Pretenţii. Decizia nr. 54/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 54/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 54/R
Ședința publică din data de 25 Ianuarie 2012
Instanța constituită din:
Președinte: P. G.
Judecător: A. M.
Judecător: C. V.
Grefier: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de reclamanta S.C. F. de Distribuție a E. E. „E. Distribuție Transilvania Nord” S.A. – Sucursala de Distribuție a E. E. Baia M., cu sediul în Baia M., ., județul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 1525/07.06.2011 pronunțată de J.cătoria V. de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit reprezentanta recurentei, consilier juridic A. V., lipsă fiind și intimații T. V. și T. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța văzând că, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecata în lipsă, în baza actelor și a lucrărilor de la dosar reține cauza pentru a se pronunța aspra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului, deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1525/07.06.2011 pronunțată de Judecătoria V. de Sus se respinge acțiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. F. de Distribuție a E. E. „ E. Distribuție Transilvania Nord „ S.A., Sucursala de Distribuției a E. E. Baia M. în contradictoriu cu pârâții T. V. și T. C. pentru plata de despăgubiri civile delictuale, respectiv pentru plata sumei de 1881,38 lei reprezentând prejudiciu creat, ca urmare a racordării abuzive direct la rețeaua electrica, fără grup de măsura si contract de furnizare a energiei electrice și se respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, pentru a fi în prezenta răspunderii civile delictuale trebuie sa fie întrunite cele patru condiții ale răspunderii civile: fapta ilicita, existenta unui prejudiciu; existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu; culpa, greșeala sau vinovăția debitorului. Este evident ca primele condiții sunt îndeplinite, insa in ceia ce privește vinovăția paratului instanța constata ca paratul deși nu a fost pus sub interdicție, in baza certificatului medico - legal cu nr. 298 din 4 iunie 2007, deci anterior faptei cauzatoare de prejudiciu, nu are discernământ, având diagnosticul de demență mixta corticala si subcorticala. Ori in practica judiciara majoritara se considera ca alienatul mintal nu este răspunzător de faptele sale, . fi răspunzător daca victima ar dovedi ca in momentul comiterii faptei ar fi avut discernământ, ceia ce in speța nu s-a susținut si nici dovedit. Nu este lipsit de relevanta faptul ca ar trebui . si victima in astfel de cazuri, ceia ce se încearcă a se face prin dispozițiunile cuprinse in Noul Cod Civil, art. 1368, insa in momentul de fata nu exista a reglementare legala privind obligația subsidiara de indemnizare a victimei.
Nu poate fi antrenată nici răspunderea asistentului personal, pârâta T. C., aceasta nerăspunzând pentru faptele bolnavului ce-l are în îngrijire.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta S.C. F. de Distribuție a E. E. „ E. Distribuție Transilvania Nord” S.A. – Sucursala Baia M., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului se susține că, având în vedere starea de sănătate a pârâtului – intimat T. V., care a constituit și cauza neânceperii urmăririi penale față de acesta, în sensul și al dispozițiilor Deciziei I.C.C.J nr. XXXVII/2007 cu referire la dispozițiile art. 44 Cod procedură civilă, în speță era necesară desemnarea unui curator pentru pârât, ceea ce nu s-a făcut astfel pârâtul a fost lipsit de apărare și nu a fost legal reprezentat în proces.
În ce privește fondul cauzei, soluția atacată este nelegală, deoarece potrivit legii civile, lipsa de discernământ nu este o cauză exoneratoare de răspundere.
Prin întâmpinarea depusă, intimata T. C. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de judecătorie.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurentă, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca fondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 6 pct. 1 al Convenției, se instituie cerința ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, această cerință trebuind înțeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces.
Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Dreptul la un proces echitabil înseamnă și posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a expune cauza sa instanței de judecată, în condiții care să nu o dezavantajeze față de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului său la apărare.
Dreptul la apărare are în dreptul românesc și valoare de principiu constituțional, ținând seama că prin art. 24 alin. 1 din Constituție se stabilește că dreptul la apărare este garantat, iar prin alineatul 2 al aceluiași articol se prevede că în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
În sens material, acest drept include toate drepturile și garanțiile procesuale, care asigură părților posibilitatea de a-și apăra interesele.
În speță, deși instanța reține că pârâtul T. V. este lipsit de discernământ și în consecință nu se poate reprezenta singur în proces, iar pârâta T. C. care este asistentul personal al pârâtului a arătat că nu are calitatea și nu înțelege să-l reprezinte în proces pe T. V., instanța de fond nu a luat nici o măsură pentru a asigura dreptul pârâtului la un proces echitabil, în sensul deja expus anterior, încălcându-se principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
Din această perspectivă, criticele formulate de recurentă sunt întemeiate, urmând a se admite recursul, a se casa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în rejudecare instanța de fond urmând a lua măsurile necesare pentru ca pârâtul să fie legal reprezentat în proces, iar excepția exonerării de răspundere față de lipsa de discernământ urmând a fi pusă în discuția părților și a da posibilitate acestora să propună probe în susținerea poziției lor procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 304 Cod procedură civilă,
ADMITE recursul declarat de S.C. F. de Distribuție a E. E. „E. Distribuție Transilvania Nord” S.A. – Sucursala Baia M., în contra sentinței civile nr. 1525 din 07.06.2011 a J.cătoriei V. de Sus, județul Maramureș, pe care o casează în temeiul art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi 25.01. 2012.
Președinte Judecători Grefier
P. G. A. M. C. V. B. M.
Red./Dact. C.V./03.02.2012
Ex. 5, ..02.2012
Judecător fond: U. I.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 14/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 222/2012. Tribunalul... → |
|---|








