Revendicare imobiliară. Sentința nr. 401/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 401/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 3259/100/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.401
Ședința publică din data de 23.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M.
Grefier: R. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra cauzei formulate de către reclamanții S. L. S., cu domiciliul în București, ., ., etaj 5, apt. 51, sector 3, D. M., cu domiciliul în Ocna Șugatag, .. 15, județul Maramureș, V. I. A. L., cu domiciliul în B., ., județul Ilfov, B. M., cu domiciliul în S. Marmației .. 4A, județul Maramureș, Teleptean A., cu domiciliul în S. Marmației, .. 48, județul Maramureș, toți cu domiciliul procesual ales la „J. și Asociații”-Societate civilă de avocați, în București, ., . în contradictoriu cu pârâții C. SA, cu sediul în S. Marmației, ., jud. Maramureș și M. S. Marmației, cu sediul în S. Marmației, .. 14, județul Maramureș, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 16.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi 23.04.2015, când a hotărât următoarele.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș reclamantele S. L. S., cu domiciliul în București, ., ., etaj 5, apt. 51, sector 3, D. M., cu domiciliul în Ocna Șugatag, .. 15, județul Maramureș, V. I. A. L., cu domiciliul în B., ., județul Ilfov, B. M., cu domiciliul în S. Marmației .. 4A, județul Maramureș, Teleptean A., cu domiciliul în S. Marmației, .. 48, județul Maramureș, toți cu domiciliul procesual ales la „J. și Asociații”-Societate civilă de avocați, în București, ., ., sector 1 au chemat în judecată pârâții C. SA, cu sediul în S. Marmației, ., jud. Maramureș și M. S. Marmației, cu sediul în S. Marmației, .. 14, județul Maramureș pentru a fi obligate să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul situat în S. Marmației la locul denumit „Lazul Șesului-Czeejtedomb” nr.top 3130/1, 3132/1 și 3133/1 în suprafață de 5778 mp, în prezent ca parte a corpului de proprietate cu nr.6972/1/5, în cartea funciară_ UAT S. Marmației.
Cererea a fost legal timbrată cu 7187 lei la valoarea de_ lei.
În fapt antecesorul reclamanților, B. F. a deținut în S. Marmației un teren intravilan în zona cunoscută ca Lazul Șesului (Czejtedomb, descrierea din cărțile funciare). Terenul a fost dobândit prin cumpărare. Se specifică că numele B. a fost înscris în actele de carte funciară și în ortografia maghiară sub forma Bukszar.
Acesta a fost expropriat prin Decretul 32 din 1976.
Trebuie precizat că cotele de părți de proprietate deținute de B. au trecut, în fapt în proprietatea lui B. F., așa cum atestă succesorii lui B. I. (H. I.) și anume M. I. și H. I., care arată că nu au nici un fel de pretenții față de acest teren.
Într-un document întocmit de un expert topograf Gavaller I. 15.765 mp (adică 1,5765 mp) corespunzând înscrierilor din CF 4018 nr. top 3130, 3131, 3132, 3133.
În urma decesului lui B. F. reiese că ar fi avut vocație succesorală următorii: B. M., D. (uneori transcris și ca D.) I., Teleptean A. (născută B.).
De asemenea, B. M. a făcut p cerere de restituire. Ca urmare a acestei cereri, rezultă că s-ar fi emis două titluri de proprietate pentru 0,6630 ha și 0,3357 ha, iar pentru 0,2943 ha s-ar fi procedat chiar și la punerea în posesie. Această informație este confirmată de expertul Gavaller I., care arată că, prin actul_/50, s-au restituit 3357 mp, iar prin actul_/49, 6630 mp.
D. I. a solicitat la rândul său 1,3076 ha, cerere pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri (hotărârea 191 a Comisiei locale de fond funciar). Față de această din urmă soluție s-a făcut o plângere de către D. I., care a făcut obiectul dosarului 3937/2002, devenit după recurs și rejudecare 3118/R/2003.
Soluția din acest dosar, sentința nr.656 din 16 martie 2004, obligă Comisia locală S. Marmației să acorde petentei D. I., 5778 mp în natură, prin echivalent. Din considerentele hotărârii ar rezulta că instanța subscrie concluziilor expertului Gavaller I., precum că, aferent, în afară de terenurile deja retrocedate către B. M., din corpul de proprietate deținut de B. F., înainte de trecerea abuzivă în posesia statului, rămâne un teren de 5778 mp. De asemenea, arată că această suprafață se găsește în deținerea societății C. SA. Din cercetările lor a reieșit că terenul în discuție este în prezent înscris în cartea funciară UAT S. Marmației nr._, constituind o parte din terenul descris cu nr. topo 6972/1/5, cu proprietar C. SA.
Ca urmare a acestei decizii, s-a emis un titlu de proprietate cu nr._/9 din 13.09.2004, pentru terenuri în compensare pentru suprafața de 5778 mp. Aceste terenuri nu au putut fi puse în posesie în fapt, deoarece nu aveau vreo cale de acces disponibilă sau era ocupate de alte persoane.
Judecătoria S. Marmației a dispus prin sentința 1825/7 iunie 2010 în dosarul nr._, ca titlul de proprietate să fie modificat în sensul atribuirii de teren aflat la dispoziția Comisiei Locale S. Marmației. Instanța a constatat că, în fapt, terenurile atribuite nu erau libere și în consecință atribuirea lor nu putea constitui o despăgubire pentru D. I..
Autoritățile nu au executat conținutul dispozitivul acestei sentințe și nu au emis o decizie care să acorde o despăgubire.
Între timp, D. I. a decedat. Conform certificatuluid e moștenitor nr. 144, dosar 164 din 26.12.2013, emis de notar public B. Stelușa, succesorii sunt: D. M., S. L.-S. și V.-I. A.-L..
Apoi-aplicabile dreptului intern, Legea nr.18/1991 le-a recunoscut foștilor proprietari și moștenitorilor acestora dreptul la restituirea parțială a terenurilor agricole. Cea mai importantă modificare a acestei legi a fost introdusă prin Legea nr.1/2000, care a crescut suprafața de teren ce putea fi restituită până la 50 de hectare de persoană pentru terenurile arabile și până la 100 de hectare de persoană pentru pășuni. În lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despăgubire.
Cererea inițială introdusă de către D. I. a fost o cerere fundamentată de Legea nr. 18/1991 și Legea nr.1/2000, fiind vorba de un teren.
În ceea ce privește imobilele naționalizate, în lipsa unei legislații speciale care să definească regimul juridic al acestor bunuri, instanțele s-au considerat, într-o primă fază, competente să analizeze problema legalității actelor de naționalizare și să dispună, în cazul în care constată ilegalitatea lor, restituirea bunurilor în discuție.
. legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, a permis vânzarea acestor imobile către chiriași. Restituirea lor către foștii proprietari sau către moștenitorii acestora nu ea posibilă decât dacă locuiau acolo, în calitate de chiriași sau dacă aceste locuințe erau libere. În lipsa restituirii, foștii proprietari puteau solicita o despăgubire care era plafonată.
Legea nr. 10/2001 a consfințit principiul restituirii imobilelor în discuție. În cazul în care restituirea nu mai era posibilă, foștii proprietari sau moștenitorii lor puteau solicita o reparație neplafonată.
Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile justiției și proprietății, aflată în prezent în vigoare, a modificat substanțial legile anterioare, referitoare la despăgubiri, stabilind în mod special o procedură administrativă unificată pentru cererile referitoare la bunuri ce intră sub incidența Legilor nr.1/2000 și nr.10/2000 și a ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/1999 și nr.94/2000.
Aceasta prevede că, în lipsa restituirii, beneficiarii măsurilor de reparație pot alege între compensarea creanței lor prin bunuri și servicii și plata unei despăgubiri calculate conform „practicii și standardelor interne și internaționale în materie de despăgubire pentru imobile și case preluate abuziv de către stat”.
Prin Legea nr.165/2013 s-a instituit principiul că imobilele preluate abuziv de stat se restituie în natură.
Aplicarea Convenției Europene a Dreptului Omului.
De asemenea, art. 1 Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturile reclamanților. Noțiunea „bunuri” protejată prin art.1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului poate cuprinde atât „bunuri actuale”, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o „speranță legitimă” de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe (dec.) MC, nr._/98, 69, CEDO 2002-VII.)
Dacă un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr.1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr.1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Koăecky împotriva Slovaciei (MC) nr.44.912/98, & 35, CEDO 2004-IX).
Existența unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
În cauză autoritățile au recunoscut antecesoarei reclamanților, D. I., că are vocație la o despăgubire pentru preluarea abuzivă a imobilului constituit de suprafața de 5778 mp, în zona cunoscută ca Lazul Șesului („Czejtedomb”, descrierea din cărțile funciare). În acest sens sunt relevante sentința nr.656 din 16 martie 2004, sentința nr.1825/7 iunie 2010, în dosarul nr._, ambele ale Judecătoriei S. Marmației. Deși acestea nu dispun în mod direct dreptul petentei D. I. la retrocedarea suprafeței de teren de 5778 mp în zona cunoscută ca Lazul Șesului din S. Marmației, din hotărârile instanțelor ce au dobândit autoritate de lucru judecat, reiese că condițiile legale impuse pentru a beneficia de măsurile de reparație, și anume naționalizare ilegală a bunului și dovada calității de moștenitor a fostului proprietar, erau întrunite.
Punând în aplicare a legislație specială de restituire și de despăgubire, statul român a optat pentru principiul despăgubirii integrale pentru privările de proprietate care au avut loc în perioada regimului comunist.
În cauza V. împotriva României, nr._/01, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o decizie administrativă a autorității locale competente prin care i se recunoaște părții interesate un drept la reparație este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial” apărat de art. 1 din Protocolul nr.1 și că, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerință în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea și M. G. R. împotriva României, nr._/06, 27 mai 2010).
Cu atât mai mult, neexecutarea unei hotărâri judecătorești ce recunoaște un drept la despăgubire, chiar dacă suma nu a fost stabilită, constituie o ingerință în dreptul de proprietate în sensul primei fraze din primul alineat al art.1 din Protocolul nr.1 (D. și alții împotriva României, nr._/03, 3 martie 2009).
Față de acestea, se poate concluziona că dreptul recunoscut în patrimoniul antecesoarei reclamanților și în consecință și reclamanților prin succesiune, reprezintă un bun.
Concursul cu alte forme de despăgubire, Legea nr.18/1991 și Legea nr.1/2001 nu conțin dispoziții care ar interzice ca proprietarii (sau succesorii lor), deposedați de proprietatea lor în timpul regimului comunist, să introducă o acțiune în revendicare având ca obiect imobilul care le-a aparținut și de care au fost deposedați.
D. sub imperiul Legii nr.10/2001 s-a pus problema concurenței dintre procedurile reglementate de acea lege și posibilitatea de a se introduce o acțiune în revendicare în paralel cu acele proceduri.
Prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.108 din 23 februarie 2009, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, au hotărât că, după . Legii nr.10/2001, acțiunile în revendicare ale bunurilor expropriate sau naționalizate înainte de 1989, introduse în paralel cu procedura de restituire reglementată prin Legea nr.10/2001, pot fi admise în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun. Acest raționament juridic poate fi aplicat și în cazul cererilor de restituire întemeiate de Legea nr.18/1991 și Legea nr.1/2000. Astfel, o acțiune în revendicare poate fi admisă, în condițiile în care reclamantul deținu un bun așa cum este el definit prin art.1 din protocolul nr.1 la Convenția europeană a Drepturilor Omului, iar drepturile corespunzătoare acestui bun nu au putut fi realizate prin căi de acțiune alternative datorită inacțiunii autorităților.
Autoritățile administrative au obligația de a se pronunța asupra cererilor de restituire sau de despăgubire într-un termen rezonabil, așa cum este interpretat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (deciziile nr.3857 și 3870 din 4 noiembrie 2008 ale Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În cazul de față autoritățile publice nu au acționat într-un termen rezonabil, împlinindu-se 14 ani de la data cererii introduse de către antecesoarea lor, D. I., fără ca o despăgubire efectivă să fie realizată. La demersurile lor de a se obține executarea silită a hotărârii judecătorești 1825 din 07.06.2010 a Judecătoriei S. Marmației li s-a răspuns că nu există terenuri în intravilan pentru a fi oferite în compensație.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând posibilitatea introducerii unei acțiuni în revendicare fără să se fi parcurs procedurile prevăzute de Legea nr.10/2001, a reținut următoarele:
„În acest sens legea prevede o anumită procedură pentru a se putea obține restituirea în natură a imobilelor preluate de stat, din acest punct de vedere legea fiind una specială în raport cu dispozițiile de drept comun. Aceste argumente ar părea să interzică posibilitatea de a exercita vreo altă cale în scopul dobândirii imobilului, respectiv accesul la mijloacele prevăzute de dreptul comun și anume, acțiunea în revendicare. Concluzia nu este definitivă. Fiind necesar a se face distincție între diferite categorii de imobile preluate de stat în funcție de situația juridică a acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Urmând acest demers este de apreciat că doar în ceea ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data intrării în vigoare a legii, procedura prevăzută de aceasta este una obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.
Pentru cealaltă categorie de imobile, respectiv cele acare nu se mai aflau în proprietatea statului…este posibilă exercitarea unei acțiuni în revendicare întrucât nu există niciun text de lege care să interzică introducerea unei astfel de acțiuni, de drept comun, împotriva cumpărătorilor după . Legii nr. 10/2001.
Un argument în susținerea acestei afirmații îl constituie și faptul că prin vânzarea de către stat a imobilului asupra căruia nu avea un drept valabil de proprietate s-a realizat o ingerință în dreptul fostului proprietar. Or, a refuza acestuia calea dreptului comun de realizare a dreptului său ar însemna a consacra cu caracter definitiv ingerința în dreptul său, cu consecința evidentă a încălcării art.1 din primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, nu trebuie neglijate nici aspectele inserate în considerentele deciziei în interesul Legii nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție…potrivit cărora legea specială nr.10/2001 nu exclude în toate situațiile, posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare. C. este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art.1 din Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție”.(Î.C.C.J. Secția civilă, decizia 1857 din 17 martie 2010).
În mod identic, Legea nr.18/1991 reglementa retrocedarea terenurilor agricole deținute de fostele cooperative agricole. Dispozițiile au fost extinse, prin Legea nr. 1/2000, la toate terenurile aflate în posesia statului sau ale societăților comerciale, regii autonome și institute de stat cu profil agricol care dețineau terenuri care fuseseră preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
Prin urmare, aceste proceduri nu interzic revendicarea unui teren aflat în deținerea unei societăți de construcții. La aceasta se adaugă și faptul că în mod evident, procedura de restituire conform Legii nr.18/1991 și Legii nr.1/2000 a eșuat. Comisia locală S. Marmației recunoscând că nu are teren intravilan pentru a proceda la o restituire prin atribuire de teren intravilan în compensare.
În aceste condiții, singura reparație rămâne restituirea a însăși proprietății care le-a fost confiscată de către regimul comunist prin Decretul nr.32/1976.
Situația terțului. Drepturile deținătorului de teren nu sunt afectate.
Societatea C. SA S. Marmației este o societate formată prin transformarea fostelor întreprinderi socialiste în societăți comerciale potrivit dispozițiilor Legii nr.15/1990.
Potrivit art.29 din Legea nr.137/2002 instituie principiul despăgubirii celor care în procesul de privatizare au cumpărat acțiuni la societățile comerciale de stat și care ar fi prejudiciați prin hotărâri judecătorești de retrocedare a unor imobile preluate de stat.
Prin urmare, există cadrul legal pentru ca eventualele prejudicii suferite de cel care a dobândit deținerea imobilului de la statul român să fie despăgubit.
Calitatea procesuală. Potrivit art. 643 alin.1 cod civil (nou), fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietare, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
Potrivit art. 205 Cod procedură civilă pârâta . sediul în S. Marmației, ., județul Maramureș a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr.656 a Judecătoriei S. Marmației în dosarul nr.3118/R/2003 a fost soluționată plângerea antecesoarei D. I., privind Hotărârea nr.555/2002 a Comisiei județene de la lângă Prefectura Maramureș. după 5 ani de la emiterea Titlului de proprietate pentru suprafața de 5778 mp, petenta D. I. formulează o nouă plângere pentru schimbarea amplasamentului parcelelor de teren primite, cerere adresată potrivit sentinței civile nr.1825/2010 în dosarul nr._, fapt care a condus la oferirea altor parcele de teren-prin executor judecătoresc-adresa Comisiei Locale Sighet nr._/18.09.2013.
Prin derularea acestor demersuri juridice rezultă că autoritățile au răspuns activ la toate cererile petentei D. I., satisfăcând de fiecare dată solicitările acesteia, neaflându-se în situația unui eșec al acordării reparațiilor prin echivalent.
Față de acestea pârâta invocă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, în condițiile în care reclamanții au putut sau pot să-și realizeze drepturile cuvenite prin căi legale alternative.
Pârâta menționează că a dobândit terenul în litigiu cu titlu oneros (contract de schimb) ulterior înființării societății și nu a fost dobândit terenul prin cumpărare de acțiuni potrivit Legii nr.15/1990 așa cum susțin reclamanții.
Terenul în litigiu a fost solicitate de autoarea reclamanților D. I. în dosarul nr.3118/R/2003 însă cererea a fost respinsă prin sentința civilă nr.656/2003 pronunțată în acest dosar, astfel că există autoritate de lucru judecat.
Potrivit art. 205 Cod procedură civilă pârâta M. S. Marmației a formulat întâmpinare prin care invocă:
1.)excepția autorității de lucru judecat;
2.)excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului S. Marmației.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiuni ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S. L.-S., cu domiciliul în București, ., ., etaj 5, apt. 51, sector 3, D. M., cu domiciliul în Ocna Șugatag, .. 15, județul Maramureș, V. I. A. L., cu domiciliul în B., ., județul Ilfov, B. M., cu domiciliul în S. Marmației .. 4A, județul Maramureș, Teleptean A., cu domiciliul în S. Marmației, .. 48, județul Maramureș, toți cu domiciliul procesual ales la „J. și Asociații”-Societate civilă de avocați, în București, ., ., se solicită lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenului situat în S. Marmației, în locul numit „L. Șesului-Czejtedomb”, având nr .top 3130/1, 3132/1, 3133/1, în suprafață de 5778 mp, în prezent ca partea a corpului de proprietate descris cu nr. top6972/1/5, Cf nr._ S. Marmației, având în vedere inacțiunea autorităților față de cererea autorului D. I. și eșecul acțiunii acordării unei reparații prin echivalent.
Ca urmare a cererii formulate de către petenta D. I., cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren în temeiul legilor fondului funciar, prin Hotărârea Comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privată Maramureș nr.191/2002 aceasta este validată pe anexa 39, poziția 28 cu suprafața de 1,3076 ha teren agricol în sensul acordării de despăgubiri.
Prin plângerea înregistrată sub dosar nr.3937 din 27.09.2002, petenta D. I., contestă hotărârea Comisiei județene și solicită să i se reconstituie dreptul de proprietate pe terenul în suprafață de 1,3076 ha situat în S. Marmației în locul numit L. Șesului ocupat de Baza de producție S. Marmației. Prin sentința civilă nr. 708/17.02.2003 pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr.3937/2002 a fost respinsă plângerea petentei ca neîntemeiată.
Petenta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.708/2003, iar prin decizia civilă nr.787/R din 08.09.2003 Tribunalul Maramureș trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria S. Marmației.
În rejudecare, cauza înregistrată sub dosar nr.3118/R/14.10.2003, prin sentința civilă nr.6656/16.03.2004, instanța admite în parte plângerea petentei D. I., prin care anulează în parte Hotărârea Comisiei județene Maramureș și dispune reconstituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren, în echivalent arabil, pentru 5778 mp, din rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar S. Marmației. De asemenea, prin aceeași sentință instanța respinge cererea petentei de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru aceeași suprafață de 5778 mp cu amplasamentul în incita îngrădită a bazei de producție C. S. Marmației.
Prin urmare petentei i s-au atribuit din rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar S. Marmației două parcele de teren în . în locul numit Rîtul Fermei (2393), pentru aceste suprafețe de teren fiind emis titlu de proprietate nr._/9/2004. În acest sens, consideră ca nejustificată afirmația reclamanților referitoare la inacțiunea și eșecul autorităților față de cererea autorului acestora. D. I., în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 5778 mp teren din rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar S. Marmației.
Pârâta M. S. Marmației a apreciat că petenta D. I. avea posibilitatea de a contesta procesul verbal de punere în posesie ca act premergător emiterii titlului de proprietate și de a refuza amplasamentul terenurilor atribuite anterior emiterii titlului de proprietate. Amplasamentul terenurilor cuprinse în titlu de proprietate nu a fost contestat nici la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie nici ulterior, la data înmânării titlului de proprietate. După cinci ani de la emiterea titlului de proprietate, prin plângerea înregistrată la Judecătoria S. Marmației sub dosar nr._ din data de 04.06.2009, petenta D. I. a solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/9/2004, în sensul de a schimba amplasamentul terenului, motivând că, Comisia locală de fond funciar S. Marmației a scăpat din vedere accesul la drumul public pentru suprafața de 3385 mp, teren situat în locul numit „Eroilor”, iar în ceea ce privește suprafața de 2393 mp, teren situat în locul numit „Rîul Fermei”, aceasta se află în proprietatea altor persoane, iar petenta este în imposibilitatea de a folosi această parcelă.
Prin sentința civilă nr.1825/07.06.2010, Judecătoria S. Marmației a admis plângerea înaintată de petenta D. I. și a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/9/2004, în sensul schimbării amplasamentului celor două suprafețe de teren înscrise pe titlu de proprietate cu altă suprafață de teren arabil în intravilan, aflată la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar S. Marmației.
Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar S. Marmației, la data prezentei, nu dispune de suprafețe de teren arabil situate în intravilanul municipiului S. Marmației, sens în care i-a comunicat petentei prin adresa nr.13.247 din 18.09.2013, prin executor judecătoresc V. M., suprafețele de teren din extravilan ce se află la dispoziția comisiei. Nici petenta, nici succesorii acesteia nu și-au exprimat disponibilitatea de a alege o parcelă de teren pentru a fi puși în posesie.
Raportat la aspectele evidențiate mai sus, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nefondată și inadmisibilă.
În drept s-au invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă; Legea nr.18/1991, republicată, modificată și completată privind fondul funciar; H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând acțiunea în revendicare tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.656/16.093.2004 pronunțată în dosarul nr.3118/R/2003 Judecătoria S. Marmației a admis plângerea antecesoarei D. I. în sensul că anulează Hotărârea nr.555/11.07.2002 a Comisiei Județene Maramureș pentru aplicarea legilor fondului funciar anexa 39 Sighet și dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei cu privire la o suprafață de teren în echivalent arabil pentru 5778 mp din rezerva Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar.
Respinge cererea petentei de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru aceeași suprafață de 5778 mp cu amplasamentul în incinta îngrădită a bazei de producție a C. S. Marmației (șantierul de construcții) ocupată de construcțiile acesteia.
Cu privire la acest petit pârâta . excepția autorității de lucru judecat, excepție pe care tribunalul o respinge ca neîntemeiată întrucât nu există identitate de obiect (în dosarul nr.3118/R/2003 s-a formulat o plângere respectiv amplasamentul în baza unei legi speciale Legea nr.18/1991, iar în prezentul dosar avem o acțiune în revendicare de drept comun).
Ar exista, eventual o prezumție legală a puterii lucrului judecat care nu se confundă cu excepția autorității de lucru judecat.
În baza sentinței civile nr.656/16.03.2004 se reconstituie în favoarea antecesoarei reclamanților D. I. din rezerva Comisiei locale 2 parcele de teren în . și în locul Râtul Fermei (2393 mp), fiind emis titlul de proprietate nr._/9/2004.
Întrucât terenul de la locul numit „Eroilor 3385 mp avea acces la drum sau stradă și trebuie să treacă prin curțile vecinilor, iar terenul „Râtul Fermei” este revendicat de moștenitorii fostului proprietar Muller F., prin sentința civilă nr.1825/07.06.2010 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria S. Marmației modifică titlul de proprietate_/9/2004 în sensul că schimbă amplasamentul terenului din locul . și „Râtul Fermei”-2393 mp cu teren aflat la dispoziția Comisiei locale S. Marmației pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și obligă Comisia locală să pună în posesie petenta D. I. cu suprafața de 5778 mp teren arabil în intravilan.
Comisia locală s-a conformat și a pus la dispoziția reclamanților cinci terenuri aflate în rezerva acesteia: „După piatră”-2 ha, „Unghiuri de Sus”-2ha, „Unghiuri de Jos”-2 ha, „Ciungii satului”- 2 ha, „Ț. N.”-350 ha, însă reclamanții le-au refuzat, încercând prin prezenta acțiune în revendicare a obține pe cale ocolită exact amplasamentul dorit și care în prezent se află în folosința pârâtei . suprafață de 3834 mp și în folosința . suprafața de 2555 mp, după cum rezultă din expertiza de la fila 21 dosar.
De menționat faptul că reclamanții nu au chemat în judecată . care deține 2555 mp din suprafața revendicată, însă au chemat în judecată pârâtul M. S. Marmației care nu deține terenul revendicat de reclamanți, drept urmare instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, excepție invocată de M. S. Marmației prin întâmpinare.
Cu privire la suprafața deținută de . mp revendicată de reclamanți tribunalul reține:
1.)În procedura specială a Legii nr.18/1991 prin sentința civilă nr.656/16.03.2004 s-a refuzat restituirea către antecesoarea reclamanților a amplasamentului în incinta îngrădită a bazei de producție a C. Sighet (șantier de construcție) reținându-se că din nota de constatare întocmită de ing.Gavaller I. rezultă că suprafața de 5778 mp care a făcut parte din terenul înscris în CF 4018 pe familia B. și care prin Decret de expropriere nr.32/1976 a fost trecut pe Statul Român, la ora actuală este incinta îngrădită a bazei de producție a C.-ului (șantierul de construcții). Astfel în procedura specială de Legea 18/1991 există o prezumție legală a puterii lucrului judecat.
2.)Pârâta . proprietară a terenului revendicat de reclamanți din anul 2004 în baza contractului de schimb imobiliar încheiat cu Statul Român prin Consiliul Local al municipiului S. Marmației, fila 190, titlul de proprietate al pârâtei . anterior.
De abia în anul 2010 ca urmare a modificării titlului de proprietate_/9/2004 obținut de antecesorii reclamanților ca urmare a schimbării amplasamentului se dispune a se acorda teren echivalent 5778 mp arabil și intravilan. Punerea efectivă în posesie este atributul exclusiv al Comisiei locale, care s-a conformat sentinței civile nr.1825/07.06.2010 și a pus la dispoziția reclamanților 5 terenuri după cum rezultă din adresa de la fila 120 verso.
Decizia 33/2008 pronunțată de secțiile unite tranșează situațiile în care, după . normei noi, acțiunea în revendicare fondată pe dispozițiile art. 480 Cod civil mai poate justifica un demers în fața instanțelor naționale pentru aceste imobile.
CEDO a remarcat totodată, anterior dezlegării date prin decizia menționată că instanța superioară are o soluție jurisprudențială unitară și constantă în legătură cu inadmisibilitatea de principiu a acțiunii în revendicare formulată ulterior apariției Legii nr. 10/2001 (cauza P. c/a România 2005).
Tot CEDO a statuat, în egală măsură, că simpla pretenție vizând restituirea unui imobil preluat de stat nu prezumă și nici nu echivalează cu existența unui bun actual ori a unei speranțe legitime, Convenția vizând protejarea drepturilor „concrete și efective” (cauza P. c/a România 2005, cauzele C., L. sau Palmaru c/a România).
După . Legii nr.10/2001, norma generală nu mai poate fi invocată decât dacă se încalcă părții un drept recunoscut anterior intrării în vigoare a legii noi, ori în speță reclamanții n-au avut un astfel de drept aflat sub protecția art.1 din Protocolul 1 la CEDO ca fiind „concret și efectiv”, iar în cauză faptul că bunul se află în posesia . are nicio relevanță câtă vreme nu s-a dovedit că reclamanții beneficiau de terenul revendicat sau cel puțin de o speranță legitimă la data promovării acțiunii în revendicare, având în vedere că la Legea nr.18/1991 antecesoarei D. I. i s-a refuzat amplasamentul solicitat și care face în prezent obiect al acțiunii în revendicare.
Pentru valorificarea pretențiilor în legătură cu un drept invocat, reclamanții trebuie să respecte legislația națională edictată în legătură cu dreptul respectiv, atât din perspectiva dreptului substanțial, cât și a căilor procedurale prevăzute de lege pentru obținerea recunoașterii celor susținute.
Din această perspectivă acțiunea în revendicare este inadmisibilă, dat fiind faptul că reclamanții au urmat și obținut drepturi în baza legii fondului funciar respectiv li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 5778 mp teren arabil și s-a pus la dispoziție teren pentru punerea în posesie, însă l-au refuzat, încercând pe calea ocolită a dreptului comun prin prezenta acțiune în revendicare să obțină terenul ce nu l-au putut obține în cadrul legii speciale.
În considerarea celor de mai sus acțiunea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta M. S. Marmației și în consecință respinge acțiunea în revendicare formulată de reclamanți împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei pârâte fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta S.C. C. S.A.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții S. L. S. domiciliată în București, . ., D. M., domiciliat în Ocna Șugatag, .. 15, județul Maramureș, V. I. A. L., domiciliată în B., ., județul Ilfov, B. M., domiciliat în S. Marmației .. 4A, județul Maramureș, Teleptean A., domiciliată în S. Marmației, .. 48, județul Maramureș, toți cu domiciliul procesual ales la „J. și Asociații”-Societate civilă de avocați, în București, ., ., sector 1 împotriva pârâtei C. SA, cu sediul în S. Marmației, ., jud. Maramureș.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. R. M.
Red./C.M./23.04.2015
TEhnred./R.M./18.05.2015/9ex.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 158/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 153/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
