Revendicare imobiliară. Decizia nr. 199/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 199/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 199/R
Ședința publică din 16 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.-T.
Judecător D. T.
Judecător D. W.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenții G. I., dom. în V. de S. nr. 22 Decembrie .. Maramureș și M. G., dom. în V. de S., . T19/5, jud. Maramureș, precum și de către recurenta P. ORAȘULUI V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 2660/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria V. de S. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 09.04.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2660/2012 din 21.11.2012, pronunțată de Judecătoria V. de S. în dosarul nr._ *, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții H. G., B. I., C. F., H.–B. R., H.-B. V. Danuț, H.–B. I. A., în contradictoriu cu pârâții V. G., G. I., M. D., M. G. și P. orașului V. de S. și, în consecință: au fost obligați pârâții V. G., G. I., M. D. și M. G. să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul teren în suprafață de 45 mp identificat în C.f._ V. de S. (provenită din conversia de pe hârtie a C.f.2517 V. de S.), nr.top.438/2 – identificat pe aliniamentul 1-2-M-N-7-8-1 din anexa grafică nr.1 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M. I. M., astfel: M. G. – 4 mp, M. D. – 8 mp, Gaborean I. – 20 mp și V. G.–13 mp, schița făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a dispus obligarea pârâților la demolarea magaziilor și eliberarea terenului reclamanților de materialele rezultate în urma demolării, în caz contrar, reclamanții fiind autorizați să procedeze în acest sens, pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților câte 869,5 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de S. în data de 06.01.2011 sub nr._, reclamanții H. G., B. I., C. F., H. –B. R., H.-B. V. Danuț, H. –B. I. A., în contradictoriu cu pârâții V. G., G. I., M. D., M. G. și P. orașului V. de S., au solicitat instanței obligarea pârâților V. G., G. I., M. D. și M. G. să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de aproximativ 30 mp, înscris în C.f._ V. de S., nr.top.438/2, să demoleze magaziile de lemne situate pe terenul proprietatea lor și pe domeniul public al orașului și să elibereze aceste terenuri de materialele rezultate în urma demolării, iar în caz de refuz, să fie autorizați ei să procedeze în acest sens, pe cheltuiala pârâților.
În fapt, reclamanții au arătat că, sunt coproprietarii tabulari ai terenului înscris în C.f._ V. de S., nr.top.438/2.Pe acest teren, pârâții au construit în mod ilegal, fără autorizație de construire, magazii de lemne, ocupând o suprafață de aproximativ 30 mp.Aceste magazii ocupă și o parte din domeniul public, împiedicându-le reclamanților accesul din drumul principal pe proprietatea lor.
Ulterior, reclamanții au înțeles să revendice suprafața de 45 mp, raportat la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.(încheierea din 15.11.2011)
Pârâtul V. G., legal citat în cauză, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și a inadmisibilității cererii. Asupra excepției autorității de lucru judecat, se menționează că, părțile s-au mai judecat cu privire la revendicare și demolarea magaziilor, fiind pronunțată sentința civilă nr.1791/1999, definitivă și irevocabilă. Totodată, s-au derulat mai multe procese cu acest obiect, fiind menționată sentința civilă nr.1186/1996 a Judecătoriei V. de S., nr.2743/2008 a Judecătoriei V. de S., litigiul prezent având legătură cu chestiunile litigioase dezlegate anterior. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților la demolarea magaziilor, nu a putut fi admisă, întrucât o parte din aceste magazii se află pe domeniul public. Reclamanții au primit pentru suprafața expropriată, un alt teren în schimb, despăgubiri bănești, apartamente și case naționalizate, unde locuiesc și în prezent, altele fiind valorificate, deci în cele din urmă, separat de aspectul juridic, există și o problemă de moralitate în speță, raportat și la nevoile sociale ale locatarilor din . aibă un spațiu de depozitare a lemnelor de foc. Accesul reclamanților la magaziile lor nu este împiedicat de către magaziile de lemne, aceștia având o poartă de intrare de aproximativ 3 m și în plus, există . permanent pe lângă casa părintească a reclamanților.
Prin sentința civilă nr.2868/29.11.2011, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată, hotărârea fiind casată în urma recursului declarat de către reclamanți, potrivit deciziei civile nr.423/R/30.05.2012 a Tribunalului Maramureș, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către pârâtul V. G. și nu a analizat solicitările reclamanților în contradictoriu cu pârâții, persoane fizice, astfel cum s-a cerut, urmând a se efectua și o expertiză topografică pentru identificarea suprafeței de teren solicitate.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de S. în data de 12.07.2012 sub nr._ .
Pârâta P. orașului V. de S. a formulat întâmpinare, arătând că, problema desființării magaziilor de lemne a fost hotărâtă, prin sentința civilă nr.1791/1999, definitivă și irevocabilă, aspecte ce susțin excepția autorității de lucru judecat. Suprafața de teren de sub magazii se află în proprietatea orașului V. de S. și nu a reclamanților, care nu ar avea calitate procesuală activă de a solicita desființarea magaziilor, nefiind proprietari ai suprafeței de sub acestea, deoarece, prin dispoziția nr.37/2006, li s-a dat o altă suprafață de teren în schimb, pe care au acceptat-o.
Numitului H. B. V. i s-a restituit o altă suprafață de teren, dublă ca și întindere, față de cea la care ar fi fost îndreptățit, dispoziția dată în acest sens nefiind atacată. Astfel, trebuia ca orașul V. de S. să dezmembreze nr.top.438/2, diminuând suprafața de 959 mp cu suprafața de teren de sub magazii, astfel încât această din urmă suprafață să fie trecută în proprietatea orașului, iar restul să rămână antecesorilor reclamanților. Acest lucru nu s-a realizat din motive obiective și având încredere în reclamanți, dar cu toate acestea, suprafața de sub magazii a trecut, de drept, în proprietatea orașului, câtă vreme suprafețele de teren care nu au fost retrocedate în natură, rămân în proprietatea unității administrative teritoriale unde sunt situate.
În drept, s-a invocat prevederile Legii 10/2001, art.115 C.pr.civ.
Pârâtul V. G. a dezvoltat apărările formulate în primul ciclu procesual, potrivit notelor de ședință depuse la data de 21.09.2012.
Analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța în rejudecare a reținut că pornind de la îndrumarul deciziei de casare, s-a constatat că excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă prin încheierea din data de 27.09.2012, iar excepția inadmisibilității invocată de către pârâtul V. G., deși astfel intitulată, vizează o . apărări de fond ce urmează a fi analizate în continuare, lucru care se impune și în ceea ce privește problema calității procesuale active a reclamanților ridicată de orașul V. de S., care este în egală măsură legată de fondul cauzei, dat fiind specificul acțiunii în revendicare.
Referitor la identificarea suprafeței de teren solicitate, acest lucru s-a făcut în urma raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing.M. I. M., fiind întocmit planul de situație al terenului aferent nr.top.438/2 și nr.top.438/1.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au înțeles să exercite un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, respectiv acțiunea reală în revendicare, prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acelui bun de la posesorul neproprietar.
Reclamanții au dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 959 mp înscris în C.f._ V. de S., nr.top.438/2, dobândit prin succesiune după defuncții H. V., H. I. și H. B. V., astfel cum atestă extrasul de C.f_ V. de S. și certificatul de moștenitor nr.46/29.09.2009 (f.3-8 dos.primul ciclu procesual), din care 45 mp sunt ocupați de magaziile pârâților V. G., G. I., M. D. și M. G., deci este îndeplinită în speță, condiția esențială în vederea exercitării acțiunii în revendicare.
Pe de altă parte, pârâții V. G., G. I., M. D. și M. G., nu au invocat și nici nu au vreun titlu privind dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, respectiv cel de sub magaziile de lemne pe care le folosesc.
Apărarea pârâților a fost susținută de către orașul V. de S., în sensul că, terenul solicitat de către reclamanți îi aparține, numai că nu s-au făcut demersurile necesare privind dezmembrarea nr.top.438/2 în temeiul Dispoziției nr.37/2006 și diminuarea nr.top. 438/2 cu suprafața de teren de sub magazii, dar în mod real, dreptul de proprietate a trecut de drept, în proprietatea orașului.
Aceste susțineri sunt lipsite însă de relevanță, din moment ce reclamanții revendică terenul de la persoanele care îl ocupă, respectiv pârâții V. G., G. I., M. D. și M. G. și nu de la orașul sau P. V. de S., pentru ca instanța să procedeze la analizarea titlului reclamanților raportat la cel al unității-administrativ teritoriale.
Titlul reclamanților urmează a fi raportat la lipsa oricărui titlu al pârâților persoane fizice, asupra terenului în litigiu, ceea ce face întemeiată solicitarea lor de a fi obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 45 mp, ocupat de magaziile de lemne, în temeiul art.480 C.civ.
Antecesorii reclamanților, respectiv defuncții H. V. și I., au fost proprietari de C.f. asupra imobilelor casă, curte și grădină identificate în C.f.2517 V. de S. (nr. vechi al C.f._ V. de S.), drept dobândit prin uzucapiune, concepută ca fiind o probă absolută a dreptului de proprietate. Defuncții au fost expropriați, iar faptul că reclamanții au primit ulterior teren în schimb, potrivit Dispoziției nr.37/2006 și că trebuia dezmembrat nr.top. 438/2, pentru a se trece în proprietatea orașului terenul de sub magaziile pârâților, operațiune care nu s-a mai făcut din motive obiective, astfel cum a menționat orașul V. de S. în întâmpinare, nu este de natură a conduce la privarea reclamanților de a li se recunoaște un drept fundamental ocrotit și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe care îl justifică cu acte valabile, a căror anulare nu s-a solicitat până în prezent și fiind înscriși în C.f._ V. de S..
Suprafețele de teren ocupate de fiecare dintre pârâții V. G., G. I., M. D. și M. G. au fost individualizate în planul de situație anexa grafică nr.1 la raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultând că pârâtul M. G. ocupă 4 mp, M. D.: 8 mp, Gaborean I.: 20 mp și V. G.:13 mp din nr.top.438/2.
Capătul de cerere privind demolarea magaziilor este admisibil și reprezintă o consecință firească a soluției pronunțate asupra primului capăt de cerere, care presupune posibilitatea reclamanților de a se bucura de toate prerogativele dreptului lor de proprietate, stingherit în mod nejustificat de existența acelor construcții pe terenul lor. Este adevărat că magaziile de lemne corespund unei nevoi sociale a locatarilor blocului situat în imediata apropiere, fiind ridicate cu mult timp în urmă, însă consecințele importante ale încălcării dreptului de proprietate al reclamanților prin ocuparea unei suprafețe însemnate de teren intravilan cu aceste construcții, vin în contradicție cu necesitatea răspunderii la o nevoie de ordin privat, satisfăcută fără acordul proprietarilor terenului, deci practic, în mod abuziv.
Demolarea în totalitate a magaziilor este singura soluție practică și posibil de realizat, chiar dacă o parte din acestea se află pe domeniul public, întrucât cea mai mare parte din suprafața acestor magazii se află pe terenul reclamanților, astfel cum reiese din planul de situație anexa la raportul de expertiză, necontestat de părți, iar retragerea magaziilor până la limita terenului reclamanților nu poate fi concepută, pentru că oricum nu ar mai exista acele magazii pe fâșia îngustă de teren aferentă . localitate. Tot ca o consecință a recunoașterii dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenurilor de sub magazii și desigur a demolării acestora, pârâții persoane fizice urmează a elibera terenurile de orice materiale rezultate în urma demolării, în caz contrar reclamanții fiind autorizați să procedeze în acest sens, pe cheltuiala pârâților, astfel cum prevede art.1077 C.civ.
În temeiul art.274, 277 C.pr.civ., pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de câte 869,5 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Gaboran I. și M. G. solicitând a se dispune modificarea în parte a sentinței în sensul de a se respinge cererea de obligare a recurenților la demolarea magaziilor edificate pe porțiunea de teren ce excede proprietății reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că prin sentința atacată recurenții au fost obligați a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în natură teren în suprafață de 20 mp, pentru Gaborean I. și respectiv 4 mp, pentru M. G., teren proprietatea reclamanților, precum și de a desființa construcțiile edificate pe această suprafață de teren, dar și pe o parte de teren aparținând Orașului V. de S..
Sentința este parțial nelegală atâta vreme cât recurenții sunt obligați a desființa construcțiile care exced terenului proprietatea reclamanților. Recurenții consideră că reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă în a solicita desființarea unor construcții care nu se găsesc pe proprietatea lor, ci pe cea a Orașului V. de S., care nu a promovat o asemenea cerere, ba mai mult a solicitat în instanță respingerea cererii reclamanților. Reclamanții nu au invocat și nici nu au posibilitatea de a invoca vreun drept cu privire la porțiunea de teren proprietatea Orașului V. de S., pe care sunt edificate parțial aceste construcții.
Recurenții apreciază că cererea reclamanților de desființare a construcțiilor de pe un teren ce nu le aparține este lipsită de interes, lipsește acest folos al reclamanților raportat la lipsa calității lor de proprietari ai terenului Orașului V. de S. afectat de construcții, precum și la faptul că accesul acestora la proprietatea lor nu este împiedicat de magaziile de lemne, ei având o poartă de intrare de aproximativ 3 m, precum și un acces care a existat permanent pe lângă casa părintească.
Motivarea instanței în vederea admiterii cererii de demolare a construcțiilor și de pe terenul Orașului V. de S. în sensul că „demolarea în totalitate a construcțiilor ar fi singura soluție practică și posibil de realizat, chiar dacă o parte din acestea se află pe domeniul public” nu este în măsură a le conferi calitate procesuală activă reclamanților și nici interes, cu atât mai mult cu cât argumentul instanței este combătut de situația faptică actuală, recurentul M. G. desființându-și deja partea de construcție de pe proprietatea reclamanților, rămânând doar cea edificată pe terenul proprietatea Orașului V. de S.. Situația de la fața locului denotă faptul că pot exista acele magazii chiar desființându-se porțiunea ce ocupă terenul reclamanților.
De asemenea, sentința a fost recurată și de pârâtul Orașul V. de S. prin primar, care a solicitat în principal modificarea în tot a sentinței recurate, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat că pe rolul Judecătoriei V. de S. s-a judecat dosarul cu nr. 1328/1998 având ca obiect revendicare imobiliară, în care reclamanți sunt numiții H. G., H. B. V., B. I., C. F. și prin Sentința civilă nr. 1791/01.11.1999 (rămasa definitivă urmare a respingerii ca nefondat a apelului declarat prin Decizia civilă nr. 269/A/l5.03.2000 a Tribunalului Maramureș cât si prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 2621/2000 a Curții de Apel Cluj), acțiune ce s-a admis privind suprafețele de 29,5 si 975 mp, totalul fiind de 1004,5 mp, fără date de carte funciară. Tot în sentința mai sus arătată instanța "respinge petitul reclamanților privind despăgubiri pentru terenul expropriat și ocupat de construcții - blocuri și detalii de sistematizare, canalizări, alei, etc." și mai mult decât atâta „respinge petitul reclamanților privind obligarea pârâtei (Consiliul local V. de S., azi Orașul V. de S.) sa-și ridice construcțiile, magazii de lemne și să predea în deplină proprietate și pașnică folosința".
Având în vedere cele de mai sus, în anul 2001, în respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, petenții depun prin executorul Judecătoresc B. I., Notificarea cu nr. 3241/09.05.2001 prin care solicită „o altă suprafață de teren de preferință pentru construcții de locuință..." urmare a faptului că sunt moștenitori a defunctului H. V. fost proprietar a imobilului cu nr. top. 438..." și „cer restituirea terenului preluat abuziv de vechiul regim în baza Legii nr. 10 din 14.02.2001, art. 1 alin.1 și 2 cu privire la restituirea imobilelor naționalizate abuziv. Suprafața acestui teren este de 1004,5 mp conform sentinței civile nr. 1791 din 01.11.1999, sentința rămasă definitivă cu titlu executoriu...".
Recurenta a subliniat că prin declarația cu nr. 7251/17.09.2003 petenții H. G., H. B. V., B. I., C. F. declarau că sunt de acord și acceptă imobilele de natură teren, în echivalent, pentru nr. top. 438, in suprafață de 1004,5 mp, respectiv 2000 mp în locul numit Râtul Poieniței, prevăzute prin Dispoziția Primarului orașului V. de S. cu nr. 756/29.08.2003. Ulterior, din diverse motive, Primarul orașului V. de S. emite Dispozițiile nr. 895/31.10.2003, nr. 24/09.01.2006 și nr. 37/11.01.2006 în care se dispune restituirea în natură a unui imobil de natură teren în suprafață de 2000 mp în schimbul a 1045 corespunzători nr. top. 438. La data de 11.01.2006 se încheie procesul verbal cu nr. 780/2006 prin care membrii Comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 V. de S. au pus în posesie pe petenți în locul numit Râtul Poieniței, proprietatea privată a orașului V. de S., pe suprafața de 2000 mp în schimbul celor 1045 mp în respectarea dispozițiilor emise de Primarul orașului V. de S..
Atât ultima dispoziție cât și procesul verbal de punere în posesie mai sus arătate, nu au fost contestate de către petenți, a fost semnat și au acceptat imobilul de 2000 mp. S-a purtat un alt proces, pentru a nu restitui despăgubirile bănești acordate de către Statul Român la momentul exproprierii și cerute, în respectarea prevederilor legale, în dispoziție, dar fără a face referire la suprafața acceptată sau să existe alte obiecțiuni legate de aceasta.
Recurentul a mai susținut că în anul 2010 s-a solicitat punerea în executare a Sentinței civile nr. 1791/1999, prin executorul judecătoresc A. D., în dosarul de executare nr. 31/2010, fără a face cunoscută existența dispozițiilor emise de Primarul orașului V. de S. pentru compensare. În procesul verbal încheiat la data de 08.04.2010 se constată că petenții sunt nemulțumiți de suprafața de 2000 mp, situată în Râtul Poieniței deoarece "nu se poate construi fiind amplasat un stâlp de înaltă tensiune..." alte motive nefiind.
În anul 2005 urmare a Legii nr. 247/2005 petenții au depus la plângere având ca obiect pretenții - completare Lege 10/2001 și repunerea în termen a notificării nr. 116/14.09.2005, în conformitate cu prevederile art. 26, alin.3 din Legea 10/2001, plângere respinsă de Tribunalul Maramureș pe considerentul ca Legea 247/2005 nu a reglementat nici o repunere în termenul de depunere a notificărilor persoanelor îndreptățite, astfel încât nu este susținută cererea petenților. Nemulțumiți, petenții au deschis un dosar penal cu nr.60/P/l5.03.2012, care are ca bază Sentința civilă nr. 1791/1999 în revendicare imobiliară, fără a face referire la dispozițiile Primarului orașului V. de S. mai sus arătate, plângerea penală rămânând fără efecte la momentul prezentării situației de fapt.
Recurentul a susținut că nr. top. 438 din C.F. nr. 2517 a făcut proprietatea numitului H. V., antecesorul petenților pentru ca în dosarul cu nr._ pe rolul Judecătoriei V. de S., C.F. nr. 2517 să fie prezentat în instanță dar de data aceasta cu nr. top. 438/2 din care rezultă că antecesorii petenților dețin suprafața de 959 mp, deși solicită, în toate plângerile mai sus arătate, nr. top. 438 din C.F. nr. 2517 ca aparținând antecesorilor. Consideră că instanța de fond nu a analizat actele existente la dosar, deși îndrumarul Tribunalului Maramureș dispune „să se pronunțe asupra excepțiilor invocate iar pe fond acțiunea în revendicare va fi analizată în contradictoriu cu intimații pârâți, persoane fizice, așa cum s-a solicitat de recurenții reclamanți prin acțiunea formulată... și efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea suprafeței de teren solicitate".
Expertiza era necesară pentru a putea finaliza aceasta speța mai ales datorită faptului ca Orașul V. de S. a pus în aplicare dispozițiile Sentinței civile nr. 1791/1991 - Dispozițiile nr. 895/31.10.2003, nr. 24/09.01.2006 și nr. 37/11.01.2006. Terenul face, din nou, obiectul acțiunii în revendicare imobiliară și care urmare a dispozițiilor amintite mai sus și a procesului verbal de predare, a rămas în proprietatea orașului V. de S.. Petenților li se recunoaște un drept care nu mai aparține acestora dar care este de fapt și de drept al Orașului V. de S. și nu al persoanelor fizice care dețin magaziile de lemne pe terenul proprietatea recurenților.
Recurenții recunosc faptul că din motive obiective, Orașul V. de S. nu a înscris, până la această dată, urmare a dispozițiilor si a procesului verbal de predare mai sus arătate, în evidentele de carte funciară terenul care face, din nou, obiectul unei acțiuni în revendicare imobiliară, dar asta nu înseamnă că proprietatea nu este a sa, în virtutea prevederilor legale impuse de Legea 10/2001, care au stat la baza notificării și a dispozițiilor emise de Primarul orașului V. de S., care stipulează că terenurile ocupate, care nu pot fi retrocedate și pentru care se dispune măsuri reparatorii, în echivalent, cazul în speță, rămân în proprietatea celui care cere dispune acest fel de măsură, respectiv în proprietatea Orașului V. de S..
Suprafața de 29,5 mp solicitată prin revendicare imobiliară de petenți în dosarul cu nr. 1328/1998, așa cum reiese din expertiza efectuată la acea dată este tocmai terenul pe care sunt construite magaziile de lemne ale lui V. G., Gaborean I., M. D., M. G. și pentru care, prin Dispozițiile nr. 895/31.10.2003, nr. 24/09.01.2006 și nr. 37/11.01.2006 se restituie, în echivalent, în natură teren, în locul numit Râtul Poieniței, din proprietatea privată a Orașului V. de S., instanța de fond a greșit la momentul la care considera că trebuie eliberat terenul în cauză, pentru a fi restituit " proprietarilor de drept" deși aceștia au primit în schimb teren în alte locație. Petenții au știut și au cunoscut situația juridică a terenului, recurentul nu înțelege modul în care aceștia au dezmembrat nr. top. 438 din C.F. nr. 2517 atâta timp cât acesta a făcut obiectul unei notificări, depuse de petenți, în temeiul Legii 10/2001, lege care arată că orice act, altul decât cel în curs, și care are ca obiect imobilul supus notificării este nul de drept. În speță cu rea credință se arată că magaziile de lemne ocupă trotuarul aferent căii de acces - drum de centură - atâta timp cât nu există și nu a existat, nici în drept dar nici in fapt, trotuar în acea zona.
Intimatul V. G. a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 5.02.2013 (înainte de declararea recursului de către recurenți), de bunăvoie și-a demolat magazia de lemne și și-a ridicat toate materialele de pe terenul în litigiu, conform dispozitivului sentinței 2660/2012. Nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2660/2012 și nu a achiesat în niciun fel la pretențiile recurenților. Ca atare, calitatea sa în acest dosar nu mai subzistă și nu mai există nici un temei legal pentru a mai fi citat în continuare în proces, neavând în prezent nicio calitate procesuală, nici activă și nici pasivă.
De asemenea, intimatele B. I. și C. F. au formulat întâmpinare prin care au arătat că față de recursul declarat de Gaboran I. și M. G. solicită respingerea acestuia și acordarea de cheltuieli de judecată. Pe de o parte demolarea magaziilor de lemne nu se poate face parțial, construcțiile în sine nepermițând o demolare parțială. Mai mult decât atât, aceste magazii de lemne blochează accesul proprietarilor la terenul pe care îl au în proprietate.
Dreptul de proprietate este în indiviziune iar o viitoare partajare a terenului-cu asigurarea unei căi de acces la drumul public este imposibilă în măsura în care nu se desființează magaziile de lemne de pe domeniul public. Peste 80% din construcțiile ridicate ilegal sunt pe proprietatea reclamanților, așa cum reiese din expertiza tehnică, iar partea de construcție care ocupă trotuarul obturează accesul reclamanților la calea publică.
Aceleași intimate, împreună cu intimata H. B. R. au formulat întâmpinare și față de recursul promovat de Orașul V. de S. prin primar, solicitând a se dispune respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Intimatele au arătat că în anul 1999 P. Orașului V. de S. a solicitat dezmembrarea nr. top. 438 în două numere topografice noi, conform încheierii de întabulare nr. 113 - 117 din 18 ianuarie 1999, așa cum reiese din CF 2517 V. de S. înscriere făcută sub B14. Numărul top. 438/2 s-a renotat în favoarea proprietarilor anteriori, care sunt antecesorii reclamanților, iar asupra nr. top. 438/1 a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea Primăriei V. de S. cu titlu de drept expropriere. Cu alte cuvinte antecesorii reclamanților au fost proprietari asupra unei teren în suprafață de aproximativ 1715 mp, înscris în CF 2517 V. de S., nr. top. 438. Prin Decretul prezidențial nr. 35 din 24 februarie 1978 și a tabelului anexă, s-a expropriat o parte din terenul antecesorilor reclamanților. Pentru partea expropriată în suprafață de 756 mp., reclamanții au fost despăgubiți la Legea nr. 10/2001, iar terenul neexpropriat a fost folosit neîntrerupt de către antecesorii reclamanților, respectiv de reclamanți. Și aceasta pentru că prin decretul de expropriere s-a expropriat suprafața indiviză de 174 mp, din totalul de 1715 mp, deținut cu titlu de uzucapiune de către antecesorii recurenților H. V. și H. I.. În dosarul nr. 1328/1998 având ca obiect revendicare imobiliară, P. Orașului V. de S. a fost obligată să predea lui H. G., H. V. B., C. F., B. I. în reprezentarea antecesorului H. V. suprafața neexpropriată de 29,5 mp și de 975 mp. Deci pentru suprafața de 1074,5 mp există o sentință definitivă și irevocabilă opozabilă Primăriei orașului V. de S., una și aceeași persoană juridică cu Orașul V. de S. reprezentat de Primar, respectiv S.C. 1791/1999 pronunțată în dosarul nr. 1328/1998, sentință prin care P. a fost obligată să predea terenul neexpropriat.
Reclamanții intimați nu revendică de la Orașul V. de S. terenul, situație în care s-ar fi admis excepția autorității de lucru judecat, ci de la cei ce îl ocupă fără drept, aceștia fiind în speță persoanele fizice pe care le-au chemat în judecată. De la P. Orașului V. de S. au revendicat acest teren și au câștigat procesul. Conform acelei sentințe terenul din prezentul litigiu este al reclamanților și nu al Orașului V. de S..
În prezenta cauză intimații au chemat Orașul V. de S. în judecată deoarece magaziile de lemne ocupă și o parte din domeniul public al Orașului, respectiv trotuarul. Or proprietarul domeniului public este Statul Român reprezentat de Oraș. Interesul intimaților de a solicita demolarea magaziilor de lemne nu rezidă doar din aceea că ar avea nevoie de acces direct la calea publică, fiind mai mulți coproprietari, ci și din aceea că este practic imposibilă demolarea parțială a construcțiilor de pe terenul intimaților. Intimații consideră, că recursul Orașului V. de S. nu privește prezentul litigiu și nu se pronunță cu privire la desființarea magaziilor de lemne aflate pe terenul proprietatea Statului Român.
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor relevate prin cele două recursuri declarate, Tribunalul reține următoarele:
Prin demersul promovat în acest dosar, reclamanții au solicitat a fi obligați pârâții V. G., G. I., M. D. și M. G. să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 45 mp, înscris în CF nr._ V. de S., nr. topo 438/2, cu ridicarea magaziilor de lemne edificate pe terenul proprietatea reclamanților, care ocupă și o parte din domeniul public (trotuarul).
În dosarul nr. 1164/1995 al Judecătoriei V. de S. autoarea H. I. s-a judecat cu M. G., V. G. (doi pârâți din prezenta cauză), A. P. și I. T. (foști proprietari ai magaziilor). În acest dosar, atașat, s-a efectuat o expertiză de către expertul K. T., ocazie cu care au fost configurate cele 4 magazii, aceleași cu cele din prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 1186/29.05.1996, Judecătoria V. de S. a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții V. G., A. P., I. T. să-și retragă construcțiile de pe terenul proprietatea reclamantei pe aliniamentul a-h, hașurat cu roșu în schița anexă la raportul de expertiză, luând act de renunțarea la judecată față de pârâtul M. G..
Ulterior, în dosarul nr. 1328/1998 al Judecătoriei V. de S. s-a pronunțat sentința civilă nr. 1791 din 1.11.1999 prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de mai mulți reclamanți între care și H. B. V., C. F., B. I., H. G. și a fost obligată pârâta Consiliul Local V. de S. să predea reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință suprafețele de teren, conform tabelului nr. 1 întocmit de inginerul Ș. O. punctele 4 și 5 după proprietarii expropriați astfel:- reclamanților H. G., H. V. B., C. F., B. I., în reprezentarea antecesorului H. V., suprafețele de 29,5 și 975 mp. S-a respins petitul reclamanților privind despăgubirile pentru terenul expropriat și ocupat de construcții –. sistematizare-canalizări, alei etc., apreciindu-se că acesta este inadmisibil în temeiul art. 34 alin. 1 din Legea nr. 18/1991. S-a respins petitul reclamanților H., B. și C. privind repartizarea unei case sau apartament din fondul de stat pentru locuința expropriată a antecesorului. S-a respins petitul reclamanților privind obligarea pârâtei să-și ridice construcțiile, magazii de lemne și să predea terenul în deplină proprietate și pașnică folosință reținând că pârâta a arătat că nu este proprietara acestor construcții, iar reclamanții nu au chemat în judecată pe proprietarii construcțiilor.
După cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în acea cauză de expert O. Ș., suprafața de 29,5 mp era suprafața de teren ocupată abuziv de terțe persoane, iar cea de 975 mp era suprafața de teren neexpropriată. Pentru aceste suprafețe s-a admis în respectivul dosar acțiunea în revendicare, expertul arătând distinct: suprafața de teren expropriată prin Decretul nr. 35/1978 (758 mp), suprafața de teren expropriată și neocupată de blocuri sau detalii de sistematizare (64 mp), suprafața de teren ocupată de blocuri sau detalii sistematizare (714 mp) și suprafața de teren expropriată prin decretul nr. 293/79. Expertul a mai arătat că pe o parte din terenurile expropriate de la reclamanții din acel proces s-au construit blocul T19 și alte detalii de sistematizare, iar unele suprafețe de teren expropriate au fost ocupate abuziv de terțe persoane.
Instanța a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat și ocupat de construcții-. sistematizare, așadar a admis acțiunea în revendicare pentru terenul neocupat de . în fapt. Și în anexa nr. 1 la raportul de expertiză sunt configurate cu claritate cele 4 anexe amplasate parțial pe nr. topo 438/2.
Ulterior rămânerii irevocabile a acestei sentințe a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001. H. B. V. a solicitat restituirea terenului preluat abuziv de vechiul regim în suprafață de 10,045 ari, conform sentinței civile nr. 1791 din 1.11.1999 și deoarece acesta se află sub blocul T19 și nu se poate restitui în natură conform Legii nr. 10/2001, înțelege să solicite o altă suprafață de teren (fila 150 dosar fond).
Prin Dispoziția nr. 37/2006 din 11.01.2006 Primarul Orașului V. de S. a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în V. de S., identificat prin CF nr. 2517 cu nr. top 438 (teren situat sub . de 1045 mp deoarece pe această suprafață de teren este construit blocul T19. Pentru acest imobil s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în teren în suprafață de 2000 mp, situat în locul numit Râtul Poieniței, identificat prin CF nr. 9354 cu nr. top. 3747/3/1 și 3748/2/1 și 4329/5, realizându-se și punerea în posesie, conform procesului verbal din 11.01.2006.
Așadar, acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a realizat pentru terenul expropriat, ocupat de . din cuprinsul dispoziției respective.
Conform procesului verbal din 2.04.2010 întocmit de executorul judecătoresc A. D. în dosarul nr. 31/2002, cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 1791/1999, debitorul Consiliul Local V. de S. a arătat că pentru suprafața de 29,5 mp și 975 mp a fost predată în schimb suprafața de 2000 mp în locul numit „Râtul poieniței”, identificată în CF nr. 9354 V. de S.. Creditoarea B. I. a declarat cu acea ocazie că în realitate au fost expropriați cu suprafața de 758 mp, iar terenul de 2000 mp a fost predat pentru alte suprafețe, respectiv pentru terenul de sub blocul de locuințe, drum și alei. De asemenea B. I. și-a exprimat nemulțumirea că pe suprafața de 2000 mp nu se poate construi.
Apoi, în dosarul nr._ reclamanta B. I. a solicitat a se dispune evacuarea magaziilor de lemne pe care locatarii blocului T19 le-au construit la marginea străzii G. D., judecându-se cu pârâții M. G., V. G., Gaborean I. și M. D.. Acțiunea a fost respinsă irevocabil pe considerentul că între părți nu a existat un contract de locațiune, dreptul invocat neputând fi apărat pe calea acțiunii în evacuare.
După cum relevă CF nr. 2517 V. de S., proprietari tabulari asupra imobilului identificat cu nr. topo 438, în natură casă, curte în intravilan, cu suprafața de 1715 mp au fost H. V. și H. I., cu titlu de drept uzucapiune conform încheierii nr. 398/1971 c.f.
Sub B12 în 25.11.1988 s-a notat dreptul de proprietate al Statului Român prin administrarea directă a Consiliului Popular oraș V. de S. asupra unei suprafețe indivize de 174 mp din totalul de 1715 mp, în baza Decretului prezidențial nr. 293 din 1.08.1979 anexe. Apoi, în 18.01.1999, în baza Decretului prezidențial nr. 35 din 24.02.1978 cu anexe și a schiței de dezmembrare avizată de ONCGC MM sub nr. 3318 din 16.11.1998, a adeverinței nr. 91 din 15.01.1999 eliberată de P. orașului V. de S., a adresei nr. 251 din 14.01.1999 emisă de aceeași instituție, imobilul cu nr. topo 438 s-a dezmembrat în nr. topo 438/1 în suprafață de 756 mp, care s-a transcris în CF 8840 V. de S. (blocul T19 și anexe gospodărești) în proprietatea Statului Român reprezentat prin P. V. de S., cu titlu de drept de expropriere și nr. topo 438/2 în suprafață de 959 mp, reînscris în favoarea vechilor proprietari și prin succesiune devenit apoi proprietatea reclamanților-intimați.
Dezmembrarea a avut ca temei actele anterior evocate, inclusiv adeverințe emise de P. orașului V. de S., astfel că nu se poate aprecia că reclamanții sunt cei care inexplicabil au dezmembrat nr. topo 438, după cum arată recurentul Orașul V. de S..
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert topo M. M. și care lămurește aspectele litigioase de ordin tehnic ale cauzei rezultă că magaziile de lemn ale pârâților sunt amplasate parțial pe nr. topo 438/2 conform cu anexa grafică nr. 1, astfel: magazia folosită de M. G. (A) ocupă 4 mp din topo 438/2; cea folosită de M. D. (B) ocupă 8 mp; cea folosită de Gaborean I. (C) ocupă 20 mp; cea folosită de V. G. (D) ocupă 13 mp, restul suprafețelor fiind situate pe nr. topo 438/1, proprietatea Statului Român.
Raportat la aceste elemente și având în vedere faptul că hotărârea a fost recurată, dintre pârâții persoane fizice, doar de către Gaborean I. și M. G., aceștia solicitând doar respingerea cererii de demolare a magaziilor pe porțiunea de teren ce excede proprietății reclamanților, Tribunalul constată că se impune modificarea sentinței, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și alin. 3, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamanților H. G., B. I., C. F., H. –B. R., H. –B. V. D., H.-B. I. A., în contradictoriu cu pârâții V. G., G. I., M. D., M. G. și P. orașului V. de S..
De vreme ce magaziile recurenților sunt doar parțial edificate pe terenul proprietatea reclamanților, aceștia nu sunt legitimați să solicite demolarea lor integrală, în condițiile în care titularul dreptului de proprietate asupra terenului identificat cu nr. topo 438/1 acceptă grevarea terenului de o parte din construcție și se face referire la utilitatea lor socială (magazii aferente locuințelor proprietarilor de apartamente din blocul T16).
În ceea ce privește posibilitatea demolării parțiale, se reține că recurentul M. G. a invocat-o ca fiind realizabilă. Împrejurarea că aceste magazii, proprietatea recurenților, ar fi edificate pe trotuar, limitând accesul reclamanților la calea publică, nu este de natură a atrage demolarea lor integrală ca o consecință a admiterii acțiunii în revendicare, nr. topo 438/2 având de altfel ieșire la . demolarea de pe terenul identificat cu nr. topo 438/1 putând fi solicitată în principiu doar de către proprietarul acestui teren. Nici absența unei autorizații de construire nu conferă reclamanților dreptul de a obține desființarea magaziilor în integralitatea lor, limitele interesului legitim, juridic protejat, al acestora, circumscriindu-se doar porțiunii de construcție care interesează terenul proprietatea lor.
Raportat la aceste aspecte, recursul Orașului V. de S. va fi respins, iar recursul celor doi recurenți persoane fizice va fi admis, sentința urmând a fi modificată și sub aspectul cheltuielilor de judecată, care vor fi stabilite la nivelul sumei de 400 lei în sarcina celor doi recurenți, la prima instanță, deoarece, în aplicarea principiului tantum devolutum, quantum appelatum, acțiunea reclamanților a fost parțial admisă față de aceștia.
În ce privește cheltuielile de judecată în recurs, se reține că acești recurenți au făcut dovada efectuării lor la nivelul sumei de 500 lei fiecare, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la fila 87 dosar (Gaborean I.) și 88 dosar (M. G.), astfel că în temeiul prevederilor art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 Cod procedură civilă 1865, intimații H. G., B. I., C. F., H.–B. R., H.–B. V. D., H.-B. I. A. vor fi obligați la achitarea acestor sume către recurenți.
La rândul lor, intimatele B. I., H.-B. R. și C. F. au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 1220 lei (220 lei transport și 1000 lei onorariu avocat), actele justificative fiind depuse la filele 90-93 din dosarul de recurs.
Aceste cheltuieli au fost însă ocazionate și de formularea apărărilor față de recursul promovat de recurenții G. I. și M. G., apărări care au fost respinse de instanță. În aprecierea Tribunalului, activitatea calificată a avocatului și deplasarea la instanță, necesare combaterii recursului declarat de Orașul V. de S., singurul respins, a ocazionat cheltuieli în cuantum de 500 lei, la plata cărora va fi obligat Orașul V. de S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul Orașul V. de S., județul Maramureș, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 2660 din 21.11.2012, pronunțată de Judecătoria V. de S. în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de recurenții Gaboran I., domiciliat în V. de S., . T19/12, județul Maramureș și M. G., domiciliat în V. de S., . T19/15, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2660 din 21.11.2012, pronunțată de Judecătoria V. de S. în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, astfel:
Admite în parte acțiunea reclamanților H. G., B. I., C. F., H. –B. R., H. –B. V. D., H.-B. I. A., în contradictoriu cu pârâții V. G., G. I., M. D., M. G. și P. orașului V. de S..
Obligă pe pârâții G. I. și M. G. să procedeze la demolarea părții din magazia fiecăruia, edificată pe terenul proprietatea reclamanților, identificat cu nr. topo 438/2, înscris în CF nr. 2517 V. de S. anume pe suprafața de 4 mp respectiv 20 mp teren, ce depășește linia M-N de delimitare între nr. topo 438/1 și 438/2, configurată în schița Anexa grafică nr. 1 la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar M. I. și la eliberarea terenului reclamanților de materialele rezultate în urma demolării, în caz contrar, reclamanții fiind autorizați să procedeze în acest sens, pe cheltuiala pârâților.
Obligă pe pârâții G. I. și M. G. să achite reclamanților suma de câte 400 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă pe intimații H. G., B. I., C. F., H. –B. R., H. –B. V. D., H.-B. I. A. să achite recurenților G. I. și M. G. suma de câte 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă pe recurentul Orașul V. de S. să achite intimatelor B. I., C. F., H.-B. R., suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 Aprilie 2014.
Președinte, A. S. T. | Judecător, D. T. | Judecător, D. W. |
Grefier, M. H. |
Red.S.T.A./13.06.2014
Tred. M.H./ 13.06.2014 - 2 ex.
Judecător la fond: A. M. L.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul... → |
|---|
