Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 471/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 471/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 3990/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 105/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. Z.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea apelului minori și familie declarat de apelanta reclamantă D. N. F. împotriva sentinței civile nr.471/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimat pârât fiind Y. M., având ca obiect
exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta reclamantă asistată de avocat N. C. și avocat P. M. pentru intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus ancheta socială solicitată, prin serviciul registratură fiind depusă adresa nr._/28.10.2013 emisă de Primăria Șimian la care a anexat în xerocopie procesul verbal din 28.19.2913, prin care se încunoștințează instanța că intimatul nu mai locuiește pe raza comunei de aproximativ 3 luni
Avocat P. M. pentru intimatul pârât depune la dosar factura nr._/11.10.2013 cu care înțelege să facă dovada că intimatul s-a achitat de obligația de întreținere prin achitarea pensiei și precizează că intimatul a închiriat această locuință în . a avea unde merge cu copii însă acesta fiind cetățean străin este mereu plecat din țară, acesta fiind și motivul pentru care au stabilit de comun acord programul de vizitare în modalitatea reținută. În acest moment nu poate preciza un alt domiciliu al intimatului însă, pe baza unei hotărârii, tatăl poate duce minorii și la un hotel.
Nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat N. C. pentru apelanta reclamantă pune concluzii de admitere a apelului și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, sentința pronunțată este nelegală, din întreg probatoriul administrat la fond și apel rezultă că minorii refuză să meargă cu tatăl lor și nu doresc să rămână cu tatăl lor o perioadă atât de lungă, toate întâlnirile minorilor cu tatăl fiind asistate de mamă.
La data de 27.06.2013, după rămânerea în pronunțare a dosarului în jurul orelor prânzului, anterior aflării soluției, care nu ar fi fost definitivă ci urma a fi supusă căilor de atac, în prezenta unuia dintre minori a avut loc un incident violent în cadrul căruia intimatul a lovit-o cu cuțitul pe apelantă însă nu aceasta a provocat acest incident. Apelanta nu avea nici un motiv pentru a isca acest incident în vederea creării de probe.
Martora B. M. nu a fost prezentă la nici o executare silită, în procesele verbale fiind menționate alte persoane.
Din evaluarea psihosocială a minorilor rezultă atitudinea de spaimă a acestora față de tată, legătura minor – judecător fiind stabilită cu mare greutate, astfel că apelanta dorește ca legătura minorilor cu tatăl lor să se facă treptat, având în vedere că starea conflictuală dintre părinți i-a afectat pe aceștia încât urmează consiliere psihologică.
În ceea ce privește transcrierea procesului verbal depus la dosar de către intimat prin apărătorul său aceasta se referă doar la dorința copiilor de a merge la un anume copil Darius pentru a se juca, iar nu să plece cu tatăl lor. De asemenea, s-a dovedit că nu există un loc stabil unde să se desfășoare întâlnirile cu copii.
Deși solicită minorii, acesta a cerut reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea acestora dar hotărârea nu este definitivă. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat P. M. pentru intimatul pârât depune la dosar sentința nr495/04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ privind reducerea pensiei de întreținere la care face referire apărătorul apelantei și pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat sentința este legală și temeinică fiind pronunțată cu respectarea disp. art.483 c.civ. privind exercitarea autorității părintești de ambii părinți. Se impune a fi respins apelul întrucât de comun acord părțile au stabilit programul de vizită a minorilor tocmai fiindcă tatăl pleacă periodic din țară, astfel că au convenit în modalitatea dorită de ei. Intimatul special s-a stabilit în județul M. pentru a fi aproape de minori și a putea avea legături cu minorii. Întrucât intimatul a refuzat să-i dea mamei diverse sume de bani, au început o . procese, o adevărată campanie de denigrare a tatălui.
Nu i se poate imputa tatălui refuzul minorilor de a merge cu acesta, minorii fiind influențați de mamă. Tatăl a încercat amiabil să pună hotărârea în executare însă mama a avut un caracter agresiv față de acesta și de copii, în acest sens fiind depuse dovezi la dosar.
Ulterior datei de 29.04.2013, copii au devenit mai retrași, mama refuză sistematic să ajute ca relația cu tatăl să fie armonioasă, când copii au vrut să stea în brațele tatălui, apelanta i-a smuls pur și simplu, astfel că i-a înspăimântat pe copii.
S-a apelat la protecția copilului, însă apelanta îi instigă pe copii împotriva tatălui. Deși tatăl a fost invitat de mamă să meargă la domiciliul acesteia cu o seară înainte de proces nu s-a dus tocmai pentru a evita un conflict cu aceasta. De câte ori s-a mers la domiciliul mamei, nu a fost găsită, copii fiind în grija bunicii materne. S-ar produce o nedreptate prin schimbarea programului de vizită prin încurajarea unei relații negative cu tatăl, fapt ce nu ar fi în interesul minorilor.
Cu privire la locul unde urmează a fi duși copii, se menționează că intimatul nu locuiește acolo iar nu că nu mai are locuință. Tatăl are dreptul de a avea legături cu minorii, iar faptul că nu are un domiciliu stabil în România nu constituie un impediment în realizarea acestui scop. Cheltuielile de judecată le va cere ulterior.
A solicitat suspendarea cauzei până la revenirea intimatul în țară.
În replică, avocat N. C. pentru apelantă precizează că se opune la suspendarea cauzei și că denunțul calomnios nu poate fi soluționat anterior soluționării definitive a plângerii penale.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, reclamanta D. N. F. a chemat în judecată pe pârâtul Y. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești numai de către mama reclamantă și să se stabilească pentru pârât un program de a avea legături personale cu minorii numai în prezența mamei reclamante.
În motivarea acțiunii, a arătat că prin sentința civilă nr. 650/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între reclamantă și pârât, iar în privința minorilor s-a stabilit ca exercitarea autorității părintești să se facă de ambii părinți, domiciliul să fie la locuința mamei, iar pârâtul putând să aibă legături cu minorii o dată la două luni.
A arătat că în sentința pronunțată nu s-a precizat unde va duce pârâtul pe minori în perioada în care acesta îi va lua, pârâtul nemailocuind cu reclamanta, reședința menționată este departe de casă și este fictivă, existând posibilitatea de a duce minorii în țara pârâtului, respectiv Iran.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul a amenințat-o că îi va lua pe minori și îi va duce în Iran .
De asemenea, a mai arătat că de fiecare dată când vine să vadă minorii, pârâtul face scandal, îi sperie pe minori și îi traumatizează. Mai mult, pârâtul a mers la grădinița unde sunt înscriși minorii, iar reclamanta a fost sunată de către directoarea grădiniței și i-a spus să retragă minorii de la acea grădiniță pentru că nu dorește să aibă probleme care să implice pe educatori și pe ceilalți copii .
Reclamanta a arătat că a retras copiii de la grădiniță, iar în prezent stau acasă neputând beneficia de educație.
La data de 25.04.2013 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.
A arătat că până în prezent a respectat toate dispozițiile s.c. nr. 650/18.09.2012, respectiv a achitat pensia de întreținere la zi, s-a prezentat la data stabilită de comun acord cu reclamanta, să ia copiii, însă acest lucru nu s-a putut realiza din vina reclamantei, care i-a refuzat acest drept.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de exercitare a autorității părintești numai de către aceasta, pârâtul a solicitat respingerea acestui petit, întrucât cazurile în care autoritatea părintească este exercitată de către un singur părinte sunt limitativ prevăzute de art. 507 cod civil, iar speța de față nu se încadrează în aceste situații excepționale.
Cu privire la cel de-al doilea petit privind stabilirea unui program de a avea legături personale cu minorii numai în prezența reclamantei, pârâtul solicită respingerea acestuia, întrucât reclamanta nu are nici un motiv întemeiat să facă această solicitare.
Consideră că prin admiterea acestui petit i s-ar încălca dreptul de a avea legături personale cu minorii, legături care presupun intimitate, libertatea de a alege unde și ce activități înțelege să desfășoare pârâtul împreună cu minorii .
La data de 14.05.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că menține susținerile din cererea de chemare în judecată .
A arătat că pârâtul susține că reclamanta este violentă, însă nu face în nici un fel dovada susținerilor sale.
În ceea ce privește schimbarea programului de vizitare a minorilor a arătat că solicită acest lucru întrucât pârâtul nu are un domiciliu stabil, locuiește pe unde poate, iar reședința declarată de acesta este fictivă.
A mai arătat că a permis pârâtului să vină și să vadă minorii, chiar să doarmă cu aceștia, însă copiii sunt total speriați de comportamentului pârâtului, reclamanta fiind nevoită să-i ducă pe minori la psiholog.
La data de 30.05.2013, față de motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, instanța a calificat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind modificare măsuri privind copilul, temeiul de drept fiind art. 403 cod civil.
În urma analizării și interpretării întregului material probator, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat sentința nr.471/27.06.2013 prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D. N. F., în contradictoriu cu pârâtul Y. M., fiind obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința minori și familie nr.650/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei părților prin acord, exercitarea autorității părintești asupra minorilor Y. Mehrshad, născut la 08.06.2008 și Y. Mehrnoush, născut la 03.09.2010 să se facă de ambii părinți, a fost stabilită locuința minorilor la mamă, fiind obligat tatăl pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiecărui minor în cuantum de 500 lei lunar, de la data de 20.06.2012 până la majorat și s-a încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minorii, o dată la două luni, respectiv ultimele două săptămâni din această perioadă, când pârâtul îi va lua și îi va aduce pe minori, de la și la domiciliul reclamantei.
Prin acțiunea pendinte, așa cum a fost precizată la f.48 dosar, reclamanta a solicitat modificarea măsurilor dispuse de instanță prin sentința precizată, în sensul ca exercitarea autorității părintești asupra minorilor să se facă în exclusivitate de către reclamantă, iar pârâtul să aibă legături personale cu minorii la domiciliul reclamantei, de două ori pe lună, la sfârșitul săptămânii, sâmbăta 4 ore, în prezența reclamantei, respectiv săptămâna a doua și a patra din lună.
Conform art.403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr.71/2011, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre părinții divorțați înainte de . noului cod civil și copiii lor minori pot fi modificate potrivit art.403 Cod civil, respectiv considerându-se îndeplinită condiția schimbării împrejurărilor care au stat la baza hotărârii judecătorești prin care s-a dispus încredințarea minorului.
per a contrario, constatând că sentința minori și familie nr.650/18.09.2012 a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil, pentru a se dispune modificarea măsurilor dispuse cu privire la minori, părintele care a solicitat aceasta trebuie să facă dovada schimbării esențiale a împrejurărilor care au determinat stabilirea de către instanță a măsurilor în modalitatea statuată în sentința minori și familie nr.650/18.09.2012, în intervalul trecut de la luarea acestor măsuri și până la formularea noii acțiuni.
În ce privește solicitarea reclamantei ca autoritatea părintească să se exercite în exclusivitate de către ea, instanța a reținut că noul cod civil, aplicabil în speță, reglementează autoritatea părintească ce înlocuiește noțiunea de încredințare a minorului din codul familiei.
Autoritatea părintească este prevăzută de art.483 și următoarele din noul cod civil și este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Regula este aceea că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, iar excepția, în situația în care există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, autoritatea părintească va fi exercitată numai de către unul dintre părinți, situație în care celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Astfel, exercitarea în comun (custodia comună) a autorității părintești impune ca părintele la care minorul locuiește să se consulte cu celălalt părinte cu privire la elementele fundamentale care privesc viața copilului.
Potrivit art. 2 alin. 1 și 3 din Legea 272/2004 orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al acestuia. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Ambii părinți trebuie să înțeleagă că în cadrul relațiilor personale pe care le au cu copiii lor minori, nu trebuie să se comporte față de aceștia ca și când ar exercita posesia asupra unor bunuri care le aparțin neapărat în timpul alocat, interesul major al copilului fiind mai presus decât interesul părintelui.
Instanța reamintește ambilor părinți că, de buna lor înțelegere și cooperare în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copilului, depinde formarea personalității sale și echilibrul său interior și așa afectat de divorțul acestora, imixtiunile și încercările de denigrare, în orice fel, a imaginii celuilalt părinte fiind nepermise, tocmai datorită urmărilor grave asupra psihicului copilului .
Probatoriul administrat conturează o situație de fapt care a format convingerea instanței că exercitarea autorității părintești asupra minorilor de către ambii părinți corespunde interesului superior al copiilor, nefiind dovedite motive temeinice pentru a dispune exercitarea autorității părintești asupra minorilor în exclusivitate de către reclamantă.
Instanța a reținut că, prin sentința minori și familie nr.650/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, părțile și-au exprimat acordul în fața instanței atât asupra divorțului, cât și asupra cererilor accesorii divorțului, respectiv exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorilor și stabilire program vizită, iar instanța a pronunțat sentința în considerarea acordului de voință al celor doi soți.
Acțiunea reclamantei a fost formulată la scurt timp față de hotărârea judecătorească enunțată, fără să fi intervenit elemente care să schimbe convingerea instanței în adoptarea modalității de exercitare a autorității părintești.
Întreg probatoriul administrat reliefează o stare permanent conflictuală și tensionată între părți, ce îi afectează pe cei doi minori, evaluarea psihologică concluzionând că ambii minori prezintă tulburări emoționale în context familial.
Aceste stări conflictuale nu sunt generate în exclusivitate de comportamentul pârâtului, așa cum susține reclamanta, ci chiar de către reclamantă, aspect ce reiese din declarațiile martorilor M. A. (f.89) și B. M. (f.90), care au relatat că reclamanta, în timpul unei discuții contradictorii cu pârâtul, a devenit violentă și l-a lovit pe pârât. Declarația celor doi martori se coroborează cu certificatul medico legal emis de SML Drobeta Turnu Severin în data de 13.02.2013 (f.21), care atestă că pârâtul prezenta leziuni traumatice care s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure, ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Probatoriul este concordant și cu Procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc în data de 29.04.2013, din care reiese că reclamanta a devenit violentă, agresivă verbal atunci când a auzit că minorii și-au exprimat acordul de a merge împreună cu tatăl lor și a smuls copiii din brațele tatălui.
Nu va fi reținută afirmația reclamantei, conform căreia a retras copiii de la grădiniță din cauza pârâtului, aceasta nefiind dovedită. Astfel, din înscrisul emis de Grădinița Scolii gimnaziale nr.6 (f.23), reiese că băiețelul Y. Mehrshad a fost reținut în familie începând cu data de 04.02.2013, datorită unor probleme de sănătate. Cât privește temerea reclamantei privind posibilitatea pârâtului de a-i lua pe cei doi minori fără știrea acesteia și a-i duce în Iran, aceasta este neîntemeiată, dat fiind că, în prezent, exercitarea autorității părintești asupra minorilor se face în comun, de ambii părinți, astfel încât pentru deplasarea minorilor în străinătate cu unul din părinți este necesar acordul celuilalt părinte.
De asemenea, pârâtul a încercat în permanență să păstreze legătura cu copiii săi, conform programului de vizită stabilit prin hotărâre judecătorească, însă reclamanta a fost cea care s-a opus păstrării unor relații firești, normale între pârât și copii. Nu va fi reținută a afirmația martorei T. N., care a relatat că pârâtul nu s-a prezentat la locuința reclamantei pentru a lua copiii, conform programului stabilit, această declarație fiind contrazisă de procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc în data de 20.06.2013, în care s-a consemnat că reclamanta nu a răspuns apelului pârâtului și executorului judecătoresc.
Cât privește susținerea aceleiași martore, conform căreia pârâtul ar fi violent față de copii, aceasta va fi înlăturată de instanță, necoroborându-se cu probatoriul administrat. Faptul că minorul a spus că l-a bătut tatăl său, în timp ce se juca cu acesta în curte, nu este de natură a forma convingerea instanței asupra faptului că pârâtul are un comportament violent față de copii, întrucât martora nu a perceput în mod direct cele relatate.
Nu va fi reținută nici declarația de la fila 85 dosar, depusă de reclamantă, aceasta fiind declarație extrajudiciară.
În ce privește înscrisul medical de la fila 45 dosar, întocmit cu ocazia examinării psihologice a minorului Y. Mehrshad, în care s-a reținut că minorul este dominat de un sentiment de spaimă de teroare, din cauza tatălui său, acesta a fost infirmat de evaluarea psihologică efectuată ulterior de un medic specialist în psihiatrie pediatrică, minorul fiind caracterizat ca având tulburări emoționale în context familial, pentru care se fac vinovați în egală măsură, așa cum s-a arătat, ambii părinți.
În consecință, reținând că între pârât și cei doi minori există o relație de afecțiune, că pârâtul nu are un comportament violent față de copii, acesta fiind preocupat în permanență de binele copiilor, dovadă fiind faptul că si-a stabilit reședința în ., pentru a fii mai aproape de copii, a contribuit la cheltuielile de întreținere ale minorilor, instanța a apreciat că este în interesul superior al copiilor ca autoritatea părintească să fie exercitată în continuare, în comun, de către ambii părinți.
În ceea ce privește modificarea programului de vizitare al minorului, instanța a reținut că, potrivit art. 401 C. civ. în cazurile prevăzute de art.400 C.civ. părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare ale acestui drept.
Din cuprinsul acestei dispoziții se deduce preocuparea legiuitorului ca fiecare dintre părinți să aibă posibilitatea de a menține și dezvolta legături personale cu copilul său chiar dacă nu i-a fost încredințat spre creștere și educare.
Instanța a apreciat că din analiza textului, dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul de a păstra legături personale cu acesta constituie și o modalitate pentru îndeplinirea obligațiilor pe care părintele le are față de copilul său și care subzistă atâta timp cât nu a fost decăzut din drepturile părintești.
Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
In acest sens sunt și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și ale Convenției cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990.
De asemenea, potrivit art.2 al.3 Lg.272/2004 „Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”.
Instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care în aplicarea art. 8 al Convenției a statuat, în cauza Monory contra României (Hotărârea din 5 aprilie 2005) că relația dintre părinți și copii intră în sfera vieții de familie, în sensul art. 8 din Convenție. Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție, deci trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de paragraful 2, respectiv amestecul să fie prevăzut în lege, să fie necesar într-o societate democratică (...) pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Din corelarea acestor dispoziții legale, se deduce că nu numai părintele este îndreptățit la a avea legături personale cu copilul său, ci și copilului îi este recunoscut dreptul de a menține legături cu ambii părinți, atâta timp cât aceste legături nu sunt contrare interesului său.
S-a constatat din susținerile părților și din situația de fapt ce a reieșit din mijloacele de probă administrate că în prezent exercitarea de către pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorii, creează o situație tensionată în raporturile familiale și afective dintre părinte și copii, generată de starea de conflict evidentă și necontestată dintre părinți.
De altfel, motivele pentru care pârâta s-a opus unui program de vizită în sensul celui solicitat de reclamant, au fost acela că reclamantul este violent față de minori, dar și acela că nu are o locuință stabilă, în prezent locuind într-un imobil închiriat, iar domiciliul este fictiv.
Motivele invocate de reclamantă nu au fost probate în cauză, din probatoriul administrat nu a reieșit, așa cum s-a arătat mai sus, că pârâtul ar avea un comportament violent față de copii, aspectele privind violența caracteristice relației dintre părinți având relevanță mai mică în raport de importanța protejării dreptului copilului de a fi apropiat de ambii părinți și al părintelui de a veghea la creșterea și educarea minorilor.
De asemenea, din referatul de anchetă psihosocială întocmit de Primăria comunei Șimian reiese că pârâtul locuiește în prezent în .> Mai mult, s-au avut în vedere faptul că nu au fost probate considerente de siguranță a copiilor pentru ca acestea să constituie un impediment în stabilirea unui program de vizită la domiciliul pârâtului, în modalitatea stabilită prin sentința minori și familie nr.650/18.09.2012. Dreptul părintelui de a păstra legături personale cu minorul, ca de altfel toate drepturile părintești, trebuie să fie exercitate numai în interesul copilului, instanța urmând să țină seama, printre altele, de condițiile morale, de temperamentul părintelui, implicit de manifestarea comportamentală a acestuia față de copil. Din probele administrate reiese că interesul superior al copiilor este acela de a menține legăturile reale afective, firești ce există între tată și fiu, iar acestea nu pot fi menținute decât printr-un program de vizită adaptat vârstei copiilor și evoluției lor continue fizice și psihice.
Prin urmare, s-a considerat că, cel puțin în împrejurările de fapt rezultate din dosarul cauzei, pentru a le asigura copiilor întregul echilibru emoțional și afectiv, de siguranță și valorizare certă a tatălui în conștiința lor, se impune a se menține legăturile tatălui cu copiii, la domiciliul acestuia.
De altfel, din probatoriul administrat a rezultat atitudinea inconsecventă a reclamantei care, pe de o parte, solicită restrângerea legăturilor personale cu minorii și efectuarea acestora la domiciliul său, iar pe de altă parte, precizează că pârâtul, ori de câte ori a venit la domiciliul său, pentru a vedea copiii, a fost violent.
Este cert că reclamanta nu reușește să aibă în vedere interesul superior al copiilor, care trebuie să primeze față de atitudinea ostilă pe care aceasta o manifestă față de fostul soț. Tocmai această atitudine, în opinia instanței, ar face imposibilă desfășurarea legăturilor personale ale tatălui cu minorii în prezența sa, așa cum a solicitat reclamanta.
Dispunându-se în sensul legăturilor personale în prezența mamei, la domiciliul acesteia, se deduce că tatăl pârât ar trebui să vină în locuința acesteia, timp de patru ore, conform solicitării reclamantei, fără a avea posibilitatea deplasării împreună cu minorii niciunde în afara domiciliului mamei, ceea ce nu poate fi acceptat. Atare dispoziție afectează atât programul de viață al părților, cât și pe cel al minorilor și lipsește de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal de ambele părți. Nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale atât de delicată, cu atât mai mult cu cât minorii au pierdut obișnuința relației cu tatăl, presupunându-se prin reluarea comunicării să recupereze pe cât posibil firescul acestei legături. Deplasarea împreună cu minorii în afara locuinței mamei este absolut necesară pentru realizarea apropierii dintre tată și cei doi minori, ceea ce nu se poate întâmpla în cadrul propus de reclamantă.
Prezența tatălui în domiciliul celuilalt părinte devine împovărătoare prin repetiția și monotonia mediului ambiant, ceea ce ar produce un efect contrar celui scontat, iar pe de altă parte, impunerea vizitelor la domiciliul mamei are semnificația unei sancțiuni pentru tată, deducându-se că relația sa cu minorii trebuie să se desfășoare sub supravegherea atentă a mamei, dispoziția de limitare în acest mod a dreptului fiind contrară finalității măsurii.
Dimpotrivă, prin menținerea dreptului pârâtului de a petrece timpul încuviințat cu minorii la domiciliul său se va obține efectul contrar de a evita ca minorii să fie de față la discuțiile în contradictoriu dintre părinți, acestea fiind cauza situației conflictuale dintre foștii soți.
Pornind de la principiul interesului superior al copilului, instanța a apreciat că în conformitate cu disp. art.401 Cod civil, art.16 alin.2 din Legea nr.272/2004 și ale Convenției cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, satisfacerea nevoilor celor doi copii în acest moment impun exercitarea dreptului tatălui la legături personale în modalitatea stabilită prin sentința minori și familie nr.650/18.09.2012, cu acordul mamei. Concluzia se impune, deoarece în sensul prevederilor legale, anterior menționate primează starea de bine, echilibrul necesar copilului, acesta fiind sensul interesului superior al copilului.
Pentru aceste considerente instanța a respings ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D. N. F., în contradictoriu cu pârâtul Y. M., iar în temeiul art.453 C pr civ, a obligat reclamanta, ca parte căzută în pretenții, la plata către pârât a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
În motivarea apelului aceasta a arătat că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea formulată, întrucât din întreg probatoriul administrat a rezultat faptul că minorii refuză constant să meargă cu tatăl lor. Întâlnirile minorilor cu tatăl lor s-au desfășurat în prezenta sa, întrucât minorii refuză să meargă să locuiască cu tatăl lor. Aceste aspecte rezultă din procesul verbal din data de 27.06.2013, întocmit de B. G. G. C., prin care s-a stabilit un program, respectiv timp de o săptămână apelanta împreună cu minorii și tatăl lor, precum și d-na psiholog G. A. C. din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M. să meargă câteva ore la locul de joacă pentru ca să înceapă acomodarea celor doi copii cu tatăl lor. Din procesul verbal întocmit la data de 19.07.2013 de către B. G. G. C., rezultă fără putință de tăgadă că cei doi minori refuză să meargă la tatăl lor. Aceste aspecte au fost constate și de d-na psiholog G. A. C. din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M..
Este adevărat că pentru dezvoltarea normală și firească, minorii trebuie să aibă legături personale cu părintele căruia nu i-au fost încredințați, însă din momentul în care minorii au nevoie de consiliere psihologică pentru a putea avea legături personale cu tatăl lor este evident că a intervenit o problemă gravă, acută în comportamentul minorilor. Comportamentul violent al tatălui chiar dacă doar asupra mamei, mamă care este elementul central al minorilor, aduce atingere dezvoltării psihice a minorilor. De altfel acest lucru reiese și din faptul că la data de 27.06.2013 orele 19.00 pârâtul, după ce s-au întors împreună din localitatea Corlățel, jud. M. unde acesta, s-a deplasat împreună cu executorul judecătoresc G. G. C. si d-na G. A. C., psiholog din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M. pentru a pune în executare sentința civilă nr. 650/18.09.2012, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._, respectiv de a lua cei doi minori Y. Mehrshad și Y. Mehrnoush timp de 2 săptămâni la domiciliul lui, a venit în vizită la ea, și fără niciun motiv a început să-i adreseze injurii și să o lovească.
Acuzând-o ca din cauza sa copii manifestă o atitudine rezervată față de el, a scos din buzunar un corp tăietor înțepător cu care a înjunghiat-o în abdomen. Arătă faptul că de față se afla și minorul Y. Mehrshad, care a rămas puternic traumatizat, văzând că după lovitura ce i-a fost aplicată de susnumitul în abdomen a căzut jos sângerând puternic. Crezând, probabil că i-a aplicat o lovitură mortală, imediat după ce a căzut apelanta a fugit din locuință. Convins fiind că nu i se va mai oferi o altă ocazie a preferat să o înjunghie în prezența fiului minor Y. Mehrshad în vârstă de 5 ani, iar dacă totul ar fi decurs așa cum numitul a planificat fiul nostru ar fi fost martor la uciderea mamei sale. Rana produsă de pârât a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale dacă nu intervin complicații.
Față de cele arătate mai sus, a formulat plângere la data de 28.06.2013, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S., sub nr.2842/P/2013.
Aprecierea instanței că pârâtul a încercat în permanență să păstreze legătura cu minorii, însă apelanta a fost cea care s-a opus, este total eronată, întrucât, copii au fost cei care au refuzat să locuiască cu tatăl lor. Faptul că la data de 20.06.2013 nu a răspuns executorului judecătoresc nu poate fi reținută, deoarece executarea silită la acea dată nu s-a efectuat în urma unei somații, ci inopinat, la acea dată aflându-se cu minorii la domiciliul părinților săi. Practic, atitudinea pârâtului față de apelantă și minori, atitudine violentă verbală și fizică, a determinat atitudinea rezervată a minorilor. De altfel, din referatele de evaluare efectuate cu ocazia examinării minorilor de către un specialist în psihologie, a rezultat că minorii sunt dominați de un sentiment de spaimă, determinat de tatăl lor. De altfel, s-a recomandat de către psiholog ca minorul Y. Mehrshad să urmeze 10 ședințe de consiliere psihologică.
Instanța de judecată nu poate accepta cum că, dacă legăturile personale ale tatălui cu cei doi minori s-ar desfășura la locuința apelantei, fără a avea posibilitatea deplasării împreună cu minorii niciunde în afară, însă acceptă cu ușurință faptul că minorii sunt prezenți la agresiunile verbale și fizice ale pârâtului față de ea. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că atitudinea pârâtului influențează negativ comportamentul celor doi minori.
Promovarea prezentei cereri a avut rațiunea în a reuși ca treptat cei doi minori să se acomodeze cu tatăl lor, fără a produce traume psihice asupra acestora care vor lăsă urmări pe viitor. Nu s-a dorit ca cei doi copii să nu aibă relații firești, normale cu tatăl lor, însă pentru a se putea ajunge la astfel de relații este nevoie de timp și înțelegere din partea ambilor părinți. Faptul că pârâtul a înțeles să înceapă o executare silită în ceea ce privește dreptul lui de a lua minorii timp de 2 săptămâni, este de neacceptat, atâta vreme cât de fiecare data când a dorit să se întâlnească cu cei doi copii, nu s-a opus. Dacă cei doi minori nu au mers la tatăl lor, a fost doar pentru că aceștia au refuzat, nu pentru că s-a opus apelanta.
De asemenea, nu pot fi reținute nici declarațiile martorilor propuși de pârât, respectiv B. M. și M. A., întrucât au fost vădit pro causa, martorul M. A. nu știa nici măcar ce vârste au ce doi minori, iar în ceea ce o privește pe martora B. M., aceasta a afirmat că a participat la executarea silită, însă din procesul verbal din data de 13.08.2013 rezultă că la data de 20.04.2013 aceasta nu a fost prezentă.
În concluzie, solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele C.proc. civ.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Analizând apelul formulat instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța de apel constată că programul de vizitare al minorilor de către intimat s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească, în luna septembrie 2012, ambele părți fiind de acord cu acesta. La acel moment apelanta reclamantă nu și-a pus problema domiciliului pârâtului, a faptului că minorii vor fi duși de tată în Iran și nici nu a învederat instanței că minorii refuză să plece doar cu tatăl lor. După 9 luni apelanta reclamantă a sesizat că în sentința respectivă nu s-a menționat locul unde îi va duce tatăl pe copii, deci la momentul pronunțării sentinței, când și-a dat acordul nu a fost preocupată de acest aspect.
Instanța de apel constată că în acțiunea formulată reclamanta nu a precizat datele la care pârâtul a amenințat copiii și nici nu a dovedit că aceștia nu mai frecventează cursurile grădiniței din cauza pârâtului. De altfel, după introducerea acțiunii de față pârâtul s-a dus cu executorul judecătoresc pentru a-și lua copiii de la reclamantă, și tot după introducerea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost agresată de către pârât.
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu a dovedit nici refuzul minorilor de a se duce cu tatăl lor și nici atitudinea agresivă a acestuia față de copii.
Din probele administrate, s-a reținut în mod corect că rezultă clar că starea de conflict evidentă și necontestată dintre părinți creează o situație tensionată în raporturile familiale și afective dintre părinte și copii.
Nu se poate reține că reclamanta dorește prin acest program propus prin acțiune de vizitare a copiilor de către tatăl lor dorește ca aceștia să se apropie treptat de acesta, rezultând clar din atitudinea sa că dorește îndepărtarea dintre aceștia. De altfel, având în vedere relațiile dintre părți acest program nu ar putea fi efectiv pus în practică, iar pentru copii nu ar fi indicat să mai asiste la neînțelegerile dintre părinții lor.
În consecință, având în vedere că nu s-a făcut dovada schimbării esențiale a împrejurărilor care au determinat stabilirea de către instanță a măsurilor în modalitatea statuată în sentința nr.650/18.09.2012, în intervalul trecut de la luarea acestor măsuri și până la formularea noii acțiuni, instanța va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă D. N. F. CNP-_, domiciliată în Dr. Tr. S., .. 161, ..1, . împotriva sentinței civile nr.471/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimat pârât fiind Y. M., CNP-_, domiciliat în București, .. 2, ., sector 4, și reședința în Șimian sat Șimian, ., județul M. având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, C. Z. | |
Grefier, N. C. B. |
Red.CZ
Dact.CNB
Ex.6/ 21.11.2013
Cod operator 2626
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 217/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 81/2013.... → |
|---|
