Pretenţii. Sentința nr. 7226/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 7226/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 9960/225/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 22/R

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător A. B.

Judecător M. P.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul pârât I. Ș. G., împotriva sentinței civile nr. 7226/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul I. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât I. Ș. G. personal, lipsă fiind intimatul reclamant I. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul pârât a fost citat cu mențiunea să achite taxa de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Instanța din oficiu a invocat excepția nulității recursului și excepția netimbrării recursului.

Recurentul pârât I. Ș. G. a precizat că nu va timbra recursul.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 29.06.2012, reclamantul I. G., în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. G., a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța sa oblige paratul la plata sumei de 2300 lei.

Pentru termenul de judecata din data de 25.10.2012, reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 195 lei si timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anularii acțiunii ca netimbrata.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a admis excepția netimbrării acțiunii.

A fost anulată ca netimbrată acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c., are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, având în vedere că, fără plata taxelor de timbru aferente, instanța nu este învestită cu soluționarea unei cauze, reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată iar potrivit alin.(3) neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În aceste condiții, constatând că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 195 lei si timbru judiciar de 3 lei, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, va admite excepția insuficientei timbrări a acțiunii și, în temeiul art.9 alin.2 din OG nr.32/1995 raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va anula acțiunea având ca obiect pretenții, ca netimbrata.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul I. Ș. G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din 08.01.2013 s-a pus în vedere recurentului pârât să achite taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Examinând recursul în raport de excepția netimbrări, conform disp.art.137 c.p.civ., instanța constată următoarele:

Potrivit art.11 alin.1 din leghea nr.146/1997 cu modificările și completările ulterioare, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

De asemenea art. 20 alin.2 din Legea nr.146/1997 dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată iar potrivit alin.(3) neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În aceste condiții constatând că recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligația, în temei art. 20 alin.2 din Legea nr.146/ 1997, va fi admisă excepția netimbrării si recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul formulat de recurentul pârât I. Ș. G., împotriva sentinței civile nr. 7226/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul I. G., ca netimbrat .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Președinte,

V. N.

Judecător,

A. B.

Judecător,

M. P.

Grefier,

D. A. D.

NV/LI/2 ex./09.01.2013

Jud.fond. L. B..

confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7226/2013. Tribunalul MEHEDINŢI