Pretenţii. Decizia nr. 239/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 239/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 239/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 239/R

Ședința publică din data de 28 Martie 2012

Instanța constituită din:

Președinte: C. V.

Judecător: P. G.

Judecător: A. M.

Grefier: B. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil formulat de reclamantul V. L., domiciliat în Baia M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 7367 din 02.09.2011 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că dezbaterile pe fond a cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 martie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a le da posibilitatea reprezentanților părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pe data de 28 martie 2012, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7367/02.09.2011, pronunțată de Judecătoria Baia M., se respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul V. L. domiciliat în Baia M., . jud. Maramureș cu domiciliul procesual ales în Baia M., ./1 jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C., cu sediul în C. N., ., jud. C..

Se respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, în data de 21.01.2011 reclamantul conducând autoturismul marca BMW X5 cu nr. de înmatriculare_ prin pasul Gutâi în condiții de carosabil acoperit cu zăpadă a acroșat o piatră aflată pe banda sa de mers după care a pierdut controlul direcției, a derapat și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă producându-se astfel o avariere relativ gravă a autoturismului, aspecte relatate de reclamant în declarația dată în 22.01.2011 cu ocazia producerii accidentului, împrejurări care au fost constatate și de agentul de poliție care s-a deplasat la fața locului prin procesul-verbal de constatare . nr._/22.01.2011.

În conformitate cu declarația martorului F. G. I. audiat în cauză, care arată că în data de 21.01.2011 fiind pasager în autoturismul condus de V. L. poate să confirme că într-o curbă ușoară la stânga pe partea carosabilă se găsea o piatră de dimensiuni considerabile de aproximativ 70 cm, piatră care nu a mai putut fi evitată iar impactul astfel produs a avut ca și efect răsturnarea mașinii în șanțul de pe partea dreaptă, martorul mai arată că după producerea accidentului la fața locului s-au deplasat drumarii care nu puteau să-și explice cum a ajuns acea piatră pe partea carosabilă, stratul de zăpadă depus fiind de 6-7 cm, în condițiile în care ningea abundent.

Celălalt martor audiat în cauză Gyuri S. V. a arătat că s-a deplasat la fața locului în calitate de agent de circulație unde a constatat că în șanțul de pe partea dreaptă a drumului era răsturnat un autoturism BMW X5, iar pe partea carosabilă exista un bolovan suficient de mare care să poată determina răsturnarea autoturismului, întocmind ulterior actul de constatare în sensul celor arătate de către reclamant în acțiunea introductivă făcând și mențiunea că la acea oră ningea abundent fără ca drumul să fie deszăpezit.

Raportat la aceste declarații, instanța nu va reține afirmația primului martor audiat în cauză conform căreia piatra avea aproximativ 70 cm, afirmație contrazisă de fotografiile depuse în probațiune care relevă faptul că piatra nu avea mai mult de aproximativ 15 cm, iar în privința afirmației celui de-al doilea martor conform căruia bolovanul era suficient de mare pentru a determina răsturnarea autoturismului, instanța o apreciază ca fiind încărcată cu o doză suficientă de subiectivism, aprecierea fiind făcută de către o persoană care nu deține în mod necesar cunoștințe tehnice de specialitate astfel încât să fi putut aprecia dacă un autoturism marca BMW X 5 cu o masă proprie considerabilă se putea răsturna în urma coliziunii cu o piatră și fără a fi existat o culpă concurentă din partea conducătorului autoturismului cum ar fi de exemplu efectuarea unei manevre greșite în condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă.

În privința condițiilor care se cer a fi îndeplinite în conformitate cu dispozițiile art. 998-999 cod civil, pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei instanța analizându-le din punctul de vedere al întrunirii elementelor care se impun a fi verificate reține următoarele:

În ceea ce privește prejudiciul produs reclamantului acesta apare ca fiind cert și nereparat, și în același timp ca fiind singura condiție legală îndeplinită dintre cele impuse de dispozițiile legale în materie, având în vedere că în ceea ce privește existența unei fapte ilicite ca și condiție distinctă, aceasta nu apare ca fiind îndeplinită ținând cont de faptul că din declarațiile martorilor audiați rezultă că la momentul producerii accidentului ningea abundent existând astfel posibilitatea ca stratul de zăpadă așezat pe carosabil să se fi depus ulterior efectuării manevrelor de deszăpezire într-un interval de timp relativ scurt, în aceste condiții neputându-se reține faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de deszăpezire.

Din fotografiile existente la dosarul cauzei rezultă că stratul de zăpadă depus nu era de natură a împiedica desfășurarea normală a circulației în condiții de iarnă, și aceasta ca dovadă a faptului că utilajul care efectua deszăpezirea trecuse pe acolo, concluzia că, dacă acesta ar fi trecut după ce piatra a ajuns pe carosabil incidentul nu s-ar fi produs, nu este sustenabilă pe considerentul că nu se poate determina momentul exact când piatra a ajuns acolo existând posibilitatea ca într-un interval de timp foarte scurt după ce utilajul care se ocupa cu deszăpezirea a trecut prin zonă piatra să se fi desprins și să fi căzut pe carosabil.

Analizând condiția culpei care se impune a fi reținută în sarcina pârâtei instanța constată că acroșarea unei pietre de dimensiunile pe care le relevă fotografiile depuse în probațiune, nu putea determina singură răsturnarea autoturismului condus de reclamant fără a se putea reține și o culpă concurentă a acestuia constând în eventuala realizare a unei manevre neadaptate la condițiile de drum, manevră care prin ea însăși putea să ducă la rezultatul produs.

În aceste condiții este greu de presupus că autoturismul condus de reclamant se putea răsturna în șanț strict numai ca urmare a coliziunii cu acea piatră, piatră care putea ori să se fi rostogolit de pe vreun versant ori să fi căzut de pe o altă mașină, condiții în care de asemenea nu se poate reține culpa pârâtei, avariile care în mod logic pot fi presupuse ca fiind rezultate ca urmare a coliziunii cu o piatră aflată pe partea carosabilă dar în condițiile în care se circula prudent și cu viteză redusă, putând să constea în cel mai rău caz în avarierea unor părți componente ale autoturismului aflate în partea inferioară cum ar fi bară de protecție, blindaj, baie de ulei ori alte asemenea și nu răsturnarea acestuia decât dacă șoferul autoturismului nu a circulat cu o viteză adaptată la condițiile de drum, posibilitatea ca acesta să se fi răsturnat dacă circula cu o viteză de sub 50 km/oră impusă de dispozițiile art. 123 lit. e din R.O.U.G. 195/2002 în condiții de carosabil acoperit cu zăpadă, fiind foarte redusă.

În acest sens instanța reține declarația dată de către reclamant în 22.01.2011 în care acesta arată în mod clar și neechivoc că a acroșat o piatră la urcare în Pasul Gutâi după care a pierdut controlul direcției, a derapat și s-a răsturnat în șanț, declarație din care rezultă că elementele care au determinat răsturnarea în șanț sunt de fapt pierderea controlului direcției și . care s-au putut produce în mod evident nu numai din cauza acroșării unei pietre dar și din cauza unei atitudini nepotrivite a conducătorului auto cu privire la modul de a șofa în condiții de drum acoperit cu zăpadă, concurentă cu efectuarea unor manevre inadecvate.

Ținând cont de toate aceste aspecte arătate mai sus nici o legătură de cauzalitate între fapta în legătură cu care reclamantul solicită acordarea despăgubirilor din partea pârâtei și prejudiciul produs nu poate fi reținută. Altfel spus existența acelei pietre pe carosabil nu poate fi contestată dar o legătură directă de cauzalitate între aceasta și răsturnarea autoturismului nu poate fi stabilită, putând să existe de asemenea și alte cauze care să fi determinat rezultatul produs printre care implicit o conduită imprudentă și culpabilă a conducătorului auto.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulat.

În motivarea în drept a recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar în fapt se susține că, în mod greșit instanța fondului a reținut că nu există o legătură directă de cauzalitate între existența pietrei pe carosabil și răsturnarea autoturismului.

Din probele administrate rezultă cu certitudine că pârâta nu a acționat pe drumul național, în zona montană, în lună de iarnă cu ninsori abundente, pentru eliberarea carosabilului de zăpadă, prilej cu care putea și trebuia să constate existența obstacolului pe carosabil, dar mai presus de orice s-a dovedit că pârâta nu a întreținut drumul și nu a semnalizat corespunzător eventualele obstacole, obligație ce-i revine prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002 și art. 40 alin. 1 din OG 43/1997.

Deducțiile instanței de fond sunt mai mult subiective, deoarece din procesul verbal de constatare din 22.01.2012, întocmit imediat după accident, confirmă existența obstacolului pe carosabil și faptul că acesta era acoperit de zăpadă, situație în care se pune întrebarea dacă la condițiile concrete se poate reține o culpă exclusivă în sarcina conducătorului auto.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

În motivarea poziției sale procesuale, intimata susține că, reclamantul a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 998 Cod civil, potrivit căruia se antrenează răspunderea civilă delictuală. În conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil cel care pretinde ceva în justiție trebuie să probeze cele susținute, ori în cauză reclamantul nu și-a dovedit acțiunea, respectiv nu s-a dovedit existența celor patru elemente ale răspunderii civile delictuale și anume, prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul și culpa autorului faptei ilicite.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, în cauză doar prejudiciul a fost probat .

În ce privește fapta ilicită, intimata a făcut dovada că, la data producerii accidentului rutier, în calitate de administrator a Drumului național 18, intimata a intervenit cu utilajele din dotare în vederea asigurării viabilității pe timp de iarnă a acestui tronson de drum, în conformitate cu prevederile Normativului privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice, indicativ AND 525-2005, conform jurnalului de activități pe timp de iarnă depus la dosarul cauzei.

S-a făcut de asemenea dovada că pe DN 18 la poziția kilometrică 37+500 m, unde a avut loc evenimentul rutier, existau montate indicatoare rutiere care anunțau o porțiune de drum cu o periculozitate sporită, predispusă producerii de accidente rutiere, fiind prezente curbe periculoase.

În ce privește culpa pârâtei, nici aceasta nu a fost dovedită, în condițiile în care declarațiile martorilor cu privire la dimensiunile pietrei aflate pe carosabil au fost înlăturate de către instanță, nefiind susținute de planșele foto depuse la dosar.

În ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul produs, în mod corect instanța fondului a apreciat că nu se poate reține nici o legătură de cauzalitate între existența pietrei pe carosabil și răsturnarea autoturismului, deoarece rezultatul produs putea fi consecința neadaptării din partea reclamantului a vitezei adecvate la condițiile de drum existente.

În recurs nu s-au produs probe noi, depunându-se de către recurent, copii ale actelor normative aplicabile în materie.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurent, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca fondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează.

Răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 si 999 Cod civil care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.

Pentru a se putea reține existența răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, vinovăția, legătura de cauzalitate între faptă și vinovăție și în fine existența prejudiciului. Absența unui singur element al răspunderii civile delictuale conduce la absența acesteia.

În cauza de față prejudiciul consta în avariile produse la autoturismul reclamantului-recurent.

Prejudiciul s-a produs ca urmare a faptului ca pe DN 18 pe care rula reclamantul se afla o piatră, acoperită de zăpadă, în condițiile în care intimatei, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1, 2 și 6 din OUG 195/2002 îi revine obligația de întreținere a carosabilului, de a evidenția cât de repede posibil orice obstacol și de a lua măsuri de îndepărtare a acestuia.

Faptul că obstacolul a existat și nu a fost îndepărtat rezultă din declarațiile martorilor și planșele foto depuse la dosar.

Pe baza materialului probator administrat, instanța apreciază ca între fapta ilicita si prejudiciul produs exista un raport de cauzalitate în sensul ca, aceasta fapta a provocat acel prejudiciu.

Vinovăția exprimă atitudinea subiectiva a celui ce a săvârșit fapta ilicita, fata de aceasta fapta, exprima, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte. Fapta este imputabila administratorului drumului, respectiv intimatei.

Față de cele reținute, tribunalul apreciază că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, dar se impune administrarea de noi probe pentru stabilirea gradului de culpă a părților în producerea accidentului care a dus la avarierea autoturismului și de asemenea de a se stabili cu certitudine prejudiciul cauzat datorită accidentului, la dosar fiind depus doar un deviz estimativ de lucrări, fără a se stabili dacă toate aceste lucrări au legătură cu accidentul și dacă acestea au fost efectiv efectuate și achitate de către reclamant.

Pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă, sens în care urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 Cod procedură civilă,

ADMITE recursul declarat de V. L., domiciliat în Baia M., ., în contra sentinței civile nr. 7367 din 02.09.2011 a Judecătoriei Baia M., județul Maramureș, pe care o casează în temeiul art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședința publică de azi 28.03.2012.

Președinte Judecători Grefier

C. V. P. G. A. M. B. M.

Decedată, semnează

Președintele instanței

Red./Dact. C.V./24.02.2012

Ex. 4, ..04.2012

Judecător fond: C. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 239/2012. Tribunalul MARAMUREŞ