Partaj judiciar. Decizia nr. 14/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 14/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 14/2012

R.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.14/A

Ședința publică din 25.01. 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ț. D.

JUDECĂTOR: H. D. M.

GREFIER: R. M.

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra apelurilor civile formulate de pârâții C. local al municipiului S. Marmației reprezentat prin P., M. S. Marmației reprezentat prin P., împotriva sentinței civile nr. 455 din data de 17.02.2011 și a încheierii civile din data de 8 aprilie 2011, pronunțate de Judecătoria S. Marmației, în dosarul nr._, precum și apelul declarat de intervenienta ., cu sediul în București, .. 62-68, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 455 din data de 17.02.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 11.01.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru data de 18.01.2012 și apoi 25.01.2012, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului, tribunalul constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 455/17.02.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M., prin mandatar M. M. –C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M. E. și Finanțelor- D.G.F.P. Maramureș, C. L. al M. S. Marmației, M. S. Marmației prin primar și intervenienții S.C. G. T. R. S.A, M. T., AF C. L prin C. L., I. G., I. K. G., ., F. I., D. D., D. G., C. A., S. R., G. V., C. O., S. R., S. Nița, I. I., Boboșan M. R., D. V., E. C., E. F., P. C. M., O. A., domiciliați în S. Marmației, ..9, județul Maramureș, ., și pe cale de consecință:

S-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea către reclamantă a spațiului . și subsolul, în suprafață utilă de 97,29 mp și suprafață construită de 116,75 mp, (lotul II-apartamentul nr. 5) situat în localitatea S. Marmației, ..9, județul Maramureș, cu obligarea achitării unei sulte în cuantum de 10.540 lei către M. S. Marmației.

S-a dispus apartamentarea spațiului situat în localitatea S. Marmației, ..9, județul Maramureș, conform proiectului întocmit de expert tehnic S. P..

S-a dispus întabularea, în favoarea reclamantei, în cartea funciară nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 5778) a localității S. Marmației, cu număr cadastral 845 a spațiului . și subsolul, în suprafață utilă de 97,29 mp și suprafață construită de 116,75 mp.

S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de ..

S-a constatat că intervenienta a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiul reprezentând fosta librărie, denumit „Librăria M.” situat în localitatea S. Marmației, ..9, județul Maramureș, parter, în suprafață utilă de 106,03 mp și suprafață construită de 127,24 mp (compus din sala de vânzare în suprafață de 86,50 mp și spațiul de depozitare în suprafață de 19,53mp) fără subsol (lotul I, apartamentul 1), cu obligarea M. S. Marmației de a achita intervenientei o sultă în cuantum de 20.139 lei.

S-a dispus întabularea, în favoarea intervenientei ., în cartea funciară nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 5778) a localității S. Marmației, număr cadastral 845 a spațiului reprezentând fosta librărie, denumit „Librăria M.” situat în localitatea S. Marmației, ..9, județul Maramureș, parter, în suprafață utilă de 106,03 mp și suprafață construită de 127,24 mp.

A fost obligat M. S. Marmației să plătească reclamantei, suma de 5.411 lei, cu tilu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat M. S. Marmației să plătească intervenientei ., suma de 3416, cu tilu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

P. Decizia Civilă nr. 104-A-2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._-33-2005, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu M. S. Marmației și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 459 din 25.03.2005 emisă de Primarul municipiului S. Marmației și restituirea în natură în favoarea reclamantei a cotei de 15-288 parte din imobilul înscris în cartea funciară nr. 5778 a localității S. Marmației, cu număr topografic 845. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanta a făcut dovada că din proprietatea bunicilor săi a fost preluată abuziv cota de 15-288 parte de către Statul Român, considerându-se că sunt incidente dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 10-2001, ce îndreptățesc reclamanta, în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari la restituirea în natură a acestei cote.

Potrivit art. 728 alin. 1 din Codul Civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, existând posibilitatea de a solicita transformarea cotei ideale privind dreptul de proprietate în dobândirea bunului în materialitatea sa, astfel încât în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, acțiunea reclamantei apare ca fiind întemeiată.

Având în vedere precizările reclamantei formulate în cadrul ședinței publice din 15 aprilie 2010, conform cărora nu a renunțat la a se judeca cu Statul Român prin M. Finanțelor, instanța apreciază că această din urmă instituție are calitatea de pârât și nu de intervenient. Mai mult, însuși Statul Român prin M. Finanțelor, a arătat că în ipoteza în care reclamanta își menține renunțarea la a se judeca în contradictoriu și cu Statul Român, înțelege să atribuie cererii sale semnificația unei intervenții în nume propriu.

Deși, la termenul de judecată din 5 noiembrie 2007, s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului Ministerului E. și Finanțelor, în reprezentarea interesului Statului Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, în raport de mențiunile reclamantei consemnate în cadrul încheierii din 15 aprilie 2010,, la care s-au făcut mai sus referiri, dispozițiile art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31-1954, și cu respectarea principiului disponibilității, urmează să fie respinsă în fond această cererea de intervenție. Spre această soluție conduce și incompatibilitatea unei parți de a deține în cadrul procesului, o dublă calitate de pârât și intervenient (reclamant). Mai mult, în cadrul notelor de ședință întocmite de Ministerului E. și Finanțelor, în reprezentarea interesului Statului Român (fila 36), se arătă că Primăria S. Marmației nu are în proprietate imobile ci numai M. S. Marmației ca persoană juridică reprezentată de P., iar Primarul nu poate reprezenta interesele Statului Român fără a avea un mandat special în acest sens.

Cât privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de ., instanța reține că în fundamentarea susținerilor intervenientei, a fost atașată Hotărârea Guvernului privind înființarea Societății Comerciale pentru Difuzarea Cărții și altor Bunuri Culturale Semnal SA publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 25.09.1998, care în art. 4 face trimitere la anexa 2 în cadrul căreia sunt nominalizate bunurile imobile incluse în capitalul social inițial al societății, printre care la poziția 37 figurează Librăria M., situată în localitatea S. Marmației, .. 9, județul Maramureș, parter.

În scopul de a dovedi schimbarea denumirii societății din . ., a fost depus la dosarul cauzei Actul Adițional adus statutului societății autentificat sub nr. 1377 din 29 iulie 1999 de BNP G. A..

Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 15-1990 (privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale), cu modificările ulterioare, inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului. În cadrul art. 20 alin. 2 din legea mai sus menționată, se stipulează că bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

În raport de aspectele în precedent învederate, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea de intervenția în interes propriu formulată de . și pe cale de consecință, urmează să o admită.

P. expertiza întocmită de inginer P. F., au fost propuse variante de partaj, formându-se două loturi din care lotul nr. 1 se compune din fosta librărie, în suprafață utilă de 106,03 mp și suprafață construită de 127,24 mp, specificându-se că pentru atribuirea acestui spațiu trebuie să se plătească o sultă în cuantum de 20.139 lei. S-a arătat că spațiul de la subsol valorează 21.000 lei iar în ipoteza în care se renunță la subsol, atunci trebuie să se primească o sultă în cuantum de 861 lei (calculată ca diferență între 21.000 și 20.129 lei).

Lotul nr. 2 este reprezentat de spațiul . suprafață utilă de 97,29 mp și suprafață construită de 116,75 mp, menționându-se că pentru atribuirea acestui spațiu trebuie să se plătească o sultă în cuantum de 10.540 lei. S-a precizat că spațiul de la subsol valorează 21.000 lei iar în eventualitatea în care se renunță la subsol, atunci trebuie să se primească o sultă în cuantum de 10.460 lei (calculată ca diferență între 21.000 și 10.540 lei).

P. proiectul întocmit de expert tehnic S. P., s-a procedat la apartamentarea celor două spații ce formează obiectul loturilor propuse (filele 1-67 din volumul II).

Având în vedere conținutul rapoartelor de expertiză sus menționate, instanța urmează să dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea către reclamantă a spațiului . și subsolul, în suprafață utilă de 97,29 mp și suprafață construită de 116,75 mp, cu obligarea achitării unei sulte în cuantum de 10.540 lei către Statul Român.

Intervenientei . urmează a i se atribui spațiul reprezentând fosta librărie, în suprafață utilă de 106,03 mp și suprafață construită de 127,24 mp, fără subsol, urmând să primească o sultă în cuantum de 20.139 lei de la Statul Român.

P. încheierea civilă pronunțată în dosarul nr._ la data de 8.04.2011, Judecătoria S. Marmației a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de S.C. A. 2000 S.A și a rectificat eroarea materială din dispozitivul sentinței civile nr. 455/17.02.2011 dispunând ca, în loc de „ Obligă M. S. Marmației să plătească intervenientei S.C. A. 2000 S.A. suma de 3.416 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cum din eroare s-a trecut, să se înțeleagă și să se citească „Obligă M. S. Marmației să plătească intervenientei S.C. A. 2000 S.A. suma de 9.366 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cum este corect – fila 168.

În motivarea încheierii s-a consemnat că, din actele depuse la dosar, facturi, ordine de plată, rezultă cuantumul de 9.366 lei cheltuieli de judecată în total, cererea fiind întemeiată conform art. 281 Cod procedură civilă .

Împotriva sentinței civile nr. 455/17.02.2011 au declarat recurs, recalificat în baza art. 84, art. 2821 Cod procedură civilă, apelanții C. local al M. S. Marmației și M. S. Marmației prin primar, în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă, solicitând admiterea apelurilor, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru necercetarea fondului cauzei.

În motivarea apelurilor s-a arătat că sulta pe care reclamanta trebuia să o achite M. S. Marmației este de 20.139 lei și nu 10.450 lei cum menționează prima instanță, suma de 20.139 lei rezultând din expertiza efectuată în cauză și care a stat la baza emiterii sentinței.

În mod greșit instanța fondului a obligat M. S. Marmației la plata unei sulte total nejustificate către S.C A. 2000 S.A. fără a arăta de unde provine obligația de plată a acesteia.

Singura expertiză autorizată în cauză este cea judiciară și nu cea efectuată extrajudiciar.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată față de reclamantă, apelanții arată că nu s-au opus admiterii acțiunii.

Apelanții arată că sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și totodată acordându-se mai mult decât s-a cerut.

Apelanta S.C. A. 2000 S.A. a formulat în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă, apel împotriva sentinței civile nr. 455/17.02.2011, solicitând schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării M. S. Marmației la cheltuieli de judecată în cuantum de 9.366 lei.

În motivele de apel s-au arătat următoarele:

Pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 455/17.02.2011, instanța de fond a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către S.C A. 2000 S.A și pe cale de consecință, a constatat că intervenienta a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului denumit „ Librăria M.” situat în localitatea S. Marmației, .. 9, județul Maramureș.

De asemenea, instanța a dispus întabularea în C.F., în favoarea intervenientei a spațiului „ Librăria M.” arătat mai sus și totodată a obligat M. S. Marmației să plătească intervenientei S.C A. 2000 S.A suma de 3.416 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ce privește cheltuielile de judecată stabilite în favoarea intervenientei S.C A. 2000 S.A, cuantumul total al acestora nu este 3.416 lei ci 9.366 lei, această sumă reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar în cuantum de 3.416 lei precum și onorariul de avocat în cuantum de 5950 lei dovedit cu înscrisurile atașate la filele 91,92 din dosarul de fond.

Având în vedere că cererea de intervenție în interes propriu formulată de subscrisa societate a fost admisă în totalitate, consideră că se cuvine ca și cheltuielile de judecată să fie admise în totalitate.

Intimata S.C A. 2000 S.A a depus la dosar, la data de 22.06.2011 întâmpinare la apelurile formulate de apelanții, solicitând admiterea în parte a acestora în ce privește înlăturarea sultei stabilite în favoarea intervenientei și în sarcina apelantului M. S. Marmației și respingerea apelului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată în apel - filele 18-20.

La data de 22.06.2011 S.C A. 2000 S.A a depus la dosar cererea de renunțare la judecata apelului formulat de aceasta. .

În probațiune s-au depus înscrisuri, în fotocopie.

Apelanții M. S. Marmației prin primar, C. L. S. Marmației, intimata N. M. au depus concluzii scrise.

Apelanții C. L. al M. S. Marmației, M. S. Marmației prin primar, au formulat în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă, apel împotriva încheierii civile din 8.04.2011, solicitând admiterea apelului și respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale.

În motivare, apelanții au arătat că suma acordată de instanță drept cheltuieli de judecată intervenientei S.C A. 2000 S.A este exagerată raportat la obiectul dosarului.

Intervenienta S.C A. 2000 S.A nu justifică aceste cheltuieli de judecată.

Intimata S.C A. 2000 S.A a solicitat respingerea apelurilor declarate împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Analizând sentința civilă nr. 455/17.02.2011 și încheierea civilă din 8.04.2011, prin prisma motivelor de apel și în considerarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Apelurile declarate de C. L. S. Marmației, M. S. Marmației prin primar sunt în parte fondate.

Din probele administrate, expertiza tehnică judiciară efectuată, invocată de apelanți în motivele de apel, rezultă că sulta pe care reclamanta N. M. se impune să o achite M. S. Marmației este de 20.139 lei și nu 10.450 lei, după cum în mod eronat reține instanța de fond.

Intimata reclamantă a arătat în apel, că este de acord să achite M. S. Marmației sultă în valoare de 20.139 lei- fila 94 în apel.

De asemenea, este întemeiată critica vizând dispoziția de obligare la sultă către S.C A. 2000 S.A.

Sulta de 20.139 lei solicitată prin apelurile formulate a fi achitată de reclamanta N. M. M. S. Marmației este justificată, ținând seama de calculele efectuate de expertul P. F.- filele 352-354.

În privința sultei de 20.139 lei pe care prima instanță a dispus să fie plătită intervenientei S.C A. 2000 S.A, aceasta reprezintă o eroare, intervenienta nesolicitând ieșirea din indiviziune ci să se constate că este proprietara spațiului fostei librării „ M.” din S. Marmației, .. 9, drept dobândit prin efectul H.G. 617/1998, menționat expres la poziția nr. 37 din anexa nr. 2 la cea hotărâre de guvern.

Intervenienta S.C A. 2000 S.A nu a solicitat sultă ci a solicitat constatarea și întăbularea dreptului său de proprietate, astfel cum a fost acesta stabilit prin hotărârea de guvern și individualizat în teren conform raportului de expertiză.

Celelalte critici aduse sentinței atacate sunt neîntemeiate.

În cauză nu subzistă niciun motiv de desființare ( anulare a sentinței și trimitere spre rejudecare primei instanțe în baza art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prima instanță a soluționat cauza pe fond, cercetând fondul cauzei.

Alegațiile din motivele de apel vizând expertizele efectuate în cauză sunt insuficient explicitate și neîntemeiate. Atât expertizele tehnice cât și expertiza: „proiect de apartamentare” realizată de expert S. P. nu au fost contestate de apelanți, mai mult, apelanții chiar și-au întemeiat concluziile în baza expertizei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, prima instanță a procedat la o justă aplicare a dispozițiilor art. 274-276 Cod procedură civilă, raportate la art. 298 Cod procedură civilă,, având în vedere poziția procesuală a părților, obiectul cauzei, expertizele efectuate, înscrisurile doveditoare privind achitarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariului pentru experți.

Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 296 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelurile declarate de apelanții M. S. Marmației reprezentat prin primar și C. L. al M. S. Marmației împotriva sentinței civile nr. 455/17.02.2011 a Judecătoriei S. Marmației pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pe intimata-reclamantă N. M. la plata către apelantul M. S. Marmației a unei sulte în cuantum de 20.139 lei și va înlătura totodată obligarea apelantului M. S. Marmației de a achita intimatei S.C A. 2000 S.A o sultă în valoare de 20.139 lei.

Celelalte dispoziții ale sentinței nr. 455/17.02.2011 vor fi menținute.

În baza art. 246 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea apelantei S.C A. 2000 S.A la judecata apelului declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 455/17.02.2011.

În ceea ce privește apelurile declarate împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 8.04.2011, acestea vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 296 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 281 Cod procedură civilă – alin 1 „ erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Suma de 9.366 lei reprezintă: taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.416 lei și onorariu avocațial de 5.950 lei, cheltuieli de judecată dovedite cu înscrisurile atașate la filele 91 și 92 din dosarul de fond.

Cererea de intervenție formulată de S.C A. 2000 S.A a fost admisă astfel încât, conform art. 274 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată acordate, dovedite cu actele depuse la dosar sunt de 9.366 lei și nu 3.416 lei cum din eroare de calcul s-a menționat, prin urmare eroarea materială de calcul a fost în mod corect îndreptată în baza art. 281 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelurile declarate de către apelanții: M. S. Marmației reprezentat prin P. și C. local al M. S. Marmației reprezentat prin P., împotriva sentinței civile nr. 455/17.02.2011 pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Obligă pe intimata-reclamantă N. M., cu domiciliul în S. Marmației, Piața Libertății nr. 9, jud. Maramureș, la plata către apelantul M. S. Marmației a unei sulte în cuantum de 20.139 lei și înlătură obligarea apelantului M. S. Marmației de a achita intimatei interveniente S.C A. 2000 S.A, cu sediul în București, sector 3, Calea Moșilor, nr. 62-68, o sultă în valoare de 20.139 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 455/17.02.2011 care nu contravin prezentei decizii.

Ia act de renunțarea apelantei-interveniente S.C A. 2000 S.A la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 455/17.02.2011 a Judecătoriei S. Maramației.

Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții M. S. Marmației prin P. și C. local a M. S. Marmației prin P. împotriva încheierii civile pronunțată la data de 8.04.2011 în dosarul_ al Judecătoriei S. Marmației.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 25. 01.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

Ț. D. H. D. M. R. M.

Red. Ț.D/20.02.2012.

Tehnred. R.M./22.02.2012/28ex.

Judecător la fond – P. M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 14/2012. Tribunalul MARAMUREŞ