri cu această denumire în acest titlu.
Așadar, lipsesc două condiții necesare pentru ca antecontractul de vânzare-cumpărare ce formează obiectul acțiunii să fie considerat valabil: consimțământul și obiectul, care nu este nici determinat și nici determinabil.
Deci, prima condiție necesară a fi îndeplinită pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (antecontract valabil încheiat, adică un antecontract care să îndeplinească condițiile de fond pentru a fi considerat legal încheiat) nu este îndeplinită.
Întrucât condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru validarea unui act de vânzare-cumpărare sunt cerute cumulativ și una nu este îndeplinită, este inutil a se mai analiza dacă sunt sau nu îndeplinite celelalte trei, pentru că și în ipoteza în care ar fi îndeplinite, nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, lipsind un act de vânzare-cumpărare valabil încheiat.
Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de pârâți, cheltuieli constând în onorariu avocat și costul expertizei grafoscopice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. E., solicitând a se dispune, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea probei solicitate de reclamantă în scris instanței de fond, respinsă nejustificat, respectiv efectuarea unei expertize la Institutul Național de Expertize Criminalistice București, în condițiile în care a existat o vădită contradictorialitate între declarațiile martorilor audiați( martori semnatari, prezenți la încheierea contractului) și constatările expertului care a efectuat prima expertiză, iar în subsidiar, a solicitat modificarea în totalitate a sentinței civile nr.4471/2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia M., modificare în urma căreia, pe baza de consecință, să fie admisă acțiunea introductivă a reclamantei M. E..
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că între reclamanta M. E. ȘI G. S. (antecesorul părților) s-a încheiat la data de 10.09.1990, un antecontract de vânzare-cumpărare asupra unei suprafețe de teren de 3000 m.p. în locul denumit „Ogrăzi” pentru suma de 15.000 lei, sumă care a fost achitată în două tranșe, respectiv 10.000 lei la încheierea contractului iar diferența de preț (5.000 lei) a fost achitată la data de 7 noiembrie 1990.
La încheierea contractului și remiterea banilor au fost de față martorii semnatari ai contractului.
Cu toate că raportul de expertiză concluzionează că semnătura de pe contract nu este a promitentului vânzător (semnătură comparată cu alte două înscrisuri de la dosar), instanța de fond a îndepărtat prea ușor declarațiile celor doi martori prezenți și semnatari ai antecontractului, martori care au confirmat, indubitabil încheierea actului supus validării. Înscrisurile supuse expertizării sunt redactate și semnate de G. S. la intervale mari de timp. Efectuarea unei contraexpertize, solicitate de reclamantă, era necesară în condițiile în care exista contradictorialitate evidentă, între probele administrate.
Obiectul cauzei, suprafața de 30 ari este determinat, prin însăși antecontractul de vânzare-cumpărare „pământul de la Ogrăzi….acest pământ a fost întrebuințat în timpul C.A.P. ca lot de folosință de către M. E.….”.
Suprafața de 3.000 m.p. situat la locul denumit „Ogrăzi” (CF_ Valea Chioarului) – poziția 2- extravilan din titlul de proprietate emis pe numele promitentului vânzător G. S. face obiectul „Notificării” pârâților către reclamantă pentru a înceta folosirea acestei suprafețe (notificare adresată de pârâți prin avocat D. F. către reclamanta M. E. și fiul acesteia M. I.). Suprafața de teren este menționată și în adeverința nr.1649/2012 a Primăriei Valea Chioarului, unde reclamanta figurează în evidențele agricole și este determinată și prin faptul că reclamanta o folosește anterior anului 1990, solicitând validarea antecontractului încheiat în anul 1990 cât și prin poziția părților, unde obiecțiile, excepția tardivității invocate, notificarea comunicată reclamantei converg și stabilesc identitatea clară a suprafeței de 3.000 m.p. în locul denumit „Ogrăzi”.
Intimații G. I.-R. și G. R.-R. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Intimații au arătat că nu a fost indicată nicio neregularitate privind realizarea expertizei, neinvocându-se nici aspecte legate de metoda de expertizare folosită sau alte aspecte. Simpla nemulțumire a reclamantei față de concluziile raportului de expertiză apreciază că nu poate duce la efectuarea unei alte expertize, cu atât mai mult, raportul întocmit a fost în măsură să lămurească instanța. Realizarea unei noi expertize se poate dispune doar în condițiile prevăzute de art.212 Cod procedură civilă.
Contradicțiile existente între declarațiile martorilor și concluziile expertizei tehnice grafoscopice nu prezintă un motiv prevăzut de lege față de care s-ar impune realizarea unei noi expertize, instanța de judecată având rolul de a interpreta probatoriul administrat.
Instanța de fond a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză, dând prioritate unei probe științifice. Pe de altă parte, martorii audiați în cauză nu au relatat aspecte conforme cu realitatea, contractul din 10.09.1990 nefiind semnat de către antecesorul lor, G. S.. Contractul de care se prevalează recurenta conține o iscălitură care nici măcar nu seamănă cu semnătura efectuată de antecesorul lor, aspect care se putea constata chiar și fără efectuarea unei expertize.
În ceea ce privește consimțământul antecesorului G. S., intimații arată că, semnătura reprezintă un element care indică voința părților contractante iar în condițiile în care din concluziile raportului de expertiză grafoscopică rezultă că semnătura din antecontractul invocat de reclamantă nu coincide cu semnătura antecesorului pârâților, acesta evident că nu și-a dat consimțământul la încheierea contractului în cauză.
Pentru a opera conversiunea actului juridic, printre altele, actul socotit valabil, trebuie să întrunească toate condițiile prevăzute de lege, printre care și existența consimțământului părților. Având în vedere că din probatoriul administrat în cauză (în special înscrisuri și expertiza) reiese că antecesorul pârâților nu a consimțit la încheierea contractului sub semnătură privată, lipsește cu desăvârșire această condiție de valabilitate a contractului. În înscrisul sub semnătură privată de care se prevalează nu se face referire la suprafața de teren determinată care s-ar vinde, dar nici la repere de delimitare sau identificare a terenului, neputându-se cunoaște care ar fi suprafața de teren ce face obiectul contractului sau care este locul exact în care se află, ori între ce vecinătăți poate fi regăsită. Terenul aflat la „Ogrăzi” este mult mai mare, doar antecesorului lor reconstituindu-i-se dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de abia 3000 m.p. În lipsa caracterului determinat sau determinabil nici o vânzare nu poate fi valabilă, aceste caractere fiind definitorii al obiectului vânzării. Antecesorul lor nu a vândut terenul de 3.000 m.p. reclamanților, ulterior datei convenției (10.09.1990), a solicitat și chiar a obținut reconstituirea dreptului de proprietate. Deși prin „contract” se arată că prima tranșă de preț s-ar fi achitat odată cu semnarea contractului nu există nici o mențiune despre predarea sau primirea sumei de 15.000 lei.
Intimații au mai susținut că în data de 21.10.1990, G. S. împreună cu soția G. V., s-au învoit printr-un act scris, împreună cu fiul lor G. R. și nepoata F. A. să le lase acestora din urmă întreaga suprafață de teren ce o avea în proprietate și au stabilit ca nimeni să nu poată intra în posesia imobilelor-proprietatea familiei, decât moștenitorii. Prin același înscris, numiții G. S. și soția G. V., antecesorii pârâților, s-au angajat a nu vinde și a nu da nimănui terenurile proprietatea familiei nici măcar sub formă de împrumut. Au stabilit totodată că fiul acestora, G. R. va coordona toate terenurile familiei și tot acesta să achite cheltuielile, așa cum s-a și întâmplat. Această „învoire” a fost încheiată cu intenția de a conserva averea familiei. Totodată, din evidența registrelor agricole din valea Chioarului reiese că singurul proprietar al terenului în cauză era G. S., ulterior fiind înscriși în evidențe și succesorii în drept: G. R., iar apoi G. I.(soția lui G. R.) și pârâții. Așa cum rezultă din adeverința emisă de Primăria Valea Chioarului, impozitul a fost achitat dintotdeauna de G. S. și ulterior de succesorii acestuia în drepturi și obligații (inclusiv pârâții). Faptul că terenul situat la locul numit „Ogrăzi” nu a fost înstrăinat niciodată de către antecesorul pârâților rezultă fără echivoc și din cererea de reconstituire formulată de acesta.
Susținerile reclamantei privind caracterul de lot ajutător al terenului sunt neadevărate, motiv pentru care aceasta nici nu a putut face dovada în acest sens. Dacă reclamanta ar fi primit terenul în cauză ca lot ajutător, aceasta ar fi trebuit să facă dovada acestei susțineri prin decizia de acordare a unui lot ajutător eliberată de Sfatul Comunal Valea Chioarului. O astfel de decizie însă nu există. Mai mult, chiar dacă ar fi existat loturile ajutătoare, se acordau în limita a 250 m.p. Dacă susținerile în acest sens erau adevărate reclamanta trebuia să fie înregistrată și în registrul agricol, însă nici aici nu sunt astfel de înregistrări.
Analizând sentința recurată, Tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, urmând a o menține, pentru considerentele ce succed:
Reclamanta s-a prevalat în susținerea demersului său procesual de actul sub semnătură privată încheiat în 10.09.1990 conform susținerilor sale, cu defunctul autor al pârâților, G. S., având ca obiect „pământul de la Ogrăzi”.
Prin titlul de proprietate nr._/37 din 22.07.2003 eliberat lui G. S. s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate, între alte terenuri, și asupra terenului în suprafață de 3000 m.p. extravilan în locul numit „Ogrăzi”.
Conform adeverinței depuse la fila 12 dosar, reclamanta figurează în evidențele Primăriei Valea Chioarului cu două parcele „La Ogrăzi”, una de 0,30 ha și alta de 0,20 ha. Și G. I. (soția lui G. R.) figurează în registrul agricol 2007-2012 cu suprafața de 0,30 ha „Ogrăzi”. Martorul C. S. a arătat că există mai multe terenuri cu denumirea „Ogrăzi”, în total au vreo 20 ha.
Cu privire la semnăturile de la rubrica „vânzător” a convenției, inițial reprezentantul reclamantei a susținut, la termenul de judecată din data de 3.10.2012, în prezența reclamantei, că vânzătorul a semnat de două ori pentru că i s-au dat banii în tranșe. Ulterior s-a arătat că a doua semnătură aparține soției vânzătorului.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr.65 din 26.03.2014, efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj s-a relevat că prima semnătură de la rubrica Vânzător de pe actul de vânzare-cumpărare din 10.09.1990 nu a fost executată de G. S..
Cu privire la semnăturile de comparație s-a arătat că acestea au fost realizate de către un singur autor.
Pe cale de consecință, împrejurarea că toate cele 5 semnături sunt diferite între ele (cea aplicată pe actul expertizat și cele din scriptele de comparație) este irelevantă, experții pronunțându-se în sensul că semnăturile de comparație (chiar așa diferite) au fost realizate de către un singur autor. În contextul necontestării scriptelor de comparație, G. S. nu a semnat convenția de care s-a prevalat reclamanta, concluzia impunându-se în cauză.
De altfel, observând și semnătura aplicată de defunctul G. S. pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate (depusă la câteva luni după pretinsa semnare a convenției din 10.09.1990) se remarcă faptul că semnăturile nu seamănă, elementul evident de diferențiere, relevat și prin raportul de expertiză, fiind absența minusculei”h” din semnătura în litigiu, minusculă care exista în semnăturile anterioare și în cea posterioară.
În conformitate cu prevederile art.212 alin.1 Cod procedură civilă 1865, dispunerea unei noi expertize nu este obligatorie pentru instanța de judecată, care are facultatea de a decide în acest sens dacă nu este lămurită prin expertiza făcută. Or, expertiza grafoscopică efectuată în cauză era lămuritoare, raportat și la aspectele anterior evocate, depozițiile martorilor trebuind apreciate în contextul materialului probator.
Nesemnarea antecontractului de vânzare-cumpărare de către pretinsul promitent vânzător conturează astfel ipoteza absenței consimțământului acestuia, condiție esențială pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Chiar dacă s-ar ridica problema dovedirii acestui consimțământ exclusiv cu alte mijloace de probă (declarații de martori), Tribunalul consideră că în mod corect s-a apreciat că nici obiectul contractului nu este determinat ori determinabil, în contextul în care suprafața de teren din locul „Ogrăzi” este de 20 ha, actul nu individualizează în nici un mod suprafața vândută, doar ca toponimie, însăși reclamanta figurează cu două parcele în locul respectiv, iar terenul reconstituit defunctului figurează în registrul agricol a lui G. I..
Împrejurarea că terenul ar fi fost primit de reclamantă de la CAP ca lot ajutător nu a fost dovedită, doar martorul C. S. învederând acest aspect, fără ca reclamanta să depună la dosar copie a registrului agricol aferent perioadei respective ori vreo decizie de atribuire a unui atare lot. Simpla folosire de către reclamantă a terenului inclus în titlul de proprietate al defunctului G. S. nu dovedește obiectul convenției și nici consimțământul lui G. S. (în special în contextul în care autorul pârâților a decedat în anul 1992).
Pe cale de consecință, recursul se va respinge ca nefondat, iar în aplicarea prevederilor art.316 raportat la art.298 și art.274 Cod procedură civilă 1865 recurenta va fi obligată să achite intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, cu titlu de onorariu avocat conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenta M. E., domiciliată în Vărai nr.141, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimații G. I.-R. și G. R.-R., cu domiciliul procesual ales la SCPA F. și Asociații, în Baia M., . A/23, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.4471/2014 din 21.05.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentă să achite intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S.-T. A.-A. G. B., P. M. B. P. F.
Red.S.T.A/9.03.2015
Tehnred.F.P/15.03.2015
2 ex.
Judecător la fond:D. D. R.
| ← Succesiune. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
