Fond funciar. Decizia nr. 659/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 659/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 03-10-2012 în dosarul nr. 659/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.659/R

Ședința publică din 03 octombrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M.

JUDECĂTOR: Ț. D.

P. G. G.

GREFIER: B. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta Iațco I., domiciliată în Remeți nr. 339, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1293/31.05.2012 pro­nunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ / 2012, având ca o­biect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei Iațco I., avocat S. I., lip­să fiind intimații C. Ju­dețeană Maramureș pen­­tru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Remeți pen­­tru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei C. Ju­dețeană Maramureș pen­­tru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. De asemenea s-a depus din partea reprezentantului recurentei Iațco I., avocat S. I., o cerere de lăsare a cauzei la orele 11,30.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei Iațco I., avocat S. I. solicită instanței admiterea recursului, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar, în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

P. sentința civilă nr. 1293/31.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sighetu Marmației respinge acțiunea formulată de reclamanta Iațco I., prin mandatar C. M., în contradictoriu cu intimatele C. L. Remeți pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin primar, C. Județeană Maramureș pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, ca nefondată.

Instanța de fond a reținut că P. Hotărârea nr. 898 din 25.10.2007 emisă de C. Județeană pentru S. D. de proprietate privată asupra terenurilor, s-a procedat la invalidarea cererii de reconstituire formulată de petentă vizând suprafața de 0,40 ha teren cu vegetație forestieră, invocându-se absența actelor care să facă dovada dreptului de proprietate.

Instanța reține că prin cererea de reconstituire formulată petenta a solicitat atribuirea terenului în suprafață de 1 ha, vegetație forestieră după autorul Dubovici S..

Raportat la actele de stare civilă anexate dosarului cauzei (filele 17-18), petenta a probat calitatea de moștenitoare a autorului Dubovici S..

S-a constatat însă că nu au fost depuse acte care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului, obiect al cererii de reconstituire, neexistând înscrisuri care să evidențieze că autorul Dubovici S. a figurat cu teren, vegetație forestieră în perioada 1948-1990.

Conform prevederilor art. 6 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 18-1991, cu modificările ulterioare, dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat se poate face prin consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenului, cărora legea le conferă valoare declarativă cu privire la proprietate.

Plecând de la aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că înscrisurile atașate dosarului cauzei (filele 19-28), de care petenta se prevalează sunt insuficiente în probarea dreptului de proprietate.

Mai mult, prin declarația din 29.02.2000 petenta a recunoscut că a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1,00 ha, vegetație forestieră după autorul Dobovici S., precizând însă, prin mandatar în cadrul ședinței publice din 31 mai 2012, că în realitate nu s-a realizat punerea în posesie cu privire la acest teren.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Iațco I. solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii.

În motivarea recursului se arată că recurenta dovedește dreptului de proprietate în cauză cu extrasul CF al comunei Remeți nr. 567 nr. topo. 586-399 iar dovada filiației cu actele de stare civilă.

Se arată că terenul în litigiu a fost preluat de Statul Român în perioada 1948-1950 de la autorul petentei, după care a fost inclus în amenajamentul silvic al comunei Remeți, aspect recunoscut de Primăria comunei Remeți. Terenul în litigiu este înscris și în documentul „Plan de împărțire a imobilului cuprins în cartea fonduară a comunei Remeți”, care atestă realizarea amenajamentului silvic.

Nu s-a dovedit că terenul în litigiu a făcut obiectul reconstituirilor anterioare astfel cum în mod neîntemeiat reține instanța de fond.

Se invocă dispozițiile art. 2, 9 alin.5 din Legea nr.18/1991, art. 2, 3 alin.5 și art. 6 din Legea nr.1/2000.

Se mai arată că motivarea instanței de fond este ambiguă, se invocă dispozițiile art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă tribunalul constată:

Sentința este nelegală sub mai multe aspecte:

În esență instanța de fond reține că petenta-recurentă nu a dovedit dreptul de proprietate pentru terenul solicitat și totuși făcând referire la înscrisurile depuse în probațiune conchide că aceste înscrisuri nu sunt suficiente în probarea dreptului de proprietate.

O astfel de motivare nu satisface exigențele prevăzute de art. 261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici argumentele pentru care au fost înlăturate apărările exprimate de petenta-recurentă în scris și verbal în ședințele de judecată, ceea ce echivalează cu imposibilitatea realizării controlului judiciar și cu o nesoluționare a fondului cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin.5 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 129 alin.5 Cod procedură civilă „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.”

În considerarea celor de mai sus în baza art. 312 alin.1, alin.5 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul urmează a se admite, potrivit dispozitivului.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 304 pct. 9 C.pr. civilă,

Admite recursul declarat de reclamanta Iațco I., domiciliată în Remeți nr. 339 contra sentinței civile nr.1293/31.05.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, județul Maramureș, pe care o casează în temeiul art. 312 al. 3 Cod procedură civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 3.10.2012.

Președinte Judecători Grefier

C. M. Ț. D. P. G. G. B. D.

Red.C.M./04.10.2012

T.red.B.D./08.10.2012

5 ex.

Judecător la fond: P. M.-R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

Potrivit dispozițiilor date de către instanța de judecată, prin decizia civilă nr. 659/R din 03.10.2012 pronunțată în dosarul Tribunalului Maramureș nr._ , prin care s-a soluționat cererea de recurs formulată de reclamanta Iațco I., domiciliată în Remeți nr. 339, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1293/31.05.2012 pro­nunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ / 2012, având ca o­biect fond funciar, vă comunicăm că s-a casat sentința civilă menționată anterior și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. D.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

Potrivit dispozițiilor date de către instanța de judecată, prin decizia civilă nr. 659/R din 03.10.2012 pronunțată în dosarul Tribunalului Maramureș nr._ , prin care s-a soluționat cererea de recurs formulată de reclamanta Iațco I., domiciliată în Remeți nr. 339, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1293/31.05.2012 pro­nunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ / 2012, având ca o­biect fond funciar, vă comunicăm că s-a casat sentința civilă menționată anterior și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. D.

P. plângerea înregistrată pe rolul instanței la 09.05.2012, sub nr._, reclamanta Iațco I., cu domiciliul în ., județ Maramureș, prin mandatar C. M., cu domiciliul în comuna Remeți, ., județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatele C. L. Remeți pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin primar,C. Județeană Maramureș pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, cu sediul în localitatea Baia M., .. 46, județul Maramureș, a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 898 din 25.10.2007, poziția 13, emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș și reconstituirea dreptului de proprietate, asupra terenului în suprafață de 1 ha cu vegetație forestieră.

În argumentarea acțiunii, s-a învederat că petenta este îndreptățită la reconstituirea solicitată în baza tabelului privind planul de împărțire a imobilului cuprins în cartea funciară a comunei Remeți sub nr. 567, număr topografic 586-399 și a înscrisului trades din limba ucraineană în limba română, atașate dosarului cauzei.

În drept, au fost invocate, dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 și următoarele, art. 274 cod procedură civilă.

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru.

Cererii i-au fost anexate, hotărârea atacată, adresa nr. 89 din 12.01.2006, cererea de reconstituire nr. 89 din 28.11.2005, acte de stare civilă, înscrisurile la care s-a referit în cuprinsul acțiunii.

P. întâmpinarea formulată, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, în măsura în care petenta face dovada dreptului de proprietate și promovării în termen a contestației, apreciindu-se, că nu au fost respectate exigențele legale prevăzute art. 9 alin. 5 (b) din Legea nr. 18-1991, cu modificările ulterioare și respectiv art. 11 alin. 3 din HG nr. 890-2005, cu modificările ulterioare .

În drept, au fost invocate, prevederile Legii nr. 247-2005, Titlul IV-VI, HG nr. 890-2005.

Cât privește C. locală de aplicare a legilor fondului funciar, aceasta, deși legal citată nu și-a exprimat poziția procesuală în raport de acțiunea reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele aspecte:

P. Hotărârea nr. 898 din 25.10.2007 emisă de C. Județeană pentru S. D. de proprietate privată asupra terenurilor, s-a procedat la invalidarea cererii de reconstituire formulată de petentă vizând suprafața de 0,40 ha teren cu vegetație forestieră, invocându-se absența actelor care să facă dovada dreptului de proprietate.

Instanța reține că prin cererea de reconstituire formulată petenta a solicitat atribuirea terenului în suprafață de 1 ha, vegetație forestieră după autorul Dubovici S..

Raportat la actele de stare civilă anexate dosarului cauzei (filele 17-18), petenta a probat calitatea de moștenitoare a autorului Dubovici S..

Se constată însă că nu au fost depuse acte care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului, obiect al cererii de reconstituire, neexistând înscrisuri care să evidențieze că autorul Dubovici S. a figurat cu teren, vegetație forestieră în perioada 1948-1990.

Conform prevederilor art. 6 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 18-1991, cu modificările ulterioare, dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat se poate face prin consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenului, cărora legea le conferă valoare declarativă cu privire la proprietate.

Plecând de la aceste dispoziții legale, instanța apreciază că înscrisurile atașate dosarului cauzei (filele 19-28), de care petenta se prevalează sunt insuficiente în probarea dreptului de proprietate.

Mai mult, prin declarația din 29.02.2000 petenta recunoaște că a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1,00 ha, vegetație forestieră după autorul Dobovici S., precizând însă, prin mandatar în cadrul ședinței publice din 31 mai 2012, că în realitate nu s-a realizat punerea în posesie cu privire la acest teren.

P. considerentele în precedent expuse, raportat la petitele cu care a fost învestită, instanța le apreciază că nefondate și pe cale de consecință urmează a le respinge.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Iațco I., cu domiciliul în ., județ Maramureș, prin mandatar C. M., cu domiciliul în comuna Remeți, ., județul Maramureș,în contradictoriu cu intimatele C. L. Remeți pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin primar,C. Județeană Maramureș pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, cu sediul în localitatea Baia M., .. 46, județul Maramureș, ca nefondată.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 659/2012. Tribunalul MARAMUREŞ