Pretenţii. Decizia nr. 272/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 272/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 272/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.272/R
Ședința publică din 30 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-T. N.
Judecător: P. G. G.
Judecător: W. D.
Grefier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâtul H. Ș. Z., domiciliat în .), ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1627 din 10.03.2015, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ (, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 23.09.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 9 aprilie 2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. sub nr._, reclamantul P. R., a formulat acțiune în pretenții în contradictoriu cu pârâtul: H. Ș.-Z. solicitând instanței de judecată, ca în urma probelor pe care le va administra în cauză să dispună: obligarea pârâtului-debitor la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în Iei la data plății, la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală calculată de la data introducerii prezentei acțiuni și până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că: la solicitarea pârâtului, prin actul sub semnătură privată încheiat la data de 23.04.2009, înscris denumit „chitanță", reclamantul P. R. a împrumutat pârâtului H. Ș. o sumă de 10.000 euro (zecemii euro).
Conform înțelegerii părților de la data încheierii acestui înscris, respectiv la data predării sumei de bani împrumutată în cuantum de 10.000 euro, pârâtul H. Ș.-Z. s-a obligat să-i restituie reclamantului suma împrumutată în termen de 3 luni, respectiv la data de 23.07.2009.
Menționează că, acest împrumut a fost garantat cu imobilul deținut de către ., cât și cu bunurile acestei firme al cărui administrator este pârâtul H. Ș.-Z., aspect menționat în cuprinsul chitanței de către acesta, pârâtul fiind chiar cel care a și redactat actul cu ocazia predării banilor.
Cu toate că, pârâtul recunoaște existența debitului, acesta refuză achitarea sumei de bani luată cu titlu de împrumut, pe motiv că, nu ar dispune momentan de aceste sume de bani, deși această sumă este scadentă începând cu data de 23.07.2009.
După mai multe solicitări telefonice ale reclamantului către pârât, în sensul de a achita suma luată cu titlu de împrumut și raportat la faptul că, acesta nu a înțeles să-i achite suma de bani împrumutată, acesta a fost notificat în scris (corespondența fiind recepționată chiar de către pârâtul H. Ș., conform înscrisurilor doveditoare) în sensul achitării debitului.
Cu toate acestea, nici până în prezent, pârâtul -debitor nu a achitat suma de bani reprezentând împrumutul.
Raportat la faptul că, debitorul refuză restituirea sumei de bani împrumutate, reclamantul a fost nevoit să formuleze prezenta cerere.
Menționează că, la data introducerii prezentei acțiuni în pretenții cuantumul sumei solicitate în lei este de 43.711 lei (1 euro la cursul BNR este de 4.3711 lei) .
A anexat, în probațiune, înscrisuri: chitanța din data de 23.04.2009 cu privire la suma de 10.000 euro; notificare comunicată la data de 31.01.2012.
În probațiune, a solicitat: încuviințarea probei cu înscrisuri; interogatoriul pârâtului; probe testimoniale în sensul audierii martorilor pe care îi va propune la primul termen de judecată; orice alte probe necesare și utile soluționării cauzei.
La data de 16.05.2013, reclamantul P. R. a depus note de ședință, prin care a indicat temeiul de drept al prezentei acțiunii ca fiind: art. 962 Cod Civil, art. 969 Cod Civil, art. 970 Cod Civil, art. 1576 Cod Civil, art. 1586 Cod Civil.
Prin sentința civilă nr. 5784 pronunțată de Judecătoria Baia M. la data de 23 mai 2013, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro, echivalentă în lei, la cursul euro BNR din ziua plății, cu acordarea dobânzii legale, începând cu data de 9 aprilie 2012 până la achitarea în întregime a debitului restant.
Prin decizia civilă nr. 336 pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 25 iunie 2014, s-a admis recursul promovat de pârât împotriva sentinței civile nr. 5784 emise de Judecătoria Baia M. la data de 23 mai 2013, s-a dispus casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În îndrumarul deciziei decasare, s-a făcut referire la necesitatea de a se oferi posibilitatea pârâtului de a propune probe în favoarea sa și de a se da curs și susținerilor inserate în motivele de recurs.
În recursul formulat, pârâtul a învederat că, în realitate, suma ce face obiectul contractului de împrumut este de 3.500 euro, chitanța de care reclamantul se prevalează reprezentând un act simulat, întocmit la o altă dată decât cea înscrisă în document, la solicitarea și presiunea reclamantului.
S-a precizat că, în schimbul emiterii unei declarații neconforme realității în cadrul unui litigiu civil, reclamantul i-a promis exonerarea de la obligația restituirii împrumutului în sumă de 10.000 euro.
S-a susținut că propunerea nu a fost acceptată, după cum pârâtul, ulterior acestui incident a refuzat să dea curs solicitării reclamantului de a semna un act în baza căruia se făcea referire la suma de 23.500 euro, astfel încât s-a promovat acțiune în vederea recuperării sumei împrumutate.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, în data de 4 septembrie 2014.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a reiterat motivele din recurs, contestând concluziile desprinse de instanță în baza probelor administrate, susținând neveridicitatea depozițiilor martorilor audiați în favoarea reclamantului.
Dacă, în recurs s-a precizat că suma ce face obiectul contractului de împrumut este în cuantum de 3500 euro, în cuprinsul întâmpinării s-a indicat suma de 1500 euro.
S-a asertat că reclamantul obișnuiește să acorde împrumuturi către diferite persoane cu dobânzi foarte mari, mascate sub forma unor înscrisuri similare chitanței semnate de pârât.
Prin sentința civilă nr. 1627/2015, Judecătoria Baia M., a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P. R. în contradictoriu cu pârâtul H. Ș. Z., l-a obligat pe pârâtul H. Ș. Z. să plătească reclamantului P. R. suma de 10.000 euro, echivalentă în lei, la cursul euro BNR din ziua plății, cu dobânda legală ce se va calcula de la data formulării cererii de chemare în judecată - 9 aprilie 2012 și până la achitarea în întregime a debitului restant. Totodată, l-a obligat pe pârâtul H. Ș. Z. să plătească reclamantului P. R. suma de 7859.44 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele aspecte :
Analizând înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 23.04.2009, depus la dosar în copie certificată, instanța a reținut că pârâtul, în calitate de împrumutat, a confirmat faptul remiterii sumei de 10.000 euro, asumându-și obligația restituirii cel târziu în data de 23 iulie 2009.
Raportat la conținutul contractului de împrumut, încheiat sub semnătură privată, instanța a apreciat că sunt respectate condițiile impuse de art. 1576 din Codul Civil și reține că între părțile litigante din prezenta cauză, a intervenit un raport juridic de natură contractuală, constând într-un contract de consumație, în virtutea căruia pârâtului îi revenea obligația de a restitui la scadență suma de 10.000 euro împrumutată de reclamant.
În contextul administrării probei interogatoriului, pârâtul a susținut că suma împrumutată a fost de 3500 euro iar diferența până la suma de 10.000 euro, stipulată în cuprinsul înscrisului din 23.04.2009, necontestat sub aspectul apartenenței semnăturii, reprezintă dobânda în concret percepută, învederând că nu a fost remisă reclamantului nicio sumă de bani, cu titlu restituire împrumut.
Relatările reclamantului precum și discuțiile purtate între acesta și administratorului hanului Hangița, la care a asistat martorul T. M., l-au determinat pe acesta din urmă să confirme raporturile juridice existente între părți, în sensul obligației pârâtului privind restituirea sumei de 10.000 euro, datorate reclamantului, cu titlu de împrumut.
Având drept principală sursă de informații, afirmațiile și dezvăluirile reclamantului, martorul Ș. G. a conferit noi elemente deictice vizând acordarea unui împrumut în cuantum de 10.000 euro în favoarea pârâtului.
O evaluare holistă a depozițiilor martorilor nu exclude acordarea unor împrumuturi de către reclamant terțelor persoane (prieteni, conform martorului Ș. G. sau simple cunoștințe, precum sugerează martorul V. D. M.). Chiar verosimilă fiind ipoteza încheierii de către reclamant a unor contracte de împrumut cu diverse persoane, cu sau fără dobândă (probele administrate nefiind de natură să conducă la concluzia perceperii unor dobânzi ilegale), aceasta nu are nici o înrâurire asupra contractului de împrumut intervenit între părțile litigante. Lipsesc rațiuni și temeiuri legale care să faciliteze operațiuni de inferare în baza cărora să se formuleze concluzia acordării către pârât a unui împrumut cu dobândă peste cuantumul legal (teză susținută de pârât).
Fiecare contract de împrumut are propria sa autonomie și elemente ce-i conferă individualitate, astfel încât, nu este permis a se analiza contractul de împrumut încheiat între părțile litigante, prin raportare la posibile elemente și clauze inserate în alte convenții, acestea din urmă fiind pe deplin inopozabile pârâtului.
Nu este lipsit de relevanță că, indiferent de rațiunile care l-au determinat pe pârât să-și asume, prin semnătură, înscrisul din data de 23.04.2009, debitorul obligației de restituire nu a contestat apartenența scrierii sau semnăturii ce figurează în actul din 23.04.2009, confirmând existența unei datorii până la concurența sumei de 10.000 euro.
Pe de altă parte, contractul de împrumut încheiat între părți se află sub auspiciile prezumției de validitate a actului juridic, prezumție nerăsturnată în cauză (o astfel de obligație incumbându-i pârâtului).
De asemenea, nu se poate ignora că legiuitorul a prevăzut suficiente mecanisme și pârghii procedurale pentru a sancționa existența unei eventuale cauze ilicite (antrenată de perceperea unor dobânzi ilegale, aspect care în speță, nu a depășit stadiul unor simple și neprobate afirmații).
Contractul de împrumut se integrează în sfera actelor juridice valide ca o consecință firească a unei pasivități totale privind obținerea intervenției sancțiunii nulității (fundamentată pe conceptul cauzei ilicite), lipsind o astfel de solicitare din partea pârâtului.
Instanța a reținut că art. 1199 cod civil, dispune că prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut, în timp ce prevederile art. 1200 cod civil stipulează că, prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite, stabilindu-se că, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta.
În aceste condiții, întrucât prin înscrisul depus la dosar, reclamantul a făcut atât proba nașterii raportului juridic cât și a îndeplinirii propriei obligații de predare a sumei de 10.000 euro, în sarcina pârâtului operează o prezumție relativă de neexecutare a obligației de plată iar conform regulilor probațiunii, pârâtul avea obligația, în această situație, de a face dovada contrară, respectiv dovada executării obligației de plată.
Cum pârâtul nu a făcut dovada restituirii împrumutului, procedând la recunoașterea acestuia în contextul luării interogatoriului, instanța a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, urmând a o admite și a obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, reprezentând restituire împrumut.
Reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului proces, în temeiul art. 274 din Codul de Procedură Civilă, prima instanță a admis cererea reclamantului de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7859.44 lei (compus din 2359,44 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 3.000 lei onorariu avocat din primul ciclu procesual, 1.000 lei, onorariu din calea de atac a recursului și 1500 lei, onorariu avocat în rejudecare) .
Având în vedere considerentele în precedent expuse, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege pârâtul H. Ș. Z., solicitând admiterea acestuia modificarea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că din cuprinsul declarațiilor martorilor audiați în rejudecare, rezultă caracterul nefundat al acțiunii. Aceștia au precizat că au cunoștință despre existența împrumutului însă nu cunosc motivul acordării acestuia, scadența lui sau identitatea împrumutatului. A reieșit totodată că reclamantul și-a creat o practică în acest sens, stipulând o dobândă ascunsă, astfel că întreaga probațiune a relevat că împrumutul acordat în cauză era unul cu dobânda ascunsă.
În drept, recurentul s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă de la 1865.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 649,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și au fost aplicate timbre judiciare de 5 lei.
Intimatul P. R. a formulat întâmpinare față de cererea introductivă de instanță prin care a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătata că sentința recurată este legală și temeinică și a învederat în esență că împrumutul a fost constatat prin înscris necontestat de către recurent. S-a mai invocat excepția netimbrării, care ulterior nu a mai fost susținută.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor legale incidente, Tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin înscrisul denumit “chitanță” încheiat sub semnătură privată la data de 23.04.2009, H. Ș. Z. a recunoscut faptul că a împrumutat suma de 10.000 Eur de la numitul P. R. și s-a obligat a o restitui în termen de 3 luni, respectiv până la data de 23.09.2009. Totodată, împrumutatul a arătat că garantează restituirea împrumutului cu imobilul deținut de către ., societate în care este administrator împreună cu soția sa. Înscrisul conține mențiunea olografă “bun și semnat pentru suma de 10.000 Eur”.
Potrivit art. 1576-1584 din Codul civil de la 1864 incident raportului contractual existent între părți, împrumutul este un contract prin care una dintre părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate. Împrumutatul este dator a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate și la timpul stipulat.
În cauză, împrumutatul H. Ș. Z. nu a invocat sau probat motive de nulitate a înscrisului constatator al contractului de împrumut, nu s-a înscris în fals în privința mențiunilor conținute ci a învederat că suma împrumutată nu a fost cea menționată, respectiv că împrumutul acordat conține o dobândă excesivă. Prin cererea inițială de recurs (dar și prin răspunsul la interogatoriu), pârâtul împrumutat a învederat faptul că împrumutul ar fi fost de 3500 Eur, că înscrisul doveditor este unul simulat, ulterior prin întâmpinarea depusă în rejudecarea cauzei acesta a precizat că a împrumutat suma de 1500 Eur de la reclamant. Toate aceste susțineri ale împrumutatului nu au avut și un suport probator în cauza dedusă judecății.
Raportat la prevederile art. 969 Cod civil de la 1864 privind forța obligatorie a contractelor, precum și la probațiunea administrată în cauză, respectiv înscrisul olograf depus la fila 5 dosar fond instanța apreciază că cererea reclamantului este una întemeiată astfel cum a fost formulată în privința debitului principal și a dobânzii acordate.
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și natura raportului juridic existent între părți, analizând corespunzător probațiunea administrată în cauză, respectiv reținând în mod întemeiat autonomia și individualitatea contractului ce a făcut obiectul litigiului dedus judecății.
Tribunalul apreciază astfel că hotărârea recurată este una temeinică și legală, în cauză nefiind incidente motivele de casare invocate prevăzute de art. 304 pct. 3-8 Cod procedură civilă de la 1865.
Prima instanță a dat o corectă interpretare actului dedus judecății, iar sentința pronunțată nu a fost rezultatul unei interpretări greșite a legii sau a probațiunii administrate.
Se apreciază însă că interpretarea dată declarațiilor de martor de către recurent este una subiectivă și neverosimilă, în contradicție cu ansamblul probațiunii administrate.
Pentru aceste considerente, cererea de recurs va fi respinsă, conform dispozitivului prezentei decizii.
Reținând culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea acestuia și la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs- onorariu avocațial justificat prin chitanța nr. 741/2015, depusă în original, suma solicitată cu acest titlu fiind apreciată de către instanță ca fiind într-un cunatum rezonabil și necesar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul H. Ș. Z., domiciliat în sat Băița, ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul P. R., domiciliat în Târgu Lăpuș, P-ța Eroilor nr. 9, ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1627/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._, pe care o menține.
Oblige recurentul să achite intimatului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
Președinte Judecători Grefier
S.-T. N. P. G. G., W. D. O. V.
Red./ STN/09.10.2015
T.Red.O.V:/09.10.2015
2 ex.
Judecător la fond: P. M.-R.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 336/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 375/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
