Pretenţii. Decizia nr. 344/2014. Tribunalul MARAMUREŞ

În considerentele sentinței se reține că, în prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 560,13 lei, din care 478,91 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, aferentă perioadei februarie 2011-iunie 2012, și 81,22 lei reprezentând penalități de întârziere, stabilite la data de 02.09.2013.

Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 rep., persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul de televiziune, în calitate de beneficiar al acestor servicii.

Nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi beneficiat de astfel de servicii, aspect ce ar impune plata lunară a unei taxe.

Instanța supremă interpretează Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, cu motivarea că, obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective.

O cu totul altă interpretare în răspunsul la întâmpinare, este dat de reclamantă acestui text.

Din considerentele Deciziei civile menționate mai sus Curtea de Apel Cluj, reține printre altele că noțiunea de ,,beneficiar” din cadrul art. 40 al Legii nr. 41/1994 rep., include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii și că doar aparent excepția de la plata acestei taxe este instituită numai pentru persoanele fizice, deoarece nu este exclusă aplicarea acestei excepții și pentru persoanele juridice.

Astfel, a rezultat cu certitudine și claritate că legiuitorul a avut în vedere la restituirea obligației de plată a taxei pentru acest serviciu public, numai acele persoane juridice române care au beneficiat în mod efectiv de acest serviciu.

Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de reclamantă ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional și ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, ., nr. 332, p. 23, paragraful 38).

Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. R. de R. care a solicita, în esență, admiterea apelului.

Față de împrejurarea că natura litigiului este unul între profesioniști, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 560,13 lei, din care 478,91 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, aferentă perioadei februarie 2011-iunie 2012, și 81,22 lei reprezentând penalități de întârziere, stabilite la data de 02.09.2013, Tribunalul apreciază că nu este competent să judece prezentul litigiu pentru următoarele considerente:

În cadrul Secției a II-a Civilă a Tribunalului Maramureș funcționează complete specializate în soluționarea cauzelor cu profesioniști și contencios administrativ, iar Secția a II-a Civilă a Tribunalului a preluat spre soluționare competența materială funcțională a fostei Secții Comerciale și de C. a Tribunalului.

Prin Legea nr. 71/2011 a fost abrogat Codul comercial (art. 230 lit. c), a fost abrogat art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, referitor la competența materială de soluționare a cauzelor comerciale în primă instanță de către secțiile comerciale ale tribunalelor, respectiv tribunalele comerciale (art. 219 pct. 1), iar în Cartea a VI-a, intitulată „Proceduri speciale", denumirea capitolului XIV a fost schimbată în „Dispoziții privind soluționarea litigiilor dintre profesioniști". Prin aceeași lege de punere în aplicare a Noului Cod civil, a fost modificată și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar, prin dispozițiile tranzitorii din art. 225-227, s-a stabilit competența materială de soluționare a unor cauze în primă instanță de către fostele secții comerciale ale tribunalelor, reorganizate în secții civile sau unificate cu secțiile civile existente, respectiv a tribunalelor specializate, acolo unde acestea s-au menținut.

În privința competenței materiale a instanțelor judecătorești, se consideră că trebuie avute în vedere cele două feluri de competență materială, anume, competența materială, care determină nivelul instanței, din sistemul instanțelor judecătorești din România, la care se introduce cererea de chemare în judecată, nivel ce determină, implicit, și instanțele la care se exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, precum și competența materială dată de natura litigiului, competență prin care se determină secția sau completul specializat din cadrul unei instanțe la care trebuie introdusă cererea de chemare în judecată.

Competența materială este reglementată, atât de dispozițiile Codului de procedură civilă, iar competența materială dată de natura litigiului este reglementată de Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, dar și de legi speciale, în funcție de natura litigiului

Potrivit art. 136 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile privind excepția de necompetență, respectiv conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe de judecată.

Reținând aspectele mai sus arătate, instanța consideră întemeiată excepția de necomptență invocată, aceasta urmând să fie admisă, iar cauza declinată în favoarea Secției a II-a Civilă a Tribunalului Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta S. R. de R., cu sediul în București, .. 60-64, împotriva sentinței civile nr. 720 din 24 aprilie 2014, pronunțate de Judecătoria V. de Sus în favoarea Secției A II a a Tribunalului Maramureș.

Pronunțată în ședința publică de azi 24 septembrie 2014.

Președinte Judecător Grefier

P. G., C. V., B. M.

Red. P.G./25.09.2014

Dact. B.M./26.09.2014

Ex. 2