Rezoluţiune contract. Decizia nr. 25/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 25/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 25/R
Ședința publică din 30.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-T. A.
JUDECĂTORI: G. B.
P. M. B. – Președinte Secția I Civilăa
GREFIER: P. F.
Pe rol este pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de reclamanții Toporan F. cu domiciliul în Sighetu Marmației, ., nr. 40, jud. Maramureș și T. D. cu domiciliul în Sighetu Marmației, ., nr. 3/34, jud. Maramureș și de pârâta M. G. cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor procedurale la Cabinet av. Iacob Bălăi din Sighetu Marmației, .. 20, împotriva sentinței civile nr. 707/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ , având ca obiect rezoluțiune contract.
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23.01.2015 când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe, iar în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.146 și 260 Cod procedură civilă 1865, pronunțarea s-a amânat pentru data de azi când s-a pronunțat hotărârea de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 707 din 11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, îndreptată prin încheierea de ședință din 10.06.2014 s-a admis acțiunea reclamanților T. I. și Toporan F. în contradictoriu cu pârâta M. G. și, în consecință, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și de întreținere imobiliară autentificat sub nr. 3025 din 18.08.2009 la BNP B. Steluța, prin care s-a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în localitatea Sighetu Marmației, .. 40, județ Maramureș, reprezentând teren în suprafață de 1.560 mp și construcțiile C1 și C2, de natură casă de locuit și anexă gospodărească, înscris în C.F._ Sighetu Marmației (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._ N), nr. cadastral 7853 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
A fost anulată cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 5.271 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată inițial sub dosar nr._ din 12.08.2010, reclamanții T. I. și T. F., au solicitat în contradictoriu cu pârâta M. G. să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și de întreținere imobiliară autentificat sub nr. 3025 din 18.08.2009 la BNP B. Steluța, prin care s-a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în localitatea Sighetu Marmației, .. 40, județ Maramureș, reprezentând teren în suprafață de 1.560 mp, pe care se află amplasate construcțiile C1 și C2, de natură casă de locuit și anexă gospodărească, întabulat în cartea funciară_ (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._ N) a localității Sighetu Marmației, cu număr cadastral 7853 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
În motivarea acțiunii s-a învederat că pârâta, în temeiul contractului de vânzare cumpărare și de întreținere imobiliară autentificat sub nr. 3025 din 18. 08.2009 la BNP B. Steluța, și-a asumat obligația de întreținere în raport de numiții T. I. și T. F., aceștia din urmă rezervându-și dreptul de uzufruct viager. S-a menționat că pârâta și-a respectat obligațiile asumate doar pentru un scurt interval de timp de la încheierea contractului, ulterior sistând întreținerea.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că muncește în Italia, trimițându-le reclamanților, în repetate rânduri, pachete conținând alimente, îmbrăcăminte și bani. S-a afirmat că la momentul încheierii contractului reclamanții aveau cunoștință de faptul că pârâta lucrează în străinătate, existând astfel o imposibilitate obiectivă de a presta întreținere.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat transformarea obligației de întreținere în plata către reclamantă a sumei de 150 lei lunar, cu menținerea celorlalte clauze inserate în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare și de întreținere imobiliară autentificat sub nr. 3025 din 18 august 2009 de BNP Bledea Steluța. S-a apreciat că se poate vorbi de o acceptare tacită a prestării întreținerii prin echivalent bănesc din partea reclamanților, în condițiile în care aceștia nu au refuzat sumele de bani trimise de pârâtă din străinătate iar contractul stipulează valoarea lunară a întreținerii viagere.
Prin sentința civilă nr. 1834/21.07.2011 a fost admisă acțiunea; împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, acesta fiind admis, iar cauza trimisă spre rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub dosar nr._ /R la data de 04.07.2012.
Reclamanții au depus precizări la data de 17.09.2012 prin care susțin acțiunea și arată că prin contractul de vânzare cumpărare și întreținere imobiliar autentificat cu nr. 3025 din 18.08.2009 au vândut pârâtei nuda proprietate a imobilului din Sighetu Marmației, .. 40 operându-se în cartea funciară transferul proprietății, iar pârâta M. G. și-a asumat obligația de întreținere față de reclamanți în sensul de a le asigura la domiciliul lor un număr de 3 mese zilnice, curățenia, îngrijirea de fiecare zi, îngrijirea specială în caz de boală, medicamente, asistență medicală, combustibil necesar pentru încălzirea și prepararea hranei, îmbrăcăminte, încălțăminte și să plătească toate taxele și impozitele.
Pârâta și-a îndeplinit aceste obligații câteva luni, după care a sistat orice prestație și întreținere, plecând din țară și lăsându-i să ne descurce singuri. Deși a plecat în Italia, aceasta a promis la momentul încheierii că pleacă doar pentru a-și rezolva problemele. Se opun transformării obligației de întreținere într-un contract de rentă lunară. Nefiind îndeplinite cerințele stipulate în contract, reclamanții au fost nevoiți să contracteze împrumuturi la casa de ajutor reciproc a pensionarilor.
Pârâta, prin notele de ședința formulate a solicitat respingerea acțiunii reclamanților T. I. si T. F. ca fiind neîntemeiată și promovată în scop șicanator. De asemenea, arată că renunță la cererea reconvențională. Precizează că obiectul contractului îl constituie transmiterea nudei proprietăți a complexului imobiliar (construcții și teren aferent) situate în Sighetu Marmației, .. 40.
Același contract stipulează că transmiterea proprietății se face „pentru prețul total și definitiv de vânzare de 2000 - două mii lei pe care subsemnații vânzători T. I. și T. F. l-am primit în întregime până în prezent, ceea ce recunoaștem prin semnarea prezentului contract, semnătura noastră ținând loc și de chitanță”. Așadar în speță este vorba despre un contract cu executare instantanee, eventualele îndoieli urmând a fi interpretate, potrivit art. 983 si 312 alin. 2 cod civil în favoarea pârâtei. Obligația asumată este una morala ținând seama că reclamanții sunt părinții ei. Esențial în cauză îl constituie faptul că la data încheierii contractului cât și anterior și în prezent pârâta avea reședința în străinătate împrejurare ce a fost cunoscută de către reclamanți, astfel că aceștia au acceptat în mod tacit plata lunară a unor sume de bani mult mai mare decât cuantumul stabilit ca valoare a întreținerii așa cum rezultă din înscrisurile depuse.
Nu în ultimul rând învederează instanței că împreună cu reclamanții a rămas fiul ei major care a asigurat acestora toate cele necesare traiului, apreciind că această obligație îi incumbă ca o obligație morală față de părinți și nu ca o obligație materială care să facă obiectul unui contract. Din sumele de bani expediate lunar din străinătate către părinți aceștia au angajat o menajeră pentru activitățile de întreținere a gospodăriei astfel că doar faptul că pârâtă nu a trimis sume de bani timp de două luni, fiind șomeră, i-a determinat pe reclamanți să declanșeze acțiunea în justiție.
În cauză a fost introdus și T. D., în calitate de pârât ca moștenitor al reclamantului T. I., decedat la 05.10.2012 fiind fiul acestuia.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare și de întreținere imobiliară autentificat sub nr. 3025 din 18.08.2009 la BNP B. Steluța, reclamanții au transmis către pârâtă dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând teren în suprafață de 1.560 mp și construcțiile de natură casă de locuit și anexă gospodărească, înscris în cartea funciară_ (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._ N) Sighetu Marmației, cu număr cadastral 7853. Prețul total aferent vânzării a fost stabilit de părți la nivelul sumei de 2.000 lei, pârâta asumându-și obligația întreținerii viagere și înmormântării reclamanților, iar aceștia din urmă rezervându-și dreptul de uzufruct viager.
Părțile au convenit să li se asigure reclamanților, la domiciliul acestora „un număr de trei mese zilnice, curățenia și îngrijirea de fiecare zi, îngrijirea specială în caz de boală, medicamentele asistența medicală, combustibilul necesar încălzirii și preparării hranei, îmbrăcămintea, încălțămintea”.
Este adevărat că sumele de bani trimise de pârâtă, așa cum reiese din înscrisuri, sunt din 2008, deci anterior încheierii contractului, aspect care denotă faptul că reclamanții știau că pârâta este plecată la muncă în Italia, susținerea acestora că au fost duși în eroare nefiind susținută probațional.
Cu toate acestea, faptul cunoașterii locului de muncă al pârâtei nu exclude posibilitatea încheierii contractului de întreținere între părți, nedovedindu-se că la încheierea acestui înscris sau după acel moment pârâta nu s-a întors acasă, obligându-se a-i întreține pe reclamanți.
Din declarațiile martorilor audiați reiese fără dubiu că pârâta a plecat în Italia, netrimițând bani reclamanților, care se plângeau des și tuturor despre această situație. De aici se desprinde concluzia că în accepțiunea reclamanților, între părți s-a încheiat un contract de întreținere.
În plus, clauzele contractuale întăresc această concluzie, stipulându-se că întreținerea se prestează la domiciliul reclamanților, aceștia urmând a beneficia de hrană, mese și îngrijiri zilnice. De altfel, și starea de sănătate a reclamantului T. I. impunea o îngrijire și întreținere efectivă.
Afirmațiile reclamanților sunt susținute de declarațiile martorilor audiați, iar faptul că aveau probleme financiare este întărit de înscrisurile prezentate, respectiv contractele de împrumut încheiate ulterior perfectării contractului de întreținere (contractul de împrumut nr. 1376 din 04.05.2010 și respectiv contractul de împrumut nr. 1220 din 27. 04.2010).
În speță, s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și, deși instanța a apreciat că întreținerea este prestația principală, sancțiunea nerespectării clauzelor contractuale privind întreținerea este rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1020 din Codul Civil, aceasta implicând efecte și ex tunc. Raportat la faptul că s-a înstrăinat nuda proprietate, se impune ca efect al rezoluțiunii contractului repunerea în situația anterioară atât cu privire la transmiterea nudei proprietăți, cât și cu privire la contravaloarea acestei înstrăinări, respectiv suma de 2.000 lei, sumă pe care reclamanții au primit-o semnând pentru aceasta contractul, care ține loc și de chitanță.
Deși se solicită restabilirea situației anterioare de carte funciară, acest principiu trebuie aplicat în întregul său și nu fracționat, efectele rezoluțiunii unui act juridic operând față de toate părțile contractante și nu se poate invoca faptul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece s-a solicitat restabilirea situației anterioare, faptul că aceasta s-a făcut față de ambele părți nu se consideră că s-a pronunțat asupra unui aspect nesolicitat.
Pentru motivele arătate, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, urmând a o admite.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă, instanța a reținut că aceasta a renunțat la cerere, însă această renunțare nu s-a făcut potrivit dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă. În aceste împrejurări, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 112 Cod procedură civilă care prevăd obligativitatea semnării cererii sub sancțiunea anulării ei.
În speță cererea reconvențională nu este semnată de pârâtă, astfel încât instanța a dispus anularea acesteia ca nesemnată. Față de această sancțiune, nu s-a mai analizat solicitarea transformării în bani a obligației de întreținere în natură neexecutate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 5.271 cu titlu de cheltuieli de judecată. Potrivit notei depuse, cheltuielile de judecată reprezintă onorariu avocațial în primul ciclu procesual - 2.200 lei, în recurs - 800 lei și în rejudecare - 4.000 lei și taxă timbru - 271 lei, însă în concluziile pe fondul cauzei, din ședința publică din 07.01.2014, reprezentantul reclamanților a solicitat suma de 5.271 lei, astfel că cererea de acordare a acestor cheltuieli se va admite în limita solicitată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T. Floare și T. D. solicitând modificarea în parte, în sensul înlăturării din considerente a părții privind „dreptul pârâtei de a restitui prețul de 2.000 lei”, chiar dacă nu a cerut acest lucru; reținerea în considerente și a sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă 1865 față de pârâtă deoarece aceasta, deși legal citată la mai multe termene de judecată pentru luarea interogatoriului, nu s-a prezentat, fiind în prezența unei lipse nejustificate.
În motivarea recursului s-a învederat instanței că, chiar dacă în dispozitiv nu apare o dispoziție expresă, fiind vorba doar de o omisiune, totuși, în considerente prima instanță se referă la situația de obligare a reclamanților la restituirea sumei de 2.000 lei plătită de pârâtă cu titlu de preț la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și de întreținere imobiliară autentic nr. 3025/18. 08.2009.
În primul rând, dacă ar fi așa, instanța ar acorda ceea ce nu s-a cerut prin cererea reconvențională (oricum anulată) sau măcar printr-o solicitare separată. În al doilea rând, reclamanții au solicitat restabilirea situației anterioare de carte funciară, iar nu a încheierii contractului, astfel că s-ar acorda mai mult decât s-a cerut. În al treilea rând, suma de 2.000 lei nu s-a achitat fiind o clauză „din oficiu” introdusă de către notarul public. Acest aspect a fost contestat, urmând a fi lămurit la interogatoriul pârâtei care, însă, nu s-a prezentat la mai multe termene de judecată.
Recurenții au arătat că în concluziile scrise depuse de prima instanță termenul de pronunțare din data de 04.03.2014, în pagina 2, pct. 2 lit. c, au solicitat expres inclusiv în scris aplicarea sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă cu privire la lipsa nejustificată a pârâtei la interogatoriu, aceasta făcând dovada lipsei doar pentru termenul din ianuarie 2013, iar ulterior nu s-au mai depus înscrisuri doveditoare a lipsei. Prima instanță trebuia să analizeze acest aspect și, urmare a aprecierii lui în baza înscrisurilor de la dosar, să dispună sau nu asupra aplicării sancțiunii recunoașterii pretențiilor lor, dar nici măcar nu se face referire la această problemă.
De asemenea, hotărârea primei instanțe a mai fost recurată de pârâta Menhart G., care a solicitat admiterea recursului și modificând în tot soluția atacată pe fond să se respingă acțiunea intimaților cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
Aceasta a învederat că soluția adusă în recurs nu a fost analizată deși o simplă examinare a acesteia era de natură ca prima instanță să cerceteze cauza dintr-o altă perspectivă cu o apreciere corectă a temeiurilor legale cu atât mai mult cu cât considerentele deciziei de casare sugerează necesitatea clarificării naturii contractului în raport de modalitatea de redactare și voința părților.
Fundamentându-și soluția exclusiv pe probe testimoniale ori evocând considerentele hotărârii atacate, prima instanță nu a făcut o analiză exhaustivă a naturii contractului în măsură să pună capăt îndoielii privitoare la acest aspect. Din conținutul actului în litigiu se desprinde ideea neechivocă că în speță este vorba de un contract cu executare instantanee. Dacă existau îndoieli cu privire la acest aspect acestea trebuiau interpretate în lumina prevederilor art. 983 Cod civil.
Raportând sancțiunea rezoluțiunii contractului la art. 1020 Cod civil prima instanță a reținut că înstrăinându-se nuda proprietate se impune ca efect al rezoluțiunii contractului repunerea în situația anterioară atât cu privire la transmiterea nudei proprietăți cât și cu privire la contravaloarea acestei înstrăinări, respectiv suma de 2.000 lei. Din analiza acestui aspect rezultă indirect că în speță este vorba de un contract cu executare instantanee și nu de un contract cu prestațiune periodică. În aceeași ordine de idei prima instanță concluzionează că principiul restabilirii situației anterioare trebuie aplicat în întregul său și nu fracționat. Examinând dispozitivul hotărârii rezultă o situație inversă în sensul că dacă efectul rezoluțiunii operează față de toate părțile contractante cu ocazia restabilirii situației anterioare reclamanții nu sunt obligați la restituirea prețului.
Recurenta a susținut că analiza actului supus rezoluțiunii prin prisma voinței părților și în baza unui raționament juridic corect era de natură a conduce la o soluționare temeinică și legală. Primul aliniat al contractului potrivit căruia vânzătorii „vând și dau ca bun propriu cumpărătoarei nuda proprietate a imobilului” este unul din aspectele ce atrag atenția. Cu această ocazie de comun acord părțile stabilesc prețul total și definitiv de vânzare la nivelul sumei de 2.000 lei și totodată vânzătorii recunosc plata integrală a prețului prin semnarea contractului care ține loc și de chitanță. D. analiza acestor aspecte era de natură a sublinia intenția comună a părților de a încheia un act translativ de proprietate în schimbul unui preț. Câtă vreme s-a stabilit o sumă ca preț al bunului înstrăinat sumă ce s-a achitat integral, convenția părților nu și-a pierdut caracterul aleatoriu definit de art. 1635 Cod civil. Apreciază că în speță actul în litigiu nu poate produce efectele unui contract de întreținere, apărare învederată cu ocazia judecării fondului cauzei, ne. ori de instanța de judecată.
Recurenta a mai arătat că în cursul procesului reclamantul T. I. a decedat, fiind introdus în cauză fiul acestuia T. D., în calitate de moștenitor, însă instanța omite a sublinia că la rândul ei recurenta este moștenitoare a defunctului în calitate de fiică, împrejurare evidențiată în cursul cercetării judecătorești. Proba neatenției și superficialității cercetării pricinii o constituie includerea în dispozitivul soluției în calitate de reclamant a defunctului T. I.. La data încheierii contractului recurenta, divorțată fiind, a reluat numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de T., situație în care este supus îndoielii însăși contractul în litigiu.
Și în privința cheltuielilor de judecată soluția este greșită, în aprecierea recurentei, în sensul că sunt acordate cheltuieli în recurs deși intimații nu formulează un recurs după primul ciclu procesual, iar recurentei i-a fost admis recursul, astfel că nu era în culpă procesuală.
Recurenții-intimați T. F. și T. D. au formulat întâmpinare la recursul părții adverse, prin care au arătat că pârâta solicită modificarea în tot a hotărârii atacate „în sensul respingerii acțiunii” dar nu indică ce se întâmplă cu acel „în tot” privitor la dispoziția de anulare a cererii reconvenționale, fiindcă nu critică această dispoziție.
Suma de 2.000 lei a fost trecută absolut ca o „justificare” a titulaturii dată de notar naturii juridice „combinate” a actului de înstrăinare a imobilului întocmit. Reclamanții nu au primit nici un leu cu titlu de preț. Un preț de 2.000 lei la nivelul anului 2009 pentru un asemenea imobil nu poate fi considerat seriors. Eventual poate fi considerat un motiv de anulare a contractului, dar nu ca o apărare pentru respingerea unei acțiuni în rezoluțiunea contractului.
Pârâta se contrazice vădit când invocă plata unui preț neserios ca temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, fără a analiza natura juridică reală a convenției încheiate. Deși, prin întâmpinare, se opune admiterii acțiunii pe motiv că și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată, în recursul declarat nu s-a regăsit nici un pasaj prin care să se critice direct acest aspect, ci doar teoria „celor 2.000 lei”.
Contractul încheiat cu pârâta nu a avut executare instantanee, iar obligațiile asumate de ea sunt pur succesive, conform naturii juridice a actului. Suntem cert în prezența unui contract de întreținere imobiliar, astfel că s-a statuat că pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâtă, suntem în prezența întrunirii tuturor condițiilor de desființare a acestuia pe calea rezoluțiunii.
Faptul că defunctul T. I. a fost trecut în dispozitiv în loc de moștenitorul - continuator al acțiunii - T. D. a fost o eroare materială îndreptată prin încheierea din data de 10.06.2014.
Împrejurarea că pârâta a păstrat nelegal actul de identitate și în evidențele SPCLEP Sighetu Marmației apare numele de familie M. și nu Toporan, după divorț, este problema ei, inclusiv sub aspect sancționatoriu, dar instanța a pus în discuție acest aspect pe care l-au lămurit prin actele emise de serviciul anterior menționat.
Pârâta, în privința stării civile, în fața notarului public s-a declarat „divorțată” în anul 2009 iar, ulterior, când își reînnoiește actul de identitate se declară „văduvă”, păstrându-și același nume. Recurenții au învederat că nu cunosc interesul pentru care a făcut acest lucru, dar în loc să tacă, pârâta pune la îndoială, pentru aceste motive însăuși contractul în litigiu!
Critica legată de acordarea tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor din recursul promovat în primul ciclu procesual de către pârâta însăși, este nefondată deoarece, chiar dacă nu au promovat recurs, în acea fază procesuală reclamanții au avansat cheltuieli de judecată dovedite și, în final, conform art. 274 Cod procedură civilă, partea care pierde un proces trebuie să suporte toate cheltuielile de judecată. Admiterea recursului pârâtei în primul ciclu procesual nu atrage automat ideea că reclamanții ar avea vreo culpă procesuală în primă instanță, dar cheltuielile avansate de aceștia sunt determinate tocmai de pârâta care a declarat recursul și apoi, în rejudecare, a pierdut procesul.
De asemenea, recurenta intimată M. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
S-a susținut că, criticile formulate apar ca fiind contradictorii întrucât înșiși recurenții învederează că dispozitivul hotărârii nu conține o dispoziție expresă în acest sens ceea ce ar constitui o omisiune. Considerentele hotărârii nu cuprind nicio obligație, iar dispozitivul acesteia nu conține elemente de natură a fundamenta teza potrivit căreia instanța „a dat mai mult decât s-a cerut ori mai puțin decât s-a cerut”. Așa zisa omisiune din soluția primei instanțe invocată ca și motiv de recurs nu se soluționează pe calea de atac a recursului, ci exclusiv în lumina prevederilor art. 281 Cod procedură civilă.
Probele și datele cauzei converg înspre ideea că pârâta are reședința în străinătate și prin urmare lipsa acesteia la interogatorii a fost justificată cu atât mai mult cu cât a făcut dovada în acest sens, iar insistențele recurenților de a fi citată la interogatoriu sunt neîntemeiate, interogatoriul vizând plata ori neplata de către pârâtă a sumei de 2.000 lei, împrejurare negată de recurenți doar în motivele de recurs. Un eventual interogatoriu al recurentei nu era de natură să influențeze ansamblul probațional și pe cale de consecință lipsa pârâtei de la interogatoriu nesancționată de prima instanță nu are nicio relevanță.
S-a mai precizat că petitul vizând solicitarea de „modificare în tot” a hotărârii primei instanțe nu vizează soluția anulării cererii reconvenționale câtă vreme s-a renunțat la judecata acesteia atât în primul recurs cât și în rejudecare după casare.
Analizând recursurile, Tribunalul le apreciază nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele ce succed:
Prima instanță s-a conformat îndrumarului deciziei de casare, procedând la administrarea de probe testimoniale în rejudecare.
Contractul de vânzare-cumpărare și de întreținere imobiliară autentificat sub nr. 3025 de notar public B. Steluța a fost încheiat între T. I. și T. F. respectiv M. G., fiica acestora, în data de 18.08.2009.
Obiectul acestui contract l-a constituit vânzarea către cumpărătoarea – întreținătoare a nudei proprietăți a casei din lemn, anexei gospodărești și terenului în suprafață totală de 1.560 mp, situate în Sighetu Marmației, ., nr. 40, jud. Maramureș, pentru prețul total și definitiv de vânzare de 2.000 lei, încasat în întregime până în prezent și în schimbul întreținerii viagere și înmormântării după credința și obiceiul locului.
Clauzele contractuale relevă intenția reclamantei și a soțului acesteia de a beneficia de prestarea întreținerii, conținutul concret al acestei prestații fiind exhaustiv detaliat respectiv: „solicităm ca pentru întreținerea noastră viageră întreținătoarea M. G. să ne asigure la domiciliul nostru un număr de trei mese zilnice, curățenia și îngrijirea de fiecare zi, îngrijirea specială în caz de boală, medicamentele, asistența medicală, combustibilul necesar încălzirii noastre și preparării hranei, îmbrăcămintea, încălțămintea, cât și să plătească toate taxele și impozitele pentru imobile… apreciem valoarea întreținerii viagere la suma de câte 150 lei, în total lunar - 300 lei, însă aceasta urmează să ne fie prestată în natură indiferent de valoarea finală”.
Din depozițiile martorilor C. M., G. F., M. Nița, coroborate cu înscrisurile depuse la filele 33-35 din dosarul primei instanțe rezultă că reclamanții inițiali au avut nevoie efectiv de întreținere (împrumutând de la terți sume de bani în acest scop) și că de prin lunile aprilie – mai 2010 pârâta nu a mai prestat, nici prin echivalent bănesc, această întreținere, ulterior încheierii contractului plecând în străinătate pentru a munci.
Din analiza înscrisurilor depuse la filele 40-57, 60-61 dosar nr. 2716/ 307/2010 fond, filele 8-17 dosar_ recurs, coroborate cu depoziția martorei T. A.-C. rezultă următoarele: anterior încheierii contractului din 18.08.2009, începând cu luna ianuarie 2008, M. G. a trimis din străinătate (Italia), cu periodicitate, sume de bani reclamantului Toporan I., în cuantum în general de 100 Euro lunar (ianuarie, mai, iunie, septembrie, noiembrie 2008, aprilie, iunie, iulie 2009), dar și de 150 Euro (februarie, mai 2009), respectiv 500 Euro - ianuarie 2009.
Ulterior încheierii contractului, pârâta a trimis reclamantului T. I. sume de bani astfel: septembrie 2009 – 200 Euro, octombrie 2009 - 100 Euro, noiembrie 2009 – 150 Euro; chiar dacă la momentul autentificării convenției pârâta era în țară, aceasta a plecat în străinătate din luna următoare. Însă, începând cu luna decembrie 2009 pârâta a trimis sume de bani (100-200 Euro), lunar, exclusiv pe numele fiului său A. - care a locuit cu reclamanții o lungă perioadă, fiind crescut de aceștia, ulterior mutându-se – și aceasta în contextul în care în luna noiembrie 2009 pârâta expediase distinct celor doi, sume de bani.
Acțiunea a fost promovată în data de 12.08.2010. În luna noiembrie 2010 pârâta a trimis reclamantului suma de 200 Euro și fiului ei, A., suma de 300 Euro, iar în luna februarie 2011, suma de 300 Euro, reclamantului.
În cazul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere (titulatura uzitată), pentru determinarea concretă a naturii sale juridice, se impune stabilirea intenției părților, determinarea scopului încheierii convenției.
Jurisprudențial și doctrinar s-a relevat că este utilă determinarea prestației principale: dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului, atunci intenția părților a fost aceea de a încheia un contract de întreținere, iar în caz contrar, unul de vânzare-cumpărare. Acest raționament urmează a fi utilizat în lipsă de alte criterii, atunci când situația de fapt determinată pe baza probelor administrate păstrează un caracter echivoc.
În speță, obiectul convenției l-a reprezentat o casă (chiar de lemn) cu anexe și 1.560 mp teren în Sighetu Marmației, astfel că nu se poate aprecia că încasarea unui preț de 2.000 lei (de altfel, anterioară, conform mențiunilor din contract) a fost prestația decisivă din perspectiva reclamanților.
Probele de la dosar au dovedit că aceștia în mod efectiv aveau nevoie de sprijinul fiicei lor, T. I. fiind și imobilizat la pat, iar la scurt timp după ce pârâta nu a mai trimis sume de bani, cei doi au fost nevoiți să contacteze împrumuturi.
Pârâta nu a prestat așadar întreținere în natură și, după o perioadă de timp, nici măcar nu a mai trimis sume de bani părinților săi, expedierea unor astfel de sume (doar reclamantului T. I.), după introducerea acțiunii, fiind lipsită de relevanță întrucât pârâta era deja de drept în întârziere și ambii reclamanți și-au susținut demersul procesual.
În considerarea caracterului sinalagmatic al contractului de întreținere, în mod corect s-a dispus rezoluțiunea acestuia, în aplicarea prevederilor art. 1020 Cod civil 1864, pârâta - debitoare a întreținerii neexecutând în mod culpabil prestația care îi incumba. De altfel, aceasta nici nu a participat la funeraliile reclamantului T. I., deși își asumase obligația înmormântării lui.
Eroarea relativă la consemnarea în dispozitivul hotărârii a numelui reclamantului T. I. a fost îndreptată prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 10.06.2014, iar împrejurarea că în contractul de întreținere s-a consemnat numele pârâtei ca fiind M. și nu T. (reluat de aceasta după divorț) este irelevantă raportat la obiectul cauzei și la apărările părților, nefiind vreodată contestat că respectiva convenție s-a încheiat faptic între acestea.
Soluția pronunțată asupra cheltuielilor de judecată este de asemenea corectă; independent de împrejurarea că un prim recurs declarat de pârâtă a fost admis, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în sensul prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, pârâta este cea care a căzut în pretenții în cele din urmă, sens în care trebuie să suporte cheltuielile efectuate de partea câștigătoare, definitiv, în toate ciclurile procesuale.
Este lipsit de relevanță că prima instanță nu a aplicat prevederile art. 225 Cod procedură civilă 1865 în ce privește lipsa pârâtei M. G. la interogatoriu. În contextul admiterii acțiunii reclamanților, al obiectului procesului, astfel cum a fost determinat prin petitele care finalmente au investit instanța, aceștia nu au interes a obține o „completare a considerentelor” sentinței sub aspect probator.
În aceeași ordine de idei, nu se poate aprecia că prima instanță s-ar fi pronunțat ultra petita, câtă vreme în dispozitiv nu se regăsește soluția dată vreunei cereri neformulate.
Inclusiv prin precizarea depusă în data de 17.09.2012 în rejudecare, reclamanții au solicitat, ca o consecință a rezoluțiunii contractului, doar restabilirea situației anterioare de carte funciară. Pârâta nu a formulat pretenții pe cale reconvențională, în mod procedural, vizând restituirea sumei de 2.000 lei achitată cu titlu de preț, potrivit contractului, făcând doar simple trimiteri indirecte la această restituire (fila 4 dosar recurs prim ciclu procesual). Prin dispozitiv instanța a dispus doar restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Raportat la legislația procesual - civilă aplicabilă prezentului litigiu, faptul că în considerentele sentinței instanța a apreciat că se impune ca efect al rezoluțiunii repunerea în situația anterioară și cu privire la suma de 2.000 lei, contravaloarea înstrăinării, nu deschide calea recursului deoarece aceste aserțiuni nu explică, nu susțin din punct de vedere al raționamentului juridic, dispozitivul (deși nu sunt străine de natura pricinii). Or ceea ce intră în puterea lucrului judecat și dobândește executorialitate sunt dispozitivul și considerentele decisive, nu și cele supraabundente.
Raportat la toate aceste aspecte, cele două recursuri se vor respinge ca nefondate, conform prevederilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a Cod procedură civilă 1865, fără a se acorda cheltuieli de judecată conform solicitării părților întrucât onorariile avocațiale avansate sunt sensibil egale și ambele părți au căzut în pretenții în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Toporan F., domiciliată în Sighetu Marmației, . nr. 40, județul Maramureș și Toporan D., domiciliat în Sighetu Marmației, . nr. 3/34, județul Maramureș, respectiv de recurenta M. G. (T.), cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. B. C., în Baia M., . nr. 25A/26, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 707 din 11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, îndreptată prin încheierea din 10.06.2014 a aceleiași instanțe.
Respinge cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S.-T. A. G. B. P. M. B. P. F.
- În C.M., semnează
grefier șef secție
Red. S.T.A/27.04.2015
Tehn. M.R./2 ex./04.05.2015
Judecător la fond: A. M. L.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Fond funciar. Decizia nr. 42/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
