Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 444/2014. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 444/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 444/2014

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 444/R

Ședința publică din 8 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. D. M.

Judecători: Ț. D.

: P. G. G.

Grefier: O. V.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul D. A., domiciliată în B., ., jud. Maramureș împotriva Sentinței civile nr. 52 din 15.01.2014 și a încheierii din 10.04.2014, pronunțate de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect succesiune - revizuire.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 01.10.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 52/15.01.2014 din data de 15.01.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._ a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire a Sentinței civile nr. nr.2506/06.10.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus, invocată de instanță din oficiu și, în consecință, a fost respinsă cererea de revizuire a acestei hotărâri, formulată de revizuienții D. A., T. L., D. G. sr., D. G. jr., D. V., D. M., D. V. și D. I.,( moștenitori ai defunctei revizuente D. V.) în contradictoriu cu intimații D. G., D. I., D. I., D. I., D. Găvrilă, D. I., D. R. și D. R.. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței civile nr.2386/ 2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus, formulată de revizuienți, în contradictoriu cu intimații anterior menționați. Fără cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței civile 52/15.01.2014, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Curtea de Apel Cluj, la data de 23.10.2012, sub nr._ , iar ca urmare a declinării competenței aceasta fiind înregistrată la Judecătoria V. de Sus sub nr._ / 2012, revizuienții D. A., T. L. și D. V. au solicitat, în contradictoriu cu intimații D. I., D. G. ,D. I. ,D. I., D. R., D. R., D. G. și D. I., revizuirea Sentinței civile nr.2386/2011, Sentinței civile nr.2506/ 2008 pronunțată în dos.nr._ și a Deciziei civile nr.298/R/ 2011.

În motivarea cererii, revizuienții arată că au declarant această cale de atac pentru a clarifica succesiunea după mama lor, D. I., născută B. .

În drept, au fost invocate prevederile art. 322 alin.1 pct.2 și 7 și art.325 Cod procedură civilă.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Prin Decizia civilă nr. 73/RR/14.11.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire Judecătoriei V. de Sus, în ce privește Sentința civilă nr.2506/2008 pronunțată în dos.nr._ al Judecătoriei V. de Sus și Sentința civilă nr.2386/2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus .

Urmare a decesului, în timpul procesului, a revizuientei D. V., în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia: D. G. sr., D. G. jr., D. V., D. M., D. V. și D. I..

Pentru termenul din data de 10.01.2013 revizuentul D. A. depune un script în care reiterează aceleași afirmații ca în cererea inițială și anexează mai multe înscrisuri.

Prin concluziile scrise reia, în principiu, aceleași aspecte, arătând că intimații D. I. și D. G., cu domiciliul în loc. B., ., jud. Maramureș nu sunt frați cu el și nu puteau veni la moștenirea mamei sale.

Intimații, legal citați, nu se prezintă la dezbateri și nici nu depun întâmpinare.

La dosarul cauzei a fost acvirat dosarul nr._ și dosarul nr. 1155/ 336/2010 ale Judecătoriei V. de Sus. Ultimul dosar a fost înaintat după pronunțare Tribunalului Maramureș, ca urmare a solicitării în acest sens, însă s-au efectuat copii certificate de pe principalele înscrisuri.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie și a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța a constatat următoarele:

În prezenta cauză, revizuenții solicită revizuirea Sentinței civile nr.2506/ 2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus și a Sentinței civile nr.2386/2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus, susținând că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nepronunțarea asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Instanța, din oficiu a invocat excepția tardivității introducerii cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 2506/2008 pronunțată în dosarul nr._ și cea a inadmisibilității privind Sentința civilă nr. 2386/2011 pronunțată în dosar nr._, astfel că, în conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, prealabil judecării fondului acțiunii, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

1.Prin Sentința civilă nr. 2506/06.10.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții D. G. și D. I. și, în consecință, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect stabilirea masei succesorale și ieșirea din indiviziune, după defuncta B. I. născută D., în ce privește bunurile succesorale constând în teren în suprafață de 1158 mp, un teren în suprafață de 16 ari, ambele situate în locul numit ,,Între ape” și o casă de locuit compusă din două camera și tindă, acțiune formulată de reclamantul D. A., în contradictoriu cu pârâții T. L., D. V., D. G., D. I., D. I., D. I., D. R. și D. R..

Această hotărâre a rămas definitivă la data de 25.10.2008, ca urmare a nepromovării de către părți a căii de atac ordinare.

Din dovada comunicării hotărârii civile, existentă la dos. nr. 1588/ 336/2008 ( fila ,141,142,150), reiese că Sentința civilă nr. 2506 din 06 octombrie 2008 a fost comunicată revizuienților la data de 08, respectiv 09 octombrie 2008.

Din interpretarea dispozițiilor art. 324 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă reiese că termenul de revizuire, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2, este de o lună și se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive.

Cum hotărârea a cărei revizuire se cere a fost comunicată revizuienților în luna octombrie 2008, acest termen s-a împlinit față de revizuienți în luna noiembrie 2008.

Raportat la data introducerii cererii de revizuire, respectiv 23 octombrie 2012, rezultă că termenul de o lună de zile a fost depășit, aspect față de care intervine decăderea revizuenților din dreptul de a formula această cerere, sancțiune procedurală care se aplică în cazul nerespectării unui termen legal peremptoriu. Revizuenții nu au solicitat repunerea în termen și nici nu au făcut dovada că au fost împiedicați printr-o împrejurare mai presus de voința lor în a formula cererea de revizuire anterior datei înregistrării acesteia, așa cum statuează art.103 alin.1 teza finală din C.pr.c., astfel că instanța a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu, respingând cererea revizuienților, ca tardiv formulată.

Nici pe fondul cauzei revizuenții nu aduc elemente noi, concrete, privind incidența vreunei situații din cele prevăzute de art. 322 pct. 2 din codul de procedură civilă sau alte motive prevăzute expres în articolul menționat, astfel că, și pe fond, acțiunea apare ca nefondată.

2.În ce privește cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 2386/2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus, s-au reținut următoarele:

Prin sentința sus-menționată a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorii D. A.,T. L., D. V., D. G., D. I., D. I., D. I., D. R. și D. R. împotriva intimaților D. G. și D. I., instanța reținând că nu sunt întrunite condițiile contestației în anulare prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă, întrucât procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina a fost corect îndeplinită.

Prin Decizia civilă nr. 298/R/11.04.2012 a Tribunalului Maramureș au fost respinse recursurile formulate, pentru ca, prin Decizia civilă nr. 3517/ R/06.09.2012 a Curții de Apel Cluj, să fie respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul D. A..

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nesuspensivă de executare, putându-se exercita numai împotriva hotărârilor definitive sau irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, având drept scop, de regulă, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în astfel de hotărâri.

Revizuenții indică ca temei de drept art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, care statuează că se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive în apel sau prin neapelare, precum și asupra unei hotărâri dată de o instanță de recurs, însă numai atunci când evocă fondul și dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Cum prin sentința civilă s-a respins irevocabil o contestație în anulare se apreciază că prin această hotărâre nu s-a rezolvat fondul litigios dedus judecății, astfel că nu este susceptibilă de revizuire.

În acest sens sunt și Decizia civilă nr.1748/1998 a C. A. București (Culegere 1993-1998 ,p.316,nr.135), Decizia civilă 485/2000 și Decizia civilă nr. 2009/2000 ale C. A. București (Culegere 2000, p464, 483, nr.138, 152) și Decizia civilă nr. 287/1999 a C. A. Iași (Jurispreudență 1999 ,p.211, nr. 168).

Mai mult, nu au fost arătate în concret motivele ce s-ar fi putut încadra în vreunul din cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă sau în alte cazuri de revizuire prevăzute expres, singura critică și susținere fiind că intimații D. I. și D. G. nu sunt rude cu ei și nu o puteau moșteni pe defuncta B. I. născută D..

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 2386/ 2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus.

Fără cheltuieli de judecată, intimații nesolicitându-le, iar revizuienții fiind în culpă procesuală.

Împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014 din data de 15.01.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._ și a încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 10.04.2014 pronunțată în același dosar, recurentul D. A. a formulat recurs, înregistrat la data de 26.05.2014 la Judecătoria V. de Sus.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului și casarea celor două hotărâri recurate, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, recurentul a arătat, în esență, că, în opinia sa, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și legea privind moștenirile.

În opinia recurentului, a fost încălcat art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938, precum și dreptul la moștenire. Recurentul arată că D. I. și D. G. s-au născut la 7 ani de la moartea defunctei D. I. și nu pot fi rude cu aceasta.

Recurentul invocă și art. 281 Cod procedură civilă 1865. Recurentul solicită atașarea dosarelor nr. 190/2004 și 1362/2007.

In drept, recurentul a invocat art. 304 pct. 5, art. 105 alin. 2, art. 281 Cod procedură civilă 1865, art. 312 Cod procedură civilă 1865.

Recurentul a depus la dosar înscrisuri.

Cererea de recurs este legal timbrată.

Intimata D. I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La termenul de judecată din 1.10.2014, instanța a invocat excepția tardivității introducerii recursului îndreptat împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014.

Analizând excepția tardivității, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, care arată că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă atacată nr. 52/15.01.2014, a fost comunicată cu recurentul, la data de 20.02.2014, așa cum rezultă din procesul verbal de comunicare - fila 185 din dosarul de fond.

Data înregistrării recursului este 26.05.2014, așa cum rezultă de pe ștampila de înregistrare - fila 2 dosar recurs, adică după expirarea termenului de recurs. Recurentul nu a solicitat repunerea în termen și nici nu a făcut dovada că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința lui să formuleze cererea anterior înregistrării acesteia, așa cum prevăd dispozițiile art. 103 al. 1 teza finală din Codul de procedură civilă 1865.

Așa fiind, în baza art. 301 Cod procedură civilă 1865 care arată că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, recursul declarat de recurentul D. A. împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014 din data de 15.01.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._ va fi respins ca tardiv introdus.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu din 10 aprilie 2014 în dosarul nr._, acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin încheierea din 10.04.2014 a Judecătoriei V. de Sus, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale și a lămuririi dispozitivului sentinței civile nr. 52/15.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea formulată la data de 25.02.2014, revizuientul D. A. a solicitat îndreptarea erorii materiale și lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 52 pronunțată la data de 15.01.2014 de către Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, în sensul de a se judeca obiectul acțiunii formulate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 281, 281 indice 1, 281 indice 3 Cod procedură civilă.

În probațiune a fost depus un set de înscrisuri în data de 02.04.2014.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.Judecarea cererii s-a dispus cu citarea părților.

În sensul dispozițiilor art. 281 al. 1 Cod procedură civilă, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale, reieșind din aceste dispoziții legale că prin erori materiale se înțeleg acele greșeli materiale evidente săvârșite pe parcursul procesului sau la redactarea unei hotărâri judecătorești.

Trecând la soluționarea cauzei, instanța a reținut că revizuientul solicită practic rejudecarea cererii de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V. de Sus, inadmisibilă în procedura privind îndreptarea erorilor materiale. Aspectele semnalate de revizuent puteau fi verificate de instanța superioară în calea de atac, însă, astfel cum a arătat la termenul de judecată din 10.04.2014, acesta nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ .

De asemenea s-a apreciat că dispozitivul sentinței este foarte clar în ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea lui, astfel că instanța a respins și petitul privind lămurirea acestuia.

Față de cele de mai sus, instanța, în temeiul art. 281 și art.281 ind.1 din Cod procedură civilă, a respins cererea conform dispozitivului.

Încheierea din 10.04.2014 a fost comunicată recurentului D. A. la data de 13.05.2014 – fila 233.

Recurentul D. A. a formulat recurs și împotriva încheierii din 10.04.2014, prin aceeași cerere prin care a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 52/2014, cerere de recurs al cărei conținut a fost redat în cele ce preced.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului și casarea celor două hotărâri recurate, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, recurentul a arătat, în esență, că, în opinia sa, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și legea privind moștenirile.

În opinia recurentului, a fost încălcat art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938, precum și dreptul la moștenire. Recurentul arată că D. I. și D. G. s-au născut la 7 ani de la moartea defunctei D. I. și nu pot fi rude cu aceasta.

Examinând încheierea civilă din 10.04.2014 pe baza cererii de recurs formulate de recurentul D. A., tribunalul constată că recursul este nefondat.

În mod corect prima instanță reține că recurentul a solicitat, în procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă 1865 în realitate rejudecarea cererii de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr._, or, prin procedura îndreptării erorilor materiale sau a lămuririi hotărârii nu se poate proceda la o nouă judecată a cauzei.

În mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 281 și respectiv art. 281 indice 1 Cod procedură civilă 1865 și a respins cererea formulată de recurent.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă 1865 va respinge ca tardiv introdus recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014 și va respinge ca nefondat recursul îndreptat împotriva încheierii din 10.04.2014, pronunțate de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității cererii de recurs îndreptate împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014 a Judecătoriei V. de Sus, excepție invocată din oficiu de către Tribunalul Maramureș.

Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de către recurentul D. A., domiciliat în B., . jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 52/15.01.2014, pronunțate de către Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o menține.

Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul D. A. împotriva încheierii civile din 10 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8.10.2014.

Președinte Judecători Grefier

T. D. M., Ț. D., P. G. G. O. V.

Red. Ț.D./28.10.2014

T.Red. O.V./03.11.2014

2 ex.

Judecător la fond: V. F. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 444/2014. Tribunalul MARAMUREŞ