Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 634/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 634/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 14598/225/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 14/2013
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător C. P.
Grefier N. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelului minori și familie declarat de apelanta reclamantă D. M., împotriva sentinței nr.634/MF/12.09.2012 pronunțată de către Judecătoria D. T. S. în dosar nr._, intimat pârât fiind I. V. și intimate Autoritatea Tutelară de pe lângă P. Preutești și Autoritatea Tutelară de pe lângă P. D. T. S., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. sub nr._, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. V., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună exercitarea autorității părintești doar de către reclamantă cu privire la minorul I. D., născut la data de 23.11.2000, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minor și cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii,reclamanta a arătat că în fapt, din relația de căsătorie cu pârâtul a rezultat minorul I. D., născut la 23.11.2000.
Prin sentința civilă nr.2291/13.04.2010 a Judecătoriei D. T. S., pronunțată în dosarul nr._, căsătoria a fost desfăcută, minorul I. D. fiind încredințat spre creștere și educare tatălui, iar reclamanta obligată la plata unei pensii de întreținere lunară în cuantum de 115 lei.
După încredințarea minorului, acesta nu a locuit efectiv cu tatăl, fiind dus în Italia la o mătușă din partea tatălui, acolo urmând cursurile școlare. Pârâtul nu a vegheat la creșterea și educarea minorului, toate îndatoririle părintești fiind preluate de mătușa și soțul acesteia cu care locuiește minorul.
Această împrejurare arată faptul că, deși ambii părinți ai minorului trăiesc și nu au fost decăzuți din drepturile părintești, autoritatea părintească este practic exercitată de o rudă mai îndepărtată a minorului, aceasta preluând îndatori ce trebuie să revină în mod firesc părinților minorului.
În cazul în care pârâtul nu dorește să exercite autoritatea părintească asupra minorului, este firesc ca aceasta să fie exercitată de către reclamantă.
Față de toate aceste împrejurări, apreciază reclamanta că s-au schimbat condițiile avute a în vedere la momentul încredințării minorului, astfel că este necesar ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de mamă.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii arătând că permanent, inclusiv după ce i s-a încredințat minorul, s-a ocupat de asigurarea condițiilor urmare creșterii și educării lui, s-a interesat săptămânal de situația școlară și a cooperat cu pedagogii școlari.
A avut sprijin major din partea sorei sale care este căsătorită și stabilită în Italia, soțul fiind medic.
Întrucât aceasta i-a găsit de lucru în Italia, a plecat împreună cu minorul și l-a înscris la școala „Luigi Rizzo”Milazzo(ME).
Deoarece nu a lucrat cu contract de muncă în momentul în care a rămas fără serviciu, s-a întors în România însă minorul a rămas la sora sa față de care este foarte atașat, aceasta îl îngrijește bine, l-a înscris în cadrul școlii la diverse programe educative și sportive.
Acolo, minorul are un colectiv în care s-a integrat și are prieteni.
În urmă cu puțin timp, reclamanta a mers împreună cu un bărbat marocan să-l viziteze pe minor la locuința mătușii lui, iar la plecare, minorul plângea și o ruga pe mătușă să nu îl lase cu mama lui.
Reclamanta locuiește în Italia, cu diverse persoane și nu are un domiciliu stabil.
În prezent, el a obținut contract de muncă în Italia și locuiește împreună cu minorul la sora sa.
În scop probator, s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părților, s-a luat interogatoriu pârâtului, s-au audiat martori și s-a dispus efectuarea prin comisie rogatorie a anchetei sociale la locuința sorei pârâtului, I. I. unde locuiește minorul.
La 27.06.2012, reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune prin care, a solicitat ca, în situația respingerii acțiunii principale, instanța să stabilească un program de vizitare a minorului în modalitatea arătată în cerere; de asemenea a solicitat să se stabilească provizoriu domiciliul minorului la domiciliul ei tot din Italia, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestui dosar.
Prin încheierea din 4.07.2012, instanța a admis excepția tardivității completării acțiunii în ceea ce privește primul petit cu obiect stabilire program vizitare minor, a respins această excepție cu privire la cel de –al doilea petit iar prin încheierea din 18.07.2012 l-a disjuns de dosarul pendinte, dispunând formarea unui alt dosar.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria D. T. S. a pronunțat sentința civilă nr.634/MF/12.09.2012, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârâtul I. V.; a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul I. D., născut la 23.11.2000, să se facă în comun de ambii părinți, respectiv de mama reclamantă D. M. și tatăl pârât I. V., stabilind ca domiciliul minorului să rămână cel actual la familia I. I. și Foti Giuseppe, sora tatălui minorului și soțul surorii tatălui minorului, în localitatea Milazzo,Italia și au fost obligați reclamanta D. M. și pârâtul I. V. să plătească fiecare către familia I. I. și Foti Giuseppe și în favoarea minorului, o pensie de întreținere lunară în cuantum de 132 lei fiecare, începând cu 27.10.2011 și până la majoratul acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În prezent părinții minorului au domicilii diferite, iar minorul locuiește cu sora tatălui în Italia.
După încredințarea minorului prin hotărâre judecătorească (s.c.nr.2291/13.04.2010) tatălui – pârât în cauză, acesta l-a dus în Italia la sora lui I. I. care, împreună cu soțul ei au preluat toate îndatoririle părintești.
Nu se poate reține că pârâtul nu dorește să exercite autoritatea părintească asupra minorului pentru faptul că a decis că este mai bine pentru minor să crească într-o familie unde posibilitățile de afirmare, de creștere și educare ale minorului sunt unele superioare celor care ar fi putut fi oferite de părinții firești.
I. I., mătușa minorului este căsătorită cu medicul Foti Giuseppe, iar minorul s-a bucurat de condiții de viață imposibil de oferit de părinții săi; chiar dacă aparent acesta este lipsit de căldura parentală, este scutit să asiste la conflictele dintre părinții săi care s-au concretizat în mesaje obscene în spațiul virtual (f.93-99) și care denotă nivelul ridicat al relațiilor tensionate dintre părinți, ceea ce s-ar repercuta negativ asupra minorului și ar anula orice efect al sentimentelor materne și paterne.
Ancheta socială la domiciliu, răspunsurile pârâtului la interogatoriu, declarațiile martorilor audiați I. I., M. I. C., B. V., L. V., concluziile anchetei sociale (raportului-fila 182) efectuată prin comisie rogatorie prin Tribunalul din Barcellona (Italia) la locuința mătușii minorului respectiv numita I. I. în Italia, raportul medicului specialist în neuropsihiatrie infantilă E. Stracuzii (fila 181) relevă faptul că minorul este fragil emoțional, dar bine angrenat în mediu actual și există riscul ca o schimbare survenită în sensul schimbării acestui mediu să se repercuteze nefast supra stării psihoemoționale a acestuia, fiind în interesul minorului să rămână în continuare la familia I. I. și Foti Giuseppe,(sora tatălui minorului și soțul acesteia ),în localitatea Milazzo,Italia.
Interesul superior al minorului, ca regulă generală, implică contactul cu ambii părinți. Același lucru se aplică relativ la contactul cu alte persoane cu care copilul are legături afective, în cazul în care menținerea acestor legături este benefică pentru dezvoltarea sa.
Interesul superior al minorului reclamă menținerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial normal și echilibrat în prezența ambilor părinți pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acestuia este foarte mare odată cu încredințarea sa unuia sau altuia dintre părinți.
Față de aceste considerente, instanța a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să se facă de ambii părinți în comun.
Împotriva sentinței nr.634/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în termen legal a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, din următoarele motive:
Prin hotărârea pronunțată, instanța a aplicat greșit legea, respectiv prevederile art.398, 401 și 403 NCciv., a acordat mai mult decât s-a cerut și nu a ținut seama de interesul major al minorului de a fi cât mai bine îngrijit și de a avea legături personale cu părinții săi.
Dezvoltând motivele de apel, reclamanta a arătat că din întregul probatoriu rezultă cu certitudine că minorul nu se mai află în îngrijirea tatălui, acesta l-a abandonat la mătușa paternă a copilului care locuiește în Italia și unde minorul a fost înscris la școală fără acordul mamei, fără de care a ieșit și din țară ilegal.
Ancheta psihosocială și consemnările medicului neuropsihiatru din Italia sunt subiective pentru că relatările reținute de minor nu îi aparțin acestuia ci sunt ale mătușii sale.
Din ancheta socială efectuată de autoritățile italiene rezultă că minorul este trist când se vorbește despre divorțul părinților precum și faptul că acesta nu ar dori să stea cu niciunul dintre părinți.
Deși pârâtul susține că locuiește cu minorul, acest fapt este contrazis de către medicul E. Stracuzzi care relatează în constatările sale că tatăl comunică cu minorul prin telefon sau e-mail.
Instanța nu a dat relevanță declarației martorei B. V. – fosta învățătoare a minorului, care a relatat că pârâtul este o persoană violentă și că reclamanta s-a ocupat îndeaproape de minor.
Instanța nu a ținut seama de faptul că apelanta este într-o situație disperată întrucât este împiedicat să aibă legături personale cu minorul,în acest sens lipsind de relevanță disp. art.495 c.civ., care prevăd că părinții au dreptul și îndatorirea de a cere oricând instanței de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl deține fără drept.
Pârâtul a schimbat locuința minorului fără acordul său și se comportă abuziv fără să-i permită să ia legătura cu copilul.
Legătura biologică și psihică a unui minor cu părinții săi naturali nu poate fi înlocuită de nici o altă persoană, alte rude neputând compensa afecțiunea și grija pe care părinții firești o pot acorda minorului.
Mai reține apelanta că sentința apelată este caducă întrucât, chiar dacă instanța a respins ca tardivă precizarea referitoare la programul de vizitare, în situația respingerii acțiunii principale, ținând seama de interesul minorului, poate dispune din oficiu, în modalitatea solicitată de ea, stabilirea unui program de vizitare a minorului.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiata, susținând că toate acuzele aduse la adresa lui de apelantă sunt simple răutăți, totul fiind neadevărat.
La adresa unde solicită apelanta să locuiască împreună cu minorul, aceasta nu are nici măcar acte de luare în spațiu sau în evidență, ci locuiește împreună cu concubinul ei care are probleme cu poliția italiană.
De când i s-a încredințat copilul, apelanta nu i-a plătit pensie de întreținere, nu s-a interesat de el, nu l-a sunat de ziua de naștere.
Condițiile pe care i le-a oferit el copilului, nu demonstrează că nu s-ar ocupa de minor, că l-a abandonat ci dimpotrivă, împreună cu minorul locuiesc la sora lui care este căsătorită cu un medic de renume în Italia, copilul fiind puternic atașat de mediul familial în care stă.
Prin cererea de apel cât și în instanță, apelanta a menționat că nu solicită alte probe înțelegând să se folosească de cele administrate în primă instanță, iar intimatul a solicitat proba cu înscrisuri, probă care, față de caracterul devolutiv al apelului ,a fost încuviințată de instanță.
În acest sens a depus la dosar dovezi cu privire la faptul că în prezent are domiciliul în Italia la domiciliul sorei sale.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art.295 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este întemeiat din considerentele ce urmează:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună exercitarea autorității părintești privind pe minorul D. doar de către ea și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, ulterior completând acțiunea și cu alte două petite respectiv: stabilirea legăturilor personale cu minorul,petit formulat subsidiar pentru cazul în care se respinge acțiunea principală și stabilirea provizorie a domiciliului minorului la ea până la soluționarea irevocabilă a prezentei.
Cel de-al doilea petit s-a disjuns, formându-se alt dosar.
Unul din drepturile ce reglementează principiul disponibilității care guvernează întregul proces civil, este dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată.
În acest sens, art.129 al.6 c.pr.civ., prevede că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În speță, se observă că instanța s-a pronunțat asupra a două petite cu care nu a fost investită, stabilind ca domiciliul minorului să rămână cel actual, la familia I. I. și Giuseppe Foti și obligând atât reclamanta cât și pârâtul la pensie de întreținere în favoarea minorului, pe care să o plătească familiei I. I. și Foti Giuseppe (aceste din urmă persoane nefiind nici părți în proces).
Prin urmare, constatând nelegalitatea sentinței sub acest aspect, mențiunile privitoare la aceste petite vor fi înlăturate de instanța de apel.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, se vor menține dispozițiile sentinței, reținându-se că, în raport de criteriile de care a ținut seama instanța, această măsură a fost dispusă în sensul respectării disp. art.397 c.civ.
Referitor la cererea pentru stabilirea legăturilor personale cu minorul, tribunalul constată că în mod greșit s-a respins ca tardiv formulată, în condițiile în care, această cerere are un caracter subsidiar cererii principale ci nu este o cerere de întregire sau modificare a acțiunii principale.
În raport de disp. art.297 al.1 teza I în lipsa unei cereri din partea apelantei privind trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la petitul pe care nu l-a soluționat pe fond (legături personale cu minorul) instanța de apel este îndrituită a soluționa pe fond acest petit.
Conform art.400 al.1 c.civ., părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă fiind cea care decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.
Din ansamblu probelor administrate în primă instanță rezultă că între părinții minorului I. D. este o stare tensionată alimentată de fiecare dintre ei,lipsind așadar o astfel de înțelegere sub aspectul modalității de exercitare a legăturilor personale.
Pentru un părinte și copilul său minor, a fi împreună este un element esențial al vieții de familie (cauza Ticli și Mancuso c.Italiei).
În orice decizie pe care o ia instanța cu privire la exercitarea legăturilor personale între părintele căruia nu i s-a încredințat minorul și acesta, trebuie să existe un echilibru și o proporționalitate care să corespundă interesului superior al minorului.
Așa cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului referindu-se la relația copil-părinte căruia nu i s-a încredințat, inexistența unei relații personale sau a unui contact neîndestulător este de natură să aducă atingere protecției stabilită prin art.8 din CEDO.
În speță, dat fiind faptul că reclamanta locuiește și ea în Italia, modalitatea de exercitate a legăturilor personale poate fi realizată în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 18 până duminică la ora 12, ultima săptămână din vacanța de iarnă, primele trei zile din vacanța de primăvară și în perioada 01-31 iulie a vacanței de vară, urmând ca pentru exercitarea acestui program, reclamanta să ia minorul și să-l înapoieze de la și la reședința pârâtului din localitatea Milazzo, provincia Messina, Italia.
În considerarea celor mai sus expuse, în temeiul art.296 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va admite apelul, va schimba parțial sentința în sensul că va înlătura dispozițiile sentinței privind stabilirea domiciliului minorului I. D. în continuare la familia I. I. și Foti Giuseppe în localitatea Milazzo, provincia Messina, Italia și la obligarea reclamantei și pârâtului la plata unei pensii de întreținere către familia I. I. și Foti Giuseppe, în favoarea minorului I. D.; va menține dispozițiile sentinței privitoare la exercitarea autorității părintești; va admite în parte cererea privind stabilirea programului de vizitare minor și va stabili ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul I. D. în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 18 până duminică la ora 12, ultima săptămână din vacanța de iarnă, primele trei zile din vacanța de primăvară și în perioada 01-31 iulie a vacanței de vară, urmând ca pentru exercitarea acestui program, reclamanta să ia minorul și să-l înapoieze de la și la reședința pârâtului din localitatea Milazzo, provincia Messina, Italia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul minori și familie declarat de apelanta reclamantă D. M., împotriva sentinței nr.634/MF/12.09.2012 pronunțată de către Judecătoria D. T. S. în dosar nr._, intimat pârât fiind I. V. și intimate Autoritatea Tutelară de pe lângă P. Preutești și Autoritatea Tutelară de pe lângă P. D. T. S., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Schimbă parțial sentința în sensul că:
Înlătură dispozițiile sentinței privind stabilirea domiciliului minorului I. D. în continuare la familia I. I. și Foti Giuseppe în localitatea Milazzo, provincia Messina, Italia și la obligarea reclamantei și pârâtului la plata unei pensii de întreținere către familia I. I. și Foti Giuseppe, în favoarea minorului I. D..
Menține dispozițiile sentinței privitoare la exercitarea autorității părintești.
Admite în parte cererea privind stabilirea programului de vizitare minor.
Stabilește ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul I. D. în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 18 până duminică la ora 12, ultima săptămână din vacanța de iarnă, primele trei zile din vacanța de primăvară și în perioada 01-31 iulie a vacanței de vară, urmând ca pentru exercitarea acestui program, reclamanta să ia minorul și să-l înapoieze de la și la reședința pârâtului din localitatea Milazzo, provincia Messina, Italia.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2013.
Președinte, V. R. | Judecător, C. P. | |
Grefier, N. C. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex.6
Cod operator 2626
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 72/2013. Tribunalul... → |
|---|
