Contestaţie la executare. Sentința nr. 4945/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4945/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 5369/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1201/R
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător A. B.
Judecător V. N.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta intimată V. I., împotriva sentinței civile nr. 4945/25.06.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul contestator Președintele C. Județean M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 04.09.2012 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit disp. prev. de art. 242 alin.1 pct.2 cod procedură civilă, și că, din oficiu s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă excepția perimării, rămânând în deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, instanța constată următoarele;
Contestatorul PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN M. a chemat în judecată pe intimatul V. I., formulând contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. 9/E/2012.
În motivarea cererii a arătat că prin Sentința nr. 143/26.01.2009 a Tribunalului M., Președintele C. Județean M. a fost obligat să plătească funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare, începând cu data de 01.01.2004 până la încetarea raporturilor de serviciu, iar pentru funcționarii publici angajați după această dată, începând cu data numirii fiecăruia pe o funcție publică din cadrul aparatului de specialitate al C. Județean M., raportat la timpul efectiv lucrat, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Contestatorul menționează faptul că împotriva Sentinței nr. 143/26.01.2009 a Tribunalului M. a fost declarat recurs, iar Curtea de Apel C. a pronunțat Decizia nr.2740/28.05.2009, prin care a admis recursul declarat de către Președintele C. Județean M. și a modificat în parte sentința, în sensul că pentru perioada 01.01._05 a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților și după învestirea hotărârii judecătorești, toți funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al C. Județean M., au primit sumele restante actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Mai învederează că domnului T. I. i se cuvenea pentru perioada 04.12._08 suma netă de_ lei, actualizată cu indicele de inflație, conform hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, sumă ce i-a fost achitată în două tranșe.
În ceea ce privește debitul stabilit prin raportul de expertiză contabilă, acesta provine din erori ale expertizei și anume expertul contabil nu a luat în calcul și nu a recunoscut suma de_ lei, și a actualizat sumele cuvenite creditorului cu indicele prețului de consum, deși obiectivul expertizei contabile era actualizarea sumei cu coeficientul ratei de inflație.
Contestatorul solicită admiterea contestației, anularea actelor de executare silită împotriva Președintelui C. Județean M., precum și dispunerea încetării executării silite, având în vedere că debitul a fost stins prin executare de bună voie.
În drept, contestatorul își întemeiază cererea pe prevederile art 399-400 C. pr.civ..
În dovedirea cererii depune copii certificate conform cu originalul, respectiv somație, raport de expertiză contabilă din cadrul dosarului de executare nr. 255/E/2011, convenția nr._/04.02.2009, interogare fișă cont 04.06._09, interogare fișă cont 03.03._09, stat de salarii privind acordarea diferențelor salariale din anii 2004 și 2005, stat de retribuție pe luna mai 2009.
Legal citată, intimatul depune întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare pentru următoarele:
În fapt, intimatul arată că prin Sentința civilă nr. 143/26.01.2009 a Tribunalului M., Președintele C. Județean M. a fost obligat să plătească funcționarilor publici din aparatul de specialitate suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare, începând cu data de 01.01.2004 până la încetarea raporturilor de serviciu, iar pentru funcționarii publici angajați după această dată, începând cu data numirii fiecăruia pe o funcție publică din cadrul aparatului de specialitate al C. Județean M., raportat la timpul efectiv lucrat, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Mai menționează că, așa cum se poate observa din actele aflate la dosarul cauzei, contestatorul cu rea – credință face vorbire și fără să facă dovada prin documente contabile întemeiate, adică actul prin care s-a efectuat regularizarea sumelor acordate la data de 05.03.2009 și la data de 05.06.2009, acesta limitându-se numai la calcule contabile fără valoare.
Mai învederează faptul că din fișa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pentru anul 2009 rezultă că în luna martie 2009, aceasta a încasat numai drepturile salariale lunare cuvenite, iar în luna mai intimatului i-au fost achitate și alte drepturi salariale, așa cum reiese din expertiza contabilă efectuată în cadrul dosarului de executare, considerând că expertiza contabilă efectuată este legală.
De asemenea, intimatul solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legale și temeinice a formelor de executare contestate.
În drept, intimatul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 115 și următoarele din C.P.C.
În dovedirea acțiunii intimata a depus în copie înscrisuri: Sentința civilă nr. 2217/18.04.2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Decizia nr. 1161/R/22.09.2011 a Tribunalului M., fișa fiscală pentru anul 2009, fișa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii.
Instanța a dispus atașarea dosarului de executare nr.9/E/2012, al B. C. G..
Prin sentința civilă nr. 4945/25.06.2012 Judecătoria Dr Tr S. a admis contestația la executare formulată de contestatorii Președintele C. Județean M., în contradictoriu cu intimatul V. I., împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. 9/E/2012, pe care le anulează.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fon a reținut următoarele:
Prin cererea de executare silită (fila 18 dos. ex.sil. ) din data de 12.01.2012, intimata V. I. a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc C. G. punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de sentința nr. 143/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul M. –Secția Comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._ și decizia nr. 2740/28.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. –Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ (filele 54-60), fiind constituit în acest sens dosarul de executare nr. 9/E/2012(în care a fost încuviințată executarea silită prin încheierea din data de 17.01.2012 în dosarul nr._ ( fila 62) de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
În cadrul dosarului de executare nr. 9/E/2012, a fost întocmit raportul de expertiză contabilă (filele 66-67) pentru a se determina întinderea obligației de plată a debitorului, respectiv contestatorul Președintele C. Județean M., procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.04.2012 (fila 37), precum și somația din data de 02.04.2012 (fila 38-39) adresată debitorului de a plăti suma de_ de lei calculată potrivit raportului de expertiză contabilă și procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului de executare nr. . 9/E/2012, instanța reține că expertul a calculat, având în vedere Decizia nr. 2740/28.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. –Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, o diferență de drepturi salariale datorată de contestatoare în cuantum de 34876LEI.
S-a reținut de instanță că prin sentința nr. 143/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul M. –Secția Comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._, contestatorul Președintele C. Județean M. a fost obligat să plătească funcționarilor publici din aparatul de specialitate, inclusiv intimatei V. I., suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 până la încetarea raporturilor de serviciu, corespunzător datei numirii fiecărui funcționar public în cadrul C. Județean M. raportat la timpul efectiv lucrat, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Având în vedere caracterul executoriu al sentinței, la data de 06.03.2009 contestatorul a virat în contul intimatei la 06.03.2009 suma de_ de lei, așa cum rezultă din fișa de cont fila 24, ce reprezintă diferențe salariale pentru perioada 2004-2005
Ulterior, prin Decizia nr. 2740/28.05.2009 pronunțată de către Curtea de Apel C., ca urmare a recursului formulat de președintele C. Județean M., sentința s-a modificat, irevocabil, în parte, în sensul că pentru perioada 01.01._05 s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților, inclusiv al intimatei V. I., astfel că este evident că pentru perioada 01.01._05, contestatoarea nu mai datora drepturile salariale așa cum fuseseră ele stabilite prin sentința Tribunalului M., dar pentru care fusese efectuată o plată la data de 03.03.2009, după cum rezultă din înscrisurile fișa de cont și statul atașat.
La data de 05.06.2009, pe lângă salariul aferent lunii mai 2009 contestatoarea i-a virat intimatei și suma de_ lei de lei reprezentând restul rămas neachitat din diferente salariale, așa cum rezultă din extrasul de cont pentru luna iunie al contului de salariu al intimatei, sumă ce a fost virată alături de salariul aferent lunii mai, în cuantum de 7484 lei.
S-a reținut că au fost achitate intimatei de către contestatoare suma totală de_ de lei cu titlu de drepturi salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 03.12.2005, în condițiile în care prin raportul de expertiză întocmit în cadrul dosarului de executare nr. 9/E/2012 expertul a calculat, având în vedere Decizia nr. 2740/28.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. –Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, o diferență de drepturi salariale datorată de contestatoare în cuantum de_ lei .
Având în vedere că prin plata efectuată anterior pronunțării deciziei de către Curtea de Apel C., contestatoarea nu a urmărit decât să preîntâmpine o eventuală executare silită a sentinței Tribunalului M., grație caracterului executoriu al acestei sentințe, nu s-a putut reține că aceasta a efectuat o plată benevolă, în condițiile prevederilor art. 20 din Decretul 167/1958 .
Deoarece contestatoarea a efectuat plata obligațiilor stabilite prin titlul executoriu în sarcina sa, conf. art. 371¹ alin. 1 din C.proc. civ., este evident că aceasta nu mai putea fi executată silit iar constituirea dosarului de executare nr. 9/E/2012 nu a respectat prevederile legale .
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorii Președintele C. Județean M. și Consiliul Județean M., în contradictoriu cu intimata V. I., împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. 9/E/2012, pe care le-a anulat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta intimată Vebăr I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință din 25 septembrie 2012 s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, temeiul de drept fiind art.242 alin.1 pct.2 c.pr.civ.
Potrivit art.248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire si orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește in vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
Cum art. 248 C. pr. civ., sancționează lipsa de stăruință a recurentei care, nu a făcut nici un demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 19.11.2013) excepția perimării invocată din oficiu fiind astfel întemeiată, în temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., o va admite si va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta intimată V. I., împotriva sentinței civile nr. 4945/25.06.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul contestator Președintele C. Județean M., având ca obiect contestație la executare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. P. | Judecător, A. B. | Judecător, V. N. |
Grefier, D. A. D. |
Red. NV/DDA
2ex/16.10.2013
Jud. fond U. G.
Cod operator 2626
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 23/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 164/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|