Acţiune în constatare. Decizia nr. 204/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 13-09-2012 în dosarul nr. 204/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 204/A
Ședința publică din 13.09.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. T.
Judecător: B. G.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamanta . SRL, cu sediul în C., ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 706 din 25.01.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 06.09.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 706 din data de 25 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul Orașul C., reprezentat prin P..
În considerentele sentinței s-a reținut că, inițial, între Primăria orașului C. și . s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare înregistrat sub nr. 1256/22.04.1999 prin care cea dintâi, în calitate de vânzător, a înstrăinat societății menționate, în calitate de cumpărător, un spațiu comercial situat în C., ., actual 2A, în schimbul prețului de 60.000.000 lei, vânzare avizată în prealabil de către Consiliul local C., care prin Hotărârea nr. 33 a aprobat vânzarea spațiilor comerciale prin negociere directă în baza Hotărârii Guvernului nr. 505/1998 privind vânzarea către actualii deținători a unor spații comerciale construite din fondurile statului.
Ulterior, prima cumpărătoare, ., a vândut spațiul cumpărat de la Primăria C. societății comerciale All – By- D. S.R.L., în schimbul sumei de 15.000 Euro, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în 03.09.2008, sub semnătură privată.
La rândul ei, S.C. All – By – D. S.R.L. vinde societății comerciale Mondoflex S.R.L., același spațiu comercial situat în C., ., în schimbul prețului de 200.000 lei, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 21 din 01.09.2009, contract încheiat sub semnătură privată.
.. devine S.C. C. & D. B. S.R.L., modificarea denumirii fiind cuprinsă în actul adițional nr. 1 din 23.10.2009 al actului constitutiv. P. Încheierea nr. 9239/12.11/2009 a Tribunalului Maramureș s-a admis și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a schimbării denumirii .. în S.C. C. & D. B. S.R.L..
În data de 23.05.2011 printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 901 Statul Român – prin Primăria C. a vândut reclamantei terenul în suprafață de 958 mp înscris în CF_ C. nr. cadastral 3232, teren pe care se află spațiul comercial ce a format obiectul contractelor de vânzare cumpărare succesive arătate mai sus.
Prima instanță a arătat că pentru dobândirea în mod legal a dreptului de proprietate asupra unui imobil construcție, conform art. 1295 Cod civil, este necesar, ca și condiție de fond, să se dovedească faptul că vânzătorul este proprietarul bunului vândut, fiind necesar, în speță, să se dovedească faptul că toți vânzătorii aveau dobândit dreptul de proprietate, în temeiul legii, la data înstrăinării, asupra spațiului comercial ce a format obiectul contractelor de vânzare – cumpărare succesive.
Reclamanta nu a făcut dovada că la momentul primei vânzări, în 22.04.1999, orașul C. era proprietarul spațiului comercial din ..
Deși, în Hotărârea nr. 33 a Consiliului local C. se menționează că spațiul comercial în litigiu este construit din fondurile statului, fiind vândut în temeiul H.G. nr. 505/1998, din înscrierile din CF_ C., rezultă că terenul pe care este construit spațiul comercial în litigiu și construcția edificată pe acesta (construcție devenită, între timp, spațiu comercial) au fost proprietatea Statului Român în temeiul Decretului 176/1948.
Acest decret prevedea că toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase, asociaților particulare, particularilor, persoane fizice sau juridice și au servit funcționării școlilor de învățământ trecute la stat, trec în proprietatea statului atribuindu-se Ministerului Învățământului Public. Terenul de sub nr. cadastral 3232 și construcția situată pe acesta trebuia să treacă în mod legal în proprietatea orașului C. din proprietatea statului, pentru a putea fi considerate ca aparținând pârâtului. Modurile de transmitere a dreptului de proprietate sunt prevăzute de Legea 213/1998, modificată.
Astfel, dacă bunul trece din domeniu public al statului în domeniul public sau privat al orașului, transmiterea se realizează prin hotărâre de guvern (art. 9 alin. 1 și art. 10 din Legea 213/1998).
Întrucât nu s-a dovedit că orașul C. era proprietarul terenului de sub nr. cadastral 3232 și al spațiului comercial situat pe acesta la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare, vânzătorul nefiind proprietarul bunurilor înstrăinate, astfel că nici . SRL și nici . SRL nu au devenit proprietarele spațiului comercial și, prin urmare, nu putea transmite în mod legal dreptul de proprietate asupra acestuia reclamantei, prima instanță a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta . SRL, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii reclamantei astfel cum a fost formulată, respectiv constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natură construcție industrială, spațiu comercial, situat în C., ., înscris în CF_ C., nr. cadastral 3232, prin vânzare cumpărare și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară cu titlu de vânzare cumpărare.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției a Orașului C., primul proprietar, în condițiile în care spațiul comercial din litigiu a fost în proprietatea statului și în administrarea Consiliului Local C., fiind dat în chirie, anterior anului 1998, către S.C. OICO IMPEX S.R.L., iar în temeiul H.G. nr. 505 din 20 august 1998 privind vânzarea spațiilor comerciale aflate în administrarea consiliilor locale și a Hotărârii Consiliului Local C. nr. 33/02.12.1998, s-a hotărât vânzarea spațiului comercial către S.C. OICO IMPEX S.R.L., fapt realizat, dreptul de proprietate al unității administrativ teritoriale fiind dovedit cu extrasul de carte funciară unde . proprietar tabular al terenului. Acest drept de proprietate asupra spațiului comercial și asupra terenului derivă din lege, respectiv art. 6 din Legea nr.213/1998 coroborat cu art. 36 alin.1 din Legea nr.18/1991, în condițiile în care aceste imobile au fost proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 176/1948.
În drept s-au invocat și prevederile art. 312 pct.3 cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 cod procedură civilă.
Intimatul Orașul C., deși legal citat, nu a fost reprezentat în fața instanței la judecarea cauzei.
P. încheierea de ședință din data de 04.05.2012, în temeiul art.282 ind.1 coroborat cu art. 281 cod procedură civilă, față de caracterul evaluabil în bani a litigiului, respectiv față de valoarea de_ lei a obiectului cererii, Tribunalul Maramureș – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a calificat din recurs în apel, calea de atac exercitată, iar prin încheierea de ședință din data de 18.05.2012, apreciindu-se că litigiul este unul de drept comun, civil, iar nu comercial, a dispus transpunerea cauzei la Secția a I-a Civilă a Tribunalului Maramureș pentru judecarea apelului.
Astfel, cauza a fost înregistrat pe rolul Secției a I-a Civilă, sub nr. dosar_ .
Analizând apelul declarat de către reclamanta-apelantă . SRL împotriva sentinței civile nr. 706 din data de 25 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș reține următoarele:
Imobilul identificat prin nr. cad. 3232, proprietatea Statului Român, a rezultat urmare alipirii nr. topo. 2219 (în natură teren de 284 mp și casă parohială aparținând cultului greco-catolic), cu nr. topo. 2220/1 (în natură teren de 674 mp), înscrise inițial în C.F. 635 C. în proprietatea bisericii greco-catolice, iar apoi în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 176/1948 și evidențiate în această carte funciară ca servind scopurilor Ministerului Învățământului Public, conform mențiunilor din foaia B, poziția B2 și B3.
Astfel cum rezultă din cuprinsul C.F. 635 C., foaia A, pe . 2220 (în natură, grădină), inclusiv după dezmembrarea acesteia în top. 2220/1 și top. 2220/2, nu a fost notată existența vreunei construcții.
Potrivit planului de amplasament vizat sub nr._/11.11.2008 de O.C.P.I. Maramureș, imobilul identificat prin nr. cad. 3232 a rezultat urmare alipirii nr. topo. 2219 în natură teren de 284 mp și casă de locuit, cu nr. topo. 2220/1 în natură teren de 674 mp, înscrise în C.F. 635 C., iar pe nr. topo. 2220/1 se identifică amplasarea unei construcții industriale, construcție ce nu este înscrisă în cartea funciară.
Verificând întreg șirul actelor juridice de care se prevalează apelanta, instanța reține că, inițial, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1256/22.04.1999, Primăria C. a vândut către S.C. OICO IMPEX S.R.L. spațiul comercial situat în C., . A, în suprafață de 268,60 mp, vânzare ce a avut ca temei H.G. nr. 505 din 20 august 1998 pentru modificarea H.G. nr. 389/1996 privind transmiterea unor spații comerciale aflate în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome către actualii deținători și pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia, dar și Hotărârea Consiliului Local C. nr. 33/02.12.1998, dar și procesul verbal de negociere directă nr. 4579/10.12.1998.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare cu dată certă 03.09.2008, spațiul comercial situat în C., . (fost 1 A), în suprafață de 268,60 mp, a fost înstrăinat de dobânditor către S.C. ALL-BY-D. S.R.L., care, la rândul său, prin contractul nr. 21/01.09.2009, a vândut spațiul comercial situat în C., . A (fost 1 A), către petentă, respectiv către fosta ..
Obiectul convențiilor invocate l-a constituit un spațiu comercial ce a fost determinat în aceste acte juridice cu adresa administrativă: fie pe . A, fie pe ., fie pe . A din C., în suprafață de 268,60 m, fără a se identifica topografic și fără a se indica dacă această construcție reprezintă vechea casă parohială extinsă prin adăugiri ori o altă construcție nouă edificată pe parcelele alipite nr. topo. 2219 și nr. topo. 2220/1.
Conform dispozițiilor art. 1294 - 1295 Cod civil, vânzarea-cumpărarea asupra construcției a operat succesiv prin acordul de voință al parților contractante.
În fapt, apelanta dorește pronunțarea unei hotărâri care să ateste cu caracter autentic existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra edificiului, pentru a se putea întabula în cartea funciară.
Însă, conform art.55 din Legea nr.7/1996, „(1) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, precum și a unei documentații cadastrale.
(1^1) În cazul construcțiilor realizate înainte de . Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, înscrierea se face în baza:
a) autorizației de construire sau, în lipsa acesteia, a certificatului, prin care se atestă informațiile referitoare la construcție și deținătorul acesteia, conform evidențelor fiscale sau, după caz, celor din registrul agricol, eliberat de primarul unității administrativ-teritoriale unde este amplasată această construcție;
b) documentației cadastrale.”
În speță nu s-au depus documentele (autorizație de construire, etc) cerute de lege pentru înscrierea în cartea funciară a spațiului comercial, în condițiile în care finalitatea urmărită de reclamantă constă în consolidarea dreptului de proprietate invocat în sensul înscrierii în cartea funciară.
Așadar, pe nr. cad. 3232 se află două construcții distincte, respectiv vechea casă parohială aparținând cultului greco-catolic înscrisă inițial în C.F. 635 C. pe nr. topo. 2219 și construcția industrială, iar în cauză nu s-au prezentat documente justificative în vederea dobândirii dreptului de proprietate a proprietarului inițial - Orașul C., asupra construcției industriale, proprietar care a înstrăinat construcția în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 505/1998 .
Beneficiul facultății de a cumpăra și respectiv al obligației imperative de a vinde, instituită în sarcina consiliilor locale și a regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora ce administrează spațiile comerciale construite din fondurile statului, altele decât cele reglementate prin Legea nr. 85/1992, cu modificările ulterioare, la care se referă Hotărârea Guvernului nr. 505/1998, este acordat numai titularului contractului de închiriere, de locație de gestiune sau de asociere din momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, ale căror dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare, la situațiile expres reglementate. Una din situațiile avute în vedere de legiuitor privește și categoria de spații ce pot face obiectul înstrăinării. Or, în cauză, probele administrate nu au dovedit construirea din fondurile statului a imobilului ce face obiectul litigiului și nici dovada calității cumpărătorului de titular al contractului de închiriere, de locație de gestiune sau de asociere asupra acestui spațiu sau dovada calității de proprietar al vânzătorului.
Mai mult, conform înscrierilor din cartea funciară, imobilul-casă de locuit a aparținut bisericii greco-catolice, existând prezumția că aceasta a edificat construcția, însă, în cauză, această entitate nu a fost chemată în judecată, aceasta pentru a se analiza inclusiv dacă s-a urmat procedura prevăzută de O.U.G. nr.94/2000, lege specială și derogatorie de la dreptul comun referitoare la cultele religioase cărora li s-au preluat abuziv imobile in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 .
Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate în C.F. asupra terenului și casei parohiale ca servind scopurilor Ministerului Învățământului Public.
Ca atare, în lipsa altor probe, la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 505 din 20 august 1998, respectiv, la momentul primei înstrăinări, imobilul în litigiu nu figura în patrimoniul comunei C. cu titlu de drept de proprietate/ori administrare, neexistând vreun act care să ateste dreptul său de proprietate/ ori administrare.
Tribunalul mai reține că proba deplină, absolută a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietății, în timp ce titlurile constituie doar mijloace relative de probă. Astfel, titlurile, fie translative, fie declarative au caracterul unor prezumții simple ale dreptului de proprietate, deduse din însăși existența lor, or existența vreunui titlu care să ateste dreptul de proprietate al primului vânzător asupra construcției industriale nu a fost probată în cauza dedusă prezentei judecăți.
Susținerea apelantei referitoare la faptul că modalitatea de probare a dreptului de proprietate asupra imobilului-construcție industrială este reglementată prin legislația în vigoare: art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 36 alin.1 din Legea nr. 18/1991 nu poate fi primită, deoarece prevederile legale menționate se aplică, de regulă, în cadrul procedurilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de statul roman și nu în cadrul procedurilor angajate pe calea dreptului comun.
Pe de altă parte, cu referire la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, invocate de apelantă, doctrina a apreciat că preluarea operată în baza Decretului nr. 176/1948 a fost una fără titlu valabil, în raport cu dispozițiile Constituției din 1948, și, întrucât statul nu ar fi dobândit cu titlu valabil imobilul, neavând un titlu de proprietate legal dobândit în condițiile art.644 – 645 Cod civil, statul nu poate fi beneficiarul dreptului de accesiune asupra adăugirilor, ori construcțiilor noi, în aplicarea art.494 Cod civil.
Desigur, se poate aprecia că vânzarea-cumpărarea între pretinsa unitate deținătoare a spațiului - Primăria C. și eventualul chiriaș- S.C. OICO IMPEX S.R.L este supusă principiului libertății actelor juridice civile – numit și principiului autonomiei de voință – consacrat indirect prin art. 5 și art. 969 alin. 1 C.civ.( în vigoare la data înstrăinării), însă, lipsa actului prin care Orașul C., primul proprietar, face dovada dreptului său de proprietate asupra construcției, respectiv lipsa autorizației de construcție și mai ales a unei înțelegeri intervenite între constructor (necunoscut în speță, în condițiile în care apelanta nu a arătat nici în fapt cine a edificat construcția industrială) și proprietarul terenului din momentul edificării, nu poate conduce la admiterea prezentei acțiuni, întemeiate în drept pe dispozițiile art.111 Cod pr.civ. și art. 1295 Cod civil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. C. & D. B. SRL împotriva sentinței civile nr. 706/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M..
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta S.C. C. & D. B. SRL cu sediul în localitatea C., . împotriva sentinței civile n r. 706/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M., ca nefondat.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.09.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
S.-T. A. G. B. M. C.
Red.tehnored.G.B.
4 ex. 13.11.2012
.>
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 566/2012. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 568/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
