Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 162/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 162/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 892/181/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR.162/R

Ședința din Camera de Consiliu de la 04 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Judecător M. C. O.

Judecător A. M.

Grefier Tudorița I.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-petentă Asociația de proprietari B. reprezentată – prin Președinte Mandreși D., împotriva încheierii din 16.11.2012, pronunțată de Judecătoria Baia de A., având ca obiect acordare personalitate juridică.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Se ia act că s-a depus la dosar chitanță de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, de reprezentantul petentei, numitul Mandreși D., căruia i s-a adus la cunoștință că ședința va avea loc în Camera de Consiliu.

Instanța, din oficiu, ridică excepția nemotivării recursului, rămânând în deliberare pe această excepție.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față ;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A., la data de 15.11.2012, sub nr._, petenta Asociația de Proprietari B., reprezentată prin președinte împuternicit Mandreși D., a solicitat în temeiul art. 6 din Legea nr. 230/2007 dobândirea personalității juridice.

Cererea nu a motivată în fapt.

Petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 230/2007.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedire, petenta a depus la dosarul cauzei în xerocopie: proces-verbal al adunării de constituire al asociației de proprietari din ., contract de închiriere nr. 7653/08.11.2012, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, proces-verbal din 22.07.2012 încheiat cu ocazia ședinței de constituire a Asociației de proprietari din .._/1 din 14.11.2012, statutul asociației de proprietari și acordul de asocierea privind constituirea Asociației de proprietari B.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2013 Judecătoria Baia de A. a respins cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice a Asociației de P. B., cu sediul în . Hotel Primărie, județul M..

Pentru a pronunța această încheiere s-a reținut că, petenta Asociația de Proprietari B. cu sediul în . Hotel Primărie, reprezentată prin președinte împuternicit Mandreși D., a solicitat în temeiul art. 6 din Legea nr. 230/2007 dobândirea personalității juridice.

Potrivit art.6 alin.1 din Legea nr. 230/2007 cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari se depune împreună cu statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al adunării generale de constituire iar potrivit art. 6 alin.3 din Legea nr. 230/2007 acordul de asociere trebuie să conțină:

a) adresa și individualizarea proprietății individuale, potrivit actului de proprietate;

b) numele și prenumele tuturor proprietarilor;

c) descrierea proprietății, cuprinzând: descrierea clădirii, structura clădirii, numărul de etaje, numărul de apartamente structurate pe număr de camere, numărul spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, suprafața terenului aferent clădirii;

d) enumerarea și descrierea părților aflate în proprietate comună;

e) cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună.

Instanța constată că, la cerere s-a anexat acordul de asociere, dar în acordul de asociere depus la dosar nu se menționează numele și prenumele tuturor proprietarilor și cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună, astfel că, lipsa în acordul de asociere a acestor mențiuni obligatorii prevăzute de lege, face ca acordul de asociere să nu întrunească condițiile prevăzute de art.6 alin.3 din legea 230/2007.

Mai mult, nu s-a depus la dosar convocatorul și actele din care să rezulte că persoanele înscrise în tabelul nominal al asociației și care doresc să se asocieze, sunt proprietari ai imobilelor respective.

În consecință, având în vedere cele reținute anterior, instanța constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 230/2007, urmează să respingă cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice a Asociației de P. B..

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs, petenta Asociația de Proprietari B. reprezentată – prin Președinte Mandreși D., fără a preciza motivele de netemeinicie și nelegalitate, pentru care a înțeles să critice încheierea pronunțată de instanța de fond.

A depus la dosar, un set de înscrisuri, în xerocopie, respectiv, proces-verbal al adunării de constituire al asociației de proprietari din ., memoriu general, tabel cu proprietarii locuințelor din blocurile N1 și N2 din ., contracte de vânzare cumpărare.

Cererea de recurs a fost legal timbrată.

Potrivit art.303 al.1 c.p.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Deși recursul petentei a fost declarat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 c.p.civ., se constată că acesta nu a fost motivat în termenul de recurs, motiv pentru care în baza disp.art.306 alin. 1 c.p.civ., tribunalul va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Constată nul recursul, formulat de recurenta-petentă Asociația de Proprietari B. reprezentată – prin Președinte Mandreși D., împotriva încheierii din 16.11.2012, pronunțată de Judecătoria Baia de A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013.

Președinte,

S. C.

Judecător,

M. C. O.

Judecător,

A. M.

Grefier,

Tudorița I.

O.M.C./T.I. – 2 ex.

12 Februarie 2013

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 162/2013. Tribunalul MEHEDINŢI