Evacuare. Sentința nr. 1649/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1649/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 5671/225/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 637/R
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător F. M.
Judecător C. P.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de pârâții U. F. și U. D. împotriva sentinței civile nr.1649 din 21.03. 2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimat fiind reclamantul C. I., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul-reclamant C. I. asistat de avocat V. N., lipsă fiind recurenții-pârâți U. F. și U. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că nu s-au depus la dosar de către recurenții-pârâți dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru, după care:
Instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul pe excepție și pe fondul cauzei.
Avocat V. N. pentru intimatul-reclamant, solicită admiterea excepției, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 24.04.2012 sub nr._, reclamantul C. I. in contradictoriu cu pârâții U. F. și U. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantului situat în Calea Timișoarei nr.161, .> În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâții au locuit în baza unor contracte de închiriere până în luna iunie 2011, în imobilul proprietatea sa, ocupând fiecare câte o cameră, însă odată cu expirarea contractelor au refuzat reînnoire acestora, continuând să ocupe camerele fără însă a mai achita chiria lunară.
Pârâții nu s-au prezentat în instanță, însă au depus concluzii scrise și următoarele înscrisuri în copie chitanțe, carnetele de muncă și cărțile de identitate proprii.
Prin s.c. nr. 6129/24.09.2012 s-a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus evacuarea pârâtului.
Împotriva sentinței civile nr.6129/24.09.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosar nr._, pârâții au declarat recurs.
Prin decizia nr.1433/R/11.12.2012, a Tribunalului M. a fost admis recursul formulat de către recurenții pârâți U. F., U. D., s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecarea aceleași instanțe de fond.
La data de 17.01.2013, s-a înaintat dosarul nr._ , spre rejudecare la Judecătoria Dr.Tr.S. și a fost înregistrat sub nr._ .
Pârâții legal citați cu mențiunea personal la interogatoriu pentru termenul din data de 21.03.2013, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru reclamant administrarea probei cu interogatoriul pârâților, a probei cu înscrisurile aflate la dosar, a probei testimoniale, apreciindu-le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Prin sentința civilă 1649/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ a fost admisă acțiunea și s-a dispus evacuarea pârâților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.329/30.02.2008 la BNP N. L. C.( f.5-6) reclamantul a dobândit de la . în lichidare, dreptul de proprietate asupra mai multor garsoniere, printre care și cele situate în Judecătoria Drobeta Turnu Severin, .. 161,., având o suprafață utilă de 20,22 mp cu o cotă indiviză de 4,63 mp din părțile comune, cu cod unitate individuală 600-C1-U31, respectiv . suprafață utilă de 20,22 mp cu o cotă indiviză de 4,63 mp din părțile comune, cu cod unitate individuală 600-C1-U47.
Ulterior între părțile litigante din prezenta s-a încheiat contractul de închiriere din data de 01.02.2012 prin care reclamantul a închiriat apartamentul nr.25 pârâtului U. F., pe o perioadă de 6 luni, respectiv contractul de închiriere nr.17 din 01.01.2010, prin care a închiriat apartamentul nr.37 pârâtului U. D., pe o perioadă de 6 luni.
Conform art. 7 din contract, părțile au prevăzut posibilitatea de prelungire a duratei închirieri, cu acordul ambelor părți exprimat în scris cu cel puțin 60 de zile înainte de încheierea valabilității contractului, în speță nefăcându-se dovada încheierii unui astfel de acord scris, astfel că locațiunea a fost prelungită în mod tacit.
Coroborând înscrisurile depuse la dosar, respectiv angajamentele de plată semnate de pârâți( .24-25), cu depoziția martorilor audiați în cauză ( f.23,26), instanța a reținut că pârâții au continuat să locuiască în spațiul închiriat după expirarea termenului din contract, însă au omis să achite integral contravaloarea chiriei, fiind astfel somați să achite datoriile restante, în caz contrar urmând să fie evacuați.
De altfel, din angajamentele de plată semnate de pârâți instanța a constatat că la data de 15.06.2012, instanța a reținut că pârâții s-au obligat să achite contravaloarea chiriei restante, în termen de 4 luni, aspect ce semnifică recunoașterea faptului că la acel moment înregistrau restanțe față de pârât.
Mai mult, din depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că anterior întocmirii respectivelor angajamente, pârâtul a pus în vedere tuturor persoanelor care datorau chirie să procedeze la achitarea acesteia, avertizându-i că riscă să fie evacuați din spațiile ocupate.
Potrivit art. 225 C.pr.civ., dacă partea, fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, judecătorul poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice, astfel încât, constatând că deși citați cu mențiunea personal la interogatoriu pentru termenul din data de 21.03.2013, pârâții nu s-au prezentat nejustificat pentru administrarea probei, s-a apreciat această situație ca un început de dovadă în favoarea reclamantului, ce se coroborează cu întreg materialul probator de la dosar.
În atare situație, instanța a reținut că pârâții ocupă în prezent apartamentele fără titlu, întrucât durata contractului de închiriere a expirat, iar reclamantul i-a somat să părăsească imobilul ce a făcut obiectului contractului dintre părți.
Instanța a înlăturat ca neîntemeiată apărarea părților, în sensul că reclamantul urmărește să înstrăineze imobilele ce au făcut obiectul închirierii, întrucât probele administrate în cauză nu au confirmat susținerile acestora.
Potrivit art.1437 din vechiul cod civil, după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei însă reglementează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen,iar potrivit art.1438 când s-a notificat concediul, locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tăcută.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, având în vedere disp. art.1438 C.civ., art. 61 din Legea 114/1996, precum și art. 7 și 30 din contract, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată și a dispus evacuarea părților din spațiile ce au făcut obiectul contractelor de închiriere.
Cu respectarea principiului fundamental de drept al disponibilității, instanța a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs pârâții U. F. și U. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Conform disp. art. 20 din legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.3 din același articol prevăzând că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În cauză, deși recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aceștia nu s-au prezentat în instanță pentru a le achita.
Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța va admite excepția netimbrării și va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECDIE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâții U. F. și U. D. împotriva sentinței civile nr.1649 din 21.03. 2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimat fiind reclamantul C. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2013
Președinte, C. Z. | Judecător, F. M. | Judecător, C. P. |
Grefier, D. D. |
C.Z./D.D. 2 ex.
Jud. Fond G. D.
Cod operator 2626
27.06.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 984/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Sentința nr. 142/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|