Contestaţie la executare. Sentința nr. 2936/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii civile / 2013

Sentința nr. 2936/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 110/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1022/R

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. M.

Judecător V. R.

Grefier M. B.

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-contestatoare C. E. împotriva sentinței civile nr.2936/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata B. G. Societe Generale SA - Sucursala Timișoara, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea contestatoarei.

Se ia act că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 03.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.260 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La data de 07.01.2013, a fost înregistrată sub nr._ acțiunea formulată de contestatoarea C. E. în contradictoriu cu intimata B. – G. Societe Generale pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea formelor de executare silită pornită de B. – G. Societe GeneraleGrup Timișoara – Sucursala Timișoara, în dosarul de executare silită nr.422/E/2012 al B. Cimpu R..

A mai solicitat: să se constate lipsa/dispariția caracterului de titlu executoriu al contractului de credit nr. 1039/26.06.2009 și implicit a contractului de fidejusiune, accesoriu la contractul de credit nr. 1040/26.06.2009; să se constate nulitatea contractului de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. 1039/26.06.2009; să se constate ca fiind clauză abuzivă renunțarea de către contestatoare, în calitate de fidejusor, la beneficiul de diviziune și pe care de consecință să se dispună anularea acesteia; anularea tuturor formelor de executare silită pornite în dosarul execuțional nr. 422/E/2012 al B. Cimpu R. – Drobeta Turnu Severin și încetarea executării silite față de contestatoare; suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată și reducerea onorariului de executare al executorului judecătoresc.

Prin acțiunea introductivă, contestatoarea a invocat lipsa încuviințării executării silite de către instanță de judecată pentru punerea în executare a contractului de credit nr. 1039/26._.

A motivat că, potrivit art.399 alin.l teza I C.proc.civ. „împotriva executării silite precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare" iar potrivit art.399 alin.3 C.proc.civ. „în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu". D. fiind ca executarea mea s-a pornit in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de instanța de judecata, consider ca in motivele contestației la executare pot formula si apărări de fond.

Pe cale de excepție a invocat:

1. lipsa încuviințării executării silite de către instanța de judecata, pentru punerea in executare a contractului de credit nr.1040/26.06.2009.

In susținerea acestei excepții a arătat faptul ca executorul judecătoresc, înainte de începerea oricărui act de executare și înainte de comunicarea somației din data de 18.12.2012, avea obligația să solicite instanței de judecată competente, încuviințarea executării silite a debitorului principal . și a contestatoarei, condiție obligatorie prev. de art. 373 și art. 373 ind. 1 C.p.c., Decizia Curții Constituționale nr. 458/31.03.2009 publicată în M.O. nr. 256/17.04.2009.

2. lipsa/dispariția caracterului de titlu executoriu al contractului de credit nr. 1040/26.06.2009.

În susținerea acestei excepții a arătat că prin sentința civilă din data de 16.06.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din data de 07.11.2011 a Curții de Apel Timișoara, a fost închisă procedura insolvenței față de debitoarea principală INTER GLASS SRL și astfel, odată stinsă obligația principală, prin dispariția ( radierea ) debitorului, se stinge și fidejusiunea care este un contract accesoriu .

3. Decăderea din dreptul de a solicita executarea silită a fidejusorului, având în vedere că nu și –a înregistrat creanța în procedura insolvenței față de debitoarea principală în dosarul nr._, înregistrată la Tribunalul T..

În susținerea acestei excepții a invocat Legea nr. 85/2005, republicată, care prevede o procedură specială pentru recuperarea creanțelor și care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului comun. A mai arătat că, potrivit art. 62 alin . 1 lit. b, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la acest articol, va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a – și realiza creanțele împotriva debitorilor sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată a persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase .

Potrivit art. 2 din aceiași lege, decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție .

Se mai arată că în perioada 2009-2012 nu a fost notificată nici aceasta, nici debitorul principal pentru creanțe restante. Totodată, s–a arătat că, legiuitorul a intenționat ca acei creditori care nu au depus cererea de înregistrare a creanței în termenele prevăzute la art. 62 alin. 1, lit. b din legea nr. 85/2006, republicată, să piardă dreptul de a – și realiza creanțele, ulterior închiderii procedurii insolentei și radierea debitorului principal. A apreciat că decăderea constituie o sancțiune care determină stingerea unui drept procesual care nu a fost exercitat la termenul prevăzut de lege, respectiv prin nerespectarea termenelor prevăzute de legea 85/2006, republicată.

In schimb, creditoarea a stat în pasivitate si nu a făcut nici un act de executare față de debitorul principal, ca mai apoi sa treacă la executarea silita a contestatoarei. Prin pasivitatea de care a dat dovada creditoarea i-a încălcat dreptul de a-și înregistra creanța, conform art. 71 din Legea nr. S5/2006, republicata, pentru sumele plătite creditorului.

4.Prescripția dreptului de a solicita executarea silita a fidejusorului.

In motivare, a arătat că prescripția extinctivă, ca modalitate de stingere a obligației, constă în asigurarea stabilității și securității circuitului civil (rezulta forța stimulatoare a prescripției extinctive). Existenta prescripției extinctive îl determină pe titularul dreptului să acționeze, să iasă din pasivitate, deoarece altfel el este sancționat (funcția sancționatoare).

Prin stingerea dreptului la acțiune a unui drept principal, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, cum ar fi dobânzi, garanții reale, personale. Se aplica regula accesoriul urmează soarta principalului.

Titularul neglijent al dreptului subiectiv civil care pierde mijloacele juridice, de ocrotire a dreptului sau, nevalorificat in termenul stabilit de lege si prin procedura speciala prevăzuta de Legea nr. 85/2006, republicata, conduce la stingerea dreptului material la acțiune privind drepturile accesorii, respectiv dreptul de a-si valorifica creanța in temeiul unui contract accesoriu.

5.Excepția lipsei de valabilitate a contractului de fidejusiune,accesoriu la contractul de credit nr. 1040/26.06.2009

Contestatoarea a precizat că la data semnării contractului de fidejusiune, accesoriu la contractul de credit nr. 1040/26.06.2009 încheiat cu creditoare, nu îndeplinea condițiile speciale de validitate pentru semnarea acestui contract. Aceste cauze specifice sunt următoarele:

Fidejusorul sa fie solvabil,

Fidejusorul trebuie sa aibă domiciliul in teritoriul jurisdicțional al tribunalului județean in care urmează sa se execute obligația. (Teza a doua a art. 1659 din vechiul Cod civil.)

Contractul de credit a fost încheiat la Timișoara, debitorul principal ., având sediul in Timișoara.

La data semnării contractului de fidejusiune, contestatoarea nu avea domiciliul în raza de competență a Tribunalului T., instanța competenta jurisdicțional potrivit art. 1659 Vechiul C.civil. Se mai arată că la data semnării contractului de fidejusiune avea domiciliul in loc. Drobeta Turnu Severin. jud. M., localitate care se afla in raza de competenta a Tribunalului M..

Consideră că prevederile art. 1659 Vechiul C. civil sunt imperative pentru valabilitatea contractului de fidejusiune, iar încălcarea acestor prevederi legale se sancționează cu nulitatea absolută a actului încheiat.

6. Excepția beneficiului de discuțiune

Contestatoarea - fidejusor arată că nu a renunțat la beneficiul de discuțiune.

Astfel că, intimatul creditor avea obligația să pornească mai întâi executarea împotriva debitorului principal si apoi împotriva fidejusorului, dacă nu va fi îndestulat.

Potrivit art. 1662 C.civil, fidejusorul nu este ținut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra căruia trebuie mai întâi să se facă discuție (urmărire). Astfel, creditorul este obligat să urmărească averea debitorului principal, iar in caz că nu-și recuperează integral creanța de la acesta, să se îndrepte împotriva fideiusorului, și asta daca a luat parte la procedura insolvenței reglementata de Legea 85/2006, conform art. 76 alin 2 din lege coroborat cu art. 103 din Codul civil.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea excepției si anularea tuturor actelor de executare pornite împotriva contestatoarei.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că între societatea comerciala INTER- GLASS SRL, cu sediul in Timișoara, ./A încăperea nr. 15, jud. T., înregistrata la ORC T. sub nr. B_ . având CUI_ si B.-G. Societe Generale SA București, prin Sucursala T., s-a încheiat un contract de credit cu rambursare in rate lunare pe termen scurt nr. 1039/26.06.2009.

Odată cu încheierea contractului de credit s-a semnat si un contract de fidejusiune, accesoriu, prin care contestatoarea a fost obligata să adere la clauzele stipulate, fără să aibă posibilitatea să solicite modificare/negocierea lor.

I. Contestatoarea arată că a semnat un contract de fidejusiune, accesoriu la contractul de credit încheiat intre . si B.-G. Societe Generale SA G. Timișoara -Suc. Timișoara -Ag. Calea Martirilor. Obiectul contractului era constituit din acordarea unui împrumut in suma de 18.500 lei, care a fost acordat pentru o perioada de 12 luni.

S-a mai arătat că în data de 06.05.2010 prin încheierea nr. 800/06.05.2010 se deschide procedura insolvenței generala a debitorului principal ., iar administratorul special numit prin încheiere notifică B.-G. Societe Generale SA G. Timișoara- Suc. Timișoara prin Notificarea nr.1521/15.07.2010. Administratorul judiciar SCP CENTRUM LEX SPRL aduce la cunoștința creditorului declanșarea procedurii insolvenței și termenul stabilit de instanță pentru înregistrarea cererii de admitere a creanței, dar creditorul nu și-a manifestat intenția de a participa la procedura specială și nu a respectat termenele și condițiile Legi 85/2006, republicată.

Potrivit normelor de tehnica legislativă: „ ori de câte ori avem de a face cu o procedura de drept comun si o procedura specială, se aplică procedura speciala - Motiv concret de nulitate cu privire la actele de executare pornite împotriva mea... "

Creditorul avea obligația de a urma procedura prevăzuta de legea nr. 85/2006, republicata, pentru recuperarea creanței de la debitorul principal, și, în caz de neîndestulare, de la fidejusor.

A arătat că a fost introdusă abuziv clauza din contract prin care contestatoarea, în calitate de fidejusor, renunță la beneficiul de diviziune, astfel încât această clauză este nulă.

Practica abuziva a societăților bancare (fiind de notorietate) pe lângă faptul ca încalcă orice principiu de echitate si morala, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune, contracte pre - formulate ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate și impunând cerințe și condiții favorabile creditorilor. Apreciază contestatoarea că, clauza prin care a renunțat la beneficiul de diviziune este lovită de nulitate absolută, creând în detrimentul său și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv prin obligația pe care și –a asumat – o prin semnarea în calitate de girant al contractului de credit și modalitatea de interpretare a acesteia de către bancă.

A solicitat să se constate că titlul executoriu în baza căruia s-a procedat la executarea silită este contractul de împrumut cu accesoriu contractul de fidejusiune este lovit de nulitate, nu mai are caracter executoriu deoarece obligația principală este stinsă prin radierea societății debitoare principale, iar creditoarea a procedat la executarea silită a fidejusorului, fără însă ca anterior să fi încercat executarea debitorului principal.

Potrivit art. 379 C.proc.civ. „...Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certa, lichida si exigibila.." Natura certa a creanței trebuie sa existe pe tot parcursul efectuării procedurilor de executare silita, astfel ca nici o măsura de urmărire silita nu poate fi justificata de existenta unei creanțe afectata de modalități si care pune sub semnul incertitudinii creanța ce constituie fundament al executării.

S-a mai arătat că fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria principală și nu poate fi făcută n condiții mai oneroase, ea va urma soarta obligației principale.

Astfel, pe de o parte obligația principala s-a stins prin radierea debitorului principal, nu mai exista, deci nici datoria principala nu mai exista, stingându-se in acest fel si datoria accesorie, conform principiului de drept, care spune ca accesoriul urmează soarta principalului.

Prin radierea debitorului principal (ceea ce reprezintă decesul oficial al debitorului principal), datoria principala este ștearsă si, drept urmare, datoria accesorie (garanția) ar trebui considerata ștearsă.

S-a mai arătat că potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, republicata, se considera a fi abuziva „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo. art. 983 C.civ.).

Potrivit art.l alin.1 din Legea nr. 193/2000 republicata în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008 „Orice contract încheiat între comercianți si consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".

Față de motivele invocate, contestatoarea a solicitat să se constate că executarea silită pornită în dosar de executare nr. 421/E/2012 al B. Cimpu R. din Drobeta Turnu Severin, ., .-2, jud. M.; la solicitarea creditoarei B.-G. Societe Generale SA București, prin Suc. Timișoara, ., jud. T. este nelegala, drept pentru care solicită anularea tuturor formelor de executare silita pornite în dosar de executare silita nr. 42l/E/2012., drept pentru care solicită admiterea contestației formulate și pe cale de consecință să se anuleze toate formele de executare pornite împotriva contestatoarei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 379, art. 399 și urm.C.p.c., art. 103, art. 274 C.p.c., Leg. 193/2000, republicată, art. 1655 și următoarele C.civ., art. 62 alin . 1 lit. b și urm., art. 76, alin . 2 din lg. 85/2006 și celelalte acte normative indicate mai sus.

În scop probator, contestatoarea a depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri: chitanță din 06.12.2012 ( f. 8), copie dosar de executare nr. 422/E/2012, . de înregistrare a creanței, sentința comercială nr. 800/6 mai 2010 pronunțată de Tribunalul T., Secția Comercială și de C. Adm – F. în dosar nr._ .

La termenul de astăzi, contestatoarea a depus precizare de acțiune, prin care învederează că nu se putea începe executarea silită împotriva sa, în calitate de fideiusor, atât timp cât contractul de fideiusiune este nul, pentru nerespectarea cerințelor legii la momentul încheierii acestora.

Potrivit art.1695 C Civ., „debitorul obligației a da, siguranță, trebuie să prezinte o persoană capabilă de a contracta care să posede avere îndestulătoare spre a garanta o obligație și care să aibă domiciliul în teritoriul jurisdicțional al Tribunalului județean la care trebuie să dea” ori domiciliul ei la momentul semnării contractului de fideiusiune, a fost și este în Dr.Tr.S..

A mai arătat că nu a renunțat la beneficiul de discuțiune, clauza menționată în contract fiind abuzivă. Consideră acest lucru întrucât art. 1 alin. 1 din Lg. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestare de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Noțiune ca „ beneficiu de discuțiune sau beneficiu de diviziune” în lipsa unor clauze de interpretare pe înțelesul consumatorilor, sunt străine acestora, astfel că, nu le-a înțeles în ce privește efectele asumării acestei obligații.

A precizat că debitul pentru care s-a început executarea silită, nu este cel datorat, el fiind mai mult mai mic.

În temeiul art. 402 C., instanța a dispus întocmirea unei adrese către B. Cimpu R. pentru a înainta copie certificată din dosarul de executare 422/E/2012.

La data de 28.01.2013, a fost formulată cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat scutirea de la plata cauțiunii, în cuantum de 5400 lei.; a atașat documente justificative in acest sens.

Prin încheierea pronunțată la data de 11.02.2013, instanța a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, ca neîntemeiată – fila 130.

Intimata, prin Serviciul Registratură a depus la dosar întâmpinare. – filele 45-90.

Intimata a invocat excepția netimbrării contestației la executare, precum și excepția tardivității acesteia, iar în ceea ce privește petitul privind suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare, se învederează că nu a fost achitată cauțiunea aferentă.

Pe fondul contestației, intimata a arătat că se impune respingerea acesteia întrucât executarea silită s-a derulat ca urmare a încuviințării de către instanță a executării prin încheierea pronunțată în data de 7 decembrie 2012.

În ceea ce privește lipsa/dispariția caracterului de titlu executoriu, s-a arătat că prin încheierea contractului de fidejusiune contestatoarea a devenit garant solidar al obligațiilor debitorului principal.

Intimatul a mai arătat că nici unul din cele două contracte de credit, respectiv de fidejusiune nu sunt contracte de adeziune, ci părțile au semnat pe picior de egalitate.

S-a mai arătat că Legea nr. 85/2006 a fost interpretată în mod eronat de către contestatoare, întrucât declanșarea procedurii insolvenței nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului, acesta fiind ținut în continuare de obligațiile contractuale.

Intimata învederează că s-a înscris la masa credală, însă procedura insolvenței s-a închis din lipsa bunurilor care să poată fi valorificate în vederea îndestulării creanței creditorilor.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, s-a arătat că procedura insolvenței s-a închis irevocabil în data de 7 noiembrie 2011, iar în ceea ce privește excepția beneficiului de discuțiune, intimata arătând că simpla neexecutare de către debitorul principal dă posibilitatea creditorului de a se îndrepta în mod direct împotriva fidejusorului.

În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței urmărite, intimata a arătat că rezultă din contractul de credit.

La întâmpinare au fost atașate, cerere către Tribunalul T., buletinul procedurii de insolvență nr. 8890/2011, buletinul procedurilor de insolvență nr.7529/2010,sentința comercială 1013/2011.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței . nr._ ( fila 40) și timbru judiciar.

Prin încheierea din data de 12.03.2013 pronunțată în dosar – fila 172– instanța a respins cererea privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, iar împotriva acesteia nu s-a formulat recurs.

În temeiul disp. art. 167 Cod Procedură Civilă instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu expertiză contabilă, fiind desemnat în cauză, expert D. N. .

La raportul de expertiză, depus la filele 186 -194 dosar, nu au fost formulate obiecțiuni de către părți.

De asemenea, la solicitarea contestatoarei a fost emisă adresă către intimată pentru a se înainta graficul de rambursare a creditului, răspunsul aflându-se la filele 179- 180 dosar.

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.2936/18.06.2013 Judecătoria Dr.Tr.S., a admis în parte contestația la executare, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul de fidejusiune accesoriu la contractele de credit nr. 1039 și 1040/26 iunie 2009, astfel încât instanța a avut în vedere disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Față de aceste dispoziții, instanța a apreciat că sunt aplicabile prevederile Vechiului C.civ., ca drept material aplicabil, iar din punct de vedere procedural s-a apreciat că este aplicabil Vechiul C.proc.civ., întrucât executarea silită s-a început anterior datei de 15 februarie 2013 ( art. art. 24 Noul C.proc.civ. și art. 3 din Legea nr. 76/_ privind punerea în aplicare a Noului C.proc.civ.

Prin contractul de credit nr. 1039/26 iunie 2009, intimatul a acordat debitorului principal . un credit în valoare de 50.000 lei RON pe o perioadă de 12 luni, având termen de rambursare 25 iunie 2010, conform art. 2.1 din contractul de credit – filele 10-13 .

Creditul a fost acordat pentru rambursarea în rate lunare a descoperitului autorizat de cont, contractat anterior de la intimat, în valoare de 50.000 lei, prin contractul de credit nr. 2171/23 iunie 2008, conform art. 2.2 din contractul de credit.

În data de 26 iunie 2009 s-a încheiat contractul de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. 1039 și 1040/26 iunie 2009 între intimat, pe de o parte, și contestatoarea C. E. pe de altă parte, prin care acesta din urmă s-a obligat în solidar să execute obligațiile debitorului principal . privind plata creditului, dobânzilor și a altor plăți aferente izvorâte din contractul de credit – filele 15 – 17.

Prin sentința comercială nr. 800/6 mai 2010 pronunțată de Tribunalul T., Secția Comercială și de C. Adm – F. în dosar nr._ a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitorului . – fila 25.

Prin cererea de executare silită– fila 145, înregistrată la Birou executor Judecătoresc Cimpu R. s-a întocmit dosar de executare nr. 422/E/2012 .

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 5 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._/225/2012 a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit nr. 1039 /26 iunie 2009 și contractului de fidejusiune accesoriu contractului de credit nr. 1039 /26 iunie 2009 – fila 143.

Potrivit art.399 alin.l teza I C.proc.civ. „împotriva executării silite precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare", iar potrivit art.399 alin.3 C.proc.civ. „în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu".

Având în vedere că titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, s-a apreciat că pot fi invocate și apărări de fond împotriva titlului executoriu, motiv pentru care instanța le-a analizat.

Contestatoarea a solicitat ca instanța să constate lipsa/dispariția caracterului de titlu executoriu al contractului de credit și implicit a contractului de fidejusiune, argumentând că împotriva debitorului principal . s-a închis procedura insolvenței și astfel a fost stinsă obligația principală prin dispariția (radierea) debitorului, cu consecința stingerii și a obligației accesorii, respectiv a fidejusiunii.

Potrivit art. 1652 Vechiul C. civ., cel ce garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește.

S-a observat astfel că fidejusiunea ia naștere prin convenția încheiată între fidejusor și creditor prin care primul își asumă față de cel de-al doilea obligația de garanție.

Este adevărat că fidejusiunea este un contract accesoriu, caracter din care decurg o . consecințe juridice, respectiv: fidejusiunea va urma soarta obligației principale cât privește cauzele de validitate și cele de stingere, nu poate întrece ca întindere datoria debitorului și nici nu poate fi făcută în condiții mai oneroase, fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale se întinde la toate accesoriile acelei obligații inclusiv cheltuieli necesitate de executarea silită. De asemenea, fidejusiunea este un contract consensual, unilateral și cu titlu gratuit.

În ceea ce privește prima consecință a caracterului accesoriu, respectiv fidejusiunea va urma soarta obligației principale cât privește cauzele de validitate și cele de stingere, instanța a apreciat că privește cauze de validitate, în sensul că s-a analizat dacă la momentul încheierii contractului erau respectate condițiile de validitate.

Cu alte cuvinte, obligația debitorului principal este validă, existând mai degrabă probleme în ceea ce privește executarea obligației asumate, obligație care, prin ea însăși este valabil asumată. Împrejurarea că s-a închis procedura insolvenței împotriva debitorului principal creează impedimente în ceea ce privește executarea obligației și nu influențează validitatea convenției de credit. Mai mult decât atât, insolvența este o cauză ulterioară încheierii contractului, fiind cunoscut că orice motiv de nulitate trebuie să existe la data nașterii actului juridic, nu să intervină ulterior acestui moment.

De altfel, închiderea procedurii insolvenței nu generează stingerea obligației, aceasta continuând să existe, punându-se doar probleme executării unei astfel de obligații împotriva unui debit insolvabil.

De subliniat că, potrivit art. 4.5 din contractul de fidejusiune ( fila 16) coroborat cu art. 9.1.5 din Contractul de credit – Condiții generale ( fila 23), contestatoarea și-a asumat obligația de a garanta restituirea creditului, chiar în ipoteza deschiderii procedurii insolvenței, aceasta fiind și prevederea contractuală în temeiul căreia intimatul a declarat scadent anticipat debitul și a procedat la executarea silită (art. 9.1.5 din Contractul de credit – Condiții generale - fila 23).

În interpretarea contractului, instanța a dat curs principiului priorității voinței reale a părților ce rezidă din art. 977 C. civ. aplicabil în speță - interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

La acesta se adaugă regulile speciale constând în interpretarea coordonată a clauzelor contractului – art. 982 C.civ. - toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Față de cele expuse, devin aplicabile prevederile art. 970, alin. 1 C.civ. - Convențiile trebuie executate cu bună-credință, art. 969, alin. 1 C.civ. - Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și cele ale art. 984 C.civ. - Convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.

Or, părțile și-au propus a contract în sensul de a se acorda creditul debitorului principal, credit care garantat de fidejusor conform prevederilor contractuale.

În ceea ce privește împrejurarea că fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului și nici nu poate fi făcută în condiții mai oneroase, instanța a reținut că fidejusiunea s-a încheiat pentru a garanta restituirea împrumutului acordat prin contractul de credit nr. 1039/26 iunie 2009. Cu alte cuvinte, în cuprinsul contractului de fidejusiune, dar și în titlul acestuia, se face trimitere ca convenția de credit astfel cum a fost negociată de părți. S-a apreciat astfel că nu se poate vorbi despre o obligație mai mare a fidejusorului, comparativ cu debitorul principal, întrucât este vorba de aceeași obligație de restituire, asumată a fi executată în solidar de fidejusor și debitorul principal.

În ceea ce privește cea de-a treia consecință ce decurge din caracterul accesoriu, respectiv fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale se întinde la toate accesoriile acelei obligații inclusiv cheltuieli necesitate de executarea silită, s-a reținut că în mod legal intimatul a procedat la executarea silită a creanței și accesoriilor aferente scadente anticipat, precum și a cheltuielilor de executare, față de prevederile art. 1657 C.civ. - Fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, și încă și la spezele primei reclamații, și la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului.

Împrejurarea că pe lângă debitul principal creditorul a calculat și dobânda și a adăugat și alte cheltuieli nu pot fi interpretate că sunt în măsură să conducă la o datorie mai mare ca întindere ce se execută împotriva fidejusorului, comparativ cu datoria debitorului principal, întrucât este vorba de aceeași obligație ca întindere, obligație care, însă, nu poate fi executată silit împotriva . motivele arătate mai sus, ci este executată silit împotriva fidejusorului în baza contractului de fidejusiune.

În ceea ce privește caracterul de contract consensual, unilateral și cu titlu gratuit, acesta nu prezintă relevanță în speță, astfel că nu va mai fi analizat.

În ceea ce privește excepția lipsei de valabilitate a contractului de fidejusiune motivând că domiciliul fidejusorului nu era pe raza tribunalului județean unde urma să se execute obligația, instanța a reținut:

Potrivit art. 1659 C.civ., debitorul obligat a da siguranță trebuie să prezinte o persoană capabilă de a contracta, care să posede avere îndestulă spre a garanta o obligație și care să aibă domiciliul în teritoriul jurisdicțional al tribunalului județean, la care trebuie să se dea.

Condiția ca fidejusorul să aibă domiciliul pe raza tribunalului județean unde se va executa obligația ține de persoana fidejusorului și este o condiție extrinsecă contractului de fidejusiune, condiție susceptibilă să atragă anularea acestui contract în condițiile art. 105 C.proc.civ.

Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 105 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

În speță, contestatoarea nu a invocat și nici nu a dovedit vătămarea care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea contractului de fidejusiune.

În ceea ce privește motivul invocat în cadrul contestației la executare privind decăderea intimatului din dreptul de a solicita executarea silită împotriva fidejusorului, invocând prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006, (1) Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase. (2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.

Or, în primul rând, acest text de lege vizează doar participanții la procedura insolvenței, respectiv creditorul și debitorul principal, iar în ceea ce privește teza a II-a a alin. 1, sancțiunea decăderii intervine doar față de categoriile de persoane menționate strict și limitativ de textul de lege, contestatoarea neenumerându-se printre acestea.

În ceea ce privește prevederile art. 137, alin. 3 din Legea nr. 85/2006 –„Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal” - nu poate fi reținută interpretarea dată de contestator că intimatul nu s-a înscris la masa credală, întrucât, pe de o parte, acesta a făcut dovada înregistrării creanței sale prin cererea existentă la dosar la fila 98, iar pe de altă parte, răspunderea fidejusorului este atrasă de contractul de fidejusiune, neavând relevanță împrejurarea dacă intimatul s-a înscris sau nu la masa credală.

În ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita executarea silită a contestatoarei, s-a reținut:

Potrivit art. 405 alin. 1, teza I Vechiul C.proc.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin. 2 - termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Intimatul a declarat scadent anticipat creditul, cu toate consecințele ce decurg de aici, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitorului principal ., potrivit art. 9.1.5 din Condiții generale la contractul de credit.

Cum deschiderea procedurii s-a făcut prin sentința comercială nr. 800/6 mai 2010 pronunțată de Tribunalul T., Secția Comercială și de C. Adm – F. în dosar nr._, cum după această dată intimatul a declarat scadent anticipat creditul, văzând și data introducerii cererii de executare silită respectiv 5 iunie 2012, s-a observat că intimatul a demarat procedura executării silite împotriva contestatoarei cu respectarea termenului de prescripție de trei ani, astfel încât s-a apreciat că titlul executoriu nu și-a pierdut puterea executorie, fiind respinse aceste susțineri ca neîntemeiate.

În ceea ce privește susținerea că o anumită clauză contractuală a fost impusă în mod abuziv, instanța a reținut următoarele:

Conform art. 1 din Legea nr.193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.

Or, clauza privind renunțarea la beneficiul de discuțiune nu este de natură să creeze prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât nu afectează întinderea creanței și a accesoriilor sale ( acestea decurgând din contractul de credit ), ci mai degrabă are relevanță sub aspectul executării creanței și nu asupra întinderii acesteia – art. 4.1 din contractul de fidejusiune .

Mai mult decât atât, fidejusiunea este un contract unilateral, care dă naștere la o singură obligație, cea a fidejusorului față de creditor cu privire la garantarea obligației debitorului principal. Cu alte cuvinte, fidejusiunea presupune doar obligații pe care fidejusorul le poate asuma, acesta neavând nici un drept corelativ. Din contră, fidejusorul își poate îngreuna situația prin așa numitele clauze de agravare a răspunderii, așa cum este cazul și în speță.

S-a mai observat că fidejusorul – contestator nu este un novice în raporturile cu unitățile de credit, acesta având mai multe contracte, fie în derulare, fie în trecut, așa cum rezultă din art. 2.2 din contractul de credit – fila 14, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a fost asociat administrator la ..

Pentru aceste motive, s-a apreciat că în contractul de fidejusiune nu au fost inserate clauze abuzive, în sensul că astfel de clauze au fost impuse, cu atât mai mult cu cât clauza este stipulată „neechivoc”.

În ceea ce privește beneficiul de discuțiune, s-au reținut următoarele:

Condițiile în care fidejusorul poate invoca, cu succes, excepția beneficiului de discuțiune sunt reglementate de art. 1663 – 1665 C.civ. și constau în: invocarea beneficiului să aibă loc înainte să se fi trecut la judecarea fondului procesului privind urmărirea fidejusorului, fidejusorul trebuie să indice creditorului bunurile debitorului principal care pot fi urmărite și să avanseze cheltuielile necesare urmăririi acestor bunuri care trebuie să se afle pe raza tribunalului în care trebuie să se facă plata.

Instanța a mai reținut și prevederile art. 1662 C.civ. din interpretarea căruia rezultă că nu se poate invoca beneficiul de discuțiune dacă fidejusorul a renunțat la acesta sau s-a obligat în solidar cu debitorul principal, cazuri în care se aplică regulile solidarității – „Fidejusorul nu este ținut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuție, afară numai când însuși a renunțat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmă, efectul obligației sale se regulează după principiile statornicite în privința datoriilor solidare.”

Or, a observat în primul rând că fidejusorul a renunțat la acest beneficiu de discuțiune, astfel încât acesta nu mai poate invoca o astfel de excepție specifică, iar pe de altă parte, dincolo de acest aspect, oricum nu mai putea invoca această excepție, dat fiind faptul că s-a obligat în solidar cu debitorul principal, devenind aplicabile regulile solidarității în virtutea cărora creditorul poate urmări pe oricare dintre debitorii principali, fără ca această urmărire să fie condiționată de o urmărire prealabilă a debitorului principal - art. 4.1 din contractul de fidejusiune – fila 15.

Analizând și restul condițiilor, s-a observat că nu au fost indicate bunurile existente în patrimoniul debitorului principal și nici nu au fost avansate cheltuieli pentru a se proceda la urmărirea acestora.

Pentru aceste motive, instanța a înlăturat și susținerea potrivit căreia creditorul avea obligația de a urma procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 și în caz de neîndestulare să se îndrepte împotriva fidejusorului.

Aceasta întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu se mai poate prevala de excepția beneficiului de discuțiune ci este obligat în solidar cu debitorul principal așa cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, intimatul a manifestat disponibilitate de a-și recupera creanța de la debitorul principal, fără succes însă, întrucât nu au fost identificate bunuri care să fie valorificate în vederea îndestulării creanței creditorului, dispunându-se astfel închiderea procedurii insolvenței împotriva ..

În ceea ce privește susținerea că formele de executare sunt lovite de nulitate întrucât lipsește încuviințarea executării silite, instanța a înlăturat acest motiv al contestației având în vedere că la fila 143 s-a depus la dosarul cauzei încheierea din Camera de Consiliu din data de 5 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._/225/2012 prin care a fost încuviințată executarea silită ale contractului de credit nr. 1039/26 iunie 2009 și contractului de fidejusiune accesoriu contractului de credit nr. 1039/26 iunie 2009.

În ceea ce privește susținerea că lipsește caracterul cert, lichid și exigibil a creanței, instanța a reținut următoarele:

Creanța este certă atunci când existența ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanței sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, conform art. 379, alin. 3 C.proc.civ., deci când existența creanței este neîndoielnică.

Creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin chiar înscrisul ce o constată sau, cel puțin determinabilă prin înscrisul respectiv sau alte acte neautentice, care emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului în baza dispozițiilor legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, conform art. 379, alin. 4 C.proc.civ.

Creanța este exigibilă dacă termenul prevăzut în favoarea sau și în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în condițiile legii – art. 263 și art. 382 C.proc.civ. – debitorul este decăzut din beneficiul termenului.

Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiză contabilă, a rezultat că debitorul principal a achitat o parte din creditul contractat și accesoriile aferente, aspect ce a fost recunoscut de intimat prin extrasul de cont de la filele 164-166 dosar, înscris care s-a coroborat cu concluziile raportului de expertiză dispus de instanță.

Astfel, din aceste probe a rezultat că debitorul principal . a achitat o parte din debit, rămânând un debit principal de 22.224,93 lei, la care s-a adăugat 1492,95 lei dobândă conform graficului și 1137,36 lei dobândă restantă penalizatoare la creditul neachitat, rezultând o creanță a intimatului de 24.195,04 lei.

Constatând că în mod nelegal formele de executare au fost întocmite pentru recuperarea debitului de 49.560.088 lei, deși în mod real creanța se ridică la suma de 24.194,04 lei, apreciind că anularea parțială a actelor de executare întocmite în mod nelegal pentru întreaga sumă este de natură să înlăture neregularitățile formelor de executare, neimpunându-se anularea în totalitate a tuturor formelor de executare, instanța a dispus anularea în parte a formelor de executare întocmite în dosar de executare nr. 422/E/2012 de B. Cimpu R., până la concurența sumei de 24.195,04 lei.

În ceea ce privește reducerea onorariului executorului judecătoresc, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța a reținut că potrivit art. 371, alin. 2 C. proc. civ., cheltuielile ocazionate de executarea silită sunt în sarcina debitorului urmărit.

B. Cimpu R. a încheiat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 18.12.2012, prin care s-a stabilit suma de 5307,40 lei reprezentând cheltuieli de executare, din care 4956 lei reprezintă onorariu executor judecătoresc.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371 ind. 7 alin. 2 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța a mai reținut că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, conform Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/2012, se observă că limitele minime și maxime pentru această categorie de acte de executare sunt reglementate de art. 4, lit. a, pct. 3 din Anexa la Ordinul nr. 2561/2012.

De asemenea, conform art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000 modificat prin OUG nr.144/2007, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Față de împrejurarea că s-a apreciat că în mod nelegal s-a procedat la executarea silită a unei creanțe nereale, apreciindu-se că debitorul principal datorează mai puțin, respectiv suma de 24.195,04 lei, instanța a avut în vedere această sumă în vederea calculării onorariului executorului judecătoresc.

De asemenea, văzând că pentru suma inițial urmărită silit executorul judecătoresc a perceput onorariul maximal prevăzut de lege, instanța a aplicat indicii legali maximali raportat la suma reală datorată, rezultând un onorariu de executor în cuantum de 2419 lei, motiv pentru care a anulat în parte procesul-verbal de cheltuieli din data de 18 decembrie 2012 întocmit în dosar de executare nr. 421/E/2012 de B. Cimpu R., în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 4956 lei la suma de 2419 lei.

Pentru aceste motive, instanța a admis în parte contestația la executare promovată de contestator C. E. în contradictoriu cu intimata B. – G. Societe Generale SA – G. Timișoara - Suc. Timișoara, a anulat în parte formele de executare întocmite în dosar de executare nr. 422/E/2012 de B. Cimpu R., până la concurența sumei de 24.195,04 lei și a anulat în parte procesul-verbal de cheltuieli din data de 18 decembrie 2012 întocmit în dosar de executare nr. 422/E/2012 de B. Cimpu R. (f.140), în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 4956 lei la suma de 2419 lei.

În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, conform disp. art. 23 lit. e din Legea nr. 146/1997, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă. Astfel, contestatoarea, în calitate de plătitor al taxei de timbru, are dreptul la restituirea acesteia de către organul fiscal în contul căruia s–a încasat taxa, iar această sumă nu mai poate fi cuprinsă în cheltuielile de judecată.

De asemenea, în temeiul art. 30 alin.1,3 din Ordin nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie numai în cazurile prevăzute de lege, iar cererea de restituire se adresează instanței judecătorești, Ministerului Justiției sau, după caz, parchetului la care s-a introdus acțiunea sau cererea, în termen de un an de la data nașterii dreptului la restituire, ceea ce înseamnă că, după ce hotărârea prin care s-a admis contestația a devenit irevocabilă, în termen de un an, contestatorul se poate adresa instanței de executare cu o cerere distinctă.

În consecință, având în vedere că taxa de timbru se restituie de organul fiscal în contul căruia s–a încasat taxa, intimatul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, astfel încât instanța a respins cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, contestatoarea având posibilitatea formulării unei cereri distincte necontencioase pentru restituirea taxei de timbru achitate.

În ceea ce privește celelalte cheltuieli de judecată, față de prevederile art. 274 C.proc.civ., văzând că intimatul a căzut în pretenții, l-a obligat la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1750 lei, reprezentând onorariu avocat și onorariu de expert.

Pentru aceste motive, instanța a admis în parte cererea contestatoarei de a se dispune obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, a obligat intimatul la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1750 lei și a respins cererea de restituire a taxei de timbru ca prematur introdusă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În temeiul art. 304¹ C.pr.civ. solicită ca instanța de recurs sa nu se limiteze la motivele indicate în prezenta cerere, aceasta putând sa examineze cauza sub toate aspectele.

În soluționarea recursului, înțelege sa invoce următoarele excepții

1.Lipsa/dispariția caracterului de titlu executoriu al contractului de credit nr. 1039/26.06.2009.

În susținerea acestei excepții arată că prin sentința civila din data de 16.06.2011 pronunțata de Tribunalul T. in dosarul nr._ rămasa irevocabila prin Decizia civila din data de 07.11.2011 a Curții de Apel Timișoara, a fost închisa procedura insolvenței fata de debitoarea principala INTER GLASS SRL si astfel, odată stinsa obligația principala, prin dispariția (radierea) debitorului, se stinge si fidejusiunea, care este un contract accesoriu.

2.Decăderea din dreptul de a solicita executarea silita a fidejusorului, având in vedere ca nu si-a înregistrat creanța in procedura insolvenței fata de debitoarea principala in dosarul nr._ înregistrat la Tribunalului T..

În susținerea acestei excepții, invocă prevederile Legii nr. 85/2006, republicata, care prevede o procedura speciala pentru recuperarea creanțelor si care se aplica cu prioritate fata de prevederile dreptului comun.

În Legea 85/2006, la art. 76 se prevede ca: „...Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată al persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

Potrivit alin.2 al aceluiași articol, decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.

Aceste prevederi legale se coroborează cu prevederile alin.3 al art. 137 din Legea nr. 85/2006,: care prevede ca: „....descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului..."

Astfel, executarea silita a subsemnatei putea fi pornita numai în situația în care creditoarea ar fi luat parte la procedura insolventei si s-ar fi înscris pe tabelul creditorilor, si in urma închiderii procedurii insolventei ar fi continuat executarea silita a subsemnatei.

Consideră ca este decăzuta creditoarea din dreptul de a solicita executarea silita a recurentei fără sa respecte"prevederile Legii nr. 85/2006, care prevede obligația acestuia de a urma o conduita in vederea valorificării creanțelor. Dar creditoarea in toata aceasta perioada a stat in pasivitate si nu a solicitat înscrierea in procedura insolventei a creanței sale. Mai mult, in perioada 2009-2012 nu a notificat nici debitorul principal si nici pe subsemnata pentru creanțele restante.

De asemenea, legiuitorul a intenționat ca acei creditori care nu au depus cererea de înregistrare a creanței in termenele prevăzute la art. 62 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006, republicata, sa piardă dreptul de a-si realiza creanțele, ulterior închiderii procedurii insolventei si radierea debitorului principal.

Decăderea constituie o sancțiune care determina stingerea unui drept procesual care nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege, respectiv prin nerespectarea termenelor prevăzute de L.85/2006, republicata.

În schimb, creditoarea a stat in pasivitate si nu a făcut nici un act de executare fata de debitorul principal, ca mai apoi sa treacă la executarea silita a subsemnatei. Prin pasivitatea de care a dat dovada creditoarea, i-a încălcat dreptul de a-și înregistra creanța, conform art. 71 din Legea 85/2006, republicata, pentru sumele plătite creditorului.

3.Prescripția dreptului de a solicita executarea silita a recurentei fidejusor.

În motivare arată că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silita a subsemnatei. Ca și modalitate de stingere a obligației, prescripția extinctiva consta in asigurarea stabilității si securității circuitului civil (rezulta forța stimulatoare a prescripției extinctive)Existenta prescripției extinctive îl determina pe titularul dreptului sa acționeze, sa iasă din pasivitate, deoarece altfel el este sancționat.

4.Excepția lipsei de valabilitate a contractului de fidejusiune, accesoriu la contractul de credit nr. 1039/26.06.2009

Fidejusorul sa fie solvabil

Fidejusorul trebuie sa aibă domiciliul in teritoriul jurisdicțional al tribunalului județean in care urmează sa se execute obligația. (Teza a doua a art. 1659 din vechiul Cod civil.)

Contractul de credit a fost încheiat la Timișoara, debitorul principal ., având sediul in Timișoara.

La data semnării contractului de fidejusiune, nu avea domiciliul in raza de competenta a Tribunalului T., instanța competenta jurisdicțional potrivit art 1659 Vechiul civil ci la data semnării contractului de fidejusiune avea domiciliul in loc. Drobeta Turnu Severin, jud. M., localitate care se afla in raza de competenta a Tribunalului M..

Contrar motivației instanței de fond, care retine ca pentru anularea contractului de fidejusiune contestatoarea trebuie sa dovedească vătămarea suferita, conform art. 105 C.proc.civ., arată următoarele:

Art. 105 alin.2 C.proc.civ. prevede ca „ ...actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor... ". Ori acest articol de lege prevede anularea actelor de procedura si nu anularea unui act juridic, temeiul de drept al acestuia fiind prevăzut de art. 1659 Vechiul C. civil, care sunt imperative pentru valabilitatea contractului de fidejusiune, iar încălcarea acestor prevederi legale se sancționează cu nulitatea absoluta actului încheiat.

La o analiza atenta a prevederile art. 105 C.proc.civ., s-ar observa ca acesta privește anularea unor acte de procedura, acesta fiind de altfel inserat in Capitolul IV C.proc.civ., „NULITATEA ACTELOR DE PROCEDURA". Aceste prevederi se refera strict la anularea unor acte de procedura îndeplinite cu încălcarea formelor legale si nu privește sau reglementează condițiile de valabilitate ale unui act juridic civil. Daca s-ar accepta ca pentru constatarea nulității contractului de fidejusiune, pentru motivul ca subsemnata nu avea domiciliul in raza de competenta a Tribunalului T., sunt incidente prevederile art. 105 C.proc.civ., atunci s-ar lipsi de efect prevederile art. 1659 Vechiul C. civil care revede condițiile de valabilitate a contractului de fidejusiune.

Pe fondul cauzei, intre societatea comerciala INTER- GLASS SRL, cu sediul in Timișoara, .. 12/A încăperea nr. 15, jud. T., înregistrata la ORC T. sub nr. J_, având CUI_ si B.-G. Societe Generale SA București, prin Sucursala T., s-a încheiat un contract de credit cu rambursare in rate lunare pe termen scurt nr. 1039/26.06.2009.

Creditul a fost acordat pentru rambursarea in rate lunare a descoperitului autorizat de cont nr. 171/23.06.2008 conform art. 2.2 din contractul de credit, deși intimata nu a făcut dovada ca acordând acest credit sa si stins contractul nr. 2171/23.06.2008.

Odată cu încheierea contractului de credit s-a semnat și un contract de fidejusiune, accesoriu, prin care contestatoarea a fost obligata sa adere la clauzele stipulate, fără sa aibă posibilitatea sa solicit modificare/negocierea lor.

Așa cum am arătat mai sus, în data de 06.05.2010 prin încheierea nr 800/06.05.2010 se deschide procedura insolventei generala a debitorului principal ., administratorul special numit prin încheiere, notifica B.-G. Societe Generale SA G. Timișoara- Suc.Timișoara prin Notificarea nr. 1521/15.07.2010, Administratorul judiciar SCP CENTRUM LEX SPRL aduce la cunoștința creditorului declanșarea procedurii insolventei si termenul stabilit de instanța pentru înregistrarea cererii de admitere a creanței, dar creditorul nu si-a manifestat intenția de a participa la procedura speciala si nu a respectat termenele si condițiile legi 85/2006, republicata.

Intimata a indus in eroare instanța de judecata prin depunerea unui înscris care atestă că s-a înscris la masa credală a debitoarei principale ., aspect neadevărat.

Nu in ultimul rând, intimata nu depune nici un înscris de declarare scadent anticipat creditul și nu a notificat debitorul principal . si nici pe subsemnata despre acest lucru, astfel ca intimata nu putea sa înceapă executarea silita a subsemnatei fără o declarare a scadenței anticipata a creditului fără informarea în scris a acestui fapt si fără începerea executării silite a debitoarei principale, conform art. 9.1.5 si 9.2.1 din „Termenii si condițiile aplicabile la contractul de credit.

Potrivit normelor de tehnica legislativa,: „ ....ori de cate ori avem de a face cu o procedura de drept comun si o procedura speciala, se aplica procedura speciala - Motiv concret de nulitate cu privire la actele de executare pornite împotriva mea... "

Creditorul avea obligația de a urma procedura prevăzuta de Legea nr. 85/2006, republicata, pentru recuperarea creanței de la debitorul principal și în caz de neîndestulare, de la fidejusor.

Așa cum a susținut si in fata instanței de fond, clauza din contract prin care fidejusorul renunță la beneficiul de diviziune este nula, fiind introdusa abuziv.

Practica abuziva a societăților bancare (fiind de notorietate) pe lângă faptul ca încalcă orice principiu de echitate si morala, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune, contracte pre-formulate, ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate si impunând cerințe si condiții favorabile creditorilor.

Aceste clauze nu au fost negociate cu subsemnata, fiind prevăzute ca si clauze obligatorii pentru toate contractele de acest gen. Din actele depuse la dosar reiese ca intimata s-a îndreptat doar împotriva contestatoarei si nu împotriva debitorului principal ..

Consideră ca executarea silita pornita împotriva sa in acest mod, fără a se trece mai întâi la executarea silita a debitoarei . este nelegala, deoarece nu s-a efectuat vreun acte de executare a debitoarei principale și nu a înțeles sa achite debitul, de drept, in locul său.

Practica judiciara in materia clauzelor abuzive a unităților bancare este unitara in ceea ce privește impunerea consumatorului, respectiv a subsemnatei, sa renunțe la beneficiul de diviziune si discuțiune, neavând posibilitatea sa opteze in alt mod, condițiile contractului de credit fiindu-i impuse de intimata. In acest sens depune ca si practica judiciara sentința civila nr. 3234/21.05.2008 pronunțata de Judecătoria G., rămasa irevocabila prin decizia Tribunalului G..

Potrivit art.l alin.l din Legea nr.193/2000 republicata în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008 „Orice contract încheiat între comercianți si consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate". Ori contestatoarea nu este calificata pentru a înțelege astfel de noțiuni, neavând cunoștințe de specialitate juridica.

Nu in ultimul rând învederează instanțe de recurs că, prin executarea silita a contestatoarei, fără ca in prealabil intimata sa solicite executarea silita a . si după închiderea procedurii insolvenței, aceasta i-a încălcat dreptul de regres al subsemnatei fata de debitorul principal, ne mai putând sa își recuperez sumele de la aceasta. Daca intimata se îndrepta împotriva debitorului principal și concomitent împotriva subsemnatei, pentru recuperarea creanței, avea posibilitatea sa formuleze acțiune in regres, conform art. 1669 C.civil.

Cât privește faptul ca s-a admis in parte contestația, raportat la faptul ca sumele solicitate de intimata sunt nereale, arată ca se impunea admiterea in totalitate a contestației la executare si anularea in totalitate a formelor de executare, deoarece diferența de suma pe care . o avea de achitat si cea pentru care s-a început executarea silita, nu este consecința achitării parțiale a debitului după începerea executării silite, ci datorită evidentei nereale a intimatei. Astfel, se impunea anularea in totalitate a actelor de executare si nu doar in parte, intimata putând sa reia executarea silita pentru sumele reale.

Consideră ca executarea silita este nelegala, deoarece sumele solicitate de intimata nu reies din nici un document, creanța intimatei nu este certa, lichida si exigibila, astfel cum prevede art. 379 c.proc.civ.

Este de notorietate practica abuziva a societăților bancare care, pe lângă faptul ca încalcă orice principiu de echitate si morala, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate si impunând cerințe si condiții favorabile creditorilor. Nu informează clientul ca va răspunde patrimonial chiar si in lipsa unui gaj constituit.

In alta ordine de idei, fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria principala si nu poate fi făcuta in condiții mai oneroase, ea va urma soarta obligației principale. Astfel, pe de o parte obligația principala s-a stins prin radierea debitorului principal, nu mai exista, deci nici datoria principala nu mai exista, stingându-se in acest fel si datoria accesorie, conform principiului de drept, care spune ca accesoriul urmează soarta principalului.

Prin radierea debitorului principal (ceea ce reprezintă decesul oficial al debitorului principal), datoria principala este ștearsă si drept urmare, datoria accesorie (garanția) ar trebui considerata ștearsă.

Cu privire la cheltuielile de executare consideră ca instanța de fond trebuia sa oblige intimata la plata integrala a acestora, dat fiind ca a fost obligata sa achite atât onorariul expertului cat si onorariul avocatului ales pentru a putea face dovada ca sumele solicitate de intimata sunt nereale.

O ultimă critică a sentinței recurate este aceea că instanța de fond a copiat sentința civilă nr.2701/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._, în prezenta hotărâre regăsindu-se elemente din cealaltă cauză.

În consecință, solicită admiterea recursului formulat, modificarea sentința civila atacate si rejudecând cauza, admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulata, in sensul admiterii în tot a contestației la executare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata efectuate in fata instanței de fond, cat si in recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Deși recurenta solicită analizarea cauzei în temei art.304¹ și peste motivele invocate prin prezenta tribunalul constată că susținerea recurentei intră în coliziune cu art.129 C.pr.civ. și care obligă instanța să soluționeze cauza în limitele investirii. De altfel voința legiuitorului cuprinsă în dispoziția de mai sus a fost în sensul ca în cauzele atacate cu recurs și nesupuse apelului analiza instanței să nu se circumscrie în mod obligatoriu motivelor cuprinse la art.304 iar partea poate invoca orice motiv de nelegalitate și netemeinicie și nu că instanța din oficiu să analizez cauza sub toate aspectele.

1.Potrivit art.1679 V.c.civ. Obligația ce naște din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting și celelalte obligații.

În raport de această dispoziție se constată că fidejusiunea se stinge nu numai direct prin confuziune,compensație,remiterea de datorie dar și în mod indirect ca urmare a stingerii datoriei principale prin modalitățile specifice, inclusiv plata și darea în plată,fără ca vreun text de lege să constate că datoria se stinge ca urmare a insolvenței debitorului garantat. De altfel recurenta confundă starea de insolvabilitate ce constă în lipsa posibilității debitorului de a-și executa obligațiile asumate din considerente financiare sau că îi lipsesc elemente de activ,cu acele aspecte ce țin de executarea garanțiilor asumate de fidejusor și care nu se sting ca urmare a insolvabilității debitorului.

Față de acestea primul motiv de recurs nu poate fi primit.

2.Nici motivul privind decăderea din dreptul de a solicita executarea silita a fidejusorului nu poate fi primit.

Este adevărat că Legea 85/2006, prin art. 76 stabilește că …Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură și că el nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată al persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase,însă cum sancțiunea decăderii intervine numai în acele situații expres prevăzute de lege dacă creditorul nu și-a înscris creanța el este decăzut din dreptul de a fi înscris pe tabloul creditorilor și nu din dreptul de a cere executarea garanțiilor creanței sale.

Așa cum s-a arătat mai sus . debitorului principal nu duce la stingerea obligației fidejusorului astfel că titularul creanței poate să solicite obligarea acestuia din urmă la plata obligației asumate cât timp aceasta este validă .

3.Asupra prescripției dreptului de a cere executarea silită

Potrivit art.405 alin. 1, teza I Vechiul C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin. 2 - termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Așadar pentru a stabili dacă a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită trebuie identificat momentul de la care termenul a început să curgă iar regula este cea arătată mai sus, respectiv de la data nașterii dreptului la acțiune și care în cazul contractelor, în care este prevăzut un termen pentru executarea obligației, este dată de momentul în care debitorul nu-și execută obligația .În cauză nici nu prezintă importanță acest aspect cât timp din momentul încheierii contractului respectiv 26.06.2009 și până în momentul începerii executării silite, determinat de data formulării cererii de executare silite împotriva recurentei, respectiv data de 05.06.2013,f.145, nu a trecut mai mult de 3 ani.

Pentru motivele de mai sus nici acest motiv nu poate fi primit.

4. Excepția lipsei de valabilitate a contractului de fidejusiune.

Arată contestatoarea că, la data semnării contractului de fidejusiune, accesoriu la contractul de credit nr. 39/26.06.2009 încheiat cu creditoarea, nu îndeplinea condițiile speciale de validitate pentru semnarea acestui contract, respectiv: fidejusorul trebuie sa aibă domiciliul in teritoriul jurisdicțional al tribunalului județean in care urmează sa se execute obligația. (Teza a doua a art. 1659 din vechiul Cod civil.)

Consideră că față de caracterul imperativ al disp.art. 1659 Vechiul C. civil pentru valabilitatea contractului de fidejusiune este absolut necesar ca fidejusorul să aibă domiciliul în locul determinat de text, iar încălcarea acestor prevederi legale se sancționează cu nulitatea absoluta actului încheiat.

Este adevărat legiuitorul instituie prin art.1659 condiția domiciliului fidejusorului aceasta fiind una din condițiile impuse pentru persoana acestuia,însă ca pentru orice obligație debitorul acesteia nu se poate prevala de propria culpă pentru a se sustrage executării. Așadar recurenta din prezenta cauză deși a știut că nu este împlinită în persoana sa condiția de mai sus cu toate acestea a garantat personal.

Față de acestea cum legiuitorul a impus cerința de mai sus pentru a proteja interesele părților din contract,urmărind așadar ocrotirea unui interes privat care nu presupune incidența nulității absolute,tribunalul pentru cele expuse nu poate primi susținerea recurentei. Este adevărat că art.105 din V.C.pr.civ. nu are incidență în cauză, raportat la acest motiv însă ,cum instanța de control are posibilitatea substituirii motivării instanței de fond dacă soluția este legală nu se impune admiterea recursului .

5.Asupra aspectele relevate ca fiind incidente în legătură cu fondul cauzei.

La pct.2 din aceste considerente tribunalul a arătat aspectele legate de incidența procedurii insolvenței asupra executării obligației de către fidejusor astfel că nu se mai impune analizarea argumentului legat de inducerea în eroare a instanței de către creditor cu privire la înscrierea la masa credală.

Aspectul legat de nedepunerea unui înscris din care să rezulte declararea scadentă a creditului nu se impune a fi analizat întrucât instanța de fond nu a fost investită cu o astfel de apărare iar în recurs ,așa cum rezultă din coroborarea art.316 cu art.294 C.pr.civ.,nu pot fi analizate elemente care nu au fost supuse înainte de toate analizei fondului.

Asupra caracterului abuziv al clauzelor contractului.

Este adevărat că este posibil ca un contract bancar să nu fie negociat însă în cauză recurenta este garant personal nu debitor ceea ce înseamnă și poziția sa față de creditor este diferită, fidejusorul intervenind voluntar pentru a garanta debitorul și asumându-și în mod voit și unilateral obligația de a garanta pe debitor fără a primi ceva în schimb. Așadar cum nimic nu a împiedicat fidejusorul să refuze garantarea debitorului principal nu se poate spune că i-a fost impusă vreo obligație peste voința sa.

De altfel în aprecierea tribunalului pe lângă cele de mai sus s-ar ridica chiar întrebarea dacă fidejusorul din prezenta cauză este un consumator în accepțiunea Legii nr.193/2000 în condițiile în care acesta nu încheie un contract pentru satisfacerea unei anumite necesități personale iar în condițiile în care recurenta nu primește nimic în schimbul garantării nu poate fi privită ca un consumator..

Asupra caracterului cert,lichid și exigibil al creanței.

În conformitate cu art.379 alin.3 și 4 V.C.pr.civ. tribunalul constată nu numai certitudinea creanței și caracterul ei lichid ,așa cum rezultă din cuprinsul contractului dar și faptul că este exigibilă întrucât termenul pentru executare s-a împlinit. Cum debitorul a executat o parte din datorie,tribunalul constată că așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză că suma rămasă de executat este de 22.224,5 lei și care evident, în condițiile în care debitorul este insolvabil, determină executarea sa de către fidejusor. Se constată totodată că acest nivel se circumscrie cuantumului datoriei principale astfel că nu se poate reține că fidejusorul achită mai mult decât cel pe care îl garantează.

Asupra cheltuielilor de judecată.

Potrivit art.274 alin.1 C.pr.civ. Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Deși legiuitorul nu o spune în mod expres cu toate acestea este evident că nivelul cheltuielilor ce pot fi acordate depinde de nivelul pretențiilor admise. Or,în raport de acestea cum din multitudinea motivelor contestației nu a fost admis decât cel privitor la nivelul datoriei,inclus cheltuieli de executare în aprecierea tribunalul în mod corect și temeinic instanța de fond nu a acordat decât o parte din totalul cheltuielilor efectuate de recurentă,astfel că nici acest motiv nu poate fi admis.

Asupra aspectului privind faptul că instanța de fond a copiat sentința civilă nr.2701/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr.111/ 225/2013, în prezenta hotărâre regăsindu-se elemente din cealaltă cauză,tribunalul constată că motivele invocate în cele două contestații sunt identice.

Or,în aceste condiții cum motivele sunt identice este de așteptat ca argumentele instanței de fond să poată fi asemănătoare. De altfel din cuprinsul motivării instanței de fond rezultă că argumentele se raportează nu numai la contractul de fidejusiune nr.1039/26.06.2009 dar și la probele administrate efectiv în acest dosar,respectiv înscrisurile de la fil.134-170 și raportul de expertiză f.186-194.

Pentru toate aceste motive apreciind că sentința de fond e3ste legală și temeinică iar recursul este nefundat în baza art.312 alin.1 și 2 C.pr.civ.,va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-contestatoare C. E. împotriva sentinței civile nr.2936/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata B. G. Societe Generale SA - Sucursala Timișoara, având ca obiect contestație la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. M.

Judecător,

V. R.

Grefier,

M. B.

Redactat V.R.13.11.2013

tehnoredactat M.B., Ex.2/18 pag.

jud.fond T. T.

Cod operator 2626

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2600/2013. Tribunalul...		Cauţiune. Sentința nr. 1618/2013. Tribunalul MEHEDINŢI →

Contestaţie la executare. Sentința nr. 2936/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2936/2013. Tribunalul MEHEDINŢI