Contestaţie la executare. Sentința nr. 288/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 288/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 17403/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 467/R
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-intimată L. V. împotriva sentinței civile nr.288/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. Dr.Tr.S. și intimata C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată asistată de avocat C. C., cu delegație de substituire a avocatului B. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise din partea intimata C. I..
Avocat C. C., pentru recurenta-intimată, depune la dosar delegația de substituire a avocatului B. A..
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat C. C., pentru recurenta-intimată, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în senul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată la fond. Arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată, atâta timp cât aceasta a depus la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat și deconturi pentru transport.
La interpelarea instanței, arată că nu are cunoștință dacă la instanța de fond s-a formulat cerere pentru completarea dispozitivului sentinței civile nr.288/18.01.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr._, contestatoarea P. M. Dr. Tr. S., în contradictoriu cu intimata L. V. a solicitat anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare 322/E/2012 întocmit de B. M. Lionela, respectiv somația din 12.11.2012 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 12.11.2012, ca fiind nelegale, suspendarea executării silită pornită în dosarul de executare 322/E/2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că prin somația din data de 12.11.2012, B. M. Lionela a solicitat punerea in executare a deciziei nr.8244/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., in sensul achitării cheltuielilor de judecată in cuantum de 690 lei și a onorariului executorului judecătoresc conform procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 12.11.2012 în cuantum de 647,08 lei.
Contestatoarea a invocat excepția prematurității începerii executării silite a dispozitivului deciziei nr.8244/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., fiind nesocotite prevederile 1,2 și 3 din Ordonanța nr. 22/30.01.2002 actualizată privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Arată că potrivit dispozițiilor legale enumerate, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă, iar demersurile pentru îndeplinirea acestei obligații se fac în termen de 6 luni de la data comunicării somației către debitor. Susține că în speță nu s-a respectat termenul de 6 luni prev. de OG 22/2002, iar actele emise de executor înainte de împlinirea acestui termen sunt nelegale și se sancționează cu anularea lor.
De asemenea, a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale a Primăriei Dr. Tr. S., arătând că această instituție nu are personalitate juridică, nu este titular de conturi și prin urmare nu poate avea calitatea de debitoare, și a invocat în acest sens disp. art. 21 și 77 legii nr.215/2001. Contestatara a mai arătat că contestă procesul verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, arătând că este exagerat de mare și nejustificat și nu se încadrează la pct. 1 și 12 din anexa la Ordinul nr.2550/2006 al Ministerului Justiției prin care se stabilesc onorariile prestate de executorii judecătorești.
Prin dispozitivul deciziei nr.8244/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată in cuantum total de 690 lei pentru ambele intimate reclamante L. V. si C. I., iar prin cererea nr._/12.11.2012, C. I. a solicitat să i se achite cheltuielile de judecată stipulate in decizia nr.8244/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel că cererea creditoarei L. V. nu este legală, întrucât acesteia îi revine doar jumătate din suma respectivă.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 399 și urm. C.p.c.
La solicitarea instanței, s-a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr.322/E/2012 al B. M. Lionela (f. 18-28).
Intimata L. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației arătând că, aceasta nu se încadrează in motivele limitativ prevăzute de lege, iar cu privire la cheltuielile de executare a arătat că nu pot fi contestate, întrucât au fost calculate pe o bază legală.
În ceea ce privește excepția prematurității începerii executării solicită respingerea acesteia având în vedere faptul că obligațiile nu au fost executate de bună voie, iar executarea silită a fost începută în baza unui titlu executoriu legal.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei nu poate fi reținută având în vedere că unitatea administrativ teritoriala in care se exercita autonomia locala și in care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale este in speță municipiul, care este persoană juridică de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu, iar in justiție este reprezentată de primar.
Prin încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2012 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite și s-a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de intimată a numitei C. I..
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.288/18.01.2013 Judecătoria Dr. Tr. S., a respins excepția prematurității începerii executării silite și excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Dr. Tr. S. și a admis în parte contestația la executare, anulând parțial formele de executare efectuate în dosarul nr.322/E/2012 aș B. M. Lionela, respectiv somația de plată din 9.11.2012 în ceea ce privește debitul din titlu executoriu ca fiind de 345 lei în favoarea creditoarei L. V., restul de 345 lei urmând a fi executat în favoarea creditoarei C. I..
De asemenea, s-a anulat în parte procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 9.11.2012 în care este menționat creditor L. V., în sensul că acestea sunt în sumă de 323,54 lei și nu de 647,08 lei. S-au menținut celelalte prevederi ale actelor de executare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin prezenta cauza, contestatoarea P. M. Dr. Tr. S., în contradictoriu cu intimata L. V. a solicitat anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare 322/E/2012 întocmit de B. M. Lionela, respectiv somația din 12.11.2012 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 12.11.2012, ca fiind nelegale, suspendarea executării silită pornită în dosarul de executare 322/E/2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit titlului executoriu decizia nr.8244/05.09.2012 pronunțata de Curtea de Apel C. a fost respins recursul declarat de pârâta P. M. Dr. Tr. S. împotriva sentinței nr.68/14.02.2012 pronunțata de Tribunalul M. in dosarul nr._ in contradictoriu cu intimatele L. V. si C. I., si intimata parata Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect Legea nr.10/2001 si a fost obligata recurenta sa achite intimatelor suma de 690 lei cheltuieli de judecata.
Prin cererea depusa la data de 26.10.2012 creditoarele L. V. si C. I. au solicitat B. Madescu Lionela punerea in executare a dispozitivului deciziei nr.8244/05.09.2012 pronunțata de Curtea de Apel C., respectiv plata sumei de 690 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Prin încheierea din data de 31.10.2012 a fost încuviințata executarea silita in dosarul nr._/225/2012, insa la emiterea somației de executare din data de 09.11.2012 s-a menționat ca se solicita plata sumei de 690 lei si 647,08 lei numai in favoarea creditoarei L. V., fără a se menționa si numele creditoarei C. I..
De asemenea, în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 09.11.2012 s-a menționat ca se executa suma de 690 lei, stabilindu-se cheltuieli de executare in suma de 647,08 lei, iar creditor s-a menționat a fi numai L. V., omițându-se a se menționa si C. I..
Față de această stare de fapt, instanța a considerat că prin omisiunea menționării pe cele doua acte de executare a creditoarei C. I., executarea întregii sume urmează a se face numai in favoarea creditoarei L. V., ceea ce nu este corect, întrucât obligația este stipulata in titlu executoriu in favoarea ambelor creditori, fiind divizibila.
Mai mult, prin cererea adresata Primăriei Dr. Tr. S. nr._/14.11.2012 creditoarea C. I. a solicitat plata cotei de ½ din titlul executoriu in favoarea sa.
Astfel, instanța a considerat că cele doua acte de executare, respectiv somația si procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare sunt nelegale, in ceea ce privește sumele menționate a fi executate in favoarea creditoarei L. V. si a cheltuielilor de executare stabilite pentru recuperarea cotei ce-i revine acestei creditoare din creanța, motiv pentru care, a dispus in temeiul art.399 si art.404 din CPCiv anularea celor doua acte de executare, in parte, in ceea ce privește sumele menționate a fi executate, urmând ca executarea sa se facă in favoarea creditoarei L. V. pentru 345 lei, restul de 345 lei urmând a fi executat in favoarea creditoarei C. I., iar procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 09._ in care este menționat creditor L. V., se va anula in parte, in sensul ca acestea sunt in suma de 323,54 lei si nu de 647,08 lei.
Restul prevederilor din cele doua acte de executare au fost menținute.
În ceea ce privește excepțiile prematurității instanța s-a pronunțat in sensul respingerii acesteia, întrucât termenul de 6 luni curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Prin urmare, primele acte de executare somația, respectiv procesul-verbal de cheltuieli pot fi efectuate in cauza, urmând ca debitorul, in funcție de fondurile de care dispune, sa invoce sau nu termenul de 6 luni prevăzut de art.2 din OG nr.2/2002 pentru următoarele acte de executare.
Cu privire la excepția lipsei capacitații procesuale a debitoarei, aceasta nu poate fi primita, întrucât P. Dr. Tr. S. a fost parte in litigiul având ca obiect Legea nr.10/2001, iar acesta excepție trebuia ridicata in cadrul dosarului nr._ .
Împotriva s.c.nr.288/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în termen legal, a declarat recurs intimata L. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Greșit s-a reținut în preambulul și dispozitivul hotărârii că faptul că nu a solicitat cheltuieli de judecată, dovadă în acest sens fiind aspectul că a depus la dosar chitanța nr.105/12.12.2012 privind plata onorariului de avocat în sumă de 500 lei, precum și bilete de transport pe traseul Novaci – Dr. Tr. S. și retur, acestea fiind în valoare de 550 lei.
Referitor la fondul cauzei, susține recurenta că prin d.c.nr.8244/5.09.2012, contestatoarea a fost obligată să achite intimatelor adică ei și numitei C. I. suma de 690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă din care 500 lei reprezintă onorariu avocat și 190 lei cheltuieli de transport pe care le-a suportat doar recurenta conform chitanțelor depuse la dosar astfel că, pe calea executării silite, la distribuirea sumei de 690 lei executorul judecătoresc nu o poate repartiza decât persoanei care a avansat acele cheltuieli de judecată.
În caz contrar, partea care nu le-a suportat s-ar îmbogăți fără just temei.
S.C. nr.8244/5.09.2012 a rămas definitivă și irevocabilă la data pronunțării, dată de la care primăria avea obligația să o execute de bună voie însă, cum acest lucru nu s-a întâmplat, susține recurenta că s-a deplasat la contestatoare cu titlul executoriu, solicitându-i achitarea cheltuielilor, dar aceasta în loc să se conformeze a invitat-o pe intimata C. I. solicitându-i să formuleze o cerere prin care să ceară și ea jumătate din cheltuielile de judecată.
Examinând sentința recurată din prisma criticilor aduse, cât și din oficiu conform art.304 ind.1 c.pr.civ., tribunalul constată că recursul este întemeiat din considerentele ce urmează:
Prin d.c.nr.8244/5.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a respins recursul declarat de P. M. Drobeta Turnu Severin împotriva s.c.nr.68/14.02.2012 a Tribunalului M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele L. V. și C. I. și intimata pârâtă Autoritatea pentru restituirea Proprietăților, având ca obiect Legea 10/2001, recurenta fiind obligată să achite celor două intimate suma de 690 lei cheltuieli de judecată.
Astfel cum rezultă din actele dosarului de executare, atât L. V. cât și C. I., s-au adresat B. M. Lionela cu cererea din 26.10.2012 prin care au solicitat executarea cheltuielilor de judecată în sumă de 690 lei.
După cum rezultă din dispozitivul titlului executoriu, obligația de executat este una solidară, caz în care, fiecare dintre creditorii solidari este îndreptățit să ceară debitorului comun plata întregii creanțe, plată care efectuată oricăruia dintre creditori, îl liberează pe debitor față de toți creditorii săi solidari.
În speță, chiar dacă cererea de executare a fost formulată de ambele creditoare, faptul că ulterior executorul judecătoresc a emis somația prin care a înștiințat debitoarea să achite întreaga sumă din titlul executoriu plus cheltuielile de executare, nu constituie un motiv de anulare a acestui act de executare ca de altfel, nici a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată aferente debitului urmărit întrucât plata pe care ar face-o debitoarea față de intimata L. V. o liberează și față de cealaltă creditoare, urmând ca cele două creditoare să-și lămurească ulterior între ele cheltuielile pe care le-a făcut fiecare.
În cadrul prezentei contestații, susținerea recurentei în sensul că doar ea a suportat cheltuielile efectuate cu ocazia soluționării recursului prin d.c.nr.8244/2012 nu poate fi examinată.
În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la cheltuielile de judecată care nu s-au acordat de prima instanță, tribunalul reține că acesta nu poate fi examinat în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, situație în care hotărârea sub acest aspect nu poate fi cenzurată. În astfel de situație, recurenta are la îndemână alte căi procedurale prevăzute de disp. art.281 ind.2 c.pr.civ.
În considerarea celor mai sus expuse, constatând că soluția adoptată de instanța de fond, sub aspectul anulării parțiale a somației și procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul nr.322/E/2012 al B. Madescu Lionela este netemeinică și nelegală, în temeiul art.312 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va admite recursul, va modifica parțial sentința în sensul că va respinge contestația în totalitate. Se vor menține dispozițiile sentinței privitoare la soluționarea celor două excepții invocate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-intimată L. V. împotriva sentinței civile nr.288/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. Dr. Tr. S. și intimata C. I., având ca obiect contestație la executare.
Modifică parțial sentința în sensul că:
Respinge contestația la executare.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la excepțiile soluționate.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, C. M. | Judecător, V. R. |
Grefier, M. B. |
Red.CVP/CNB
Ex.2/20.05.2013
Cod operator 2626
← Fond funciar. Decizia nr. 910/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 459/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|