Fond funciar. Sentința nr. 99/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 99/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 2576/313/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 429/R

Ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Judecător L. B.

Judecător V. N.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de petenta N. C., împotriva sentinței civile nr.99 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia, intimate fiind C. L. de Fond Funciar Tîmna și C. Județeană de Fond Funciar M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: recurenta-petentă N. C. lipsă intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare de către intimata C. L. de Fond Funciar Tîmna, un exemplar de pe aceasta se comunică recurentei-petente.

Recurenta-petentă depune la dosar chitanța nr.0061/22.01.2013 și o cerere de probatoriu prin care solicită administrarea probei cu doi martori.

Instanța față de faptul că în recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor, potrivit disp. art. 305 C.pr.civilă, respinge cererea de probatoriu, pune în discuție excepția tardivității recursului invocată de intimata C. L. de Fond Funciar Tîmna și acordă cuvântul pe excepției și pe fondul cauzei.

Recurenta-petentă susține că a formulat în termen recursul, solicitând respingerea excepției, iar pe fond, admiterea recursului.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ / 2012, petenta N. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Fond Funciar M., C. L. de Fond Funciar Tîmna, eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,40 ha teren intravilan.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că deține acest teren de peste 40 de ani, teren pe care defunctul său soț a construit o casă și pe care l-a împrejmuit cu curte. Pentru acesta, plătește taxe și impozite din anul 1966.

În drept plângerea nu a fost motivată.

Intimata CLFF Tîmna a formulat întimpinare prin care a arătat că terenul în litigiu conform cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate și validării acestora este trecut în titlul de proprietate al lui M. I.. Suprafața de 0,30 ha solicitată de către petentă, a fost reconstituită în condițiile Legii 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, altei persoane. Petenta solicită un teren pe care l-a lucrat și îl lucrează cu îngăduința proprietarului, și nu în condițiile constituirii/reconstituirii respectiv ale uzucapiuni.

În soluționarea cauzei instanța a dispus efectuarea unei adrese către CLFF Tîmna pentru a înainta documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate emis pe numele lui M. I. (titlu de care se face vorbire în întîmpinare), cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de către numiții N. C., N. I., să se comunice modul de soluționare a acestor cereri.

Prin adresa nr.7077/2012 Primăria Comunei Tîmna a comunicat că petenta N. C. și numitul N. I. nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.

Prin sentința civilă nr.99 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr._ a fost respinsă plângerea.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin plângerea formulată petenta solicitat în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. Tîmna și C.J.F.F. M., eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,40 ha teren intravilan .

Conform art. 8 al.3 din legea 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere. Art. 9 al. 3 prevede că cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 30.11.2005 (termen prelungit prin legea 247/2005), sub sancțiunea decăderii din termen. C. locală de fond funciar s-a pronunțat printr-o hotărâre, care se poate ataca în termen de 30 de zile de la comunicare la C. Județeană de Fond Funciar. În temeiul art. 53 al. 2, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speță, petenta nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,40 ha teren cu vegetație forestieră, așa cum rezultă din adresa nr. 7077/2012 a Primăriei Comunei Tîmna.

Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs recurenta N. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A motivat că, nu i s-a încuviințat proba cu martori și nu s-au solicitat relații de la C. L. de Fond Funciar Tîmna cu privire la poziția de rol din satul Bărzuica unde a deținut gospodăria pe care a pierdut-o datorită alunecărilor de teren.

A solicitat admiterea recursului și casarea sentinței.

Intimata C. L. de Fond Funciar Tîmna a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului.

La termenul din 08.04.2013, tribunalul a invocat excepția tardivității recursului.

Examinând recursul în raport cu disp.art.301 C.pr.civ., se constată că acesta este tardiv formulat.

Potrivit art.301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenele pe zile în materia procesului civil, se calculează potrivit art.101 alin.1, potrivit căruia termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Recursul a fost înregistrat la Judecătoria Vînju M. la data de 11.03.2013, peste termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă.

Față de acestea, cum, instanța are obligația, potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ. de a soluționa mai întâi excepțiile de procedură și apreciind excepția tardivității formulării cererii de recurs ca întemeiată, în baza art.103 alin.1 și art.301 C.pr.civ., o va admite și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului invocată de intimata C. L. de Fond Funciar Tîmna.

Respinge ca tardiv recursul formulat de petenta N. C., împotriva sentinței civile nr.99 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia, intimate fiind C. L. de Fond Funciar Tîmna și C. Județeană de Fond Funciar M. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Președinte,

F. M.

Judecător,

L. B.

Judecător,

V. N.

Grefier,

D. D.

Redactat. B.L./12. 04.2013

Tehnoredactat D.D. /2 ex./ 3 pag.

Jud. fond V. S.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 99/2013. Tribunalul MEHEDINŢI