Fond funciar. Decizia nr. 709/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 23-10-2012 în dosarul nr. 709/2012
4104
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 709/R
Ședința publică din 23 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. Ț.
Judecător: A. S.-T.
Judecător: M. C.
Grefier: C. C.
Pe rol este soluționarea recursului declarat de către petenții K. A. prin mandatar B. M. G., cu domiciliul în București, ., ., ., B. M. G., domiciliat în Sibiu, ., ., ., B. T. V. prin mandatar B. M. G., domiciliat în Hunedoara, ..1, ., județul Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 1838 din 21.07.2011, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Instanța constată că dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2012, concluziile reprezentantului recurenților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când în urma deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi. Încheierea ședinței din data de 17.10.2012 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr. 1838/21.07.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sighetu Marmației a respins cererea formulată de către petenții B. M., K. A., B. M. G., B. T. V. în contradictoriu cu intimatele: C. locală Săpânța și C. județeană Maramureș de fond funciar.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P. Hotărârea nr. 1005 eliberată la data de 14.01.2008 de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, s-a procedat la invalidarea terenului de natură agricolă, în suprafață de 27,30.
Instanța a reținut că prin adresa nr. 2682 din 07.07.2011 eliberată de . atestat că antecesorul petenților, respectiv numitul B. G. nu a figurat în evidențele Primăriei Săpânța, în perioada 1946-1965 cu terenuri agricole sau forestiere.
Este real că raportat la conținutul Hotărârii nr. 88 din 3 iulie 1946, acesteia i se poate atribui semnificația recunoașterii actelor de expropriere ce au vizat suprafețele de teren, în mod expres indicate, din patrimoniul antecesorului petenților, numitul B. G., însă nu se poate ignora momentul formulării cererii de reconstituire (ulterior datei de 1 noiembrie 2001), pentru considerentele ce vor fi expuse.
Imobilele în litigiu fiind trecute în proprietatea statului prin expropriere, prin raportare la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10-2001, fac obiectul Legii nr. 10-2001 și nu a legilor fondului funciar.
Chiar dacă s-ar presupune că terenurile în litigiu se încadrează în categoria celor reglementate de articolul 36 alin. 5 din Legea nr. 18-1991, nu se poate eluda aplicarea prevederilor art. 36 alin. 5 indice 1, introdus prin Legea nr. 545-2001, potrivit cărora, cererile de restituire prevăzute la alin. 5, trebuiau depuse până la data de 1 noiembrie 2001.
Așadar, pentru a putea obține restituirea terenurilor în litigiu, pe temeiul art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18-1991, petenții ar fi trebuit să formuleze cererea până la data de 1 noiembrie 2001, însă cererea lor este formulată ulterior acestei date.
Potrivit art.11 din Legea nr. 10-2001, cu modificările ulterioare, a recunoscut foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora dreptul la restituire cu privire la terenurile expropriate de stat, devenind singurul act normativ care reglementează restituirea terenurilor expropriate de stat, concluzie ce se impune din interpretarea dispozițiilor art. 13-15 din Legea nr. 24-2000.
P. prisma acestor argumente, se impune concluzia că terenurile la care se referă cererea de reconstituire, nu formează obiectul legilor fondului funciar, ci al Legii nr. 10-2001, cererea neputând fi soluționată în condițiile art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18-1991, cu modificările ulterioare.
Împotriva sentinței civile nr. 1838/21.07.2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, au formulat recurs, recurenții – reclamanți B. M. G., K. A. prin mandatar B. M. G., personal și în calitate de moștenitori ai defuncților B. M. și B. T. V., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, în principal casarea sentinței civile nr. 1838/21.07.2011, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, în condițiile art. 312 alin.3 și 5 din Codul de procedură civilă, cu trimiterea cauzei în rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței civile nr. 1838/21.07.2011, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, în sensul admiterii plângerii împotriva Hotărârii nr. 1005/14.01.2008, emisă de C. Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, anularea acesteia în ce privește invalidarea poziției nr. 21 din Anexa nr. 22 Săpânța și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenților pentru suprafața de 27,30 ha teren situat în extravilanul și intravilanul localității Săpânța, jud. Maramureș.
În motivele de recurs, recurenții au arătat următoarele: Petenta B. M. a decedat la data de 1.07.2009, iar conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 92/13.07.2009, emis de BNP Asociați dr. G. D., G. G. și O. M. D., (depus la fila nr. 106 din dosar) moștenitorii defunctei B. M. sunt descendenții K. A. și B. M. G..
Raportat la cele de mai sus, față de petenta decedată devine incidentă excepția lipsei capacității de folosință, însă instanța de fond omite acest aspect și se pronunță prin dispozitivul hotărârii și față de petenta decedată, sens în care se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în rejudecare pentru a se pune în discuția părților și a se soluționa excepția lipsei capacității de folosință a petentei decedate B. M..
P. sentința civilă atacată, instanța de fond respinge plângerea petenților, reținând în considerente două chestiuni, respectiv faptul că terenurile vizate de plângere ar face obiectul Legii nr. 10/2001, prin raportare la dispozițiile art.11 din acest act normativ și nu al Legii nr. 18/1991, iar dacă ar fi considerată formulată în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, atunci ar fi tardiv introdusă deoarece potrivit art.36 alin.51 din Legea 18/1991, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate ar fi trebuit depusă până la data de 1.11.2001.
Nici din practicaua hotărârii și nici din considerentele acesteia nu rezultă că aceste chestiuni ar fi fost puse în discuția părților în respectarea principiului contradictorialității, însă dincolo de acest aspect care este un argument în sprijinul petitului de casare al hotărârii, considerentele la care se raportează instanța de fond pentru respingerea plângerii nu beneficiază de fundament legal, iar calificarea cererii și raportarea acesteia la norma de drept sunt greșite fiind astfel incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304, pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, după cum rezultă din înscrisurile depuse în dovada dreptului de proprietate și nota de constatare a inginerului B. G., regimul terenurilor în speță este acela de terenuri agricole și cu vegetație forestieră, situate în cea mai mare parte în extravilan, iar deținătorul lor după deposedarea foștilor proprietari a fost CAP Săpânța, sens în care aceste terenuri nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, ci ale Legilor Fondului Funciar.
Ab initio, aplicabilitatea în speță a Legii nr. 10/2001 nu poate fi stabilită din perspectiva art.11, câtă vreme sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv noțiunea de imobil în sensul acestei legi este definită la art.2, iar potrivit art.8 din același act normativ, citează; nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.”.
Mai mult, art.11 din Legea 10/2001 reglementează modalitatea de restituire și acordare a măsurilor reparatorii pentru construcții sau terenuri expropriate pentru edificarea unor construcții, ceea ce nu este cazul în speță și nici din perspectiva art.2 al Legii nr. 10/1001, terenurile în speță nu fac obiectul acestui act normativ, fiind vorba în majorității suprafețelor de terenuri agricole situate în extravilanul localității excluse de la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 de dispozițiile art.8 din acest act normativ, de terenuri cu vegetație forestieră care intră sub incidența Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare și doar o parte din terenuri sunt situate în intravilan, însă și acestea sunt terenuri agricole, iar retrocedarea lor nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
Faptul că în Hotărârea nr. 88/3.07.1946 a unei „Comisiuni de plasă” cu ștampila „Camera agricolă a Județului Maramureș” se folosește termenul „expropriere” pentru preluarea abuzivă a terenurilor care au aparținut dr. G. B., antecesorul recurenților petenți, nu este de natură să atragă incidența în speță a prevederilor Legii nr. 10/2001, chiar în acea hotărâre arătându-se că terenurile reprezintă în cea mai mare parte fânețe și mici suprafețe de pășune și pădure, iar aceste categorii de terenuri sunt incluse în categoria terenurilor agricole de prevederile art.2 lit.a din Legea 18/1991.
P. urmare nici din perspectiva regimului terenurilor și nici a modalității de preluare nu se poate discuta de incidența prevederilor Legii nr. 10/1001 preluarea fiind una abuzivă însă nefiind vorba de imobilele naționalizate în sensul acestei legi, iar terenurile au fost ulterior cooperativizate.
Potrivit prevederilor art.11 alin.21 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare: „ terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoane fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, după acestea nu au fost atribuite legal altor persoane”.
Raportat la prevederile legale de mai sus și la dispozițiile art.2 lit.a, 8 și 9 din legea nr. 18/1991, terenurile agricole în speță fac obiectul Legilor Fondului Funciar și nu al Legii nr. 19/1001.
În condițiile în care potrivit art.3 alin.21 din Legea nr. 1/2000: „P. terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice, pe care se află pășuni și fânațe, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafața de 50 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat.”, iar prevederile art. 6 alin.21 din Legea nr. 1/2000, acordă prioritate la restituirea în natură foștilor proprietari cărora li s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945 – 1990, fără a se face distincție între modalitatea de preluare, se apreciază că normele de drept aplicabile în speță sunt cele ale Legii nr. 18/1991 și nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
Raportat la cele de mai sus, sunt incidente în speță motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, însă în condițiile în care hotărârea a fost pronunțată fără a se intra în cercetarea și soluționarea fondului plângerii, sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin.3 și 5 din Codul de procedură civilă, referitoare la casarea hotărârii.
Nici argumentele din motivarea hotărârii atacate referitoare la tardivitatea formulării plângerii nu beneficiază de fundament.
Astfel, instanța de fond reține în considerentele hotărârii că plângerea ar putea fi calificată ca tardiv formulată, fără a pune însă în discuția părților excepția tardivității și fără a se pronunța asupra acesteia, însă raționamentul instanței de fond pornește de la premisa greșită că terenurile în speță ar intra sub incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, care vizează terenurile proprietate de stat din intravilanul localităților. La alineatul 5 al art.36, temei legal reținut ca posibil incident de către instanța de fond, se prevede: „ terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1996 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.”, ori niciuna din suprafețele de teren revendicate nu a fost trecută în proprietatea statului în condițiile art.35 alin.1 din Legea nr. 18/1991, nici prin aplicarea Decretului nr. 712/1966, nu este administrată de vreuna din entități nominalizate la art. 35 alin.2 și 3 și nu intră sub incidența prevederilor art.36, alin.51 din Legea nr. 18/1991.
Oricum ulterior anului 2001 au fost reglementate și alte termene pentru depunerea cererilor vizând reconstituirea dreptului de proprietate, iar cererea în speță a fost formulată în termenul și condițiile art.33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin pct. 37 al art.1, Titlul VI din Legea nr. 247/2005, fiind astfel introdusă în termenul legal.
În drept recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct.8 și 9, 3041 și art. 312 și 274 Cod procedură civilă.
Intimatele nu au depus întâmpinare la cererea de recurs.
Analizând sentința civilă nr. 1383/21.07.2011 a Judecătorie Sighetu Marmației prin prisma motivelor de recurs invocate și în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 1838/21.07.2011 este pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, defuncta B. M., care era lipsită de capacitate procesuală de folosință la data pronunțării sentinței recurate, conform art. 7 alin.1 din Decretul 31/1954 și art. 41 Cod procedură civilă.
Faptul că în cazul încălcării normelor privind capacitatea de folosință intervine sancțiunea nulității absolute este stabilit unanim în practica și doctrina judiciară fiind vorba despre încălcarea unor norme juridice de ordine publică.
Noul Cod de procedură civilă tranșează expres problema, la art. 56 alin.3, stipulându-se că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.
Lipsa capacității procesuale, de folosință sau de exercițiu, atrage nulitatea actului de procedură, nulitatea nefiind condiționată de existența unei vătămări, deoarece capacitatea procesuală este o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, deci o condiție extrinsecă actului de procedură.
Examinând dosarul de fond se constată că prima instanță a considerat tardivă plângerea formulată, făcând mențiune pentru prima dată în considerentele sentinței despre tardivitate.
Excepția tardivității nu a fost pusă în discuția părților, fiind încălcate principiile contradictorialității și al dreptului la apărare.
P. nesocotirea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare, partea a fost privată de posibilitatea de a-și susține și dovedi susținerile, de a combate susținerile părții potrivnice.
Respectarea și aplicarea principiului contradictorialității cât și a dreptului la apărare se circumscrie noțiunii consfințite de art.6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Considerentele sentinței reflectă și faptul că prima instanță a pronunțat soluția fără cercetarea fondului cauzei, emițând supoziții privind regimul juridic al terenurilor în cauză.
În speță se impunea administrarea de probe privind regimul juridic al terenurilor, identificarea acestora pentru a identifica legea aplicabilă și apoi a verifica îndeplinirea condițiilor cerute de lege.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă, cu raportare la art. 304 pct.5, 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenții B. M. G., domiciliat în Sibiu, ./41 jud. Sibiu, K. A., domiciliată în București, ., . . sector 3, prin mandatar B. marin G. și B. T. V., domiciliat în Hunedoara .. 1 . . prin mandatar B. M. G., împotriva sentinței civile nr. 1838/21.07.2011 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23, octombrie 2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
Ț. D. S.-T. A., C. M. C. C.
Red. D.Ț/24.10.2012
Dact. C.C. 7 ex. /24.10.2012
..10.2012
Judecător la fond M. R. P.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
., județul Maramureș
.
Dosar nr._ Date cu caracter personal
Data emiterii: 24.10.2012Nr. operator 4204
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Vă trimitem alăturat dosarul acestei instanțe cu nr._ privind pe petenții K. A. prin mandatar B. M. G., cu domiciliul în București, ., ., ., B. M. G., domiciliat în Sibiu, ., ., ., B. T. V. prin mandatar B. M. G., domiciliat în Hunedoara, ..1, ., ., în contradictoriu cu intimatele C. L. pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor, cu sediul în localitatea Săpânța, județul Maramureș și C. Județeană Maramureș pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor, cu sediul în localitatea Baia M., .. 46, județ Maramureș, întrucât prin decizia civilă nr. 709/R/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul cu numărul de mai sus s-a admis recursul împotriva sentinței civile nr. 1838/21.07.2011 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care a casat-o și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Președinte, Grefier,
Ț. D. C. C.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legi 677/2001.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1597/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1602/2012.... → |
|---|
