Contestaţie la executare. Sentința nr. 1805/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1805/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 2349/332/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR 114/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. C.
Judecător M. C. O.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul contestator S. P., împotriva sentinței civile nr.1805 din 21.09.2001 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimații S. D I., B. R. I., S. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul contestator S. P., personal și intimatul S. D. I., personal, lipsă fiind intimații B. R. I. și S. N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 25.11.2011 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art.242 alin.2 cod procedură civilă, și că, din oficiu s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Se ia act că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, din partea recurentului contestator, precizări, la care anexat înscrisuri, respectiv copia certificatului de moștenitor nr. 86/1986 emis de notariatul de Stat M., certificat de grefă pentru dosar nr._ eliberat de Judecătoria Vînju M., copia chitanței nr._ din 26.05. emisă de Primăria comunei Orpișor, jud. M..
La termenul de astăzi, recurentul contestator depune la dosar copia sentinței civile nr. 759 din 06.04.2011 pronunțată de Judecătoria VÎnju M. în dosarul nr._ .
Instanța invocă excepția perimării și acordă cuvântul pe această excepție.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
T R I B U N AL U L;
Asupra recursului civil de față;
Prin contestația adresată Judecătoriei Vînju M., la data de 09.06.2011 și înregistrată sub nr._, contestatorul S. P. a solicitat în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc R. I., S. D. I. și S. N., anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 40/E/2011.
A solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea cererii de revizuire ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului M..
În motivarea contestației, contestatorul a susținut faptul că la data de 23.05.2011 a fost somat de B. R. I. să achite suma totală de_,73 lei, în favoarea creditorului S. D. I., conform S.C nr. 1962/24.11.2010 a Judecătoriei Vînju M., pronunțată în dosarul nr._ .
Contestatorul arată că solicită anularea formelor de executare, până la soluționarea dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Vînju M., având ca obiect pretenții, împotriva numitului S. D.I., reprezentând cheltuieli de întreținere, înmormântare și pomenirile ulterioare pentru autorul lor S. D..
Astfel, contestatorul solicită instanței să dispună anularea actelor de executare silită din dosarul nr. 40/E/2011.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosar chitanța privind dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar, acțiunea fiind legal timbrată potrivit disp. lg.146/1997 și art. 3 din OG nr.32/1995, somație nr. 40/E/2011 din 23.05.2011, proces verbal de executare din 23.05.2011, copie S.C nr.1962/24.11.2010 a Judecătoriei Vînju M., certificatul de moștenitor nr.86/28.01.1986, adeverința nr. 2088/15.06.2011, cerere formulată în dosarul nr._ și cerere cu nr. 1650/28.04.2011, proces verbal de executare nr.40/E/2011 din data de 04.07.2011.
Intimatul S. D. I. a depus la dosar s.c. nr. 2930/27.05.1988 a Judecătoriei Dr.Tr.S..
La termenul din 29.06.2011, cu privire la cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestator, instanța a fixat o cauțiune de 500 lei, punând în vedere reclamantului să o consemneze la CEC, la dispoziția instanței și să depună la dosar dovada de constituire a acesteia.
Astfel, contestatorul S. P. nu a depus la dosar recipisa de consemnare privind plata cauțiunii în cuantum de 500 lei.
Din oficiu, instanța a solicitat anexarea dosarului nr. 40/E/2011 de la B. R. I..
Astfel, intimatul Biroul executorului judecătoresc – R. I. a anexat la prezenta cauză, dosarul execuțional nr. 40/E/2011, ce a stat la baza întocmirii și emiterii actelor de executare contestate.
Judecătoria Vînju M. prin sentința suspusă recursului a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul S. P..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pe fond contestația la executare nu este întemeiată.
Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza de executare silită, prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Actele de executare contestate de debitor sunt somația întocmită la data de 23.05.2011.
Cu privire la legalitatea somației din 23.05.2011:
Somația de executare întocmită la data de 23.05.2011 este un act de procedura care se bucura de o prezumție relativa de legalitate, revenindu-i celui ce solicita anularea, în speță contestatorul S. P., să probeze existența unei cauze de nulitate.
În cauză, titlul executoriu îl constituie S.C nr. 1962/24.11.2010 a Judecătoriei Vînju M. și constituie titlu executoriu în raport de dispozițiile art. 377 Cod de procedură civilă.
Prin S.C nr. 1962/24.11.2010 a Judecătoriei Vînju M., contestatorul S. P. a fost obligat la plata sumei de 7793 lei cu titlu de sultă, a sumei de 473 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către creditorul S. D. I..
Susținerile contestatorului referitoare la nulitatea somației, sunt nefondate, având în vedere că emiterea somației de executare împotriva debitorului este legală.
Or din actele de executare ce formează dosarul execuțional nr. 40/E/2011, se reține faptul că contestatorul nu și-a achitat obligațiile dispuse prin sentința menționată către S. D. I. ce face obiectul dosarului de executare nr. 40/E/2011.
Prin urmare, din analiza actelor de executare emise, rezultă în mod indubitabil că nu se impune anularea lor, deoarece au fost efectuate cu respectarea normelor imperative prevăzute în materia executării silite și în consecință, instanța va respinge contestația la executare formulată ca nefondată.
De asemenea, prin prisma dispozițiilor art. 403 C.pr.civ., va respinge și cererea de suspendare a executării silite în dosarul de executare nr. 40/E/2011, al B.E.J. R. I.. Această soluție se impune, ca o consecință a respingerii acțiunii principale.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs contestatorul S. P., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susține că executorul judecătoresc nu a ținut cont de actele pe care i le-a prezentat fapt pentru care solicită ca instanța să dispună anularea actelor de executare silită din dosarul nr. 40/E/2011.
Instanța a dispus atașarea dosarului de executare nr. 40/E/2011 al B. R. I..
La termenul de judecată din 25.11.2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește in vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
Cum art. 248 C. pr. civ., sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, nu a făcut nici un demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 25.11.2011) excepția perimării invocată din oficiu fiind astfel întemeiată, în temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., o va admite si va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul civil formulat de recurentul contestator S. P., împotriva sentinței civile nr.1805 din 21.09.2001 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimații S. D. I., B. R. I. și S. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, S. C. | Judecător, M. C. O. |
Grefier, Tudorița I. |
OMC/TI/2 ex.
01.02.2013
Confidențial cod.op.2626
← Fond funciar. Sentința nr. 99/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 931/2013. Tribunalul... → |
---|