Partaj judiciar. Decizia nr. 221/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 221/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 26-09-2012 în dosarul nr. 221/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 221/A

Ședința publică din data de 26 septembrie 2012

Instanța constituită din:

Președinte: C. V. – Președinte Secția I civilă

Judecător: P. G.

Grefier: B. M.

Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil declarat de că­tre pârâții Săsă­ran S. M. și S. L., ambii cu domiciliul în Baia Ma­re, ., nr. 19/28, județul Maramureș și M. S., cu do­mi­­ci­liul în Baia M., ./36, jud. Maramureș, îm­po­tri­va sen­tin­ței ci­vile nr. 2076 din 31. 03.2009 și a încheierii civile din 02.06.2009 pro­nun­ța­te de Ju­­de­că­to­­ria Baia Ma­re în do­sa­rul nr._, a­vând ca obiect par­taj.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.09.2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a le da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pe data de 19.09.2012, când având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pe 26.09.2012, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.

Instanța în urma deliberărilor a pronunțat prezenta decizie civilă.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:

Prin sen­tin­ța ci­vilă nr. 2076 din 31.03.2009 pro­nun­ța­tă de Ju­­de­că­to­­ria Baia Ma­re s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții B. M. L. și S. I. în contradictoriu cu pârâții S. S. M., S. L. și M. S., s-a admis și cererea reconvențională formulată de pârâta S. S. și în consecință s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre reclamanți și pârâți cu privire la apartamentul situat în Baia M., ./28, s-a constatat cotele ce revin părților. Apartamentul a fost atribuit în indiviziune pârâților la fel și cele două terenuri extravilane. Terenul din intravilanul localității Bușag a fost atribuit reclamantului S. I.. Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului S. I. suma de 3445 euro sau contravaloarea în lei cu titlu de sultă, iar în favoarea reclamantei B. M. L. pârâții au fost obligați la 18.500 euro sau echivalentul în lei.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF. Fiecare pârât a fost obligat la plata a câte 264 lei contravaloare expertizei, restul cheltuielilor de judecată compensându-se.

În considerentele sentinței se arată că, prin sentința civilă nr. 645 din 31.01.2006 s-a stabilit masa succesorală rămasă după defunctul S. I. senior, decedat la data de 21.07.2004. cu putere de lucru judecat s-a stabilit că apartamentul din litigiu a fost achiziționat în cote egale de ½ parte pentru fiecare de către prima soție a defunctului – reclamanta B. și de defunct.

În privința terenurilor din litigiu, acestea au aparținut numai defunctului.

S-a reținut că întreaga masă de partaj se află în folosința pârâților.

Cum nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 728 Cod civil, Legea 7/1996 și art. 274 Cod procedură civilă.

Întrucât până la finalul dezbaterilor părțile au convenit asupra modului de partajare și de atribuire a bunurilor din litigiu, s-a apreciat că atât acțiunea formulată cât și cererea reconvențională formulată de pârâți ca fiind întemeiate și fondate, reținându-se faptul că valorile imobiliare sunt cele arătate în raportul de expertiză.

Astfel, reclamanta B. M. urmează să primească de la pârâți în solidar suma de 18.500 euro sau echivalentul în lei 77.700 lei.

Reclamantul S. I. va primi terenul intravilan și suma de 3445 euro de la pârâți în solidar, sau echivalentul în lei, urmând ca reclamanta B. să achite pârâtei S. S. suma de 5481 lei – dreptul de creanță.

Totodată același reclamant S. I. a primit terenul în intravilan, pârâtul S. L. – terenul Toag 1 și pârâta M. S. – terenul Toag 2.

Prin încheierea camerei de consiliu din 02 iunie 2009 s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Săsă­ran M. S..

Împotriva sentinței civile și a încheierii din camera de consiliu din 02 iunie 2009 au declarat apel Săsă­ran S. M., S. L. și M. S. solicitând, în principal, admiterea apelului, desființarea dispozițiilor sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar schimbarea în parte a dispozițiilor sentinței în sensul admiterii cererii – reconvenționale și, pe cale de consecință, constatarea dreptului de creanță a reclamantei reconvențional asupra apartamentului, reprezentând ½ parte din ratele plătite de reclamanta reconvențional în perioada 26.05.1977 – noiembrie 1991 la nivelul sumei de 16.895 lei reactualizată, reprezentând echivalentul a 14 % din valoarea de circulație a apartamentului precum și a îmbunătățirilor la apartament. La sistarea stării de indiviziune în lotul reclamantului să-i fie atribuite toate terenurile.

În motivarea apelului se arată că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. A omis să se pronunțe asupra petitului din cererea – reconvențională privind constatarea dreptului de creanță având ca obiect contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri executate la apartamentul situat în Baia Ma­re, ., nr. 19/28.

În probațiune, s-a solicitat efectuarea unei expertize în specialitatea evaluări proprietăți imobiliare pentru a se stabili prețul actual de circulație al imobilului, s-a depus sentința civilă nr. 8974/03.11.2009 a Judecătoriei Baia M..

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 645 din 31 ianuarie 2006 pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a constatat, în mod irevocabil, că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S. I. senior, decedat la data de 21 iulie 2004 se compune din:

-cota de ½ parte din apartamentul situat în Baia Ma­re, ., nr. 19/28 înscris în CF 7068 Baia M. nr. topo 2718/21, 2718/23 și 2720/13;

-suprafața de 521 mp teren intravilan înscris în CF 201 Bușag nr. topo 91/2/2;

-suprafața de 1244 mp teren agricol extravilan situat în satul Bușag la locul numit „Toag I2 și „Toag II”.

S-a constatat că au calitate de moștenitori legali Săsă­ran S. M. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼ parte S. I., S. L. și M. S. în cote egale de ¼ fiecare în calitate de fii.

Defunctul S. I. a fost de două ori căsătorit, B. M. a fost prima soție împreună cu care a achiziționat apartamentul în litigiu astfel că partea acesteia este de ½ parte. Pârâtul S. I. jr. este fiul reclamantului din prima căsătorie. Pârâta Săsă­ran S. M. este a doua soție a defunctului, iar pârâții S. L. și M. S. sunt copii rezultați din a doua căsătorie.

Sub durata căsătoriei pârâta Săsă­ran S. a achitat împreună cu defunctul ratele la apartament. Procentual suma achitată de această pârâtă a fost stabilită de experta B. Zefica la 14 %, respectiv echivalentul a 5106 euro din valoarea totală a apartamentului de 37.000 euro, preț de circulație pe care l-a stabilit în raportul de expertiză (filele 46 – 47 dosarul de fond). De asemenea, pârâta Săsă­ran S. a mai efectuat lucrări de îmbunătățire la apartament, lucrări ce au fost evaluate de expert la nivelul sumei de 530 euro. Scăzându-se din valoarea totală a apartamentului, investițiile și contravaloarea îmbunătățirilor reiese suma de 31.364 euro, valoare ce se va avea în vedere la partaj (37.000 euro – 530 euro – 5106 euro = 31.364 Euro). Din această sumă jumătate reprezintă 15.682 euro, sultă la care vor fi obligați pârâții să plătească reclamantei B. M.. C. de ¼ parte ce revine reclamantului S. I. reprezintă suma de 3920, 5 euro, sumă pe care ar trebui să o plătească pârâții, în urma atribuirii apartamentului acestora în indiviziune.

În ceea ce privește terenurile, experta B. Zefica a evaluat terenul intravilan la valoarea de 4200 euro, terenul extravilan „Toag I” la 1490 euro și terenul extravilan „Toag II” la 2970 euro, deci în total valoarea terenurilor este de 8660 euro.

Atribuindu-se reclamantului S. I. terenul intravilan în valoare de 4.200 euro raportat la partea valorică cât i-ar reveni acestuia din toate terenurile de 2165 euro ar urma ca acesta să fie obligat la 2035 euro. Prin compensare cu suma ce ar trebui să o primească din apartament în final rezultă suma de 1885,5 euro, sumă pe care reclamantul S. I. trebuie să o primească de la pârâții cărora le-au fost atribuite în indiviziune terenurile extratabulare.

Deși în apel s-a solicitat și s-a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză, lucrare în care experta a stabilit valori mai mici pentru toate imobilele din litigiu, aceste noi valori nu vor fi luate în considerare pentru următoarele considerente:

După pronunțarea sentinței apelate s-a solicitat și s-a admis completarea dispozitivului sen­tin­ței ci­vile nr. 2076 din 31.03.2009 prin sentința civilă nr. 8974 din 3 noiembrie 2009 (fila 29) și unde s-a constatat un drept de creanță, având ca obiect contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri executate la apartamentul în litigiu efectuate de pârâta Săsă­ran S., în valoare de 530 euro. Această hotărâre prin care s-a dispus completarea dispozitivului sen­tin­ței ci­vile nr. 2076 din 31.03.2009 nu a fost atacată, devenind astfel irevocabilă.

Pe cale de consecință stabilindu-se în mod irevocabil un drept de creanță al pârâtei în valoare de 530 euro, valoare ce a fost stabilită printr-un raport de expertiză și unde această valoare a fost raportată la valoarea imobilului reținut în acel raport, nu se poate a se reține alte valori cu privire la apartament sau terenuri stabilite printr-un alt raport de expertiză, ceea ce ar duce la calcularea și a unor sulte inexacte.

Față de cele de mai – sus, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul se va schimba în parte sentința judecătoriei doar în ceea ce privește sultele la care vor fi obligați pârâții, sulte care au fost greșit calculate raportat și la împrejurarea că din valoarea totală a apartamentului s-a omis a se scădea și dreptul de creanță de 530 euro. Astfel, pârâții vor fi obligați la 15.682 euro sultă față de reclamanta B. M., iar față de reclamantul S. I. la 1885,5 euro.

Deoarece pârâții nu au achitat în totalitate contravaloarea lucrării de expertiză, rămânând o diferență de 600 lei, vor fi obligați la câte 200 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de Săsă­ran S. M., S. L. și M. S., îm­po­tri­va sen­tin­ței ci­vile nr. 2076 din 31.03.2009 a Judecătoriei Baia M. precum și a încheierii camerei de consiliu din 02 iunie 2009 a Judecăto­­riei Baia Ma­re pe care o schimbă în parte astfel:

Obligă pe pârâții Săsă­ran S. M., S. L. și M. S. să plătească reclamantei B. M. L., contravaloarea a ½ parte din apartamentul în valoare de 31.364 Euro, respectiv suma de 15.682 euro sau ecivalentul în lei la data executării sentinței, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Obligă pe pârâți să plătească reclamantului S. I. suma de 1885,5 euro sau echivalentul în lei la data executării, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă pe pârâți să achite câte 200 lei fiecare reprezentând contravaloarea expertizei neachitate în contul expertei B. Zefica.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 19.09.2012.

Președinte Judecător Grefier

C. V. P. G., B. M.

Red. P.G./26.09.2012

Dact. B.M./27.09.2012

Ex. 7, .

Judecător fond: U. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 221/2012. Tribunalul MARAMUREŞ